Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 157/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 157

Ședința publică de la 14 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tania Țăpurin

JUDECĂTOR 2: Paula Păun

JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan

Grefier - -

Pe rol judecarea contestației la executare privind pe contestatoarea SC SA cu sediul în comuna, jud. O, în contradictoriu cu intimata domiciliată în B, sector 3, B- -, nr. 35,. 8.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru contestatoarea SC SA și intimata asistată de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Avocat pentru contestatoare a depus precizare și completare a contestației la executare și certificat eliberat de Judecătoria Slatina.

Se comunică actele depuse apărătorului intimatei care nu a solicitat termen pentru a le observa.

Avocat pentru contestatoare a solicitat efectuarea unei expertize pentru a se stabili valoarea imobilelor construite pe timpul cât societatea pe care o reprezintă s-a considerat proprietară pe terenul aparținând acum intimatei de azi.

Apărătorul intimatei s-a opus probatoriului solicitat.

Instanța a respins cererea privind efectuarea unei expertize cu obiectivele precizate în completarea contestației la executare depusă la acest termen de contestatoare, ca nefiind utilă în soluționarea cauzei.

Constatându-se că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, s-a apreciat cauza în stare de soluționare și s-a acordat cuvântul asupra contestației la executare.

Avocat pentru contestatoare a învederat instanței că decizia nr. 659 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- nu poate fi pusă în executare deoarece unitatea pe care o reprezintă nu se mai află în posesia întregii suprafețe de teren, 22.360 mp fiind înstrăinați începând cu anul 2004 de AVAS B, iar pe terenul care mai există, societatea are edificate construcții.

A susținut că situația imobilelor edificate nu a fost lămurită prin titlu executoriu.

De asemenea a arătat că trebuie lămurit titlu executoriu și cu privire la măsurile reparatorii la care este îndreptățită intimata creditoare.

În raport de cele susținute a solicitat lămurirea, întinderea și înțelesul titlului executoriu, fără cheltuieli de judecată.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect contestația la executare și instituirea unui drept de retenție a solicitat disjungerea și înaintarea pentru soluționare la Judecătoriei Slatina.

Apărătorul intimatei a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra contestației de față:

Prin cererea formulata si înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.10.2007 contestatoarea SC SA a chemat în judecată pe intimata, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea formelor de executare emise în dosarul nr. 175/2007 de către BEJ privind executarea civila a deciziei civile nr 659/12.09.2006 a Curții de APEL CRAIOVA și a deciziei civile nr. 5234/27.06.2007 a ICCJ, instituirea unui drept de retenție cu privire la imobilele supuse executării și a terenului aferent, până la achitarea contravalorii construcțiilor efectuate de către contestatoare pe acest teren, cu suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

In motivare s-a arătat că prin hotărârile judecătorești supuse executării contestatoarea a fost obligată la restituirea unor imobile construcții împreuna cu terenul aferent în suprafață de 34810 mp situate în loc., jud O, însa hotărârea nu se poate executa întrucât nu se afla în posesia întregii suprafețe de teren, în mare parte acesta fiind înstrăinat începând cu anul 2004 de AVAS B, iar pe teren sunt edificate mai multe construcții, la data construirii acestora fiind de buna credință, or instanțele de judecată ce au emis titlul executoriu nu au clarificat situația juridică a acestor imobile.

S-a apreciat astfel că titlul executoriu nu se poate executa în integralitatea sa, solicitându-se in baza art. 399 stabilirea limitelor aplicării acestuia pentru suprafața de 12450 mp cât se găsește în posesia contestatoarei.

In ceea ce privește dreptul de retenție, s-a apreciat că operează excepția de neexecutare a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, dreptul de retenție constituind un mijloc specific de garantare a executării obligațiilor pe care intimata le are.

In drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 399 si 404 rap. la disp art. 494 civ.

In dovedirea cererii, contestatoarea a depus la dosar în fotocopie somație, nr. 659/12.09.2006 pronunțata de Secția civila a Curții de APEL CRAIOVA, nr. 5234/27.06.2007 pronunțata de ICCJ, raport de expertiză, fisa de calcul, proces verbal, fisa structură acționariat pentru, listă acționari.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru de 683 lei si timbru judiciar de 0,3 lei.

Contestatoarea a depus cerere de precizare a acțiunii, arătând că înțelege să conteste și procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la 29.10.2007, somația eliberata de către BEJ, arătându-se că sunt încălcate disp. art. 371/1 alin 1, de asemenea încheierea de investire avută în vedere de executor la momentul începerii executării nu este definitivă, fiind atacată cu recurs înregistrat la Curtea de APEL CRAIOVA sub nr-, iar pe de alta parte somația a fost emisă cu încălcarea disp. art. 387 prin solicitarea în mod nelegal a sumei de 6000 RON, încălcându-se astfel și dispozițiile hotărârii nr. 2/17.02.2007 emisa de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.

Intimata a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slatina față de disp. art. 400 alin 2 și împrejurarea că prin contestația la executare formulată se solicită stabilirea limitelor aplicării titlului executoriu pentru suprafața de 12450 mp.

In drept, au fost invocate disp. art. 400 alin 2

Contestatoarea a depus recipisa de consemnare a cauțiunii în fotocopie și nr. 1157/14.11.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina.

La termenul din data de 27.11.2007 instanța a pus în discuția părților excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Slatina, invocată de către intimată.

Prin sentința civilă nr.6487 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, s-a admis excepția necompetentei materiale a instanței invocată din oficiu.

S-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea SC SA, cu sediul în comuna, jud.O, în contradictoriu cu intimata, domiciliată în B, sector 3, b- -, nr.35,.8 în favoarea Curții de APEL CRAIOVA - Secția civila.

S-a apreciat că prin cererea formulată de SC SA,

s-au contestat limitele aplicării dispozitivului deciziei civile nr.659/12.09.2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, situație în care potrivit art.400 alin.2 Cod pr.civilă competența de soluționare a contestației revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Privitor la cererile vizând instituirea unui drept de retenție asupra imobilelor supuse executării și suspendarea executării până la soluționarea contestației s-a considerat că nu se poate dispune disjungerea, impunându-se soluționarea unitară a cererii.

După înregistrarea cauzei la Curtea de Apel Craiova, contestatoarea a formulat precizare și completare a contestației, solicitând lămurirea întinderii, înțelesului și aplicării titlului executoriu cu privire la restituirea în natură a bunurilor de către intimată, susținând că decizia civilă nr.659/2006 nu poate fi executată, pe de o parte întrucât contestatoarea nu se află în posesia întregii suprafețe de teren, o parte din acesta fiind înstrăinat de AVAS B, iar pe de altă parte dat fiind că pe suprafața deținută societatea a edificat o serie de construcții, beneficiind astfel de incidența dispozițiilor art.494 Cod civil.

În privința măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate, a susținut că societatea nu a fost notificată sub acest aspect.

A solicitat să se disjungă cererea pentru anularea actelor de executare emise de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.175/2007 și pentru instituirea unui drept de retenție asupra imobilelor și înaintarea spre competentă soluționare la Judecătoria Slatina.

Examinând contestația formulată, se constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 18.10.2007și precizată la 13.11.2007, contestatoarea SA, jud.O, a solicitat, pe de o parte anularea somației eliberată de BEJ în dosarul de executare nr.175/2007, privind plata sumei de 6000 lei reprezentând cheltuieli de executare și a procesului verbal încheiat la 29.10.2007, iar pe de lată parte lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului deciziei civile nr.659/12.09.2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA și instituirea unui drept de retenție cu privire la imobilele supuse executării până la achitarea de către intimat a contravalorii construcțiilor edificate de contestatoare pe terenul ce face obiectul restituirii dispusă prin titlul executoriu.

Rezultă din cuprinsul cererilor că instanța a fost sesizată cu o contestație la executare cu caracter complex, care vizează atât legalitatea actelor de executare întocmite de executor, cât și interpretarea înțelesului și dispozitivului hotărârii care se execută.

Examinând excepția de necompetență materială, Judecătoria Slatinaa considerat că a fost investită numai cu contestația la titlul executoriu, omițând a observa că partea a înțeles să supună controlului instanței și actele de urmărire silită efectuate de executor, respectiv somația și procesul verbal din 29.07.2007.

Curtea de APEL CRAIOVA, în favoarea căreia s-a declinat competența soluționării contestației la titlu, a pronunțat decizia civilă nr.659/2006 a cărei executare face obiectul dosarului nr.175/2006 al BEJ și ca atare, în conformitate cu dispozițiile art.400 alin.2 Cod pr.civilă este competentă în judecarea capătului de cerere care vizează lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu.

Contestația la titlu are ca finalitate clarificarea, interpretarea, explicarea dispozitivului hotărârii, pentru a se asigura executarea întocmai a acestuia și de aceea ea privește numai măsurile luate de instanță și cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Nu este posibil ca, în calea contestației la executare să se facă o nouă examinare a raporturilor juridice dintre părți și respectiv a situației de fapt ori a instituțiilor de drept aplicabile în speță.

În cauză, contestatoarea care, prin decizia civilă nr.659/2006 a Curții de APEL CRAIOVA, a fost obligată să restituie în natură reclamantei conform art.20 din Legea nr.10/2001 un și terenul aferent de 34810 mp. din comuna sat jud.O, a susținut în motivarea contestației la titlu că se impune lămurirea înțelesului acestuia, în condițiile în care nu se află în posesia întregii suprafețe de teren menționată în dispozitiv, pe terenul deținut a edificat o serie de construcții, iar îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate s-a constatat fără ca, în prealabil, societatea să fi fost notificată sub acest aspect.

Toate motivele invocate de contestatoare privesc fondul litigiului, urmărind reexaminarea situației de fapt și a regimului juridic al bunurilor supuse restituirii și puteau fi invocate în căile de atac exercitate în cauza la Legea nr.10/2001.

Dispozitivul titlului executoriu nu este lipsit de claritate și precizie pentru a justifica admisibilitatea contestației, cale procesuală ce nu poate fi promovată pe considerentul că debitoarea obligației nu deține în totalitate bunurile a căror restituire s-a dispus.

În consecință, contestația la titlu este nefondată și va fi respinsă.

Cât privește contestarea actelor de executare întocmite de executor, în conformitate cu dispozițiile art.400 alin.1 Cod pr.civilă competența de soluționare cererii revine instanței de executare, care potrivit art.373 alin.2 Cod pr.civilă este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în speță Judecătoria Slatina.

Judecătoria a considerat însă că cererea introductivă a contestatoarei, precizată ulterior, are ca obiect numai contestația la titlu, omițând să examineze solicitarea privind anularea actelor de executare întocmite de executor, situație în care, față de motivele arătate urmează a se disjunge contestația la executare propriu-zisă și a înainta cauza spre soluționare Judecătoriei Slatina, care va analiza și cererea de acordare a dreptului de retenție.

În baza art.274 Cod pr.civilă, contestatoarea va fi obligată la 1114 lei cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația la titlu formulată de contestatoarea SC SA cu sediul în comuna, jud. O, în contradictoriu cu intimata domiciliată în B, sector 3, B- -, nr. 35,. 8.

Disjunge capătul de cerere având ca obiect contestația la executare și instituirea unui drept de retenție și înaintează dosarului pentru soluționare, la Judecătoria Slatina.

Obligă contestatoarea la 1114 lei, cheltuieli de judecată către intimata.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehn.2 ex

12.03.2008

Președinte:Tania Țăpurin
Judecători:Tania Țăpurin, Paula Păun, Costinela Sălan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 157/2008. Curtea de Apel Craiova