Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 158/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 158
Ședința publică de la 10 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 274 din data de 7 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- și a sentinței civile nr. 565 din data de 17 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți și BIROUL executor JUDECĂTORESC, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât, lipsind recurenții reclamanți, și intimatul pârât BIROUL EXECUTOR JUDECĂTORESC.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței netimbrarea recursului formulat de reclamanții și cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 97,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 1,5 lei precum și întâmpinarea formulată de intimatul pârât BIROUL EXECUTOR JUDECĂTORESC, după care;
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția anulării recursului ca netimbrat, potrivit art. 20 alin. 3 din Lg. 146/1997, având în vedere nedepunerea la dosar de către recurenții reclamanți și a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 97,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 1,5 lei.
Intimatul pârât solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la nr-, petenții și, au solicitat în contradictoriu cu intimații și BEJ, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună nulitatea absolută a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc, inclusiv a actului de adjudecare a unor bunuri imobile.
Prin sentința civilă nr. 565 din data de 17.04.2008 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr- s-a respins contestația la executare formulată de petenții și în contradictoriu cu intimații și BEJ - C privind actele de executare silită întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 178/2004 ca nefondată.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1365/07.05.1987 petenții și, care sunt soțul și respectiv fiica numitei -, au devenit proprietarii unui imobil situat în C,- construit din paiantă, acoperit cu tablă, compus din 2 camere la parter, 2 camere la etaj, un hol și o anexă gospodărească din paiantă, acoperită cu tablă, compusă din 5 încăperi. Terenul aferent construcțiilor a trecut în proprietatea statului, iar ulterior conform legii 18/1991 pe numele petenților a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 629 mp teren intravilan aferent construcțiilor și a fost eliberat titlul de proprietate 7119/28.19.11.1992.
La data de 21.11.2003 soții și - au încheiat cu intimatul un contract de împrumut sub semnătură privată privind suma de 700 EURO, sumă pe care împrumutații respectiv cei doi soți, s-au obligat s-o restituie la data de 23.l2.2003 la domiciliul împrumutătorului.
Ulterior creditorul s-a adresat din nou instanței de judecată și a solicitat evacuarea soților și - din cele două încăperi amplasate pe o suprafață de 60 fiind pronunțată sentința civilă nr. l346/l4.ll.2007, dosar 2038/3l2/2007, definitivă și irevocabilă.
Între timp petenții și au formulat două contestații la executare silită înregistrate pe rolul Judecătoriei Corabia respectiv nr. 53/2l3/ l6.0l.2008, (cauza de față) și 72.2l3/2l.02.2008, prin care au solicitat nulitatea absolută a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc din C și scoaterea de sub urmărire a bunurilor cu anularea formelor de executare silită.
Prin sentința civilă nr. l75/ll.02.2008 pronunțată in dosarul 72/2l3/2008, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorii și, privind formele de executare in dosarul 5/2008,întocmit de executorul judecătoresc ta - S, fiind invocată de contestatori in cererea de repunere pe rol a dosarului 53/2l3/2008, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și criticând sentința ca netemeinică și nelegală, în sensul că instanța a apreciat greșit actele și probele dosarului, a reținut o situație de fapt eronată, și a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale în materie, neținând cont de existența actului de vânzare cumpărare întocmit în anul l987 pe numele celor doi contestatori privind imobilul situat în C-, fiind încălcate dispoz. art 372,373 alin. l,art.388 și 39l
Instanța prin încheierea din l6.09.2008, a procedat la calificarea căii de atac ca fiind apel, având in vedere că recurenții au calitatea de terț față de bunul asupra căruia s-a efectuat executarea silită în cauză, și dispoz. art 40l alin.2. corob.cu art. 402 alin 2, acordând un nou termen cu citarea părților în calitate de apelanți.
Contestatorii prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Corabia la l6.0l.2008 au solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc, și a actului de adjudecare nr. l78/2l.09.2005, invocând faptul că imobilul adjudecat este proprietatea lor conform contractului de vânzare cumpărare nr. l365/7.05.l987.
Actele de executare silită efectuate ca urmare a investirii cu formulă executorie a hotărârii nr. 600/7.07.2004, s-au derulat începând din l8.l0.2004 până la 2l.09.2005 fiind parcurse toate etapele procedurale legale, de la emiterea somației și până la încheierea procesului verbal de adjudecare, nefiind formulate contestații de către debitorii și -, ocupanți ai imobilului, iar contestatoarea nu a administrat nici o dovadă în sensul că a fost străină de procedurile de executare, având același domiciliu.
Prin decizia civilă nr. 274 din data de 7 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanții și.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții și, fără însă a-l timbra.
În conformitate cu Lg 123/1997 și Lg 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată se timbrează anticipat, fiscal și judiciar, în caz contrar fiind sancționate cu anularea.
Cum la dosar nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 97,5 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, recurenții reclamanți și, fiind citați cu mențiunea expresă a timbrării, urmează a se anula ca netimbrat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul formulat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 274 din data de 7 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- și a sentinței civile nr. 565 din data de 17 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți și BIROUL EXECUTOR JUDECĂTORESC.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
RV 2 ex./13.02.2009
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica