Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 195/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 195/R/2010
Ședința publică din 28.01.2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu Anca Adriana
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de revizuientul G, împotriva deciziei civile nr.1104 din 03.11.2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- privind și pe intimații, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect contestație la executare-revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul G, lipsă fiind intimații, Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, având în vedere hotărârea nr. 79/17.12.2009, privind constituirea completelor de judecată pe anul 2010, în compunerea completului intră doamna judecător, aflată pe prima poziție din planificarea de permanență.
Revizuientul depune la dosar, taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, iar în susținerea recursului depune copia deciziei nr. 59277/16.09.2009 privind recalcularea pensiei din sistemul public.
Instanța pune în discuție revizuientului, natura juridică a căii de atac în sensul de a preciza dacă acțiunea formulată este recurs sau apel, invocând inadmisibilitatea acestei căi de atac exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Revizuientul G lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Curtea lasă cauza în pronunțare asupra excepției.
CURTEA:
Prin decizia civilă nr. 1104 din 3.11.2009 a Tribunalului Sălaj, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 796 pronunțată de Tribunalul Cluj.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin Decizia civilă nr. 796/2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de către G împotriva deciziei civile nr. 607/2009 a Judecătoriei Zalău.
Motivele invocate în cererea de revizuire au fost menționate și în cererea de recurs formulată împotriva sentinței civile nr. 821/17.02.2009 a Judecătorie Z, recurs care a fost respins prin decizia civilă nr. 607/28.05.2009 a Tribunalului Sălaj, a cărui revizuire se solicită.
Prin decizia civilă atacată s-a constatat că titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită este sentința penală nr. 733/6.10.2004 a Judecătoriei Zalău rămasă definitivă și executorie prin decizia penală nr. 45/13.04.2005 a Tribunalului Sălaj.
Acest titlu executoriu nu a fost desființat.
De altfel, hotărârile judecătorești invocate au fost depuse și la instanța de fond și în recurs fiind analizate prin prisma apărărilor formulate de recurent (revizuient), stabilindu-se validitatea titlurilor executorii amintite.
Revizuientul nu a invocat alte motive de revizuire, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 322 al. 1 Cod procedură civilă, hotărârile supuse căii extraordinare de atac a revizuirii sunt următoarele: cele rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.
În speță, s-a solicitat revizuirea unei hotărâri date în cererea de revizuire, ceea ce, raportat la textul legal sus-citat, apare inadmisibil.
Nu mai puțin, motivele prezentate de către revizuient exced cazurile de revizuire, limitativ prevăzute de art. 322, pct. 1-9, pentru toate acestea cererea de revizuire de față a fost respinsă ca inadmisibilă.
Această decizie a fost atacată de revizuient, declarația lui fiind intitulată "apel", motiv pentru care în ședința publică din 28.01.2010 s-a pus în discuția acestuia natura juridică a căii de atac și excepția inadmisibilității căii de atac exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Examinând recursul declarat, curtea reține următoarele:
Pin decizia civilă nr. 1104 din 3 noiembrie 2009 Tribunalului Sălaj, fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul G, cu motivarea că se solicită revizuirea unei hotărâri date tot în revizuire, cerere care raportat la art. 322 alin. 1 Cod proc.civ. este inadmisibilă.
Din cuprinsul art. 299 și urm. Cod proc.civ. rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara de către partea nemulțumită, un singur recurs, iar potrivit aceluiași text de lege, sunt susceptibile de fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel.
Conform disp. art. 328 alin.1 Cod proc.civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Cum, în speță, hotărârea pronunțată în cererea de revizuire a deciziei civile nr. 796/18.08.2009 a Tribunalului Sălaj este pronunțată în recurs, împotriva ei nu mai poate fi exercitată nici cale de atac, deoarece hotărârea supusă revizuirii este irevocabilă.
În consecință, curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuientul G împotriva deciziei civile nr. 1104 din 3 noiembrie 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuientul G împotriva deciziei civile nr. 1104 din 3 noiembrie 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
5 ex/3.02.2010
Jud.apel:,
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu Anca Adriana