Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1558/2009. Curtea de Apel Timisoara

România

Curtea de Apel Timișoara

Secția de litigii de muncă și asigurări sociale cod operator 2928

Dosar nr-

Decizia civilă nr. 1558

Ședința publică din 30 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta SC Conf Internațional SA împotriva sentinței civile nr. 1158 pronunțată la 14 aprilie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect contestație împotriva deciziei de modificare unilaterală a contractului de muncă

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru pârâta recurentă consilier juridic, pentru reclamanta intimată avocat.

Procedura completă.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la 28 octombrie 2009, prin registratura instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației. Arată că în speță este vorba de o delegare; că sentința nu poate fi pusă în executare deoarece punctul de lucru a fost desființat.

Reprezentantul reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată. Arată că instanța de fond a reținut în mod corect că a avut loc o modificare unilaterală a contractului de muncă și a aplicat corect dispozițiile legale incidente speței.

Instanța

Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 30 septembrie 2008 sub nr. 7429/30, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC Conf Internațional SA T solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să anuleze decizia nr. 1951/2008 emisă de pârâtă și repunerea în situația inițială, în sensul reluării activității în muncă la locul stabilit prin contractul de muncă, la punctul de lucru, cu reglementarea statutului printr-o decizie legală, iar în caz contrar, desfacerea contractului de muncă prin disponibilizare, cu respectarea prevederilor legale în materie, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii a arătat că a fost angajata pârâtei ca muncitoare necalificată, în contractul de muncă fiind stipulat drept loc al desfășurării activității punctul de lucru din.

Mai arată că la 12 septembrie 2008, fără o înștiințare prealabilă, pârâta a emis decizia nr. 1951, prin care a decis unilateral modificarea locului de desfășurare a activității din în T,- începând cu 1 octombrie 2008; că nu au fost respectate prevederile art. 42 Codul Muncii, art. 17 alin. 1 Codul Muncii, decizia emisă de pârâtă fiind nulă.

În drept a invocat dispozițiile art. 17 și 41 și următoarele, 284 Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 1158 pronunțată la 14 aprilie 2009, instanța a admis contestația, a anulat decizia nr. 1951/12 septembrie 2008 și a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei în sensul reluării activității la locul stabilit prin contractul de muncă, la punctul de lucru, a obligat pârâta să plătească contestatoarei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 1951/12.09.2008 emisă de pârâtă, reclamantei i s-a schimbat locul muncii din localitatea prevăzut în contractul de muncă la sediul firmei din

A reținut că potrivit art. 48 Codul Muncii, locul muncii nu poate face obiectul unei modificări unilaterale doar temporar și doar în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului, condiții care în speță nu sunt îndeplinite; că din decizia contestată rezultă voința angajatorului de a modifica unilateral locul de muncă al contestatoarei, măsură la care contestatoarea nu și-a dat acordul; că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 42 alin. 1 Codul Muncii care permit delegarea sau detașarea salariatului.

In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta SC Conf Internațional SA T, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.

Solicită modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației.

Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 cod procedură civilă, coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.

Arată că datorită randamentului foarte scăzut și calității sub așteptări la punctul de lucru din, în urma analizei și pentru a înlătura perpetuarea sau agravarea acestor fapte, s- luat măsura delegării salariatelor la sediul societății din

Prin această măsură s-a urmărit atât actualizarea deprinderilor specifice postului, cât și perfecționarea profesională a salariatelor.

Apreciază că instanța a ignorat caracterul temporar al delegării prevăzut de Codul Muncii și a repus părțile în situația anterioară, fără să observe că reclamanta a fost concediată; că la data depunerii contestației nu era depășit termenul de 60 de zile prevăzut de art. 44 alin. 1; că instanța a ignorat motivele pentru care a fost dispusă măsura; că au fost ignorate dispozițiile art. 40 alin. 1 Codul Muncii și că din eroare instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 48 Codul Muncii.

Solicită reducerea onorariului de avocat, motivat de faptul că același onorariu a fost perceput în 8 dosare în care contestația a avut același conținut, fiind schimbat doar numele contestatorului, al dosarului și al deciziei contestate.

Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli ed judecată.

Arată că în mod corect a reținut prima instanță că măsura luată nu întrunește condițiile delegării sau detașării și că reprezintă o modificare unilaterală a locului de muncă, fără a exista un acord de voință al acesteia în acest sens și fără ca părțile să se afle într-una din situațiile prevăzute limitativ de art. 48 Codul Muncii; că art. 41 Codul Muncii se referă la modificarea contractului de muncă în general, neputându-se deduce că a fost vorba de o delegare; că nu există nici un motiv care să determine instanța să reducă cheltuielile de judecată.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:

Prin decizia nr. 1951/12 septembrie 2008, pârâta a dispus ca "începând cu data de 1 octombrie 2008, doamna, având funcția de operator confecționer în cadrul grupei 84.01, să desfășoare activitatea pe același post la sediul firmei din T,-, etaj V, salariata urmând a beneficia de același salariu și de transport plătit de angajator".

La baza acestei măsuri a stat specificul activității desfășurate de societate, complexitatea produselor executate pentru principalul client, mărirea comenzilor de lucru, necesitatea dobândirii de către salariați a unor cunoștințe avansate și competențe profesionale, a unor metode și procedee moderne necesare pentru realizarea activităților profesionale și actualizarea deprinderilor specifice postului, precum și dispozițiile art. 17, art. 40, art. 41 și următoarele și art. 188 Codul Muncii.

Art. 43 din Codul Muncii prevede că 2delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă".

Conform prevederilor art. 44 Codul Muncii, delegarea poate fi dispusă pentru perioadă de cel mult 60 de zile și prelungită, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile, iar salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și de cazare, precum și la indemnizația de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Având în vedere dispozițiile art. 43 și 44 din Codul Muncii și cuprinsul deciziei contestate, instanța apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că în speță nu a fost dispusă delegarea reclamantei, deoarece decizia nu cuprinde durata delegării și mențiuni privitoare la plata unei indemnizații de delegare. Din modul de formulare a măsurii dispuse și față de argumentele de fapt expuse în preambulul deciziei rezultă că angajatorul a urmărit modificarea definitivă a locului de muncă al reclamantei. Menționarea art. 41 și următoarele ca temei de drept al deciziei nu conduce la concluzia că măsura contestată reprezintă o delegare.

Imprejurarea că, la data înregistrării acțiunii pendinte, respectiv la data de 30 septembrie 2008, nu a expirat termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 44 alin. 1 din Codul Muncii, nu are relevanță, atîta timp cât decizia contestată nu indică perioadă pentru modificarea locului ed muncă al reclamantei. De altfel, acest termen nu putea expira până la data de 30 septembrie 2008, deoarece decizia urma să producă efecte cu începere din data de 1 octombrie 2008.

Potrivit prevederilor art. 41 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 litera b Codul Muncii, modificarea locului muncii se poate realiza doar prin acordul părților, fiind posibilă modificarea unilaterală a acestuia doar în cazurile și condițiile prevăzute de Codul Muncii.

Locul muncii se referă la localitatea și unitatea în care salariatul își desfășoară activitatea, astfel încât schimbarea localității în care angajatul trebuie să presteze munca reprezintă o modificare a locului muncii în sensul art. 41 din Codul Muncii, astfel încât este necesar acordul salariatului pentru modificarea localității de desfășurare a activității sale.

In temeiul art. 40 alin. 1 lit. a - d Codul Muncii, angajatorul are posibilitatea să dispună mutarea salariatului într-un alt birou, într-un alt compartiment, la o altă secție sau la un sediu secundar din aceeași localitate, deoarece el are prerogativa de a alege varianta pe care o consideră optimă pentru desfășurarea activității.

Prin urmare, aceste prevederi legale nu îndreptățesc angajatorul să modifice unilateral locul de muncă al salariatului dintr-o localitate într-o altă localitate.

Dacă o societate apreciază că se impune închiderea unui punct de lucru, ea trebuie să aducă la cunoștința angajaților această împrejurare, iar dacă salariații refuză mutarea la un sediu din altă localitate devin incidente prevederile art. 65 și urm. din Codul Muncii.

Deoarece prin decizia contestată s-a dispus modificarea unilaterală a locului de muncă al reclamantei fără acordul acesteia, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 41 Codul Muncii, instanța apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, procedând în mod corect la anularea deciziei și repunerea părților în situația anterioară, în cauză nefiind incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 cod procedură civilă.

Desființarea punctului de lucru de la nu este de natură a justifica admiterea recursului, deoarece, într-o astfel de ipoteză, devin incidente prevederile art. 65 și următoarele Codul Muncii.

Instanța apreciază neîntemeiată cererea de reducere a onorariului de avocat la a cărui plată a fost obligată pârâta, deoarece acest onorariu nu este nepotrivit de mare față de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat, care a formulat cererea de chemare în judecată, interogatoriu pentru pârâtă, concluzii scrise, s-a prezentat la termenele de judecată în fața instanței ed fond, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele art. 274 alin. 3 cod procedură civilă pentru reducerea onorariului de avocat.

Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.

In baza art. 274 cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către pârâta SC conf Internațional SA împotriva sentinței civile nr. 1158 pronunțată la 14 aprilie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta .

Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 30 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red. MB/dact. MB

2 ex.

18.12.2009

Primă instanță:

, - Tribunalul Timiș

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1558/2009. Curtea de Apel Timisoara