Constatare nulitate act juridic. Decizia 241/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.241/
Ședința publică din 23 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în P, Bulevardul, nr.130,.210,.36, județul P, împotriva deciziei civile nr.49 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant G asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.349 din 17 aprilie 2008, emisă de Baroul A-Cabinet individual, intimatul-pârât asistat de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.108 din 23.06.2008, emisă de Baroul A-Cabinet individual, care răspunde și pentru intimatul-pârât lipsă G, intimata-pârâtă și intimatul-intervenient asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 19.06.2008, emisă de baroul P- Cabinet individual, care răspunde și pentru intimații lipsă și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr.- din 19.06.2008, emisă de Trezoreria Municipiului Pitești, din care rezultă că a fost achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 6 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul de registratură, concluzii scrise din partea intimaților, și.
Avocat, pentru recurentul-reclamant G, solicită proba cu înscrisuri noi, pe care le depune cu borderou, înscrisuri ce vizează situația juridică a terenului, respectiv faptul că acesta a intrat în perimetrul, precum și pentru a dovedi care sunt persoanele care au avut terenuri și care au făcut obiectul comasărilor.
Înmânează apărătorilor intimaților copii de pe aceste acte.
Precizează că autoarea nu a primit teren în pct."", acolo unde este terenul în litigiu, așa cum a reținut instanța din raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât terenurile deținute de aceasta nu au făcut obiectul nici unui act de schimb.
Din parcela 106, primită de prin actul de schimb, o parte a fost inclusă în perimetrul folosit direct de din anul 1960, iar restul a fost acordată ca loturi în folosință altor persoane.
Apărătorii părților, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant G, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei tribunalului, în sensul respingerii apelurilor.
Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Apreciază că au fost încălcate dispozițiile art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în sensul că instanța s-a pronunțat asupra unui aspect cu care nu a fost sesizată. Precizează că parcela 106 este parcela în care se află terenul în litigiu, iar în ceea ce privește suprafața de 2500 instanța nu era sesizată și nu putea cenzura conținutul actului de schimb, întrucât pârâții nu au formulat o cerere reconvențională prin care să ceară desființarea parțială a actului de schimb.
De asemenea, apreciază că au fost greșit aplicate prevederile art.1405-1409 Cod civil, care nu sunt în sensul că terenurile ce fac obiectul unui schimb trebuie să fie egale.
Precizează că autoarea a deținut mai mult teren în pct. "La Șosea"decât suprafața de 5.000 cât a reținut instanța. În anul 1952 a avut loc comasarea unor terenuri situate în punctul "La Șosea" iar în urma încheierii actului de schimb nr.410/22 mai 1952 autoarea a cedat un teren de 7.500, situat în comuna (nu se precizează amplasamentul și vecinătățile) și a primit la schimb un teren de 7500, situat în comuna, parcela 106.
Terenul în suprafață de 7500 cedat statului de era situat în pct."La Șosea" și a intrat în posesia autoarei prin actul de schimb nr.5623/1932 pentru 5.000, iar diferența de 2.500 a fost cumpărată tot de la mama sa cu un act de vânzare-cumpărare în perioada 1932-1952, act care nu se mai găsește în arhive.
Nu se poate spune că suprafața de 2.500, pentru care există date contradictorii în registrul agricol, nu este proprietatea autoarei, deoarece nici pentru terenul pe care se află situat imobilul casă nu se poate face dovada dreptului de proprietate, însă nu se poate spune că nu este proprietara acestuia.
Autoarea, în schimbul terenului deținut în punctul "La Șosea" a primit pe dealuri suprafața de 7.500 astfel că se poate spune că diferența de 2.500 rezultă chiar din categoria de folosință a terenului, poziția acestuia.
Apreciază că nu poate fi cenzurat actul de schimb cu privire la suprafața de 2.500 atâta timp cât nu există o cerere în acest sens.
De asemenea, apreciază că instanța a încălcat legea și atunci când a reținut că terenul în litigiu nu a ieșit din circuitul civil deoarece nu s-a înscris în, cu referire la art.8 din Legea nr.18/1991.
S-a făcut dovada că terenurile au fost preluate de, or terenurile aflate în patrimoniul erau scoase din circuitul civil, iar vânzarea lor în anul 1972 este nulă pentru acest motiv.
În anul 1972 înstrăinătoarea vinde unor rude ceea ce vânduse din anul 1932, ceea ce duce la existența unei fraude.
Un alt motiv de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare îl constituie manoperele frauduloase comise de părți pentru a intra în posesia unui teren care nu i-a aparținut niciodată vânzătoarei.
