Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 228/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 228/
Ședința publică din 10 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de contestatorul GH., domiciliat în com., sat Ciutești, județul V și intervenienta, domiciliată în com., sat Ciutești, județul V, împotriva deciziei civile nr.1158/R din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelantul-contestator Gh.- și apelanta-intervenientă, lipsind intimatul
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 4,00 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apelantul-contestator Gh.-, depune la dosar o precizare și acte anexe.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția inadmisibilității apelului, având în vedere că este declarat împotriva unei decizii irevocabile.
Apelantul-contestator Gh.- și apelanta-intervenientă, având cuvântul pe rând, precizează că sunt nemulțumiți de decizia pronunțată de Tribunalul Vâlcea și solicită admiterea recursul de față.
CURTEA
Asupra apelului civil de față,
Constată că, rin p. cererea înregistrată sub nr- la data de 29.06.2007, așa cum a fost completată prin cererile de la filele 17, 28 și 50, contestatorul Gh.-, în contradictoriu cu intimatul G, a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc, în dosarul de executare silită nr.299/2006, solicitând anularea tuturor formelor de executare silită, suspendarea executării silite, precum și restituirea a două bovine ce au format obiectul executării silite pe cale de ordonanță președințială.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că executorul judecătoresc, în mod nelegal, a procedat la sechestrarea cu ridicata a două bovine proprietatea sa, deși nu avea calitatea de debitor al creditorului G, debitor fiind sora sa.
În acest sens, contestatorul a invocat dispozițiile art.4063lit.b Cod procedură civilă și art.4074alin.2 Cod procedură civilă, potrivit cărora animalele destinate obținerii mijloacelor de existență nu pot fi supuse executării silite în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură.
În cauză, s-a formulat cerere de intervenție de către intervenienta, aflată la fila 29 dosar, prin care a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost precizată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă pe cale de ordonanță președințială, cu motivarea că executarea silită a fost legală, finalizată prin emiterea unui act de adjudecare ce constituie titlul de proprietate asupra bovinelor.
Prin sentința civilă nr.4165/21.08.2007, Judecătoria Rm.V a respins acțiunea.
Prin decizia civilă nr.1389/R/18.10.2007, Tribunalul Vâlcea, a dispus casarea sentinței recurate de contestator și intervenientă și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Rm.V sub număr unic -.
La termenul de judecată din data de 29.01.2008, reclamantul a precizat ultimul capăt de cerere ca fiind o cerere de ordonanță președințială, prin care solicită restituirea de urgență a celor două bovine, iar intervenienta a precizat cererea de intervenție ca fiind una accesorie în favoarea reclamantului.
Cu privire la solicitarea de anulare a formelor de executare din dosarul nr.299/2006 al executorului judecătoresc și la cererea accesorie de suspendare a executării silite în baza art.403 alin.1 Cod procedură civilă, reclamantul a arătat că o acțiune cu un obiect identic a fost soluționată în mod definitiv în dosarul nr- al Judecătoriei Rm.V, în sensul admiterii cererilor, depunând în acest sens înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.472/29.01.2008, pronunțată în dosarul nr.-, s-a respins contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite formulate de contestator pentru autoritate de lucru judecat.
Totodată instanța a admis cererea de ordonanță președințială formulată de contestator precum și cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, formulată de intervenienta și a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamantului un taur de culoare neagră, rasă locală, în greutate de circa 200 kg. și un taur rasă, metis, în vârstă de cca.3 ani, cu greutate de aproximativ 350 kg.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că primele două capete de cerere referitoare la suspendarea executării silite și anularea formelor de executare din cadrul dosarului de executare au fost soluționate în cadrul dosarului nr-, prin încheierea nr.5087/11.10.2007, dispunându-se suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, iar ulterior prin sentința civilă nr.5443/2007, pronunțată în dosarul nr- al judecătoriei Rm.V, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor, a fost admisă contestația formulată de contestatorul Gh.-, în contradictoriu cu intimatul G, dispunându-se anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc, în dosarul de executare nr.299/2006.
În acest context, instanța a apreciat că există tripla identitate prevăzută de art.1201 Cod civil, respectiv între părți, obiect și cauză juridică și a respins contestația la executare pentru autoritate de lucru judecat.
