Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 374/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 374/2010-
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Aurelia Lenuța | |
- - | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1648/R din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, prin care s-a constatat nulitatea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 222 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta intimatului -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 19/2010 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezenta contestație în anulare este legal timbrată cu suma de 10 lei achitată conform chitanței -/08.01.2010 și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, precum și faptul că la dosar au parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 02.02.2010 motivele contestației în anulare din partea contestatorului, iar la data de 23.02.2010 întâmpinare din partea intimatului, după care:
Întrebată fiind, reprezentanta intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra prezentei căi extraordinare de atac.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentei contestații în anulare.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației în anulare promovată de partea adversă, ca nefondată, menținerea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1648/R din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, s-a constatat nulitatea recursului civil declarat de contestatorul, în contradictoriu cu intimatul pârât, împotriva deciziei civile nr. 222 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost menținută în întregime.
Partea recurentă a fost obligată să plătească părții intimate suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut următoarele aspecte:
Curtea a reținut că art. 306 Cod procedură civilă obligă partea care declară recurs să-l motiveze în termenul de 15 zile, sub sancțiunea nulității absolute, iar în baza art. 302 indice 1 Cod procedură civilă, partea trebuie să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul. Art. 304 Cod procedură civilă, prevede expres și limitativ care sunt motivele ce pot fi invocate pentru casarea sau modificarea hotărârilor, toate aceste motive privind doar nelegalitatea lor.
Prin abrogarea pct. 11 de la art. 304 Cod procedură civilă, temeinicia hotărârilor nu mai poate fi analizată de instanța de recurs, pe de altă parte, recurentul nu a învederat înlăuntrul termenului de recurs, care din cazurile prevăzute expres și limitativ la art. 312 Cod procedură civilă, sunt incidente în speță și care să ducă la casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare.
Așa fiind, la termenul din 24.11.2009, instanța de recurs a pus în discuția părților excepția nulității recursului, excepție ce a fost admisă.
Prin urmare, în baza art. 302 indice 1 cu referire la art. 303 Cod procedură civilă, s-a constatat nulitatea recursului, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, recurentul a fost obligat la 400 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial.
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 04.01.2010, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1648/R/2009 a Curții de APEL ORADEA.
În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorul a invocat o serie de aspecte legale de fondul pretențiilor criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, acesta a făcut o sesie de referiri legate de interpretarea probațiunii, considerând că hotărârile au fost date cu aplicarea greșită a legii.
În drept contestatorul și-a fundamentat cererea pe prevederile art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației în anulare cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1648/R/2009 a Curții de APEL ORADEAs -a constatat nulitatea recursului declarat de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 222 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, cu motivarea că motivele invocate în susținerea recursului nu pot fi încadrate în cele limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Deși contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare pe prevederile art. 317, 318 Cod procedură civilă, acesta nu a invocat nici unul din motivele reglementate de aceste texte, contestatorul invocând o serie de greșeli de judecată cu referire la judecata asupra fondului.
Prin urmare, neputându-se reține în cauză incidența dispozițiilor art. 317 și 318 Cod procedură civilă, urmează a respinge contestația în anulare ca nefondată.
Fiind în culpă procesuală în temeiul art. 274 Cod procedură civilă contestatorul va fi obligat la 400 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul, domiciliat în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1648/R din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Obligă contestatorul să plătească părții intimate 400 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel-
- judecători recurs -
- redactat decizie - judecător - 03.03.2010
- dactilografiat grefier - 05.03.2010 - 4 ex.
-comunicat 05.03.2010 - 2 ex.
-, domiciliat în B,-, județul
-, domiciliat în B,-, județul
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Aurelia Lenuța