Pe de altă parte, cele două contracte au la bază o singură autorizație de înstrăinare cu același număr și aceeași dată, care însă este eliberată pentru două suprafețe de teren de 900 și respectiv 1.500 p, însă terenul de 1.500 înstrăinat îl include pe cel de 900 vândut anterior.
Terenurile deținute de nu au făcut obiectul unor comasări și nici obiectul vreunui act de schimb.
Precizează că terenurile în litigiu sunt situate în comuna Danului, iar punctele "La Șosea" și "" sunt distincte, aflându-se la circa 200 m unul de celălalt.
Terenul pe care l-a primit a intrat în din anul 1960 și deși acesta se afla în patrimoniul, în anul 1972 l-a vândut. Având în vedere că terenurile nu se aflau în circuitul civil acestea nu puteau fi vândute.
Apreciază că actele de vânzare-cumpărare sunt nule absolut, iar ceilalți subdobânditori nu pot invoca buna-credință, întrucât au cumpărat terenul de la un neproprietar, iar terenul nu se afla în circuitul civil.
De asemenea, apreciază că subdobânditorii, cu o minimă diligență puteau afla că terenurile sunt în litigiu, întrucât din anul 1992 părțile sunt în litigiu cu privire la aceste terenuri, aceste terenuri au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate și mai mult cele două terenuri au aceeași proprietari, ceea ce conduce la faptul că aceștia nu pot invoca buna-credință.
La solicitarea instanței, avocat precizează că pe numele autoarei s-a obținut o reconstituire pentru suprafața de 1,43 ha și că în acest teren este inclus și terenul din actul de schimb. De asemenea, acest teren cuprinde și terenul din actele a căror nulitate se solicită.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelurilor, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, față de înscrisurile depuse la acest termen de judecată, solicită admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi transpuse în teren aceste acte.
Avocat -, având cuvântul pentru intimații-pârâți G și, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prin ceea ce s-a susținut azi, recurentul nu face altceva decât să critice o judecată pe care o consideră greșită. Nu poate fi primit primul motiv de recurs, întrucât se critică o judecată greșită, făcându-se referire la aprecierea greșită a probelor ca și la reținerea unei situații de fapt care nu a fost corect stabilită, critica care în această fază procesuală este inadmisibilă.
Apreciază că instanța de apel nu a încălcat în niciun fel dispozițiile legale, întrucât, potrivit deciziei de casare instanța era ținută să se pronunțe asupra probele administrate și să administreze noi probe pentru stabilirea situației de fapt.
a deținut în pct."La Șosea", și de-o parte și de alta, un teren de 10.000, compus din 2.500 cota ei de moștenire, 2.500 de la soțul său care a fost veteran de război și 5.000 cumpărat de la surorile ei, iar aceasta nu a fost niciodată membru cooperator.
Din evidențele agricole rezultă că a figurat cu acest teren și că aceasta nu a fost membru cooperator.
Toate afirmațiile făcute de recurentul-reclamant sunt simple prezumții, fără suport legal, aceste aspecte vizând o judecată rea sau bună a instanței de apel, ci nu o încălcare a legii.
Apreciază că și motivul doi de recurs este neîntemeiat, întrucât la dosar nu există dovezi din care să rezulte că terenul a fost intrat în patrimoniul
De fapt, în recurs reclamantul solicită să fie luată în considerare susținerea sa, bazată pe o simplă prezumție, și să fie înlăturate toate probele administrate în cauză.
Precizează că înscrisurile depuse de recurent la acest termen de judecată nu reprezintă de fapt acte noi, aceste înscrisuri au mai fost depuse la dosar, fiind chiar avute în vedere de cei doi experți desemnați în cauză.
Apreciază că aceste acte au fost depuse numai pentru a se determina o casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat, având cuvântul pentru intimații, și, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Din actele de la dosar rezultă că autoarea a avut în proprietate terenul în litigiu, aceasta deținând în punctul "La Șosea" o suprafață de 10.000, compusă din 2.500 moștenire, 5.000 cumpărat de la surorile acesteia și 2.500 ca văduvă de război.
Recurentul nu poate face dovada că terenul de 7.500 a aparținut în totalitate autoarei, întrucât din probele existente la dosar nu rezultă cest lucru.
În anul 1952, prin schimbul de terenuri, din punctul "La Șosea" în punctul "" s-au menținut amplasamentele fiecăruia, respectiv aceste două suprafețe de teren de 5000 și 2.500 s-au transmutat efectiv dintr-un punct de amplasament în altul, pe noul amplasament păstrându-se vechile vecinătăți, respectiv terenurile au rămas învecinate și în urma schimbului.
