Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1477/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1477

Ședința publică de la 26 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu

Grefier

**************************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - Grupul de - împotriva sentinței civile nr. 890/21.09.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect contestație act.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant, lipsă fiind recurenta recurentă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Intimatul reclamant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul O l t, prin sentința nr. 890 din 21 septembrie 2009 a admis contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimata SC SA România - Grup .

A fost anulată decizia nr. 978 din 18.06.2009 și obligată pârâta să emită nouă decizie conform sentinței civile nr. 668 din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a deținut funcția de inginer în cadrul Compartimentului Depozitare Tratare - Depozit, iar prin decizia nr.4/07.01.2009 i-a fost modificat unilateral locul muncii, fiind trecut pe postul de inginer petrolist în cadrul Sectorului 105.

Că, această decizie a făcut obiectul unei contestații asupra căreia s-a pronunțat Tribunalul Olt prin sentința civilă nr.668/11.05.2009, în sensul că a fost anulată această decizie și dispusă repunerea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei, decizie care nu a fost pusă în executare.

S-a mai reținut că în speță, nu s-a făcut dovada acordului reclamantului cu privire la modificarea intervenită în derularea contractului său de muncă și nici a celorlalte susțineri ale pârâtei, respectiv caracterul de protecție socială a măsurii luate sau reorganizarea activității societății.

SC SA Grupul de P formulat recurs împotriva sentinței nr. 890/2009 a Tribunalului O l t, pe care o consideră nelegală solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.

Este criticată sentința pentru omisiunea de a analiza susținerile sale și să administreze probe în acest sens, pentru încerca soluționarea cauzei prin împăcarea părților, așa cum impune art. 76 raportat l art. 67 din Legea nf. 168/1999, instanța a reținut corect căp recurenta și- reorganizat activitatea și a dispus măsura contestată pentru proteja contestatorul, greșit motivat însă soluția pe motivele invocate în sensul civilă nr. 668/2009 a Tribunalului O l t, prin care a fost anulată decizia anterioară, de schimbarea locului de muncă al contestatorului.

Precizează că măsura schimbării locului de muncă al contestatorului a fost luată în scopul protejării salariatului conform art. 48 Codul Muncii care prevede că "angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii fără acordul salariatului, și i în caz de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului", protecția ce s-a realizat și în cazul de față în locul unei măsuri de restructurare a postului sau a concedierii.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prevăzute de art. 304 cod procedură civilă.

Sunt neîntemeiate criticile privind omisiunea instanței de analiza susținerile sale și a administra probe pentru soluționarea justă a cauzei, cât și de încerca împăcarea părților, conform art. 67 și 76 din Legea nr. 168/1999, deoarece la contestația formulată de salariat, care a invocat nelegalitatea deciziei nr. 978/18.06.2009 recurenta avea obligația, potrivit art. 287 Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului ori, în prezenta cauză, recurentul a depus doar întâmpinare prin care formulat aceleași susțineri, fără preciza ce demersuri să fie în instituite pentru împăcarea părților sau să depună dovezi care să ateste măsura de protecție, iar la termenul de judecată ulterior, nici nu s-a prezentat să-și facă apărările.

Cât privește susținerile că schimbarea locului de muncă a contestatorului s-a datorat dorinței de a- proteja interesele în înțelesul art. 48 Codul Muncii, sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, recurenta nu a făcut dovada protecției intereselor contestatorului și nici nu a dispus măsura cu caracter temporar, ci măsura a fost dispusă cu caracter definitiv, așa cum a reținut în mod corect instanța de fond.

Referirea la sentința nr. 668/2009 a Tribunalului Olta fost făcută constatându-se că aceeași măsură dispusă de intimata recurentă a fost anulată prin această sentință, dispunându-se reîncadrarea contestatorului pe postul anterior, sentință ce nu a fost executată, ci încălcată.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art. 312 cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA - Grupul de - împotriva sentinței civile nr. 890/21.09.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/26.03.2010

fond: -

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1477/2010. Curtea de Apel Craiova