Totodată instanța a admis cererea de ordonanță președințială formulată de contestator precum și cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului formulată de intervenienta și a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamantului un taur de culoare neagră, rasă locală în greutate de circa 200 kilograme și un taur rasă, metis, în vârstă de circa 3 ani, cu greutate de aproximativ 350 kilograme.
Prin decizia civilă nr.316/R/2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de intimatul-pârât G împotriva sentinței civile nr.472/2008, s-a dispus casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a pronunța această soluție instanța de control a reținut că instanța de fond a soluționat împreună două cereri reglementate de dispoziții procedurale distincte, una trebuia să urmeze calea dreptului comun, iar alta desprinsă dintr-o precizare a contestatorului în unul din memoriile aflate la dosar, care trebuia soluționată pe procedura specială.
Totodată instanța de control a stabilit ca în rejudecare instanța să dea eficiență dispozițiilor art.165 Cod procedură civilă, privind disjungerea cererilor.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub număr unic -.
În interogatoriul luat din oficiu contestatorului Gh.-, consemnat la filele 6-7 dosar, reclamantul a precizat cererile formulate în sensul că a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare, dar și cerere de ordonanță președințială pentru restituirea celor două animale, precizând că a obținut o hotărâre prin care s-au anulat formele de executare.
Totodată contestatorul a precizat că a declanșat procedura executării silite a sentinței civile nr.472/2008 prin intermediul și în cadrul executării silite i-a fost restituit unul din cele două animale, respectiv taurul de 200 kg. rămânând la pârât cel de 350 kg. astfel că solicită obligarea pârâtului la restituirea acestuia.
La rândul său, intervenienta a declarat în interogatoriul luat din oficiu de instanță și consemnat la fila 8 dosar, că a înțeles să formuleze o cerere de intervenție în interesul reclamantului contestator în sensul de a i se restitui animalele.
Ținând seama de îndrumările date de instanța de control și având în vedere că cele două cereri se soluționează în baza unor proceduri diferite, instanța, în ședința publică din data de 7 aprilie 2008, dispus disjungerea cererii de ordonanță președințială formulată de contestatorul reclamant Gh.-, precum și cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea contestatorului-reclamant, formulată de intervenienta, referitor la restituirea celor două animale, pentru care s-a format obiectul dosarului nr- cu termen la data de 14 aprilie 2008, urmând ca în cadrul dosarului nr- să se soluționeze contestația la executare.
Prin sentința civilă nr.2238 pronunțată la data de 7 aprilie 2008, în dosarul nr-, Judecătoria Rm.V a disjuns cererea de ordonanță președințială formulată de contestatorul-reclamant Gh.- și cererea de intervenție accesorie în favoarea contestatorului-reclamant, formulată de intervenienta, a admis excepția autorității de lucru judecat pentru cererea având ca obiect contestația la executare și cererea de suspendare a executării formulată de contestatorul Gh.-, în contradictoriu cu intimatul G și a respins contestația la executare și cererea de suspendare a executării pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că intervenienta a fost obligată la cheltuieli judiciare în favoarea creditorului G prin mai multe sentințe și decizii penale, cumulând un debit de 983,90 RON, în care sunt incluse și cheltuieli de executare.
În vederea recuperării debitului, creditorul a declanșat procedura executării silite, formându-se dosarele de executare nr.96/2005, nr.99/2006 și nr.299/2006 ale.
În data de 4.05.2007, orele 7:50 și 8:20, executorul judecătoresc s-a deplasat la domiciliul contestatorului și al intervenientei și, în lipsa acestora, a sechestrat și ridicat un taur rasă de trei ani și un taur de rasă locală negru, pe care i-a predat în custodia creditorului G, astfel cum rezultă din procesele verbale de sechestru întocmite de executorul judecătoresc.
În data de 11.05.2007 s-a vândut la licitație publică la domiciliul creditorului G taurul rasa metis, care a fost adjudecat de creditorul G în contul creanței de 983,90 lei, iar taurul de culoare neagră rasă locală, în greutate de circa 200 kg. a rămas din data de 4.05.2007 în custodia lui G, fără să fie vândut până în prezent la licitație.