În mod eronat în susținerea primului motiv de recurs recurentul pretinde că terenul de 7500 face parte în totalitate, inclusiv și suprafața de 2.500, din suprafața de 1,43 ha ce a format obiectul Hotărârii nr.98/1991 a Comisiei Județene P, hotărâre ce nu a fost atacată, deoarece din registrul agricol rezultă că autoarea a figurat în perioada 1958-1959 cu suprafața de 1,00 ha, iar în anul 1960 aceasta apare în registrul agricol cu 1,43 ha, deci apare o diferență de 4.300 Chiar din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că suprafața de 1,43 ha este compusă din suprafața de 1 ha.- menționată în registrul agricol, iar diferența de 4.300 reprezintă de fapt chiar suprafața de 5.000 preluată de la.
Apreciază că din actele de la dosar rezultă numai faptul că terenul din punctul "" preluat de la era în suprafață de 5.000 și nu de 7.500, așa cum susține recurentul.
Procesul-verbal de punere în posesie emis pe numele autoarei nu reprezintă o dovadă că aceasta ar fi avut în proprietate o suprafață de 7.500 Faptul că lipsește schița anexă cu dimensiuni este o dovada că punerea efectivă în posesie nu s-a făcut în teren pe bază de măsurători în punctul "", astfel încât în urma măsurătorilor să se constate în anul 1992 suprafața efectiv stăpânită, și nu suprafața de 6.000 cum apare în acest proces-verbal.
Precizează că terenul dobândit de intimați nu a făcut parte din patrimoniul, iar până în anul 1973 terenul litigios nu apare în registrele agricole.
a obținut autorizație de înstrăinare în anul 1972 și a putut să obțină această autorizație întrucât nu era membră
Pentru terenul litigios se deschide rol abia în anul 1973, după perfectarea actelor translative de proprietate.
Intimații, și nu pot fi considerați subdobânditori de rea-credință, întrucât este evident că aceștia nu aveau cum să cunoască la momentul dobândirii despre existența litigiilor decât dacă li s-ar fi adus la cunoștință de vânzători.
Pretinsa rea-credință a intimaților subdobânditori trebuie analizată în funcție de data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare raportată la data introducerii acțiunii de către recurent, or ambele contracte sunt încheiate înainte de 30.09.2000 data introducerii acțiunii de recurent.
Din punctul său de vedere apreciază că recurentul ar fi trebuit să noteze litigiile având ca obiect cele două terenuri, respectiv litigiul din 1992 și prezentul litigiu declanșat la 30.09.2002 în Cartea Funciară, întrucât numai în această situație intimații subdobânditori ar fi putut avea cunoștință de aceste litigii.
Dacă s-ar fi făcut această notare, într-adevăr intimaților-subdobânditori li s-ar fi putut eventual imputa reaua-credință.
Nu se poate vorbi de o rea-credință din partea intimaților subdobânditori cu privire la faptul că în anul 1992 se promovează o acțiune în revendicare, acțiune care este respinsă, atâta timp cât din 1992 și până în anul 2002,când a fost promovată acțiunea de față, au trecut 10 ani. În raport de sentința pronunțată în anul 1992, înțelegând chiar să invoce excepția privind autoritatea de lucru judecat.
În opinia sa nu se face dovada relei-credințe nici în privința cumpărătorilor, vânzarea făcută în anul 1973 fiind făcută cu bună-credință.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, în replică pentru recurent, susține că nu era posibilă deschiderea de Carte funciară unde să se facă notările referitoare la cele două litigii, atâta timp cât recurentul nu era pus în posesie. Este dovedit faptul că anul 1932 a vândut ceea ce cumpărase în anul 1927.
Avocat -, pentru intimații G și, solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât din actele de la dosar rezultă faptul că a deținut numai suprafața de 1,00 ha. iar numai după încheierea actului de schimb apare cu suprafața de 1,43 ha.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, rin p. acțiunea formulată la data de 30.09.2002, reclamantul Gas olicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții G, și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.783/1973, încheiat între și G, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.782/1973 încheiat între și, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.954/2001 încheiat între G, și, cu repunerea părților în situația anterioară încheierii actelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al defunctei. Aceasta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991, iar prin adeverința nr.1849/1992 Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,43 ha. teren situat în intravilanul comunei, suprafață delimitată în 3 puncte: 3800 în " ", 3000 pct."", 7500 arabil + vie situat în pct."".
În anul 1992, Comisia Locală de Fond Funciar l-a pus în posesie pe reclamant cu 6000 în pct."", fără a i se aduce la cunoștință faptul că restul de teren este înstrăinat prin actele de vânzare-cumpărare menționate în petitul acțiunii, restul de teren de 4000 din cei 7500 era în mod abuziv posedat de G, și; a formulat acțiune în revendicare, iar în cadrul dosarului nr.14171/1992 al Judecătoriei Ploieștiis -au prezentat contractele de vânzare-cumpărare sus menționate.
Prin sentința civilă nr.4026/27.05.2003, Judecătoria Ploieștia admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr.783/1973 încheiat între și G pentru suprafața de 900 teren arabil și vie situat în comuna, nr.782/1973 încheiat între și pentru suprafața de 1500 teren fără construcție, contractul de vânzare-cumpărare nr.954/2001 încheiat între G și pentru suprafața de 903 situată în intravilanul comunei, nr.1137/2000 încheiat între și și pentru suprafața de 1514 situată în comuna și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară.
Împotriva sentinței civile nr.4026/2003 au declarat apel pârâții, susținând că prima instanță nu a analizat procesele în cauză, neexistând motive de nulitate absolută.
S-a mai arătat că instanța s-a pronunțat cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.1137/2002, deși este cunoscut că practica și literatura de specialitate sunt comune în a aprecia că anularea se poate cere numai de părțile contractante.
Prin decizia civilă nr.1648/30.10.2003, Tribunalul Prahovaa respins apelul ca nefondat, reținând că în cauză este vorba despre situația juridică a unor terenuri începând cu anul 1932, aspecte sesizate corect și just de prima instanță, iar reclamantul avea tot interesul juridic și actual în calitate de unic moștenitor al defunctei să solicite constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în cauză.
Împotriva deciziei civile nr.1648/30.10.2003 a Tribunalului Prahova au declarat recurs în termen pârâții G și, care au criticat hotărârea pe motiv că prima instanță a reținut greșit o situație de fapt, deoarece actul de schimb nu reprezintă un act de proprietate, iar numita a primit suprafața de 7500 în pct."" în schimbul terenului situat în pct."La șosea".
De asemenea, instanțele nu au dat curs solicitării pârâților-recurenți ca reclamantul să facă dovada existenței suprafeței de 2500 teren în proprietatea autoarei .
Instanțele nu au avut în vedere adeverințele eliberate de Primăria nr.4963/28.12.1972 și nr.52/2002 din care rezultă că nu a fost niciodată membră și nu s-a înscris niciodată cu teren în
Prin decizia civilă nr.1124/R/26.09.2005 a Curții de APEL PITEȘTI, după strămutarea cauzei, a fost admis recursul formulat de G și, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, în raport de actele deținute de părți și depuse în cauză, este necesară efectuarea unei expertize topo care să identifice suprafețele de teren din contractele de vânzare-cumpărare nr.782 și 783 din 29.01.1973, din contractul de vânzare-cumpărare nr.954/13.08.2001 și din contractul autentificat sub nr.1137/2002.
Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.28/06.02.2007, a respins apelul formulat de pârâții G și ca nefondat, obligându-i pe apelanți la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că intimatul-reclamant, în calitate de unic moștenitor al autoarei sale, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma acesteia pentru suprafața de 7500 situată în pct."", însă a fost pus în posesie doar pentru o suprafață de 6000, cu motivarea dată de Comisia Locală de Fond Funciar în sensul diferența de 1500 este deținută de pârâți în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită.
Reclamantul-intimat a invocat nulitatea absolută în încheierea contractului de vânzare-cumpărare din anul 1973, cu încălcarea legii în vigoare, invocând și fraudarea legii pe motiv că părțile au convenit să vândă și respectiv să cumpere o parcelă de teren ce nu constituia proprietatea vânzătoarei, împrejurare pe care au cunoscut-o datorită relațiilor de rudenie care existau între părți.
Pentru soluționarea cauzei este esențială stabilirea persoanei care a avut în proprietate terenurile, autoarea reclamantului-intimat și, cea care a vândut terenurile către pârâți.
Referitor la autoarea reclamantului, aceasta a făcut dovada că prin actul de vânzare-cumpărare nr.5623/1932 a cumpărat zece, iar diferența de 2700 a fost cumpărată de la cu act de vânzare-cumpărare în perioada 1932-1952, iar în baza unui act de schimb încheiat în anul 1952 a devenit proprietara unui teren situat în pct."", acest teren fiind stăpânit până în anul 1960, când s-a înscris în.
În ceea ce o privește pe defuncta, aceasta în anul 1972 a vândut cu contract de vânzare-cumpărare nr.782/1923 lui, nepot, un teren de 1500, teren arabil, cumpărătorul scutind notariatul de Stat de cercetarea registrelor de sarcini.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.783/1973, a vândut lui G un teren de 900, din care 500 vie și 400 teren arabil, vânzare pentru care notarul s-a deplasat la domiciliul acesteia, fiind netransportabilă.
