Constatare nulitate act juridic. Decizia 1667/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1863/2009)
Completul 6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1667
Ședința publică de la 03.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 3: Mihai Andrei Negoescu
GREFIER - I
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - contestator, împotriva sentinței civile nr. 103 din 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
are ca obiect - nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile pronunțate de tribunal și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA,
`Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3158/29 aprilie 2009 Judecătoriei Giurgius -a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Giurgiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu privind pe reclamantul și pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
Pentru a pronunța această soluție judecătoria a reținut că reclamantul a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 126/4 septembrie 2008 Tribunalului Giurgiu, astfel încât competența materială revine instanței a cărei hotărâre este atacată.
Prin cererea formulată, contestatorul a solicitat instanței anularea sentinței civile nr. 126/2008 a Tribunalului Giurgiu, pronunțată în dosarul nr- al aceleiași instanței, considerând-o nelegală și abuzivă.
În fapt, contestatorul arată că deține o sentință definitivă și irevocabilă din data de 08 decembrie 2004, depunând ca probă sentința civilă invocată cu nr. 2203 din 09 septembrie 2004, pronunțată din dosarul nr. 1709/2004, în care Judecătoria Giurgiu, i-a încredințat-o spre creștere și educare pe minora, născută la data de 17 februarie 2000. Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului - G, cunoștea la data de 04 septembrie 2008 că el deține sentința civilă definitivă nr. 2203 din 09 septembrie 2008 și a omis să îl introducă în cauza civilă din dosarul nr-, s-au să depună la Tribunalul Giurgiu această sentință civilă cu nr. 2203 din 09 septembrie 2004, pronunțată în dosarul nr- și prin acest fapt el a fost vătămat, împreună cu minora, într-un drept recunoscut de art. 52 din Constituția României și Legea nr. 48/2002.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a solicitat proba cu dosarul nr. 1709/2004, să fie anexat la această acțiune, pentru ca instanța de judecată să observe, că el are dreptate și să anuleze sentința civilă nr. 126 din 04 septembrie 2008 lin dosarul nr-, care această sentință civilă, este absolvită de nulitate, cum prevede art. 105 Cod procedură civilă, deoarece exista deja o sentință civilă definitivă, pentru același fapt, referitor la încredințarea minorei.
A solicitat instanței numirea unui avocat din oficiu, deoarece nu cunoaște carte și nu pot să-și apere drepturile, față de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
În susținerea contestației sale în anulare, contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisurile aflate la filele 8 - 49.
În vederea soluționării corecte și temeinice a cererii de față, tribunalul a dispus atașarea dosarului nr- al Tribunalului Giurgiu în care s-a pronunțat sentința contestată.
La termenul de judecată din data de 25 iunie 2009, fiind prezentă și, în calitate de mamă a copilului în beneficiul căreia s-a dispus reintegrarea în familie, tribunalul a dispus întregirea cadrului procesual sub aspect subiectiv, la cererea reclamantei.
S-a luat act de voința contestatorului de a nu mai stărui (de a renunța) la cererea de ajutor public judiciar în materie civilă prin desemnarea unui avocat din oficiu care să-i apere interesele (OUG nr. 51/2008).
În cauză intimații nu au depus întâmpinare și nici nu au solicitat administrarea de probe în apărare.
Prin sentința civilă nr.103/25.06.2009 Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a respins contestația în anulare formulată de contestatorul.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că cererea contestatorului nu poate fi calificată drept o contestație în anulare specială (art. 318 Cod de procedură civilă), întrucât acest tip de contestație se îndreaptă împotriva hotărârilor instanțelor de recurs, ceea ce nu este cazul în speță, hotărârea contestată fiind pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în primă instanță, în baza unei proceduri speciale prevăzută de Legea nr. 272/2004, rămânând astfel instanței să cerceteze dacă cererea contestatorului se încadrează sau nu într-unul din cele două motive de contestație în anulare de drept comun (art. 317 Cod de procedură civilă), care permite contestarea hotărârilor irevocabile indiferent de jurisdicția care le-a pronunțat.
De asemenea tribunalul a reținut că motivația de fapt produsă de contestator în cuprinsul cererii sale nu poate fi subsumată cazului de contestație prevăzut de art. 317 alin.1 pct. 2 Cod de procedură civilă (încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență - )
Astfel cum s-a arătat, prin sentința contestată pronunțată de Tribunalul Giurgiu în virtutea unei proceduri speciale definită de Legea nr. 272/2004 care atrăgea competența materială și teritorială a instanței ce pronunța hotărârea.
Prin motivația de fapt expusă în contestația sa, contestatorul invocă neparticiparea sa la judecata în urma căreia s-a pronunțat hotărârea contestată, ceea ce ar atrage, în opinia contestatorului, aplicarea cazului prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă potrivit căruia: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste două motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții pentru atunci când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii."
Așadar, astfel cum textul de lege consacră acest caz, de esența lui este neîndeplinirea legală a procedurii de citare la termenul la care a avut loc judecata.
Din verificarea dosarului nr- în care Tribunalul Giurgiua pronunțat sentința civilă nr. 126/2008, contestată în cauza pendinte, cadrul procesual fixat în virtutea principiului disponibilității de către reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului G nu l-a cuprins și pe contestatorul, așa încât acesta nu are calitatea de parte în procesul finalizat prin emiterea sentinței irevocabile în prezent.
Nefiind parte în această procedură, contestatorul nu poate invoca nelegala sa citare pentru termenul la care s-a judecat pricina.
Astfel cum s-a stabilit deja în doctrina și jurisprudența constantă cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 1 nu se referă la ipoteza când o persoană, care ar fi avut interesul să participe la un litigiu, nu a fost introdusă în cauză, aceasta fiind exact situația pretinsă și de contestator.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins contestația în anulare formulată de contestator împotriva sentinței civile nr. 126/2008 a Tribunalului Giurgiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III -a Civilă, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul critică sentința recurată arătând că:
- Judecătorul fondului nu s-a pronunțat pe excepția nulității sentinței civile nr.126/4.09.2008, în temeiul art. 105 din Codul d e procedură civilă, care trebuia declarată nulă, față de sentința civilă nr. 2203/09.09.2004 din dosarul nr.1709/2004.
-La dosarul de fond trebuia atașat la dosarul nr-, iar prima instanță a refuzat să-i admită solicitarea sa, deși era o probă relevată, în baza art. 1169 - 1170 Cod civil.
- Pârâta nu a depus întâmpinare, conform art. 115 - 118 Cod de procedură civilă, pentru a putea invoca excepții și probe.
- Instanța nu a ținut cont de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 304/2004 și ale art. 16 - 21 din Constituția României, iar judecătorul de fond nu i-a dat dreptul de -și angaja un avocat.
- Procurorul nu a luat parte la judecată, nefiind în sală.
- Sentința civilă atacată nu este motivată.
- În mod greșit acțiunea sa a fost calificata că fiind contestație în anulare desi era întemeiata pe prevederile art. 998 - 999 din Codul civil.
În drept recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 Cod de procedură civilă.
Analizând decizia recurată în limitele stabilite prin criticile formulate și în raport de dispozițiile legale incidente în speță, Curtea, reținând că este legal sesizata cu soluționarea prezentului recurs prin raportare la prevederile art. 320 alin. 3 din Codul d e procedură civilă și art. 129 și art. 127 alin. 1 raportat la art. 128 din Legea nr. 272/2004, constată următoarele:
În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea sentinței recurate.
controlul de legalitate al sentinței civile recurate, din perspectiva motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, curtea constată că în considerentele acestei sentințe sunt arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, modul de redactare al hotărârii răspunzând exigentelor impuse de art. 261 pct. 5 Codul d e procedură civilă.
Astfel, prin cererea formulată, petentul a solicitat să se dispună anularea sentinței civile nr. 126/2008 a Tribunalului Giurgiu, apreciind că prin pronunțarea acestei hotărâri judecătorești, au fost nesocotite drepturile privind încredințarea minorei, stabilite prin sentința civilă nr. 2203/2004 pronunțata de Judecătoria Giurgiu, petentul susținând că deși îi fuseseră recunoscute aceste drepturi, în mod greșit nu a fost citat în noul litigiu soluționat prin hotărârea judecătorească ce se solicită a fi anulată, prin care minora a fost reintegrata în familia mamei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâta a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Giurgiu iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii formulate, susținând că prin sentința civilă nr. 202/2005, prin care s-a dispus plasamentul minorei la familia și, nu au fost delegate drepturile și obligațiile părintești acestor persoane ci erau incidente prevederile art. 62 din Legea nr. 272/2004, conform cărora aceste drepturi erau exercitate de către președintele consiliului județean respectiv de către primar, astfel că reclamantul nu avea calitate procesuala în cauza având că obiect reintegrarea minorei în familie. S-a mai susținut că reclamantul nu a probat că prin sentința civila nr. 126/2008, i-a fost produs un prejudiciu și că masurile de ocrotire se stabilesc cu respectarea interesului superior al copilului și nu al rudelor ori al altor persoane.
Totodată, conform art. 129 alin. 6 din Codul d e procedură civilă, n toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Din verificarea actelor dosarului de fond, curtea retine totodată că Tribunalul Giurgiu, instanța în favoarea căreia a fost declinată competența de soluționare a cauzei, prin sentința civilă nr. 3158/29.04.2009, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, a calificat acțiunea formulată ca fiind contestație în anulare și a procedat la analiza acesteia din perspectiva prevederilor legale care guvernează calea de atac extraordinară a contestației în anulare care poate viza o hotărâre judecătoreasca pronunțata în prima instanța - respectiv a îndeplinirii în cauză a condițiilor stabilite în art. 317 din Codul d e procedură civilă (dispozițiile cuprinse în art. 318 din Codul d e procedură civilă vizând doar contestația în anulare având ca obiecthotărârile instanțelor de recurs).
Așa fiind, în condițiile în care petentul a precizat expres că nu insistă în cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice gratuite și că înțelege să se apere singur, analizarea în cauză a acțiunii pe care acesta a promovat-o, în limitele stabilite expres prin acțiunea formulată și de motivele de fapt invocate - anularea unei hotărâri judecătorești, pentru omisiunea citarii acestuia - și care determinau un regim juridic specific de soluționare a cauzei - nu poate fi apreciată ca fiind neconformă obligațiilor stabilite în sarcina instanței de fond prin prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul d e procedură civilă și celor derivând din aplicarea principiului disponibilității procesului civil în cauza.
În acest sens, curtea are în vedere faptul că în actuala reglementare, prin exercitarea contestației în anulare, ca formă de manifestare a acțiunii civile, se urmărește desființarea unor hotărâri judecătorești, despre care se afirmă că au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 317 - 318 din Codul d e procedură civilă, or singurele argumente invocate de către petent în susținerea acțiunii promovate au vizat omisiunea instanței care a pronunțat sentința civila nr. 126/2008 de a-l cita.
În consecință, curtea apreciază că nu există motive temeinice pentru admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă.
Nici critica vizând omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra excepției nulității sentinței civile nr. 126/2008 a Tribunalului Giurgiu, întemeiată pe prevederile art. 105 din Codul d e procedură civilă, nu poate fi apreciată ca fiind fondată, curtea reținând în acest sens faptul că, în raport de prevederile din Codul d e procedură civilă în vigoare, anularea/desființarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi dispusă decât prin intermediul căilor de atac exercitate în condițiile legii, prevederile înscrise în art. 105 din Codul d e procedură civilă reglementând cadrul general al cazurile de nulitate și condițiilor care trebuie îndeplinite pentru ca un act de procedură să poată fi constatat nul.
vreme în art. 317 din Codul d e procedură civilă, este reglementată în mod expres posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești, în cazul în care se constată că procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, în mod corect a procedat instanța de fond la analiza cauzei din perspectiva acestei dispoziții legale speciale, derogatorii de la normele generale, anterior menționate.
