Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 104/F-CM
Ședința publică din 09 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația formulată de AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, respectiv a deciziei nr.35/R-CM din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Contestația este scutită de plata taxei de timbru.
Cauza a avut termen de judecată la 2 iunie 2009, când s-a întocmit încheierea de amânarea pronunțării de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când în urma deliberării s-a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra contestației de față:
La data de 5 mai 2009, Asociația Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaf ormulat contestație privind lămurirea întinderii sau aplicării titlului executoriu, respectiv decizia nr.35/R-CM din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
Se arată în motivarea acestei contestații că prin decizia de mai sus a fost obligată să acorde reclamanților plățile compensatorii prevăzute de art.28-32 din OUG nr.98/1999, fără a se preciza cuantumul total al respectivelor plăți compensatorii și nici sumele detaliate pe fiecare intimat în parte, motiv pentru care se impune lămurirea titlului executoriu cu privire la aceste aspecte.
Pe de altă parte, având în vedere disp.art.32 din OUG nr.98/1999, potrivit căruia sumele de bani se acordă diferențiat pentru fiecare persoană căreia i s-a desfăcut contractul de muncă, contestatoarea nu deține documente în acest sens.
În condițiile în care titlul executoriu nu este lămurit nu se poate reține refuzul contestatoarei de a-l pune în aplicare.
Se arată, de asemenea, că onorariile executorului judecătoresc și al avocatului la care au apelat intimații în faza de executare silită sunt exagerat de mari.
Pe de altă parte, expertul contabil nu avea dreptul de a efectua expertiza solicitată de executorul judecătoresc deoarece nu are calitatea de expert contabil judiciar.
Susține contestatoarea, de asemenea, că prin formele de executare au fost încălcate dispozițiile OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în sensul că, în situația în care executarea creanței nu poate fi efectuată din lipsă de fonduri, instituția debitoare, în termen de 6 luni de la data somației privind executarea, este obligată să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligației. Prin modul în care a fost pornită executarea silită această creează pericolul producerii unor grave prejudicii, perturbând buna desfășurare a activității instituției.
Față de aceste motive se solicită admiterea contestației în sensul lămuririi titlului executoriu cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestuia precum și anularea actelor și formelor de executare.
În drept contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.399 alin.1 și urm.Cod pr.civilă.
Prin aceeași contestație s-a solicitat suspendarea executării deciziei, cerere ce a fost soluționată prin încheierea pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
Examinând actele dosarului, față de contestația formulată, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.35/R-CM din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a admis recursul declarat de, împotriva sentinței civile nr.989 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, pe care a modificat-o în sensul că a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamanți împotriva pârâților Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și SC SA Rm.
A fost obligată pârâta AJOFM V să acorde reclamanților și intervenienților plățile compensatorii prevăzute de art.28-32 din OUG nr.98/1999. S-a respins cererea de plată a cheltuielilor de judecată și a fost respins ca nefondat recursul formulat de SC SA Rm.V împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a avut în vedere că susținerea reclamanților și intervenienților, în sensul aplicabilității OUG nr.116/2006, este neîntemeiată.
S-a reținut astfel că, potrivit art.2 din acest act normativ, societățile care pot efectua concedieri colective în condițiile acestei ordonanțe de urgență și numărul de salariați ce urmează a fi disponibilizați, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor de resort sau a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, numai în condițiile în care au un program de restructurare și reorganizare sau numai un program de restructurare ori de reorganizare, aprobat astfel încât concedierea colectivă să nu depășească termenul de 31 decembrie 2008 sau, după caz, termenul de 31 decembrie 2010 pentru persoanele concediate din cadrul societăților prevăzute în anexa nr. 3.
Art.3 din nr.OUG116/2006 prevede că măsurile de protecție socială prevăzute de actul normativ se acordă în baza programelor de restructurare și reorganizare sau numai a programelor de restructurare ori de reorganizare a societăților prevăzute la art. 1, aprobate de autoritatea publică implicată, programe care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mențiunile expres enumerate de lege.