S-a reținut că terenul ce face obiectul actelor de vânzare enumerate mai sus a fost vândut prin actul de vânzare nr.5623/1932 de fiicei sale, aspect care atrage nulitatea celor două contracte, iar nulitatea contractelor inițiale atrage și nulitatea contractelor subsecvente, subdobânditorii neputând invoca buna-credință, întrucât fiind rude cunoșteau situația terenului, iar cu privire la actele inițiale din 1973 nulitatea este atrasă de faptul că terenul vândut nu se afla în circuitul civil general, fiind la și nu putea fi înstrăinat.
situația de fapt, s-a constatat că instanța de fond
reținut în mod corect că terenul din actele de vânzare-cumpărare nr.782/1973 este vândut de, deși nu îl avea în proprietate, fiind cooperativizat, și de altfel aceasta mai vânduse terenul odată în anul 1932 prin actul nr.5623 către fiica sa.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen legal, pârâții și intervenienții.
Prin recursul lor, pârâții G și au criticat decizia, după reluarea situației de fapt și a istoricului cauzei, pentru nelegalitate, sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă arătând, în esență, că decizia este nemotivată pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește calificarea nulităților invocate, calitatea procesuală activă, prescripția dreptului la acțiune, uzucapiunea de lungă și scurtă durată, buna-credință a subdobânditorilor și autoritatea de lucru judecat și conține chiar motive contradictorii sau străine de natura pricinii;
Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de apel trebuia să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, potrivit art.295 Cod procedură civilă, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, fiind aplicate greșit dispozițiile art.948 alin.3 Cod civil, în ceea ce privește validitatea contractelor nr.782 și 783 din 1973, dispozițiile privind calitatea procesuală activă a reclamantului, cele privind reaua-credință a părților contractante la încheierea contractelor nr.954/2001 și 1137/2002, precum și dispozițiile art.1201 cod civil privind autoritatea de lucru judecat și cele ale art.1837, 1859, 1860, 1895 și 1900 Cod civil, privind prescripția dreptului la acțiune și prescripția achizitivă.
Prin recursul lor, pârâții și, precum și intervenienții și au criticat decizia pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.5, 6, 7 și 8 Cod procedură civilă, arătând, în esență, că instanțele au calificat greșit acțiunea privind anularea contractelor nr.782 și 783/1973 ca fiind acțiune în constatarea nulității absolute și nu o acțiune în anulare, așa cum a calificat-o reclamantul;
Soluția pronunțată nu este motivată deoarece tribunalul nu a analizat situația de fapt dedusă judecății deși, după administrarea probei cu expertiză tehnică, potrivit deciziei de casare, trebuia să facă aprecieri asupra finalității pentru care s-a considerat necesară efectuarea acesteia;
După efectuarea expertizei, instanța de apel trebuia să analizeze dacă reclamantul are legitimitate procesuală activă de a solicita nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare doar în nume propriu, în condițiile în care vânzătoarea, respectiv bunica părților, era decedată, iar buna-credință a ultimilor cumpărători, respectiv recurenții, a fost dovedită în cauză.
Prin decizia civilă nr.501/R/10 octombrie 2007, Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursurile declarate de pârâții G și și de pârâții și, de intervenienții și, a casat decizia tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, reținând în motivarea deciziei că, din examinarea cu prioritate a criticilor din cele două recursuri privind nemotivarea deciziei recurate se constată că acestea sunt fondate.
Potrivit art.295 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, putând invoca din oficiu și motive de ordine publică.
Deși prin apelul declarat în cauză de pârâți și intervenienți se invocă atât motive de netemeinicie, cât și motive de nelegalitate, instanța de rejudecare nu verifică în nici un fel, în limitele motivelor de apel formulate, stabilirea situației de fapt pe baza probelor administrate în cauză, inclusiv a expertizei topografice dispusă de instanța de casare, în baza art.315 alin.1 Cod procedură civilă și nici aplicarea legii de către prima instanță.
Potrivit art.315 alin.3 Cod procedură civilă, după casare, instanța de apel trebuia să judece din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea sa prin apelul formulat de pârâți și intervenienți.
Cu toate acestea, în motivarea deciziei recurate nu se face referire la motivele de apel formulate în cauză.
S-a mai reținut că, potrivit art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Procedând în alt mod, practic, tribunalul a soluționat apelul fără a intra în cercetarea fondului, și cu încălcarea dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5, art.295 alin.1 și art.315 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art.312 al.3 și 5 Cod procedură civilă.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.49 din 26 februarie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale active, precum și excepția autorității de lucru judecat.
A admis apelul declarat de pârâții G, de intervenienții în nume propriu, și a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Intimatul a fost obligat la 2900 lei cheltuieli de judecată către pârâții și intervenienții și la 2500 lei cheltuieli de judecată către pârâții.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și autorității de lucru judecat, că reclamantul Gaf ăcut dovada că este moștenitorul autoarei (), decedată la data de 13.12.1991, în calitate de
nepot de frate și legatar universal, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.28/17.03.1998 eliberat de Biroul Notarului Public P, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 14300 situat în pct." " și "" (punctul în litigiu), conform actelor de reconstituire aflate la dosar, respectiv adeverința nr.1899/1992 și procesul-verbal de punere în posesie eliberat la 25.05.1992 de Comisia Locală, iar pe de altă parte, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a reținut că, în speță, nu sunt întrunite cumulativ cerințele art.1201 Cod civil potrivit cu care este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
În aplicarea prevederilor Legii nr.18/1991, a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Hotărârii Comisiei Județene P nr.98/23.08.1991 în beneficiul autoarei reclamantului, (care prin cererea nr.495/13.02.1991 a solicitat terenul ce l-a posedat înainte de procesul cooperativizării), fiind validată aceasta cu suprafața de 1,43 ha. teren, ulterior fiind eliberat procesul-verbal de punere în posesie din 25 mai 1992 pe numele reclamantului G - în calitate de moștenitor - pentru suprafața de 6000 în pct."", cu vecinătățile: N- G, S-, E- Drum, V- Liceul Agricol (60, dosar nr.14397/2002).
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la data de 17 mai 1927, vindea surorii sale, văduvă din Comuna, un loc arabil situat în Comuna în mărime de o J de (2500 ) cuprins între vecinii: moștenitorii def., și Școala de Viticultură, loc ce-l avea moștenire de la părinți, tot astfel, prin actul de vânzare încheiat la data de 08 aprilie 1927, - vindea d-nei Leonia ( ) un teren arabil în în suprafață de 2506 sau o J de, provenit din moștenire de la tatăl său - - împroprietărit la 1864 (36, dosar nr.5904/cv/2005). La fila 38 a acestui dosar a fost depus și actul de vânzare încheiat la 7 noiembrie 1932 prin care vindea - autoarea reclamantului - suprafața de 5000 teren situat în punctul "La ", din care 2500 teren plantat cu vie altoită și 2500 teren viran învecinat la și cu restul proprietății vânzătoarei, la Nord cu Școala de Viticultură din, iar la Sud cu.
S-a constatat, așadar, pe de o parte, că terenul înstrăinat autoarei reclamantului avea suprafața de numai 5000 conform actului sus arătat
(nefiind făcută în niciun fel dovada că dobânditoarea avea în proprietate și alte suprafețe de teren, separat de cel cumpărat pentru a totaliza suprafața de 7500 cum se susține), iar pe de altă parte, rezultă că terenul de 5000 vândut de fiicei sale se învecina pe două laturi cu restul proprietății vânzătoarei, rezultând astfel că vânzătoarea mai avea în proprietate teren după înstrăinarea suprafeței sus menționate. În plus, s-a constatat că potrivit adeverinței nr.960/11.02.2002, defuncta (), cu moștenitor G, figura în registrul agricol poziția 94 cu suprafața de 4813 teren (), tarlaua 8, parcela 193/1- 2785 arabil și tarlaua 20, parcela 744 cu 2028 vie (40).
Cu ocazia efectuării expertizei tehnice, expertul în specialitatea cadastru - topografie, care a refăcut lucrarea urmare a încuviințării obiecțiunilor la raportul de expertiză întocmit de ing., identificând terenurile ce au făcut obiectul contractelor de vânzare depuse la dosar și ținând seama de hărțile cadastrale, a configurat pe schiță terenul de 5000 ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1932, inclusiv terenurile ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare din 1927, 1973 și sentinței civile nr.483/1993 a Judecătoriei Ploiești, arătând faptul că, din modul de amplasare al terenurilor comasate în punctul "La Șosea" și date în schimb în punctul "", terenul autoarei intimatului-reclamant în suprafață de 5000 se găsește situat între terenul în prezent al tatălui apelanților la vest și terenurile ce au făcut obiectul actelor de vânzare din 1973 de la autoarea (restul proprietății sale), la dosar nefiind depuse acte cu privire la încă 2500 teren din punctul "La șosea" care să fi fost schimbat în anul 1952 urmare a comasării.
S-a reținut că, în registrul agricol autoarea intimatului-reclamant figurează în perioada 1958-1959 cu 1 ha. teren în diverse puncte, " ", "", " ", iar în anul 1960 figurează cu 1,43 ha. cu care a și fost validată, așa încât concluzia care se poate trage este aceea că, dacă suprafața de 1 ha. se găsea în punctele sus menționate, diferența de 0,43 ha. se găsea în punctul "" - teren dobândit în anul 1932 de la mama sa - reclamantului fiindu-i eliberat proces-verbal de punere în posesie pentru 6000 (din care stăpânește efectiv 5039, fără a exista o schiță de punere în posesie și măsurători efective).
Expertul a menționat că în registrele agricole din perioada 1959-1963 nu figurează niciuna din părți cu terenul în punctul în litigiu "", chiar dacă se încheiaseră acte translative de proprietate, iar după anul 1973 apelanții figurează cu teren în acest punct, tarlaua 8 intravilan și 20 extravilan, respectiv G cu suprafața de 900 și cu 1500 G figurează cu suprafața de 4813 în tarlaua nr.8 și 20.
Instanța a reținut că din cuprinsul adeverinței nr.8426/04.12.2002 emisă de Primăria Comunei rezultă că nu a fost membru și nu figurează cu cerere de înscriere în (44, dosar nr.14397/2002), astfel încât susținerea reclamantului, cum că terenul în litigiu nu putea fi înstrăinat întrucât nu era în circuitul civil, a fost privită ca neîntemeiată, în acest sens fiind greșită și reținerea instanței de fond.
Prin urmare, din interpretarea coroborată a probelor a rezultat că reclamantul a primit terenul la care era îndreptățit în punctul "", nefiind conturate în speță motive care să determine, în temeiul art.948 Cod civil, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare menționate în petitul acțiunii, astfel cum a fost precizată, contracte pentru care, astfel cum rezultă din probatoriul cauzei, au fost eliberate autorizații de înstrăinare de către Consiliul Popular al comunei, vânzarea fiind făcută cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementau circuitul civil al terenurilor și regimul juridic la data înstrăinării, susținerile contrare ale reclamantului sub acest aspect fiind neîntemeiate. Totodată, în raport de considerentele arătate, ca neîntemeiate au fost privite și susținerile potrivit cu care reclamantului i-a fost încălcat dreptul de proprietate prin încheierea contractelor a căror nulitate absolută se solicită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul G, criticând-o ca nelegală pentru următoarele:
1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (potrivit art.304 pct.1 Cod procedură civilă), în sensul că instanța de apel a încălcat prevederile art.129 alin.6 Cod procedură civilă, referitoare la obligația judecătorilor de a se pronunța numai asupra cererilor cu care au fost sesizați.
Astfel, deși pârâții nu au formulat cerere reconvențională prin care să solicite desființarea parțială actului de schimb, instanța a ajuns totuși la acest rezultat și a lipsit de eficiență respectivul act pentru o suprafață de 2500, pornind de la premisa falsă că a avut în proprietate în pct."La șosea" doar suprafața de 5000 teren, astfel încât prin actul de schimb încheiat în anul 1952, autoarea recurentului ar fi primit doar 5000 teren în pct."" și nu 7500, cât este indicat în acest act.
De asemenea, instanța a aplicat greșit prevederile art.1405-1409 Cod civil, care nu sunt în sensul că terenurile ce fac obiectul unui schimb trebuie să fie egale.
Procedând la o prezentare a evoluției situației juridice a terenului litigios, recurentul a concluzionat că vânzătoarea nu a avut niciodată teren în pct."", unde se află terenul în litigiu.
2. Instanța a încălcat dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991, reținând că terenul în litigiu nu a ieșit din circuitul civil, întrucât nu s-a înscris în
Este fără îndoială că terenul în litigiu a fost preluat de, fiind scos din circuitul civil, astfel încât vânzarea lui în anul 1972 este nulă pentru acest motiv.
Deosebit, se susține că, deși s-au invocat și alte motive de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv manoperele frauduloase comise de părți pentru a intra în posesia unui teren care nu i-a aparținut niciodată vânzătoarei, precum și reaua-credință a subdobânditorilor care cunoșteau faptul că terenul este litigios la data cumpărării sale, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestora.
În susținerea recursului au fost depuse din partea recurentului un borderou cu înscrisuri referitoare la situația juridică a terenului în litigiu(81-89).
Intimații, și au depus note scrise, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele pe larg expuse la filele 75-77, iar intimații-pârâți G și, de asemenea au depus concluzii scrise (92-95).
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și nu de art.304 pct.1 Cod procedură civilă, cum în mod greșit susțin recurenții, și având în vedere actele și lucrările dosarelor de fond, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, în ceea ce privește prima critică, referitoare la încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art.129 alin.6 Cod procedură civilă, prin aceea că s-ar fi pronunțat asupra unui aspect cu care nu a fost investită, aceasta este nefondată.
