Constatare nulitate act juridic. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 27/
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenta reclamantă intimată, domiciliată în C,- bis, județul C și recurenții pârâți intimați și, domiciliați în C, șoseaua nr. 116, județul C, împotriva deciziei civile nr. 109 din data de 19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,- bis, județul C și intimata intervenientă, domiciliată în C,- bis, județul C, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la data de 25.01.2010, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra prezentelor recursuri, constată:
Prin decizia civilă nr. 109/19.02.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost admis apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 15676/16.09.2008 a Judecătoriei Constanța, precum și apelul declarat de apelanta intervenientă, fiind schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii parțiale a acțiunii reclamantei cât și a cererii de intervenție în interesul alăturat acesteia și constatării dreptului de coproprietate în devălmășie al reclamantei, împreună cu pârâtul, asupra construcțiilor edificate pe terenul situat în mun. C,- bis, drept existent la data de 20.06.2001.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, privitoare la respingerea acțiunii reclamantei de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3025/2001.
Tribunalul a reținut, în esență, că prin contractul de donație autentificat sub nr. 15593/29.07.1991 la notariatul de Stat Județean C, donatarii și au donat pârâtului (cumnatul donatarilor) imobilul proprietate situat în C,- bis, compus dintr-o locuință având demisol, parter și etaj și casă de oaspeți cu funcțiuni de cazare și prestări servicii, precum și teren în suprafață de 1000 mp.
În cuprinsul contractului de donație a fost inserat modul de dobândire al dreptului de proprietate asupra imobilului de către donatarii și, precum și mențiunea conform cu care viitoarele construcții vor avea regimul de înălțime prevăzut de planurile de ansamblu. Potrivit contractului pentru prestări servicii în construcții nr. 4/22.06.1990, orul s-a obligat să execute pentru beneficiarul lucrări de construcții la obiectivul,casă de locuit, subsol centrală termică, situat la adresa menționată, în conformitate cu proiectul elaborat de către..
Prin nota de protocol încheiată între firma și beneficiarul la data de 07.04.1992 s-a convenit ca în perioada 10.04.1992 -10.06.1992 să se finalizeze lucrări de construire la demisol din care: construcții termice, electrice, sanitare, garaj conform temei de proiectare, cu grup sanitar la cheie, împrejmuire cu plasă de sârmă și fațadă din zidărie cărămidă la soclu, tencuită cu stâlpii zidiți și tăblii din metal.
Nota de constatare la proiectul nr. 0008/1990 - locuință și casă de oaspeți de cazare și prestări servicii- bis, întocmită la 26.05.1993 de către., reprezintă în fapt procesul-verbal de recepție finală al clădirii în accepțiunea Legii nr. 50/1991 modificată și completată prin nr.OUG214/2008. Astfel, la cererea proprietarului s-a verificat și confruntat proiectul cu lucrarea realizată, constatându-se diferențele dintre proiectul aprobat și planurile inițiale, consemnate punctual.
Potrivit cu art.7 pct.152din Legea nr. 50/1991 modificată prin OUG nr.214/2008, verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă în limitele avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială se realizează de către verificatori tehnici atestați în condițiile legii, pentru fiecare cerință esențială de calitate în construcții, potrivit legii. Dispozițiile art. 37 alin.1 din Legea nr. 50/1991 arată că persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții în condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație.
Conform cu alin.2 al aceluiași articol, astfel cum a fost modificat prin art. I, pct.7 din Legea nr. 52/2006, lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire.
Dispozițiile alin.5 al aceluiași articol stabilesc: "construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege".
Interpretând conținutul probator al înscrisurilor administrate, instanța de apel a conchis în sensul că deși în actul de donație s-a menționat existența construcției descrise pe terenul situat în municipiul C,- bis, aceasta a fost edificată în realitate ulterior acestui moment, fiind finalizată abia în anul 1993, când s-a întocmit Nota de constatare la proiectul nr.0008/1990-locuință și casă de oaspeți de cazare și prestări servicii, încheiată la 26.05.1993.