Referitor la critica vizând greșita respingere a cererii de atașare a dosarului nr. 1709/2004.
Critica este nefondată.
Potrivit art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, modificarea deciziei recurate, poate fi dispusa ând hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Acest motiv de recurs are în vedere și situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, motivul de recurs vizează atât încălcarea legii de drept substanțial, cât și a celei de drept procesual, însă pentru acele situații care nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs.
În ceea ce privește susținerile recurentului, Curtea reține că potrivit art. 167 din Codul d e procedură civilă, dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii.
Cât privește necesitatea administrării probei cu atașarea dosarului nr. 1709/2004, Curtea reține, referitor la înțelesul sintagmei "încălcarea sau aplicarea greșită a legii", că trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs.
Raportând aceste considerații la situația din speță, se constată că instanța de fond a avut motive suficiente pentru nu dispune atașarea întregului dosar la care se face referire în recurs, câta vreme la dosar exista deja atașată sentința civila nr. 2203/09.09.2004 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. 1709/2004 -filele 6 - 7 din dosarul nr- al Judecătoriei Giurgiu, or, este evident că doar aceasta hotărâre judecătorească, prin care se tranșaseră raporturile juridice litigioase vizând încredințarea minorei, intrată în puterea lucrului judecat, era aptă să producă efecte sub aspect probatoriu, iar nu celelalte acte procedurale premergătoare efectuate în cadrul acelui litigiu.
În ceea ce privește critica referitoare la nesancționarea intimatei de către prima instanța, pentru omisiunea de a depune întâmpinare.
Critica este vădit nefondată, prin raportare la actele dosarului de fond din care rezultă că încă din data de 28.04.2009, intimata a depus la dosarul de fond întâmpinare - filele 10-11 dosar nr- al Judecătoriei Giurgiu.
Nici susținerea referitoare la greșita menționare în cuprinsul hotărârii recurate a prezentei procurorului de ședința, în sala de ședință, nu poate fi apreciata că fiind fondată, prin raportare la faptul că în cuprinsul hotărârii se consemnează în mod expres participarea procurorului, la soluționarea cauzei, consemnare care face dovada deplină până la înscrierea în fals, or, recurentul nu a administrat dovezi contrare.
De asemenea, critica recurentului în sensul încălcării dreptului sau la apărare, prin angajarea unui avocat, este nefondată.
În acest sens, curtea retine că ședința publică din data de 25.06.2009, în raport de cuprinsul cererii formulate, instanța de fond a pus în discuția contradictorie a părților cererea de asistență juridică gratuită formulata de petent, iar acesta a precizat expres în că nu insistă în cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice gratuite, renunțând așadar la acest petit.
Pe de altă parte, deși recurentul invocă faptul că instanța de fond nu i-a acordat dreptul de a angaja un avocat, din cuprinsul părții introductive hotărârii recurate nu rezultă că acesta ar fi înțeles să formuleze la termenul când acțiunea sa a fost soluționată, o astfel de cerere, ci a precizat că înțelege să se apere singur, manifestare de voință consemnată în același act de procedură și necontestată în calea de atac prezentă.
Având în vedere atitudinea procesuală a petentului, anterior expusă, apărările concrete și relativ complexe formulate de acesta în fața primei instanțe, gradul concret de complexitate și natura litigiului de față, curtea apreciază că în cauză, nu se poate reține aplicarea greșită în cauză a prevederilor art. 156 din Codul d e procedură civilă și nici a art. 16 și 21 din Constituție.
Tot astfel, curtea apreciază ca nefondată critica recurentului referitoare la greșita calificare a acțiunii pe care a promovat-o ca fiind contestație în anulare iar nu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 998 - 999 din Codul civil.
Astfel, în raport de dispozițiile înscrise în art. 112 pct. 4 Cod de procedură civilă, cererea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept, prin aceasta înțelegându-se toate acele împrejurări și circumstanțe a căror cunoaștere este necesar pentru explicarea și lămurirea obiectului procesului. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 4 și 5 Cod de procedură civilă,cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare",udecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale..
Întrucât temeiul juridic al cererii este reprezentat de fundamentul raportului juridic dedus judecații, regula consacrata în practica constanta și în doctrina este aceea că cel care face încadrarea în textul de lege este judecătorul.
În cauză, așa cum rezultă din acțiunea introductivă, obiectul cererii de chemare în judecata l-a reprezentat,anularea sentinței civile nr. 126/2008 pronunțata de Tribunalul Giurgiu " și a avut ca temei juridic formal lipsa citarii petentului care a pronunțat aceasta hotărâre judecătorească de a dispune citarea petentului în cadrul acelui litigiu.
Așa fiind, în raport de acest cadru procesual, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, precum și dispozițiile exprese ale art. 129 alin. 4 si 5 din Codul d e procedura civilă nu se poate imputa instanței de fond, exercitarea rolului activ în sensul de a proceda la clarificarea situației de drept a dosarului pendite (obiect și temei juridic), situația de fapt a dosarului, clar precizată de reclamant în expunerea de motive a cererii introductive de instanța, configurând pe deplin mijlocul procedural, admisibil pentru valorificarea pretinsei stări de lucruri a dosarului.
Curtea reține în același sens, că dreptul pe care îl are o parte de a se adresa unei instanțe de judecata, în termenii ordinii juridice europene presupune în onținutul sau intrinsec, un examen atent al tuturor argumentelor si cererilor părților, (relevante pentru clarificarea atât a aspectelor de ordin procedural,cat si de fond - temeinicie - legalitate), indicarea cu suficienta claritate a temeiurilor de fapt si de drept care au condus instanța spre o anumita soluție, motivare detaliată, pentru a clarifica elementele hotărâtoare ale cauzei-cele legate de investire, pentru a crea cadrul procedural adecvat formarii si dezvoltării punctelor de vedere ale tuturor părților aflate in conflict judiciar, cele referitoare la angajarea unui anumit text de lege, prezentarea structurata a argumentelor, însă aceste principii trebuie corelate cu principiul imparțialității instanței de judecată, consacrat în același art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, la care România este parte, de art. 124 Constituția României și de art. 10 din Legea nr. 304/2004.
Din acest punct de vedere faptul că mijlocul procesual ales de petent nu era unul eficient, concluzia instanței de fond în sensul aprecierii ca nefiind îndeplinite în cauză prevederile art. 317 din Codul d e procedură civilă, fiind pe deplin fondate, nu poate susține incidența în cauză a prevederilor înscrise în art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în sensul aplicării greșite în cauza a prevederilor legale anterior citate, în realitate, petentul având posibilitatea de a se prevala de inopozabilitatea hotărârii astfel pronunțate în ceea ce îl privește, prin raportare la consecințele deduse din hotărârile judecătorești anterioare, eventual pe calea unei contestații la executare.
În ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că invocarea acestora s-a făcut în mod formal, recurentul neindicând nici un act juridic civil din cele deduse judecății, al cărui înțeles lămurit și vădit neîndoielnic să fi fost denaturat prin interpretare greșită de către instanță.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, curtea constata recurentul nu a motivat în ce anume consta încălcarea competentei.
Pe de alta parte, curtea are în vedere că obiect al contestației în anulare îl reprezintă sentința civila nr. 126/2008 a Tribunalului Giurgiu, că aceasta hotărâre judecătoreasca este pronunțata intr-o materie speciala vizând masurile de protecție speciala a minorilor.
Potrivit art. 124 din Legea nr. 272/2004, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului d e la domiciliul copilului iar potrivit art. 129 din același act normativ, dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului d e procedură civilă.
Totodată, potrivit art. 319 din Codul d e procedură civilă, contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.
În raport de aceste dispoziții legale, rezultă fără echivoc că în cauză competenta de soluționare a contestației în anulare revenea aceleași instanțe care a pronunțat sentința ce face obiectul contestației în anulare, respectiv Tribunalului Giurgiu, astfel că în speța nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă.
Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr.103//25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimații și DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - MARI - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnored.I/
2 ex/24.12.2009
-------------------------------
Tr.G -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ilie, Mihai Andrei Negoescu