Împotriva formelor de executare emise de executorul judecătoresc, respectiv împotriva proceselor verbale din data de 4.05.2007, contestatorul a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.V, solicitând anularea tuturor formelor de executare emise de executor și care a format obiectul dosarului nr-.
În cadrul dosarului nr- instanța, în baza art.403 alin.1 Cod procedură civilă, a dispus prin încheierea nr.5087/11.10.2007 suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Ulterior, prin sentința civilă nr.5443/2007, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Rm.V, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă contestația formulată de contestatorul Gh.- în contradictoriu cu intimatul G, dispunându-se anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.299/2006.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în baza probatoriului administrat, respectiv adeverința nr.1131/2006 a Primăriei comunei și declarația martorei a, că una din bovinele ce au format obiectul executării silite aparține în exclusivitate contestatorului, iar cealaltă este coproprietatea contestatorului cu sora sa, debitoarea.
Totodată instanța a reținut că cei doi tauri nu puteau forma obiectul executării silite deoarece serveau la exercitarea ocupației debitoarei și contestatorului, astfel că executarea silită s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art.407 Cod procedură civilă.
Față de starea de fapt constatată instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.1201 Cod civil, "există autoritate de lucru judecat, atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
În speță, prin cererea ce formează obiectul dosarului nr-, așa cum a fost completată prin cererile de la filele 17, 28 și 50, contestatorul Gh.-, în contradictoriu cu intimatul Gaf ormulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită nr.299/2007, solicitând anularea tuturor formelor de executare silită și suspendarea executării silite.
Pentru considerentele că prin sentința civilă nr.5443/2007, pronunțată de Judecătoria Rm.V în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă contestația formulată de contestatorul Gh.- în contradictoriu cu intimatul G, dispunându-se anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.299/2006, instanța a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art.1201 Cod civil, existând tripla identitate prevăzută de acest text de lege, respectiv de părți, obiect și cauză juridică și a apreciat întemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu în ședința publică din data de 7 aprilie 2008, astfel că a admis-o și în consecință a respins contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator, pentru autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinței și în termen legal au declarat recurs: contestatorul Gh.- și intervenienta în interesul contestatorului, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Tribunalul Vâlcea prin decizia civilă nr.1158/R din 7 octombrie 2008, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator Gh.- și de recurenta-intervenientă pe care i-a obligat în solidar la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către intimatul
Instanța de recurs a apreciat că motivele nu pot fi încadrate în dispozițiile legale prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, ceea ce echivalează cu o nemotivare a acestuia, astfel că analizând sentința conform prevederilor art.3041Cod procedură civilă, a constatat că nu sunt motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii.
Împotriva deciziei pronunțată de tribunal au declarat apel contestatorul Gh.- și intervenienta, susținând că s-au aplicat în mod greșit prevederile art.406 lit.b Cod procedură civilă, potrivit cărora nu pot fi supuse executării silite animalele destinate obținerii mijloacelor de existență.
La termenul de astăzi, Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității apelului, întrucât este formulat împotriva unei hotărâri irevocabile.
Analizând excepția invocată, se constată că este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art.282 alin.1 Cod procedură civilă, obiect al apelului îl constituie hotărârile date în primă instanță de judecătorii și tribunale.
Hotărârea împotriva căreia contestatorul și intervenienta au declarat apel este o hotărâre irevocabilă pronunțată în calea de atac a recursului.
Apelanții în speță au reluat practic temeiurile de casare ce au făcut obiectul recursului soluționat prin decizia civilă împotriva căreia au îndreptat calea de atac de față, formulând astfel un "apel la recurs", cale de atac neprevăzută de legea procesuală și ca atare inadmisibilă.
Prin urmare, apelul declarat este inadmisibil urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul GH., domiciliat în comuna, sat Ciutești, județul V și intervenienta, domiciliată în comuna, sat Ciutești, județul V, împotriva deciziei civile nr.1158/R din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind G, domiciliat în comuna, sat Ciutești, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./19.11.2008
GM/5 ex.
Jud.recurs:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu