Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 249/
Ședința publică din 05 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de reclamantul, cu domiciliul în Tg. M,-, jud. M și pârâta Regia Autonomă -Registrul Auto Român, cu sediul în B,-/A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1493 din 08.09.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 februarie 2009, când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 05.03. 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1493 din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Registrul Auto Român și în consecință:
- s-a anulat în parte decizia nr. 62/2008, emisă de pârâtă, numai prevederile art. 1, privind individualizarea sancțiunii disciplinare, în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare a concedierii disciplinare cu sancțiunea disciplinară a avertismentului;
- s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, aceea de șef reprezentanță M;
- pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale de care acesta a fost lipsit începând cu 13 februarie 2008 și până la data reintegrării efective în funcție, drepturile salariale calculate în funcție de ultimul salariu lunar înscris în carnetul de muncă al reclamantului, precum și la plata sumei de 5000 lei cu titlu de compensații bănești pentru daune morale;
- s-a respins restul pretențiilor formulate de reclamant;
- pârâta a mai fost obligată la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamantul și pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român.
Recurentul - reclamant, a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul anulării integrale a deciziei nr. 62 din 13 februarie 2008, emisă de pârâtă și acordării întregii sume solicitate de reclamant cu titlu de daune morale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția tardivității aplicării sancțiunii disciplinare pentru cea de-a patra abatere reținută în cuprinsul deciziei atacate, deoarece a avut în vedere doar Nota nr. 11815 din 13 noiembrie 2007 cu privire la activitatea de clasificarea a autobuzelor pe categorii. S-a susținut că din actele depuse la dosar rezultă că despre această eventuală abatere disciplinară conducerea a luat cunoștință cu mult înainte de data de 13 noiembrie 2007. Astfel, pârâta a depus la dosar înscrisurile intitulate Control nr. 8/27 - 31 august 2007 și Raportul nr. 9341 din 10 septembrie 2007, care face trimitere directă la respectivul control, iar aceste documente au ajuns la cunoștința conducerii pârâtei la data de 10 septembrie 2007.
Nota nr. 11815 din 13 noiembrie 2007 nu face altceva decât să reia constatările organelor de control care au întocmit cele două înscrisuri menționate, în ultimul aliniat indicându-se doar faptul că este vorba de constatări făcute cu ocazia controlului din luna august. Pe de altă parte, reclamantul a fost în concediu medical în perioada 9 - 11 octombrie 2007 și cu toate acestea în anexă se menționează că în data de 11 oct. 2007, acesta a făcut două tarifări eronate în calitate de membru al comisiei.
Raportat la această situație, s-a apreciat că termenul de prescripție la care s-a făcut referire în contestația formulată, trebuie raportat la data de 10 sept.2007 și nu la data de 13 noiembrie 2007.
Reclamantul a invocat faptul că el nu a recunoscut niciodată comiterea abaterii sus-menționate, astfel susținerea contrară a instanței de fond este eronată. În realitate reclamantul a susținut faptul că datorită modului de lucru al comisiei de clasificare/reclasificare autobuzelor doar în zilele de joi a fiecărei săptămâni, program determinat la rândul lui de insuficiența personalului și de înțelegerile existente între ARR și a fost imposibil să se soluționeze cererile agenților economici în momentul depunerii lor. Drept urmare, aplicarea unor coduri de tarifare corespunzătoare reclasificării și nu clasificării autobuzelor de către membrii comisiei din care făcea parte și reclamantul, nu constituie o abatere disciplinară.
Reclamantul a arătat, de asemenea, că soluția instanței de fond este criticabilă și sub aspectul cuantumului sumei ce i-a fost acordată cu titlu de daune morale, apreciind că suma de 5000 lei este mult prea mică raportat la prejudiciul moral suferit la atingerea adusă prestigiului onoarei și demnității de care se bucură în societate. Fiind vorba de prejudiciu moral, acesta nu poate fi cuantificat în mod exact, însă având în vedere că prejudiciul respectiv trebuie reparat, instanța de judecată poate să facă o apreciere a acestuia, ținând cont de funcția deținută și de consecințele pe care sancțiunea aplicată în mod nelegal le-a produs asupra psihicului său.
Pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român a solicitat, în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș întrucât pârâtei i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii contestației formulată de reclamant ca neîntemeiată și menținerii deciziei nr. 62 din 13 februarie 2008 emisă de directorul general al recurentei pârâte, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că la termenul din 4 sept. 2008, când instanța de fond a reținut cauza în pronunțare, procedura de citare nu era legal îndeplinită. Astfel, în ședința din 12 august 2008 s-a solicitat acordarea unui alt termen de judecată decât termenul din 4 septembrie 2008, cerere care a fost respinsă. În aceste condiții, la data de 12 august 2008 s-a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată acordat la data de 14 septembrie 2008 cu un alt termen mai scurt sau mai, iar la data de 14 august 2008 s-a trimis prin fax oad oua cerere de preschimbarea termenului de judecată. Urmare a celor două cereri, pârâta a primit citația emisă la data de 18 august 2008, pentru data de 28 august 2008. Întrucât pârâta nu a fost prezentă la termenul din 28 august 2008, instanța de fond în mod greșit nu a trimis citație pentru data de 4 septembrie 2008 și în aceste condiții, s-a apreciat că la termenul din 4 septembrie 2008, când s-au administrat probe și instanța a reținut cauza în pronunțarea, procedura de citare nu era legal îndeplinită.
Pârâta a susținut, de asemenea, că la termenul din 4 sept.2008, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, având în vedere că la termenul respectiv în mod greșit s-a respins cererea de amânare, formulată de pârâtă pentru imposibilitate de prezentare a unui reprezentant al acestuia la termenul respectiv, cerere care era temeinic motivată. În ședința din 4 sept.2008 s-a administrat inclusiv proba testimonială pentru reclamant în lipsa unui reprezentant al pârâtei, care conform adeverinței medicale depuse la dosar a fost în imposibilitate să se prezinte în instanță din cauza unor probleme de sănătate.
Un alt motiv de recurs a vizat faptul că hotărârea instanței de fond, sub aspectul acordării de daune morale, în cuantum de 5000 lei reclamantului, a fost dată cu încălcarea prevederilor Deciziei XL (40 din 7 mai 2007) privind aplicarea prevederilor art. 269 alin. 1 din Codul muncii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a statuat, în urma admiterii unui recurs în interesul legii, că daunele morale pot fi acordate salariaților în litigiile de muncă numai dacă acestea sunt prevăzute în mod expres în lege, în contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil.
Referitor la acordarea de compensații bănești pentru daune morale, pârâta a susținut că reclamantul nu a dovedit așa-zisul prejudiciu moral, pe care pretinde că l-ar fi suferit, întrucât toate abaterile disciplinare reținute în decizia de sancționare au fost dovedite prin probatoriul administrat în fața instanței de fond.
Pârâta a invocat, de asemenea, faptul că a administrat probe concludente în dovedirea abaterilor disciplinare repetate, reținute în motivarea deciziei de sancționare disciplinară a reclamantului și aceste abateri reprezintă o încălcare atât a atribuțiilor din fișa postului cât și a angajamentului deontologic al personalului, fiind stabilite prin mai multe acte de constatare întocmite în perioada sept. - noiembrie 2007. Din probele administrate rezultă că acesta a săvârșit abateri disciplinare repetate de la regulile stricte de disciplina muncii și a dat dovadă de o atitudine recidivistă în încălcarea obligațiilor sale de serviciu asumate prin fișa postului. Chiar dacă instanța de fond a apreciat că sancțiunea disciplinară este extrem de severă, s-a susținut că și această instanță, la rândul său, a făcut o greșită individualizare a sancțiunii disciplinare aplicată reclamantului în raport de gravitatea abaterilor comise și de caracterul repetat al acestora.
Având în vedere că aceste motive de recurs au fost formulate anterior comunicării de către instanța de fond a sentinței atacate, ulterior acestea au fost completate prin memoriul depus la data de 23 oct. 2008. Prin acest memoriu pârâta a reiterat faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, pe motiv că nu s-a admis cererea de amânare a cauzei la termenul din 4 sept.2008. Referitor la dispoziția de acordare de compensații pentru daunele morale, s-au invocat din nou prevederile Deciziei nr. XL(40 din 7 mai 2007) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, susținându-se, de asemenea, faptul că sentința pronunțată de instanța de fond este nemotivată în drept sub aspectul capătului de cerere privind acordarea de daune morale, iar instanța de fond nu a analizat apărările formulate de pârâtă, prin care a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.
În ceea ce privește abaterile disciplinare reținute în sarcina reclamantului, de asemenea, instanța nu s-a pronunțat pe toate apărările scrise formulate de pârâtă și pe toate probele administrate în cauză cu care pârâta a înțeles să dovedească existența abaterilor disciplinare reținute în motivarea deciziei de sancționare disciplinară și faptul că reclamantul se face vinovat de comiterea acestor abateri.
În subsidiar, s-a solicitat să se constate că în mod greșit a dispus instanța de fond înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea cea mai ușoară, respectiv cu avertismentul, având în vedere că în situația în care se aprecia că aplicarea unei sancțiuni mai ușoare este de natură a realiza rolul educativ și preventiv al răspunderii disciplinare, sancțiunea aplicată de angajator putea fi înlocuită cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5 - 10% prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. b din Codul muncii.
Pârâta a formulat totodată întâmpinare față de recursul declarat de reclamant și a solicitat respingerea acestuia, invocând faptul că solicitarea reclamantului de acordare a întregii sume pe care a cerut-o cu titlu de daune morale, este neîntemeiată, deoarece în nici un contract colectiv de muncă aplicabil nu este prevăzută posibilitatea acordării de daune morale angajaților de către angajator. De asemenea, nici în contractul individual de muncă încheiat de părți nu sunt cuprinse clauze privind posibilitatea acordării de daune morale angajaților în situația aplicării unei sancțiuni disciplinare. Totodată, trebuie avute în vedere dispozițiile Deciziei nr. XL (40 din 7 mai 2007) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, decizie care a fost amintită mai sus și care este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Referitor la daunele morale, s-a mai arătat că acest capăt de cerere este nemotivat în drept și, de asemenea, recursul este nemotivat în drept, sub aspectul daunelor morale. Pe de altă parte, aceste daune sunt nedatorate și pe motiv că reclamantului nu i-a fost cauzat nici un prejudiciu de natură morală de către angajator, astfel că sunt neîntemeiate motivele invocate în susținerea cererii de majorare a cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de fond.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se solicită modificarea hotărârii atacate, în sensul anulării integrale a deciziei de sancționare disciplinară, s-a solicitat respingerea acestuia, întrucât din probatoriul administrat în fața instanțe de fond a rezultat comiterea abaterilor disciplinare reținute în sarcina reclamantului, iar instanța de fond a dat dovadă de o atitudine părtinitoare la adresa reclamantului, dispunând înlocuirea sancțiunii aplicate de angajator cu o sancțiune mai blândă.
Excepția tardivității în legătură cu cea de-a patra sancțiune disciplinară a fost în mod corect respinsă de instanța de fond, având în vedere că în perioada 14 noi.2007 - 21 ian. 2008, reclamantul s-a aflat în concediu medical, și în această perioadă raporturile de muncă au fost suspendate, iar termenul de prescripție nu a curs. În mod greșit se susține că Nota nr. 11815/14 noiembrie 2007, ar relua aspecte reținute în Raportul nr. 9746/10 sept.2007, deoarece în realitate Controlul nr. 8 efectuat prin sondaj la reprezentanța Mad eterminat efectuarea unui nou control de fond, când au fost verificate absolut toate prestațiile privind activitatea de clasificare/reclasificare autobuze pe categorii efectuate în perioada 1 iunie 2006 - 1 nov.2007.
Prin precizările care au fost înregistrate ulterior, respectiv la data de 30 ian. 2009 și 4 martie 2009, pârâta a arătat că este de acord parțial cu dispozitivul sentinței atacate, și anume cu prima parte din dispozitiv, prin care s-a dispus anularea parțială a deciziei de sancționare disciplinară și înlocuirea sancțiunii concedierii disciplinare cu sancțiunea avertismentului. În aceste condiții, s-a solicitat modificarea în parte a sentinței pronunțate de tribunal, n sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea de daune morale, în condițiile în care aceste daune pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens. Totodată, prin aceste precizări pârâta a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant.
Examinând sentința atacată și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Reclamantul, astfel cum a reținut și instanța de fond, a fost angajatul Registrului Auto Român RA, cu sediul în B, în funcția de șef al Reprezentanței M, începând cu data de 1 iunie 2005, între părți fiind încheiat contractul individual de muncă nr. 2060 din 1 iunie 2005.
Prin Decizia nr. 62 din 13 februarie 2008, emisă de Directorul General al Regiei Autonome - Registrul Auto Român s-a decis concedierea reclamantului, începând cu data de 13 februarie 2008, în conformitate cu prevederile art. 61 lit. a coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii, reținându-se în sarcina reclamantului săvârșirea mai multor abateri disciplinare. Astfel, s-a reținut că în luna ianuarie 2008 reclamantul a permis unui ziarist, fără acordul conducerii să facă fotografii în incinta reprezentanței și a făcut declarații către presă fără acordul Centrului de relații cu publicul și mass-media, încălcând nota internă nr. 9746 din 20 septembrie 2007. De asemenea, nu a respectat și nu a aplicat în cursul anului 2007 prevederile Decretului nr. 290/1976 și ale Deciziei nr. 1430 din 1 august 2005, emisă de conducerea privind controlul inopinat al casieriei și a încălcat prevederile notei interne nr. 232 din 11 ianuarie 2006 în sensul că a făcut cheltuieli pentru reprezentanță care nu făceau obiectul notei respective.
