Contestație la executare. Jurisprudență.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

ECIZIE nr. 1523

Ședința publică din data de 29 iunie 2009

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Traian Logojan Vera Andrea

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata SC Scăieni cu sediul social în Scăieni,-, jud. P, prin lichidator judiciar General Expert SRL, cu sediul în municipiul B, Șoseaua, nr. 107 - 119, -. 4, etaj 2,. 107, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 1038 din 15 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în municipiul P, Bulevardul, nr. 122, bloc 15,. 5, jud.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea amânat pronunțarea pentru 25 iunie respectiv 29 iunie 2009, dând următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 10141/2003 contestatoarea chemat în judecată SC SA Scăieni solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să anuleze deciziile nr. 101/08.08.2003 prin care a fost eliberată din funcția de director economic și nr. 109/13.09.20003 prin care s-au stabilit sarcinile de serviciu în contextul noii funcții de economist în cadrul serviciului aprovizionare, reintegrarea sa în postul deținut anterior, plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul primit ca director economic și cea de economist de la data de 01 august 2003 până la reintegrarea efectivă în postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata de daune morale și a cheltuieli lor de judecată.

În motivarea acțiunii contestatoarea arătat că din 1991 îndeplinit în cadrul societății intimate funcția de director economic până la 01.08.2003 când fără a i se reproșa calitatea muncii prestate, prin decizia nr. 101/08.08.2003 fost eliberată din funcție și numită ca economist în cadrul serviciului aprovizionare.

mai arătat contestatoarea că urmare memoriului formulat prin care solicitat reanalizarea temeiniciei deciziei de eliberare din funcție, intimata nu i- înmânat decizia nr. 109/13.08.2003 prin care se conturează sarcinile de serviciu, fără însă a se preciza motivele care au dus la măsura luată.

Prin întâmpinarea formulată intimata solicitat respingerea ca neîntemeiată contestației, întrucât măsura luată de conducerea societății este legală, având în vedere lipsa de responsabilitate și managementul defectuos manifestate de contestatoare în activitatea desfășurată în funcția de director economic.

mai arătat intimata că prin necunoașterea legislației și îndeplinirea defectuoasă sarcinilor de serviciu de către contestatoare, societatea a pierdut eșalonarea plăților datorate la bugetul de asigurări sociale și a fost amendată contravențional de către inspectorii DGFP

Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 1038 din 15 octombrie 2003 admis contestația formulată, anulat deciziile nr. 101/01.08.2003 și nr. 109/13.09.2003 emisă de intimată, a dispus integrarea contestatoarei pe postul deținut anterior cu plata drepturilor salariale cuvenite privind diferența de salariu de la funcția de economist la cea de director economic de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație.

Prin aceeași sentință obligat intimata la plata a 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatoarea deținut funcția de director economic la societatea intimată până la 01.08.2003, când, prin decizia nr. 101/2003 fost eliberată din funcție și numită economist la serviciul aprovizionare.

Modificarea și încetarea contractului de muncă poate interveni numai în condițiile prevăzute de lege, executarea contractului de muncă fiind guvernată de principiul stabilității în muncă prevăzut de art. 41 Codul muncii.S- apreciat de instanța de fond că măsura de modificare a unor elemente ale contractului de muncă nu poate fi luată printr- dispoziție unilaterală a unității, ci numai cu acordul ambelor părți, care în speță nu fost dovedit.

Inadmisibilitatea modificării unilaterale contractului individual de muncă, se referă la elementele esențiale ale acestei prev. alin. 3 art. 41 Codul muncii și anume "felul muncii determinat atât de calificarea profesională cât și de funcția încredințată" salariul, locul muncii, durata contractului și condițiile de muncă.

Prin trecerea contestatoarei în funcția de economist în cadrul serviciului aprovizionare din funcția de director economic cu micșorarea corespunzătoare a salariului, s- aprobat modificare contractului de muncă al acesteia prin schimbarea felului muncii și salariului, două elemente esențiale ale contractului de muncă.

S- mai reținut de instanța de fond că dacă intimata ar fi constatat lipsuri în activitatea contestatoarei, avea posibilitatea de a lua împotriva acesteia una din măsurile disciplinare prevăzute de lege, dar nu măsura modificării unilaterale contractului de muncă.

Întrucât intimata a modificat unilateral contractul de muncă al contestatoarei fără acordul acesteia, tribunalul apreciat că fiind lipsită de relevanță analizarea motivelor vizând veridicitatea neregulilor imputate contestatoarei prin măsurile luate.

Așa fiind instanța de fond a reținut că în speță avut loc modificare unilaterală a contractului de muncă după ce o perioadă de 13 ani a îndeplinit funcția de director economic, situație ce a creat în cadrul colectivului de muncă o stare de spirit ostilă contestatoarei pe planul aprecierii sociale, a condiției sau priceperii profesionale în legătură cu munca.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata SC Scăieni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul motivelor de recurs se arată că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății în raport de temeiul de drept pe care a motivat hotărârea recurată, instanța de fond nu luat în considerare faptul că împotriva reclamantei s-a dispus începerea urmăririi penale.

La termenul de judecată din data de 20.10.2006 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 244 pct. 2 Cod pr.civilă.

Judecarea cauzei a fost reluată la data de 18.06.2009 prin încetarea măsurii care a dus la suspendarea cauzei așa cum rezultă din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr. 1683/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

De asemenea, în cauză a fost introdus lichidatorul judiciar General Expert SRL față de faptul deschiderii procedurii insolvenței recurentei.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea va reține că în raport de disp.art. 3041Cod pr.civilă recursul formulat este nefondat.

Astfel așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului în cauză contractul individual de muncă a fost modificat unilateral încălcându-se disp.art. 41 Codul muncii precum și disp.art. 969 Cod civil.

Întrucât recurenta a modificat unilateral contractul de muncă al contestatoarei fără acordul acesteia se va aprecia ca fiind lipsită de relevanță analizarea motivelor vizând neregulile imputate.

De asemenea se va avea în vedere și faptul că față de intimată s-a luat măsura scoaterii de sub urmărire penală întrucât nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care i s-a formulat plângere penală.

Față de aceste considerente în baza art. 312 Cod pr.civilă și disp.art. 41 Codul muncii,Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.

În baza disp.art. 274 Cod pr.civilă coroborat cu disp.art. 129 Cod pr.civilă se va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată față de faptul că acestea nu a fost probate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata SC Scăieni cu sediul social în Scăieni,-, jud. P, prin lichidator judiciar General Expert SRL, cu sediul în municipiul B, Șoseaua, nr. 107 - 119, -. 4, etaj 2,. 107, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 1038 din 15 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în municipiul P, Bulevardul, nr. 122, bloc 15,. 5, jud.

Respinge cererea intimatei contestatoare privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Traian Logojan Vera Andrea

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored VD/MD

2 ex/30.06.2009

dosar fond 10141/2003 al Trib.

C

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Traian Logojan Vera Andrea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență.