Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 15/

Ședința publică din data de 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă

Grefier - -

Pe rol, judecarea contestației la executare formulată de contestatorul, domiciliat în sat,-, comuna, județul C, cu domiciliul ales în C,-, județ C, împotriva executării silite a sentinței penale nr. 109/P/15.11.2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în contradictoriu cu intimata)., domiciliată în C,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că la data de 17.09.2009 contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cauza fiind suspendată la data de 01.10.2008 pentru lipsa părților.

De asemenea, se arată că a fost atașat titlul executoriu, respectiv sentința penală nr. 109/P/2007 a Curții de Apel Constanța, după care:

Deliberând, C, având în vedere dispozițiile art. 245 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civilă, potrivit cărora judecata reîncepe prin cererea de redeschidere, făcută de partea interesată, dispune repunerea cauzei pe rol și acordă termen pentru judecata contestației la data de 28.10.2009.

Curtea constatând că s-a depus titlul executoriu și fiind lămurită asupra

cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra contestației.

CURTEA

Asupra contestației la executare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr- petentul a formulat contestație împotriva executării sentinței penale nr. 109/P/15.11.2007 a Curții de Apel Constanța învestită cu formulă executorie la 25.06.2008, cu privire la plata cheltuielilor de judecată către creditorul ().

În motivarea contestației se arată că prin sentința penală nr. 109/P/15.11.2007, Curtea de Apel Constanța în baza art. 278 alin. (8) Cod proc. penală a respins plângerea formulată de petentul - procuror în cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, având ca obiect plângere împotriva rezoluției nr. 48/P/2007 din 11.07.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ca nefondată.

În baza art. 189 Cod proc. penală a fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat și la 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, către.

Se susține că instanța penală a stabilit în mod greșit în sarcina petentului obligația de a plăti cheltuieli judiciare către stat, cât și cheltuieli de judecată către intimată. Petentul arată că în practica judiciară, nu se regăsesc soluții de obligare a petenților la plata cheltuielilor de judecată, în cadrul plângerilor formulate împotriva soluției procurorului. Petentul apreciază că în procesele penale nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, acestea acordându-se numai în procesele civile, conform Codului d e procedură civilă.

În drept s-au invocat disp. art. 399-402 și urm. Cod proc. civilă.

Prin încheierea penală nr. 102/P/22 august 2008, Curtea de Apel Constanța -Secția penală a stabilit natura civilă a cauzei și a dispus înaintarea dosarului spre Secția civilă a Curții de Apel Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției civile a Curții de Apel Constanța sub nr-.

Analizând contestația la executare în raport de motivele invocate de debitor, și față de disp. art. 399 Cod procedură civilă, Curtea constată contestația la executare ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Conform disp. art. 399 Cod procedură civilă "Orice executare silită se poate contesta de cei interesați sau vătămați prin executare".

Pe calea contestației la executare nu pot fi invocate motive de fond care să repună în discuție o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.

Asemenea motive se pot invoca numai pe calea mijloacelor de atac, prin exercitarea cărora, înlăuntrul termenelor legale, partea poate obține reformarea ori casarea hotărârii ce o prejudiciază.

Prin urmare instanța investită cu soluționarea contestației la executare nu este îndreptățită să examineze aspectele de fond ale cauzei, deoarece apărările respective au fost sau au putut să fie ridicate în cursul judecății de fond sau prin exercitarea căilor legale de atac. Punerea în discuție, în fața instanței de executare a validității titlului de executare ar atinge puterea de lucru judecat. În speță se reține că, debitorul nu invocă un impediment la executare, ci înțelege practic să critice legalitatea titlului executoriu - sentința penală nr. 109/P/16.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Verificarea legalității unei hotărârii judecătorești penale se realizează însă în căile de atac reglementate de Codul d e procedură penală, iar nu în cadrul contestației la executare.

Pentru considerentele expuse, conform art. 399 Cod procedură civilă se va respinge contestația la executare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul, domiciliat în sat,-, comuna, județul C, cu domiciliul ales în C,-, județ C, împotriva executării silite a sentinței penale nr. 109/P/15.11.2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în contradictoriu cu intimata)., domiciliată în C,-, județul C, ca nefondată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 octombrie 2009.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red.hot. /09.11.2009

Tehnored.gref.//4 ex./10.11.2009

Emis 2 com./12.11.2009

Președinte:Mihaela Popoacă
Judecători:Mihaela Popoacă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Constanta