Cea de-a patra abatere disciplinară reținută în sarcina reclamantului constă în aceea că nu a urmărit în calitate de președinte al comisei mixte -ARR pentru clasificarea pe categorii a autobuzelor, respectarea prevederilor Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 458/2002. Sub acest aspect s-a reținut că s-a constatat cu ocazia verificărilor efectuate un număr relativ mare de erori în modul de tratare și tarifare a prestațiilor de clasificare/reclasificare autobuze pe categorii.
Față de abaterile disciplinare sus-menționate, instanța de fond a apreciat că doar această din urmă abatere disciplinară poate fi reținută în sarcina reclamantului și doar pentru această faptă poate fi sancționat disciplinar, întrucât pentru celelalte fapte fie a intervenit prescripția, fie reclamantul nu se face vinovat de săvârșirea acestora.
Pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român a criticat sub acest aspect sentința pronunțată de tribunal, susținând că în mod greșit instanța de fond a înlăturat primele trei abateri disciplinare consemnate în decizia de sancționare, însă ulterior, pe parcursul judecării recursului a precizat că nu își mai susține aceste motive de recurs. În acest context, motivele respective nu se mai impun a fi analizate de instanța de recurs și, de asemenea, nu vor fi analizate nici motivele referitoare la nelegala citare, la încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil și nici motivul la înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea avertismentului, având în vedere că s-a renunțat și la aceste motive.
Referitor la ultima abatere disciplinară reținută în sarcina reclamantului, din actele depuse la dosar reiese că în perioada 27 august - 31 august 2007, s-a efectuat un control prin sondaj cu privire la activitatea Reprezentanței M, ocazie cu care s-au constatat printre altele o serie de erori în privința efectuării clasificări pe categorii a autobuzelor. Rezultatele controlului efectuat au fost consemnate în înscrisul denumit "Control 8" efectuat în perioada 27 august - 31 august 2007 și în Raportul înregistrat sub nr. 9341 din 10 septembrie 2007, cuprinzând rezultatul verificărilor efectuate în perioada sus-menționată.
În urma prezentării acestui raport, conducerea Bad ispus să se efectueze cercetarea disciplinară a persoanelor vinovate de neregulile constatate și cercetarea disciplinară a șefului reprezentanței.
Ulterior controlului din luna august 2007 s-a făcut un nou control la Reprezentanța M, ocazie cu care au fost verificate toate prestațiile privind activitatea de clasificare/reclasificare autobuze pe categorii care au fost efectuate în perioada 1 iunie 2006 - 1 noiembrie 2007. Din nota întocmită cu ocazia verificărilor și care a fost înregistrată la B sub nr. 11 815 din 13 noiembrie 2007 rezultă că au fost verificate un număr de 562 de prestații, constatându-se erori la un număr de 240 de prestații.
Prin Decizia nr. 1721 din 14 noiembrie 2007, dată de Directorul General al B, s-a înființat Comisia de cercetare disciplinară prealabilă a reclamantului.
Conform adresei nr. 901 din 24 ianuarie 2008 reclamantul a fost convocat în vederea efectuării cercetării doar pentru data de 4 februarie 2008, având în vedere că în perioada 8 noiembrie 2007 - 21 ianuarie 2008 acesta s-a aflat în concediu medical.
După efectuarea cercetării disciplinare s-a decis sancționarea disciplinară a reclamantului, conform Deciziei nr. 62 din 13 februarie 2008.
Susținerile recurentului reclamant, în sensul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția tardivității aplicării sancțiunii pentru cea de-a patra abatere disciplinară, se apreciază a fi nefondate.
Astfel, documentele privind controlul din luna august 2007 au ajuns la cunoștința conducerii pârâtei la data de 10 septembrie 2007, însă aceste documente se refereau doar la un control efectuat prin sondaj. Controlul ulterior a vizat însă toate prestațiile efectuate și rezultatele acestui control au fost înregistrate la pârâtă doar la 13 noiembrie 2007 și imediat după aceea s-a și constituit comisia de cercetare disciplinară.
Conform prevederilor art. 268 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Prin aceste prevederi legale sunt reglementate două termene de prescripție, respectiv un termen care curge de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare și un termen care curge de la data săvârșirii faptei.
În ceea ce privește termenul de 30 de zile, prin textul legal menționat se face referire la săvârșirea abaterii disciplinare, or, săvârșirea unei abateri disciplinare nu poate fi stabilită decât în urma cercetării disciplinare. În speță cercetarea disciplinară nu a fost finalizată decât în luna februarie 2008 și în aceeași lună, respectiv la data de 13 februarie 2008 s-a aplicat și sancțiunea disciplinară de către conducerea pârâtei, termenul de 30 de zile prevăzut de lege fiind astfel respectat.
Prin urmare, în mod greșit se susține de către recurent că termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare trebuie raportat la data de 10 septembrie 2007. De altfel, acest termen nu poate fi raportat nici la data de 13 noiembrie 2007, cum a reținut instanța de fond, însă acest aspect nu a făcut obiectul recursului.
Referitor la susținerile recurentului reclamant, în sensul că organul de control a reținut că în data de 11 octombrie 2007 făcut două tarifări eronate în calitate de membru al comisiei, deși în perioada 9 - 11 octombrie 2007 el a fost în concediu medical, din actele dosarului rezultă că la nota întocmită cui ocazia verificărilor efectuate în luna noiembrie 2007 s-au anexat o serie de tabele în care sunt consemnate toate prestațiile verificate și în care s-a consemnat pentru fiecare prestație și componența comisiei. Conform tabelelor anexate, într-adevăr pentru tarifările efectuate în data de 11 octombrie 2007 s-a reținut că din componența comisiei a făcut parte și reclamantul.
În data respectivă reclamantul se afla în concediu medical, însă trebuie avut în vedere faptul că aceste două tarifări eronate nu sunt singurele care au fost reținute în sarcina reclamantului, răspunderea disciplinară fiind atrasă pentru un număr mult mai mare de astfel de tarifări efectuate eronat. Prin urmare, chiar făcând abstracție de cele două prestații, răspunderea disciplinară nu poate fi înlăturată.
Instanța de fond nu a reținut faptul că reclamantul a recunoscut comiterea abaterii disciplinare, ci doar că acesta a recunoscut că au existat erori în modul de tarifare a prestațiilor de clasificare/reclasificare autobuze. Instanța de fond a luat în considerare apărările reclamantului referitoare la volumul mare de lucru și lipsa de personal și ținând cont de toate circumstanțele în care s-a comis fapta, a dispus înlocuirea sancțiunii aplicate de angajator. Motivele invocate de reclamant nu pot duce însă la concluzia că fapta reținută în sarcina reclamantului nu constituie abatere disciplinară, din moment ce aceasta a fost probată, astfel că în mod judicios a reținut instanța de fond că reclamantul se face vinovat de săvârșirea celei de-a patra abateri disciplinare din decizia de concediere.
Referitor la repararea prejudiciului moral, instanța de fond a apreciat că suma de 5.000 lei este de natură să repare prejudiciul suferit de reclamant.
Criticile aduse de pârâtă cu privire la această dispoziție a instanței, se apreciază a fi nefondate. În mod greșit se susține că acordarea de compensații bănești pentru daune morale s-a făcut cu încălcarea prevederilor Deciziei XL(40) din 7 mai 2007, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat ca în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Această decizie a fost pronunțată la data de 7 mai 2007, însă ulterior, prin Legea nr. 237/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 497 din 25 iulie 2007, art. 269 alin. 1 din Codul munciia fost modificat și, spre deosebire de reglementarea anterioară, s-a prevăzut că angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit unprejudiciu materialsaumoraldin culpa angajatorului. Prin urmare, în actuala reglementare, fiind prevăzută expres obligația angajatorului de a repara și prejudiciul moral cauzat salariatului, în mod nejustificat se susține că nu este admisibilă cererea formulată de reclamant pentru repararea prejudiciului moral pretins de el.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că în raport de atingerea adusă dreptului reclamantului la propria imagine și reputației profesionale a acestuia prin decizia de sancționare care a fost parțial infirmată de instanță, suma de 5000 lei este suficientă pentru a repara prejudiciul moral suferit de reclamant.
Reclamantul a invocat faptul că suma stabilită de instanța de fond este mult prea mică în raport cu prejudiciul suferit, însă nu a adus nici o probă pentru a dovedi în ce măsură i s-a adus atingere prestigiului, onoarei și demnității de care se bucură în societate. Pe de altă parte, trebuie observat că decizia de sancționare a fost anulată doar parțial, nefiind înlăturată în totalitate răspunderea disciplinară a reclamantului.
Pentru toate aceste considerente, curtea apreciază ca fiind nefondate atât recursul declarat de reclamant, cât și recursul declarat de pârâtă, nefiind incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și în consecință, recursurile declarate de părți urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în Târgu-M,-, județul M și de pârâta Regia Autonomă -Registrul Auto Român, cu sediul în B,-/A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1493 din 8 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-19.05.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