Susțin recurenții, că, deși nu s-a solicitat prin cerere reconvențională desființarea actului de schimb încheiat în anul 1952, instanța de apel ajunge totuși la acest rezultat, lipsindu-l de eficiență, pentru o suprafață de 2500
Însă, trebuie observat că, acțiunea promovată de reclamanți vizează nulitatea absolută a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru motive care se circumscriu noțiunii de cauză ilicită, potrivit art.948 Cod civil, printre care și acela că vânzătoarea nu ar fi fost proprietara suprafețelor de teren înstrăinate pârâților G și, ci terenul de 2500 mp. a aparținut autoarei reclamantului, cu trimiterea expresă la actul de schimb nr.410/22.05.1952, din care rezultă că aceasta a dat un teren în suprafață de 7500 mp. situat în punctul,La șosea," în schimbul terenului în suprafață de 7500 situat în pct."".
Prin urmare, pentru a analiza temeinicia pretențiilor reclamanților, în mod inevitabil instanța de apel a trebuit să facă referire la actele de transmitere a dreptului de proprietate, care reflectă evoluția juridică terenului ce face obiectul cauzei, concluzionând că acesta a aparținut vânzătoarei inițiale către pârâți, anterior înstrăinării, și nu unui terț.
De altfel, aspectele dezlegate în mod corect de tribunal au făcut și obiect al criticilor pârâților, în apelul declarat împotriva sentinței civile nr.4026/2003 a Judecătoriei Ploiești (29-31, dosar nr.7894/2003 al Tribunalului Prahova ) prin urmare, este explicabil faptul că instanța le-a avut în vedere.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita aplicare a art.1405-1409 Cod civil, care,nu ar fi în sensul că terenurile care fac obiectul schimbului trebuie să fie egale", se poate observa cu ușurință că, în dezvoltarea sa, de fapt, recurentul nu face altceva decât să redea, din perspectiva poziției sale procesuale, situația juridică a terenului litigios, concluzionând cu aceea că vânzătoarea nu ar fi avut niciodată teren în pct. "", acolo unde se află terenul în litigiu.
Or, aceasta conduce la concluzia că, în realitate, recurentul este nemulțumit de modul în care au fost apreciate probele administrate, sens în care se va observa că și înscrisurile depuse drept acte noi în recurs se invocă în același scop, de a fi avute din nou în vedere de instanță la reaprecierea probelor.
Motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.10 și 11 au fost însă abrogate prin art.I pct.49 din Legea nr.219/2005 și respectiv art. I pct.112 din nr.OUG138/2000, prin urmare, hotărârea nu mai poate fi criticată în recurs sub acest aspect.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, însă, în speță, nu se poate reține încălcarea acestui text de lege, ori aplicarea sa greșită, atâta timp cât, din probele administrate a reieșit că, nu s-a înscris cu terenul deținut, în (a se vedea adeverința nr.8426/04.12.2002 emisă de Primăria comunei - 44 dosar nr.14397/2002), fiind fără relevanță adresele depuse în recurs de reclamant, din care reiese că,ulteriorînstrăinării terenului(respectiv în 1979), acesta a figurat ca fiind proprietatea
De altfel, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, vânzarea terenului înstrăinat în anul 1972 s-a realizat în baza unor autorizații de înstrăinare eliberate de Consiliul Popular al comunei, în privința cărora, în lipsă de probe contrare, se prezumă respectarea dispozițiilor legale ce reglementau circuitul civil al terenurilor, în raport de situația lor juridică (vezi 4, 5, 75, 76 ale dosarului nr.14397/2002).
În sfârșit, în dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, reclamantul critică nepronunțarea instanței de apel asupra a două motive
distincte de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, respectiv folosirea unor manopere frauduloase comise de părți (cu referire la autorizațiile de înstrăinare emise în vederea înstrăinării) și lipsa bunei-credințe a subdobânditorilor terenului litigios.
Or, lecturând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-recurent ( 2, 3 - dosar nr.14397/2002), astfel cum a fost completată, se constată că instanța de apel s-a pronunțat cu respectarea întocmai a principiului de drept tantum devolutum quantum judicatum.
În ceea ce privește buna-credință a subdobânditorilor terenului în litigiu, față de cele statuate de tribunal în privința existenței acestuia în patrimoniul vânzătoarei anterior înstrăinării, nu se mai impunea a fi analizată distinct, știut fiind că ea are relevanță doar în situația în care lucrul vândut este proprietatea unei alte persoane, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare, față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr.49 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, îl va obliga pe recurent la 1500 lei în favoarea intimaților și G și la 2000 lei în favoarea intimaților și, reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit chitanțelor nr.723/23.06.2008 și -/19.06.2008 (90 și 96).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în P, Bulevardul nr.130,.210,.36, județul P, împotriva deciziei civile nr.49 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul să le plătească intimaților și cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei, iar intimaților și suma de 2.000 lei cu același titlu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./09.07.2008
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
