Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1799/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENBTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1799/
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de chemata în garanție -, împotriva deciziei nr.350 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 97,00 lei.
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din 19 noiembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei -.V sub nr-, contestatorii și au solicitat, în contradictoriu cu intimatele Banca Română de Dezvoltare Sucursala V și SRL, anularea formelor de executare, inclusiv a publicației de vânzare cu privire la un teren proprietatea contestatorilor, situat în pct. "La ", în suprafață de 1.800 mp, care face parte din terenul în suprafață totală de 14.825,529 mp, solicitând, de asemenea, și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că obiectul executării silite, pornită de către creditoarea Banca Română de Dezvoltare - Sucursala V împotriva debitoarei SRL, îl reprezintă un teren în suprafață de 14.825,529 mp, însă terenul asupra căruia poartă executarea silită cuprinde și o suprafață proprietatea contestatorilor.
Astfel, terenul în suprafață de 1.800 mp situat în pct. "La ", este proprietatea contestatorilor, fiind validați cu suprafața respectivă, terenul fiind liber de construcții. Executarea silită poartă asupra unui bun care nu este proprietatea intimatei, ci proprietatea contestatorilor, fiind incidente disp. art. 399 Cod pr. civ.
De asemenea, contestatorii au mai solicitat, ca în cazul în care debitoarea ar prezenta vreun înscris drept titlu de proprietate, să se constate nulitatea absolută a acestuia, deoarece terenurile fostului CAP puteau fi transcrise unor terți doar în condițiile art. 27 și 28 din Legea 18/1991.
Prin cererea aflată la fila 102 dosar, debitoarea SRL, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva garantului B, solicitând ca, în cazul admiterii contestației la executare să fie obligată chemata în garanție să plătească debitoarei valoarea părții pierdute din terenul care a făcut obiectul vânzării prin efectul evicțiunii, valoare ce va fi socotită în momentul evicțiunii, cât și cheltuielile de judecată care vor fi făcute cu acest proces.
În motivare, debitoarea a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 25 februarie 2000 cumpărat de la chemata în garanție terenul construcții situat în intravilanul com. în suprafață de 14.825,529 mp, astfel că în cazul admiterii acțiunii principale solicită a fi admisă și cererea de chemare în garanție.
În drept au fost invocate disp. art. 1337 și 1348 cod civil și disp. art. 60-63 Cod pr. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, chemata în garanție a solicitat respingerea contestației la executare, terenul fiind dobândit prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0365/26.07.1993 în baza Legii 15/1990 și NR.HG 834/1991.
Prin procesul verbal încheiat la data de 6 iulie 1993 s-a stabilit că terenul provine din redările în circuitul agricol predate com. de către, înscrisul fiind întocmit în timpul operațiunii de constituire a dreptului de proprietate și de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Terenul a intrat în proprietatea chematei în garanție prin încheierea contractului de vânzare cumpărare cu Fondul Proprietății de Stat, în prezent Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului și a fost vândut debitoarei prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 387/25.02.2000. Debitoarea a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în Cartea funciară cu nr. 111/2000.
Chemata în garanție a mai arătat că titlul de proprietate, respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu respectarea prevederilor legale, iar titlul de proprietate al contestatorilor a fost emis ulterior.
Pe cale reconvențională, chemata în garanție a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate emis în favoarea contestatorilor, excepția nulității fiind invocată ca apărare de fond și a invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor, având în vedere că aceștia nu au făcut dovada calității de proprietari asupra terenului.
La rândul său, chemata în garanție a formulat cerere de chemare în garanție fila 115 dosar, prin care a solicitat ca în cazul admiterii contestației la executare să fie obligate Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata contravalorii terenului, a daunelor interese (prețul primit, cheltuielile de judecată, diferența de preț, sporul de valoare, cheltuielile necesare), ce se vor stabili în timpul judecării contestației la executare pentru evicțiune totală sau parțială.
În drept au fost invocate disp. art. 60-63 Cod pr. civ. și art. 1336-1350 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, fila 176, Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a chematei în garanție, având în vedere că cererea de chemare în garanție este semnată doar de către apărătorul acesteia, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, întrucât în raport de obiectul dedus judecății, nu poate cădea în pretenții față de
Pe de altă parte, chemata în garanție nu a fost parte în contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 572/20.10.1994, parte contractantă fiind Fondul Proprietății de Stat.
În drept au fost invocate disp. art. 115 și urm. Cod pr. civ.
Cauza a fost suspendată la cererea creditoarei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, însă la cererea contestatorilor s-a dispus repunerea pe rol, întrucât chiar dacă s-a deschis procedura insolvenței față de debitoarea principală, cu toate acestea contestația nu privește realizarea vreunei creanțe din partea contestatorilor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Prin sentința civilă nr.2679 din 25 aprilie 2008, Judecătoria -.V a admis contestația la executare, a dispus anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr.56/2006 și a publicației de vânzare din 05.05.2006, în ceea ce privește terenul în suprafață de 1800 mp, situat în pct. "La ", a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare nr.387/25.02.2000, în ceea ce privește terenul menționat mai sus; a admis cererea de chemare în garanție de la fila 102 dosar, formulată de - SRL, obligând pe chemata în garanție - - la plata sumei de 73.368 lei către intimata - SRL; a respins cererea privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.1641/26.06.2006 și a procesului verbal de punere în posesie nr.713/01.06.2006 și excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor; a admis cererea de chemare în garanție de la fila 115 dosar, formulată de - - B, în contradictoriu cu AVAS și Ministerul Economiei și Finanțelor, obligând în solidar pe chematele în garanție la plata sumei de 73.368 lei către - -; a respins excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentare a chematei în garanție - - și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție, hotărând și asupra cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul de schimb încheiat la data de 18 mai 1937 autoarea contestatorilor, a primit în schimbul unui teren predat, un teren în suprafață de 2.500 mp, săliște de casă.
Ulterior, acest teren a făcut obiectul actului dotal autentificat sub nr. 121/1941 prin care autorii și au înzestrat pe autoarea contestatorilor, cu terenul primit în baza actului de schimb, așa cum rezultă din Certificatul de moștenitor cu nr. 1136 din 10.01.1979, fila 245 dosar.
Terenul nu a mai făcut obiectul cererii de înscriere în CAP, așa cum rezultă din cererea aflată la fila 246 dosar, întrucât a făcut obiectului actului dotal.
După apariția Legii nr.18/1991, terenul situat în pct. "La ", a fost solicitat de către moștenitorii autoarei, conform cererii de reconstituire a dreptului de proprietate depusă la data de 18.03.1991, fila 247 dosar.
Ca urmare a formulării cererii de reconstituire, contestatorii au fost validați conform Hotărârii de validare cu nr. 60/06.09.1991, fiind emisă și adeverința provizorie de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață totală de 1,78 ha, din care face parte și suprafața de teren în litigiu.
La data de 01.06.2006 contestatorii au fost puși în posesie conform procesului verbal aflat la fila 226 dosar, fiind emis și Titlul de proprietate cu nr. 1614/26.06.2006 cu privire la suprafața de 1.800 mp, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate terenul fiind liber de construcții.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că în mod legal s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea contestatorilor, aceștia dovedind cu acte primare proprietatea asupra terenului în litigiu, astfel că aceștia au dovedit calitatea de proprietari și, implicit calitatea lor procesuală activă în cauză.
A apreciat instanța de fond că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea contestatorilor s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale, astfel că a dispus respingerea cererii de constatare a nulității absolute formulată de către chemata în garanție
Terenul care a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în suprafață de 1.800 mp face parte din suprafața totală de 14.825,529 mp, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert și asupra căruia s-a pornit executarea silită la cererea creditoarei.
Asupra terenului de 14.825,529 mp a fost emis Certificatul de Atestare a dreptului de Proprietate cu seria - nr. 0365 din 26.07.1993 în favoarea A, deși la momentul respectiv contestatorii dețineau adeverința provizorie de reconstituire a dreptului de proprietate și hotărârea de validare.
Ulterior, a înstrăinat terenul debitoarei principale -., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 387/25.02.2000, debitoare care la rândul său a garantat restituirea unui împrumut acordat de către creditoarea Banca Română de Dezvoltare - Sucursala V, conform Contractului de Ipotecă autentificat sub nr. 463/28.02.2005. Întrucât debitoarea nu a achitat împrumutul acordat, creditoarea a pornit executarea silită asupra bunului, însă din terenul supus executării silite face parte și terenul proprietatea contestatorilor.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța de fond a apreciat că se impune admiterea contestației și, în baza art. 399 Cod pr. civ. anularea formelor de executare silită și, în consecință, admiterea cererilor de chemare în garanție, în baza răspunderii pentru evicțiune parțială, potrivit disp. art. 1337 Cod civil.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză s-a reținut că terenul în suprafață de 1.800 mp are o valoare de 73.368 lei, astfel că cererile de chemare în garanție au fost admise.
Față de excepția invocată de către Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului, respectiv excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a chematei în garanție, instanța a respins excepția invocată, având în vedere contractul de asistență juridică depus la dosar.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de către aceeași chemată în garanție, instanța a apreciat că, întrucât aceasta este succesoarea în drepturi și obligații a Fondului Proprietății de Stat, cererea de chemare în garanție este admisibilă.
Ținând seama de faptul că, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 387/25.02.2000, proprietatea asupra unei porțiuni din teren aparținea contestatorilor, s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs -. V, Ministerul Economiei și Finanțelor, - -, - SRL, prin lichidator și AVAS.
În motivarea recursului său, recurenta -.V a arătat că, în vederea recuperării debitelor datorate bugetului general consolidat de către debitoarea - SRL - în insolvență, a procedat la executarea silită în temeiul Codului d e procedură fiscală, fiind emise somații, titluri executorii și procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.40340/21.12.2005, prin care a sechestrat terenul în suprafață de 14.825,529 mp, situat în com..
A susținut recurenta că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină și care au condus la anularea actelor de executare, nefăcându-se referire la dispozițiile legale care reglementează executarea silită. Pe de altă parte, a susținut recurenta nu a fost avută în vedere apărarea pe care a făcut-o în sensul că, la baza întocmirii procesului verbal de sechestru se află contractul de vânzare-cumpărare nr.387/2000, iar instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, neținând seama de titlul de proprietate al debitoarei - SRL pentru terenul în litigiu.
De asemenea, a arătat recurenta, că din dispozitivul hotărârii nu rezultă actele cărui organ de executare ( sau BRD)au fost anulate.
Prin recursul pe care l-a formulat, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că a fost chemat în garanție de către - -, în.art. 1336.civ. iar, față de contractul de vânzare cumpărare încheiat între - - și - -, Ministerul Economiei și Finanțelor este un terț, nefiind parte în acesta.
A susținut recurentul că, față de disp.art. 1 lin.2 din OUG nr.23/2004, AVAS trebuie să răspundă pentru evicțiune, în calitatea sa de succesoare în drepturi și obligații a FPS.
În drept, au fost invocate disp.art. 304 pct.9 și art. 304 ind.1 pr.civ.
În recursul său, recurentul BRD - a arătat că la termenul din data de 12.01.2007 s-a dispus suspendarea contestației la executare, față de disp.art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât debitoarea a intrat în procedura falimentului, iar la data de 16.03.2007, fără să fi intervenit elemente noi, s-a dispus repunerea cauzei pe rol.
A mai susținut recurenta că băncii, în calitate de creditor garant, nu-i este opozabil titlul contestatorilor, neînscris în cartea funciară, titlu care nu poate fi mai presus de cel al - SRL, care a fost cumpărător de bună credință.
În drept, au fost invocate disp.art. 304 pct. 8 și 9, 304 ind. 1.pr.civ.
Recurenta - - a arătat că sentința primei instanțe este nelegală întrucât au fost încălcate dispozițiile legale la competența după materie, întrucât litigiul privind proprietatea imobiliară este de natură comercială.
A mai susținut recurenta că expertiza tehnică a fost efectuată după introducerea sa în proces și nu au fost citate toate părțile, iar daunele interese pentru evicțiune nu au fost stabilite conform art. 1337.civ.
De asemenea, a arătat recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor de procedură invocate prin întâmpinare -fila 113 lit.a și b (privind suspendarea cauzei și repunerea pe rol).