Rezultă așadar, că actul normativ impune anumite condiții pentru a deveni aplicabile măsurile de protecție pe care le cuprinde: existența unui program de restructurare și/sau de reorganizare; respectarea unor termene limită; emiterea unei hotărâri de guvern, la propunerea ministerelor de resort sau a, cu societățile ce pot efectua concedieri colective și numărul de salariați ce urmează să fie disponibilizați.
În speță nu s-a dovedit că aceste condiții instituite de nr.OUG116/2006 ar fi fost îndeplinite, iar pe de altă parte curtea constată că societatea comercială nu este cuprinsă în nici una dintre anexele actului normativ.
Curtea a apreciat ca fiind fondată critica referitoare la aplicabilitatea nr.OUG98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Conform art.1 din actul normativ, măsurile de protecție socială prevăzute de ordonanța de urgență se aplică salariaților încadrați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată și care sunt disponibilizați prin concedieri colective, efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operațională parțială sau totală a activității, privatizare sau lichidare, de către societăți comerciale, companii naționale, societăți naționale, precum și regii autonome, societăți comerciale ori alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale, unități și instituții finanțate din fonduri bugetare și extrabugetare, denumite în continuare angajatori.
Actul normativ se aplică salariaților disponibilizați prin concedieri colective efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operațională parțială sau totală a activității, privatizare sau lichidare.
Potrivit art.14 alin.1, în cazul închiderii operaționale reglementate de OUG nr.88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, modificată și completată prin Legea nr.99/1999, salariații disponibilizați prin concedieri colective beneficiază de măsurile de protecție socială prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.
Conform art.2 alin.1 lit.b din nr.OUG88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, dispozițiile actului normativ se aplică și vânzării de active ale regiilor autonome și ale societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, inclusiv ale companiilor naționale și ale societăților naționale ori ale celorlalte societăți comerciale rezultate din reorganizarea unei regii autonome de interes național sau local.
Închiderea operațională și vânzarea activelor nerentabile este reglementată în Secțiunea Ia O. nr.88/1997, respectiv în art.325-327.
Astfel, conform art.325, vor fi supuse închiderii operaționale toate activele pentru care din procesul de exploatare și valorificare a produselor și serviciilor pe care le realizează nu se pot recupera cel puțin cheltuielile aferente, cu excepția celor a căror exploatare nu poate fi oprită în temeiul unor dispoziții legale ori care sunt integrate într-un proces tehnologic complex, dacă pe ansamblul exploatării acestuia se realizează profit. În acest scop este interzisă compensarea pierderilor dintr-un sector de activitate al societății comerciale cu veniturile obținute din alt sector. Nu se consideră compensare cota-parte cu care sectorul care are pierderi a contribuit la realizarea acestor venituri.
Potrivit art.326, activele închise operațional sunt supuse în mod obligatoriu vânzării, iar salariații vor fi disponibilizați, cu acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de lege, iar conform art.327, vânzarea activului se face pe bază de licitație publică cu strigare, potrivit prevederilor normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență.
Din coroborarea textelor de lege de mai sus rezultă că măsurile de protecție instituite de nr.OUG98/1999 sunt aplicabile și în situația vânzării de active (în cadrul procesului de privatizare) de către societățile comerciale cu capital majoritar de stat, așa cum este
Ca atare, curtea a concluzionat că în speță își găsește aplicabilitatea nr.OUG98/1999, care prevede ca măsură de protecție pentru salariații disponibilizați colectiv acordarea unei plăți compensatorii, ce reprezintă, potrivit art.28, o sumă neimpozabilă al cărei cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării.
Suma totală de bani acordată cu titlu de plată compensatorie este reglementată de art.32 alin.1 din nr.OUG98/1999 și ea diferă în funcție de vechimea în muncă.
În ceea ce privește recursul pârâtei SC SA Rm.V s-a reținut că, într-adevăr, plata compensatorie reglementată de nr.OUG98/1999 nu se suportă de către societatea angajatoare, ci din fondul pentru plata ajutorului de șomaj, conform art.55 din actul normativ.
Pe de altă parte însă, în acest proces de concediere colectivă angajatorului îi revine obligația, potrivit rt.31, ca în termen de 3 zile de la data desfacerii contractelor individuale de muncă, să transmită agențiilor pentru ocupare și formare profesională județene și a municipiului B listele cu salariații disponibilizați.
În aceste condiții curtea a apreciat că această pârâtă are calitate procesuală pasivă, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă pentru ca să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de art.31 din nr.OUG98/1999.
Contestatoarea Rm.V a formulat, așa cum s-a arătat mai sus, contestație, solicitând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării înțelesului titlului executoriu.
Examinând decizia ce face obiectul contestației la titlu și având în vedere motivelor invocate de contestatoare, curtea reține următoarele:
Plățile compensatorii la efectuarea cărora a fost obligată Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V prin decizia nr.35/R-CM/15.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI pot fi stabilite sub aspectul cuantumului prin aplicarea criteriilor de calcul enumerate în art.28-32 din nr.OUG 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, cu modificările ulterioare.
Decizia face trimitere la aceste criterii de calcul prin precizarea respectivelor texte de lege.
Calculul plăților compensatorii pornește de la o bază de calcul egală cu salariul mediu net pe unitate realizat în luna anterioară disponibilizării, neimpozabilă, iar pentru stabilirea sumei totale se utilizează criteriul vechimii în muncă, eventual rata șomajului din zona în care domiciliază beneficiarul.
. intimaților la acordarea plăților compensatorii pentru îndeplinirea sau nu a condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (4) și de art. 30 din lege nu poate face obiectul examinării în cadrul contestației la titlu.
Problema de fond a temeiniciei respectivelor pretenții a parcurs în întregime fazele procesuale legale, intrând în puterea lucrului judecat.
Precizarea în dispozitivul hotărârii a textelor de lege reglementând baza de calcul și criteriile pentru stabilirea cuantumului plăților demonstrează faptul că suntem în prezența unei creanțe lichide, a cărei câtime este determinabilă cu ajutorul textelor legale cuprinse în titlu, așa cum prevede art. 374 alin. (4) Cod procedură civilă.
Sub acest aspect, titlul executoriu este clar iar lămurirea sa nu este necesară.
Pe de altă parte, prin titlul executoriu nu a fost stabilită eșalonarea plăților, iar ratele lunare egale prevăzute de art. 33 din nr.OUG 98/1999 vizează plățile voluntare, nu pe cele stabilite pe cale judecătorească, contrar celor invocate în precizări de către contestatoare.
Și din acest punct de vedere critica vizând necesitatea stabilirii înțelesului sau întinderii titlului nu este fondată.
Obligația transmiterii de către angajator în termen scurt către agențiile pentru ocupare și formare profesională județene a listelor și datelor necesare privind pe salariații disponibilizați este prevăzută de lege - art. 31 din nr.OUG 98/1999 - astfel încât o precizare în acest sens în titlul executoriu nu se impunea, cu atât mai mult cu cât o solicitare cu acest obiect nu a fost adresată instanței.
A se vedea însă faptul că s-a reținut calitatea procesuală pasivă a fostului angajator și hotărârea pronunțată îi este opozabilă în considerarea obligației legale a acestuia de a pune la dispoziția agenției actele necesare efectuării plăților compensatorii.
Se conturează și din această perspectivă claritatea hotărârii contestate.
Celelalte critici vizează momente ulterioare declanșării executării silite, de aceea nu pot fi invocate și examinate în cererea în care se urmărește clarificarea, interpretarea, explicarea dispozitivului hotărârii.
Această cerere vizează numai măsurile luate de instanța care a pronunțat titlul executoriu.
Modul în care se desfășoară activitatea execuțională - desemnarea experților contabili, stabilirea cheltuielilor de executare nu poate face obiectul controlului judecătoresc pe calea contestației la titlu regelementate de disp. art. 399 alin. 1 teza a doua pr. civ, invocarea nelegalității sale fiind inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, prezenta contestație la titlu va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația formulată de contestatoarea AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, respectiv a deciziei nr.35/R-CM din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind, G, DOINȚA, G, A, A, G, și intervenienții, și SA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
12.06.2009
Red.PG
EM/2 ex.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Nicoleta Simona Păștin, Paulina