Aceeași concluzie se desprinde și din interpretarea răspunsurilor la interogatoriile luate intimatului pârât și intimatei interveniente în interes alăturat reclamantei, ambii confirmând faptul că ulterior achiziționării terenului a fost demarată executarea construcției, iar în momentul efectuării actului de donație se realizase numai parterul și se ridicaseră stâlpii pentru următorul etaj, fondurile necesare realizării construcției fiind avansate de către ambii soți ( și ).
Instanța de apel a mai constatat că potrivit declarației martorului, audiat în cauză la propunerea apelantei reclamante, lucrările de construire ale imobilului litigios au fost demarate în anul 1991, că în anul 1991 pe teren era edificată fundația și erau ridicați stâlpii pentru următoarele etaje, că în anul 1993 s-a finalizat construcția compusă din subsol, parter spațiu cu destinația de restaurant și etaj 1, toată clădirea având 11 camere, un apartament și dependințe. Aspectele reliefate de către martor au fost cunoscute de către acesta personal, deoarece vizita părțile.
Potrivit art. 30 alin.1 Codul Familiei: "bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților".
Toate bunurile dobândite de către soți în timpul căsătoriei sunt bunuri devălmașe, chiar dacă în actul de achiziționare este trecut doar unul dintre soți sau cumpărarea s-a făcut din veniturile unuia dintre soți și chiar dacă bunul a fost dobândit în timp ce soții erau despărțiți în fapt.
În referire la legislația aplicabilă regimului comunității de bunuri a soților, Tribunalul a arătat că aceasta statuează asupra regimului de bun comun pentru toate cele dobândite în timpul căsătoriei, soților fiindu-le interzisă încheierea unor convenții prin care să le stabilească un alt regim juridic. Dacă se încheie astfel de convenții, ele sunt nule de drept, potrivit art. 30 alin. 2 Codul familiei.
S-a făcut trimitere la practica judiciară, potrivit căreia s-au acceptat convențiile prin care viitorii soți au convenit ca un imobil construit pe numele unuia dintre ei, dar cu contribuția ambilor, să intre în regimul comunității de bunuri la data încheierii căsătoriei (o convenție sub condiție care operează la data încheierii căsătoriei).
Pe de altă parte, a reținut instanța de apel, potrivit art. 5 din Decretul nr.32/1954, în măsura în care caracterul de bun propriu sau comun nu rezultă din actul juridic, dovada se poate face nu numai prin înscrisuri, ci și prin martori ori prezumții, prin mărturisire judiciară sau extrajudiciară, derogându-se de la dispozițiile art.1191 și art.1205 Codul civil. În ceea ce privește forța probantă a mărturisirii,după abrogarea art.1200 pct.3 Codul civil (care considera mărturisirea judiciară ca o prezumție legală ce face deplina dovadă în contra celui care a mărturisit), acest mijloc de probă a fost trecut în rândul dovezilor de drept comun, putând fi combătut prin orice alt mijloc de probă admis de lege, iar judecătorul poate să înlăture motivat recunoașterea unei părți dacă din ansamblul probelor administrate în cauză își formează convingerea că mărturisirea respectivă nu corespunde adevărului.
Concluzionând, instanța de apel a stabilit că prin întreg ansamblul probator administrat atât la judecata cauzei în fond și în apel, s-a demonstrat contribuția comună a ambilor soți la edificarea imobilelor construcție existente pe terenul situat în C- bis, sens în care s-a constatat că reclamanta are un drept de coproprietate în devălmășie cu pârâtul asupra acestora, drept care exista la data de 20.06.2001.
A fost însă înlăturat motivul de apel referitor la soluționarea eronată a excepției autorității de lucru judecat în referire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3025/2001, întrucât prin sentința civilă nr.1677/22.06.2006 Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 861/17.11.2006 a Tribunalului Constanța, au fost cercetate motivele de nulitate ale actului, între care s-a înscris și acela care viza lipsa consimțământului reclamantei la perfectarea actului de înstrăinare - motiv care fundamentează și prezenta cerere de constatare a nulității. S-a apreciat că în mod corect instanța de fond a constatat în aceste condiții ca fiind întrunite cerințele art.1201 din Codul civil, pentru acest petit al acțiunii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanta, cât și pârâții și, criticile de nelegalitate vizând, în fiecare caz în parte, greșita soluționare de către instanța de apel a chestiunilor deduse judecății.
Astfel, prinrecursul reclamanteise arată că hotărârea recurată a statuat în drept în mod eronat asupra capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între soțul său, și intimații, prin menținerea soluției instanței de fond de admitere a excepției autorității de lucru judecat, câtă vreme față de sentința civilă nr. 1677/2006 a Judecătoriei Constanța nu sunt întrunite condițiile de afirmare a puterii lucrului judecat.
Recurenta reclamantă a susținut că în dosarul nr. 7021/2004 s-a solicitat constatarea nulității absolute a aceluiași contract, dar ca urmare a constatării simulației contractului de donație autentificat sub nr. -/29.07.1991, precum și al prețului neserios al actului de înstrăinare și al realei voințe a părților contractante, de garantare a unui împrumut obținut de, iar nu de înstrăinare a imobilului.
S-a apreciat că, din acest punct de vedere, nu există identitate de cauză între cele două litigii.
S-a susținut deopotrivă că autoritatea de lucru judecat nu se poate reține prin raportare la o hotărâre a instanței, care nu este irevocabilă.
În drept, temeiul de nelegalitate evocat a fost încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
Recurenții pârâți șiau criticat, la rândul lor, soluția pronunțată în apel pe considerentul greșitei admiteri a capătului de cerere privitor la constatarea existenței dreptului de coproprietate al reclamantei asupra construcțiilor litigioase (cu admiterea corelativă a cererii de intervenție în interes alăturat formulată de intervenienta ).
Recurenții pârâți au susținut, astfel, că instanța de apel și-a fundamentat hotărârea pe nota de constatare la proiectul nr. 0008/1990 - locuință și casă de oaspeți de cazare și prestări servicii încheiată la 26.05.1993, pe răspunsurile reclamantei, ale pârâtului și ale intervenientei la interogatoriu, precum și pe depozițiile martorilor audiați și din care ar rezulta că la momentul încheierii actului de donație autentificat sub nr. 15593/29.06.1991 la Notariatul de Stat Jud. C construcția nu era finalizată, aceasta fiind terminată în cursul anului 1993; că prin această deducție s-a statuat că imobilul are potrivit art. 30 al. 1 Cod fam. caracterul de bun comun al soților.
Recurenții au apreciat că instanța de apel a interpretat eronat actul juridic în temeiul căruia pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - teren și construcție - schimbând natura și înțelesul acestuia. S-a solicitat să se constate că, în raport de mențiunile cuprinse în actul de donație, imobilul a fost înstrăinat în baza autorizației de înstrăinare nr. 26198/25.06.1991, dar că inserarea frazei,viitoarele construcții noi vor avea regimul de înălțime prevăzut în planurile de ansamblu nu prezumă că edificiul nu era finalizat la acea dată.
S-a arătat că la momentul încheierii actului de donație nu erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 50/1991, actul de translatare a dreptului de proprietate prin actevivosfiind reglementat la acea dată de Decretul nr. 144/1958 ( art. 11 al. 1 și 3 ).
Recurenții pârâți au apreciat că instanța de apel nu s-a raportat la obiectul material al donației, astfel cum este consemnat în cuprinsul actului autentic, neavând în vedere dispozițiile art. 1173 al. 1 cod proc. civilă; actul se referă, așadar, fără echivoc, la translația dreptului asupra unei locuințe având demisol, parter și etaj și casă de oaspeți cu funcțiuni de cazare și prestări servicii și teren în suprafață de 1000 mp, aceeași descriere regăsindu-se în autorizația de înstrăinare nr.26198/25.06.1991, dar și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3025/20.06.2001.
S-a considerat că a fost greșit interpretată de către instanța de apel norma cuprinsă în art. 5 din Decretul nr. 32/1954 și că în mod eronat s-a administrat proba cu martori în contra cuprinsului actului autentic, fără a se avea în vedere că există deplina conivență între reclamantă, soțul pârât și intervenienta în interes alăturat.
S-a arătat că au fost ignorate disp. art. 31 lit. b Codul fam. și că față de modalitatea de dobândire a imobilului de către, acesta nu poate avea decât natura de bun propriu. Faptul că pe parcursul căsătoriei, ulterior dobândirii acestei construcții cu teren, soții au efectuat prin contribuție comună eventuale lucrări de modernizare, îmbunătățiri, amenajări etc. asupra construcției nu deschide reclamantei calea procesuală de a solicitat constarea dobândirii unui drept de proprietate comună devălmașă asupra edificiului.
În drept, s-a arătat că temeiurile de modificare se raportează la art. 304 pct. 8 și 9 cod proc. civilă.
Analizând criticile de nelegalitate evocate, se va reține că recursul pârâților și este fondat.
Soluția reținută de Tribunalul Constanța, care a condus la schimbarea în parte a sentinței civile nr. 15676/16.09.2008 a Judecătoriei Constanța, se fundamentează pe o greșită interpretare a normelor în drept aplicabile și pe o distorsionare a naturii, conținutului și efectelor actelor juridice care au generat raportul litigios, fiind pe deplin incidente temeiurile de modificare statuate prin art. 304 pct. 8 și 9 cod proc. civilă.
Instanța de apel a dedus implicit, printr-o apreciere vădit neîntemeiată făcută pe probele administrate, că în realitate imobilul dobândit de intimatul pârât nu are natura de bun propriu conform actului de donație autentificat sub nr. 15593/29.07.1991 la Notariatul de Stat Jud. C, ci pe aceea de bun comun, deși obiectul prezentei cereri de chemare în judecată nu a făcut referire la invertirea voinței părților acestui act de a opera o translație a dreptului real prin efectul donației, în transmiterea aceluiași drept prin vânzare-cumpărare către ambii soți și nici nu s-a statuat, cu putere de lucru judecat într-un alt litigiu, că donația este lovită de nulitate absolută.
Prin trimiterea superfluă la practica juridică în materia comunității bunurilor dobândite de viitorii soți ( câtă vreme și erau căsătoriți la data încheierii contractului de donație ), precum și prin acordarea unui regim favorizant - între probele administrate - răspunsurilor la interogatoriu ale părților interesate în stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care reiese indubitabil din actele juridice încheiate (anume, ale soților și intervenientei ), cât și declarațiilor testimoniale, instanța de apel a stabilit o situație de fapt vădit neconcordantă cu situația juridică stabilită prin acte autentice, încălcând dispozițiile art. 1173 cod civil și art. 31 al. 1 lit. b cod fam.
Probele care au generat concluzia contrară forței probante a actelor autentice (care în mod neechivoc conferă imobilului-construcție natura de bun propriu al intimatului pârât ), au fost simplele înscrisuri olografe privitoare la concordanța lucrărilor realizate de executant cu datele proiectului de arhitectură.
Prin reinterpretarea acestor înscrisuri, a declarației testimoniale a martorului audiat în apel și îmbrățișarea susținerilor părților interesate în combaterea situației exhibate de actul autentic, Tribunalul a configurat o cu totul altă situație de fapt decât cea corect stabilită de instanța de fond, deducând - în totală contradicție cu mențiunile din actul de donație și actul de vânzare-cumpărare - că această construcție, finalizându-se în anul 1993, ar fi avut la data de 20.06.2001 regimul juridic al bunului comun. Nu s-a explicat în ce măsură și pe ce temei în drept îmbunătățirile, realizarea lucrărilor de extindere ori a celor de conformare cu planul arhitectonic, aduse unui bun propriu al unuia dintre soți convertesc natura juridică neechivocă a acestuia și îl transferă în patrimoniul comun, după cum nu s-a arătat nici momentul la care a operat efectiv schimbarea regimului juridic stabilit prin actul de donație.
Pe de altă parte, trimiterea la dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 32/1954 nu are nici o aplicare în prezenta cauză, întrucât textul menționează inexistența restricțiilor cât privește probatoriul în litigiiledintre soțipentru a se dovedi natura de bun propriu al unuia dintre cele dobândite în timpul căsătoriei; or, în speță, deși intimatul pârât a figurat cu această calitate în procesul inițiat de soția sa, interesele acestor părți nu au fost în nici un moment contrare, interesul procesual fiind cel de lipsire de efecte juridice a actului de vânzare-cumpărare nr. 3025/20.06.2001 prin prisma drepturilor pretinse de soțul vânzătorului.
În mod greșit și cu încălcarea principiului neretroactivității actelor normative a raportat Tribunalul nota de constatare datată 26.05.1993 la prevederile nr.OUG 214/2008 și la cele ale Legii nr. 52/2006, fără a observa că la data încheierii contractului de donație nu intrase în vigoare Legea nr. 50/1991
( operantă de la 7.08.1991 ), aceste prevederi neputând fi aplicabile în speță.
Nu s-a avut în vedere că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 20.06.2001 existau mențiunile ( apărate din punct de vedere al art. 1173 cod civil ) legate de componența construcției și că acestea au fost identice cu cele din contractul de donație autentificat la 29.07.1991, ambele acte juridice având un obiect material bine determinat.
Cu privire la recursul formulat de reclamanta, se va reține că acesta este nefondat, întrucât soluția pronunțată de instanța de fond, menținută în apel, în legătură cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare este întemeiată.
Autoritatea de lucru judecat, dedusă din soluția pronunțată în dosarul nr. 7021/2004 ( - ) este neechivocă în măsura în care nulitatea actului translativ al dreptului de proprietate asupra imobilului din C,- bis a fost evocată în respectiva cauză și în considerarea lipsei consimțământului expres la reclamantei, în condițiile art. 35 al. 2 teza a II-a cod fam.
Această chestiune a făcut obiectul dezlegării în fapt și în drept prin sentința civilă nr. 1677/22.02.2006 a Judecătoriei Constanța, instanța de fond arătând explicit faptul că textul invocat nu are aplicabilitate câtă vreme la data vânzării doar soțul său, era proprietar, având singur drept de dispoziție în ce privește bunul. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 861/17.11.2006 a Tribunalului Constanța -secția civilă ( dosar nr. 2431/2006 ).
Așadar, norma cuprinsă în art. 1201 cod civil este pe deplin operantă, nefiind necesar ca hotărârea pronunțată să fie irevocabilă, ci doar definitivă, cerință împlinită în speță. Astfel, art. 378 cod proc. civilă statuează în sensul că o hotărâre definitivă își păstrează puterea lucrului judecat până la pronunțarea - în sensul înlocuirii ei - a soluției în căile de atac extraordinare.
Prin urmare, în mod corect instanțele au reținut că acest temei de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare a făcut obiect al judecății într-un litigiu soluționat în chip definitiv, iar împrejurarea că s-a declarat recurs împotriva soluției nu are relevanță câtă vreme cauza a fost suspendată în judecată, în calea extraordinară de atac.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 cod proc. civilă recursul pârâților este întemeiat, se va admite această cale de atac, cu consecința modificării în tot a deciziei, prin respingerea apelurilor formulate de apelantele și.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă intimată, domiciliată în C,- bis, județul C, împotriva deciziei civile nr. 109/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu recurenții pârâți intimați și, domiciliați în C, șoseaua nr. 116, județul C, intimatul reclamant, domiciliat în C,- bis, județul C și intimata intervenientă, domiciliată în C,- bis, județul
Admite recursul civil formulat de recurenții pârâți intimați și, domiciliați în C, șoseaua nr. 116, județul C, împotriva aceleeași decizii civile.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că respinge apelurile formulate de și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Jud.apel. /
jud.
4 ex./10.02.2010.
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Gabriel Lefter, Vanghelița Tase