A mai arătat recurenta că a dobândit în mod legal terenul de 14.825,53 mp prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0365/26 iulie 1993, teren pe care l-a înstrăinat debitoarei - SRL, iar contestatorilor li s-a emis titlul de proprietate abia la data de 26 iunie 2006. Or, conform legii fondului funciar, se putea cere reconstituirea numai dacă terenurile respective nu au făcut deja obiectul reconstituirii sau constituirii.
De asemenea, a mai susținut că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că terenul a fost expropriat prin Decr.nr.357/1972, în vederea construirii .
La rândul său, recurenta SRL a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind suspendarea de drept a acestei cauze; nu a motivat excepția de nelegalitate a titlului emis contestatorilor; a soluționat procesul fără citarea DGFP V; proba tehnică în specialitatea topometrie a fost respinsă nemotivat; nu a făcut verificări cu privire la situația terenului în litigiu și a reținut nedovedit că terenul a aparținut autoarei contestatorilor; în mod greșit, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare; deși a calificat cererea formulată de contestatori ca având caracterul unei acțiuni în revendicare, nu a pus în vedere contestatorilor să timbreze la valoarea terenului; actele de executare pentru care un terț poate să ceară anularea nu există, căci nu a avut loc vânzarea sau predarea silită bunului, câtă vreme executarea începută a fost suspendată de drept o dată cu declanșarea procedurii falimentului; nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor pe care le-a formulat; a obligat-o la cheltuieli de judecată, deși cererea sa a fost admisă.
A mai invocat recurenta - SRL, în. art. 105.pr.civ. nelegalitatea încheierii de ședință din data de 18 apr.2008, susținând că aceasta conține mențiuni contrare realității, întrucât apărătorul său, av., nu a participat la dezbateri.
Recurenta AVAS, în recursul formulat, a arătat că instanța a încălcat dreptul său la apărare, întrucât nu i-a comunicat nici contestația la executare, nici cererea de chemare în garanție, nici înscrisurile depuse la dosar; hotărârea a fost dată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, întrucât nu a încheiat cu - - un contract de vânzare-cumpărare de bunuri imobile, ci un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.572/20.10.2004, iar potrivit art.6.3. din acesta, "vânzătorul atestă că societatea deține în proprietate terenurile și clădirile prevăzute în anexa la contract și răspunde față de cumpărător pentru liniștita posesie a acestora, conform art.1336 civ."; în mod greșit a respins excepția inadmisibilității, neanalizând argumentele aduse în susținerea acesteia; nu a motivat respingerea excepțiilor.
În drept, au fost invocate disp.art. 305 pct.5,7,8 și 9 și art. 304 ind.1 pr.civ.
Intimații contestatori au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor, arătând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Față de sisp.art. 7 și 8 din OUG nr.221/2008, au fost citate în cauză Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia nr.350 din 5 martie 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ a respins ca nefondate recursurile declarate de recurenți.
Au fost obligați recurenții -.V și BRD-Sucursala V la 1.000 lei, cheltuieli de judecată către intimații D și.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de -.V și de Ministerul d e Finanțe, este de observat că instanța de fond a dispus anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr.56/2006 al executorului bancar și a publicației de vânzare din 05.05.2006, referitor la terenul în suprafață de 1800 mp, situat în pct. "La ", în considerarea faptului că intimații-contestatori, în calitate de proprietari ai acestuia, sunt vătămați prin executarea silită pornită împotriva debitoarei - SRL, executare ce poartă asupra terenului în suprafață de 14.825,529 mp, din care face parte și cel al contestatorilor, potrivit expertizei efectuate în cauză. Prezenta contestație la executare se întemeiază pe disp.art.401 alin.2 pr.civ. coroborat cu art. 399.pr.civ.
În mod corect instanța de fond a procedat la compararea titlului de proprietate al contestatorilor (nr.1614/26.06.2006) cu cel aparținând debitoarei - SRL (certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0365), apreciind că primul este mai bine caracterizat, în condițiile în care reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea contestatorilor s-a făcut în conformitate cu legile fondului funciar, aceștia dovedindu-și cu acte primare dreptul asupra terenului în litigiu. Pe de altă parte, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate (26.07.1993), intimații contestatori dețineau hotărârea de validare nr.60/06.09.1991, prin care li se reconstituise dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 1,78 ha, din care face parte și terenul în litigiu, de 1800 mp.
Nu pot fi reținute nici excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Ministerului d e Finanțe și poziția sa de terț față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între - SRL și - -, având în vedere dispozițiile art.2 din HG nr.834/1991, precum și atribuțiile stabilite în sarcina acestuia prin OUG nr.88/1997.
În ceea ce privește recursul declarat de BRD, este de observat că, suspendarea prevăzută de Legea nr. 85/2006 privește strict acțiunile vizând realizarea unei creanțe împotriva debitorului ori executarea silită care urmărește același scop. Or, în speță, intimații contestatori nu urmăresc, prin contestația la executare, realizarea vreunei creanțe asupra debitorului - SRL sau asupra bunurilor sale, ci contestă doar executarea silită asupra bunului proprietatea lor, respectiv asupra terenului în suprafață de 1800 mp. Cu alte cuvinte, în cauza de față nu este aplicabil textul de lege (art. 36) invocat de creditoare. Din aceste motive instanța de fond a procedat la repunerea cauzei pe rol și la continuarea judecății.
Neîntemeiată este și critica prin care este contestată preeminența dreptului de proprietate al intimaților contestatori în fața titlului debitorului, motivat de faptul că titlul de proprietate nu ar fi opozabil chemaților în garanție nefiind înscris în cartea funciară. Față de împrejurarea că dreptul de proprietate asupra terenului de 1800 mp din pct. "La " a aparținut autoarei, fiind transmis prin succesiune intimaților contestatori, acest drept real este opozabil terților fără înscriere în cartea funciară, potrivit dispozițiilor art. 26 alin.1 din legea nr. 7/1996.
de temei este și critica potrivit căreia terenul intimaților contestatori ar proveni din redările în circuitul agricol, predate comunei de către - -. Astfel, din adresa nr.4810 din 05.12.2007, emisă de Primăria com. rezultă că terenul respectiv nu a făcut obiectul redării în circuitul agricol, în prezent aflându-se în posesia - SRL.
Referitor la recursul declarat de către - -, este de precizat că, în cauză, fiind vorba de o contestație la executare, competența materială este stabilită de art.400 alin. 1.pr.civ. în favoarea instanței de executare, instanță care, potrivit art. 373 alin. 2.pr.civ. este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea. Neîntemeiată este și critica vizând efectuarea expertizei anterior introducerii sale în proces, în condițiile în care chematul în garanție ia procedura în starea în care se află în momentul citării sale în proces. Celelalte critici au fost deja examinate mai-sus, astfel încât tribunalul nu va reveni asupra lor.
Nefondat este și recursul declarat de către - SRL. Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu operează suspendarea de drept prev. de art. 36 din Legea nr.85/2006; legalitatea titlului de proprietate emis intimaților contestatori a fost examinată, instanța de fond constatând că acesta a fost eliberat cu respectarea legislației funciare; în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică în specialitatea topografie, instanța, față de raportul de expertiză întocmit de către exp., astfel cum a fost completat ulterior și care a răspuns la toate obiectivele stabilite, precum și la obiecțiunile formulate de părți, apreciind că nu se impune o nouă expertiză în aceeași specialitate; în mod corect instanța de fond a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare încheiat între - - și - SRL, câtă vreme se dispusese cu privire la un bun ce nu aparținea vânzătorului (terenul de 1800 mp) și, față de situația de fapt descrisă, nu se poate reține buna-credință a părților contractante.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că litigiul de față este o contestație la executare timbrată corespunzător, și nu o acțiune în revendicare, astfel că nu se impunea timbrarea la valoarea terenului; cheltuielile de judecată au fost acordate cu respectarea dispozițiilor art.274 și 277.pr.civ. în condițiile în care -, SRL, în calitate de intimat, a căzut în pretenții în contestația la executare.
În ceea ce privește critica vizând necitarea în cauză a DGFP, este de observat că recurenta - SRL nu justifică interesul de aoi nvoca, contestația la executare fiind formulată, de altfel, în contradictoriu cu -.
Referitor la prezența apărătorului recurentei în ședința publică din data de 18 aprilie 2008, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată (filele 292-293 dosar), acesta s-a înfățișat în timpul susținerilor pe fond, punând concluzii.
Nici recursul formulat de AVAS nu este fondat. Astfel, nu se poate susține că recurenta a fost vătămată prin necomunicarea contestației la executare și a înscrisurilor aflate la dosar (aspect pe care nici nu l-a invocat în fața instanței de fond), câtă vreme aceasta a depus întâmpinare în cauză, prin care și-a formulat apărările pe care le-a considerat necesare, iar excepțiile pe care le-a ridicat au fost respinse motivat de către instanța de fond.
Excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă este neîntemeiată, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.572/20.10.2004 (filele 150-159 dosar) a fost încheiat între FPS ( a cărui succesore este recurenta AVAS), pe de o parte, în calitate de vânzător și -. -, pe de altă parte, în calitate de cumpărător, iar, potrivit art. 6.3 din contract, vânzătorul răspunde față de cumpărător pentru liniștita posesie a terenurilor și clădirilor din anexă (între acestea aflându-se și terenul în suprafață de 14.825,529 mp, la pct.5), conform art.1336 civ.
Prin urmare, procesul în fața instanței de fond s-a desfășurat cu respectarea principiului dreptului la apărare al tuturor părților, precum și a celorlalte garanții procesuale recunoscute de art. 6 din Convenție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs chemata în garanție - B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se susține că a fost aplicată greșit norma procedurală ce implică un aspect formal, sediul materiei fiind art.304 pct.5 Cod procedură civilă, cu raportare la art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Se precizează faptul că Tribunalul Vâlcea, în mod eronat a calificat calea de atac a apelului ca fiind recurs, considerând eronat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă numai contestația la executare, fără să observe că pe lângă acest capăt de cerere s-a solicitat și nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.387/25.02.2000, referitor la terenul în suprafață de 1.800 mp. instanța de fond respingând cererea privind anularea titlului de proprietate nr.1614/26.06.2006 și a procesului verbal de punere în posesie nr.713/01.06.2006.
Capetele de cerere amintite anterior sunt supuse apelului, iar instanța, respectiv Tribunalul Vâlcea, prin considerarea apelului ca recurs a încălcat principiul legalității căii de atac, cât și dispozițiile art.84 Cod procedură civilă, pe care le-a aplicat în mod eronat, fiind vorba despre o neobservare a formelor legale, în sensul art.105 alin.2 Cod procedură civilă, ajungându-se astfel la o soluție nelegală, care vatămă interesele recurentei, care este lipsită de calea de atac a apelului.
În ședința publică din 19 noiembrie 2009, curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția legalității și admisibilității căii de atac, în raport de valoarea bunului ce face obiectul litigiului și având în vedere că această contestație la executare este formulată de un terț, respectiv D și, apărătorul acestora precizând că valoarea litigiului este sub un miliard lei vechi.
Curtea, analizând recursul prin prisma excepției invocate, constată că acesta este inadmisibil urmând a-l respinge ca atare pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția privind inadmisibilitatea acestei căi de atac invocată din oficiu, care face de prisos cercetarea în fond a recursului, excepție care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, de valoarea imobilelor supuse împărțelii, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față avem o contestație la executare împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr.56/2006. Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este un miliard lei vechi, constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul civil declarat de chemata în garanție - B, împotriva deciziei nr.350 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimații fiind: D, domiciliat în comuna, sat G, județul V, domiciliată în -.V, str.- -, -.19, județul V, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM., cu sediul în -.V, str.G-ral nr.17, județul V, BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - SUCURSALA, cu sediul în -.V, str.G-ral nr.18, județul V, COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE V, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, - SRL - prin lichidator, -.V, str.- -, -8/1,.6, județul V, și chemații în garanție AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1, str.-.-. nr.50, și în B, sector 1,--11 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul ales la DGFP V, str.G-ral nr.17, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - --- - -
Grefier,
Red./14.12.2009
EM/13 ex.
Jud.rec.Gh.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
