Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 428/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 428

Ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu

JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș

JUDECĂTOR 3: Camelia Drăghin

Grefier - -

**********************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta CURTEA DE APEL BACĂU, împotriva sentinței civile nr.311 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat intimata-reclamantă, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, motivat și scutit legal de plata taxelor de timbru. Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei.

Intimata-reclamantă, având cuvântul în combaterea motivelor de recurs, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică pentru următoarele considerente:

În mod eronat s-a solicitat transformarea postului din grefier cu studii medii treapta I în grefier cu studii superioare gradul II, și nu gradul I cum corect ar fi fost, având în vedere că îndeplinește condițiile prevăzute de artr.3 alin.1 din Ordonanța 8/2007. Eroarea a pornit de la vechimea ca și grefier cu studii superioare.

Arată că a depus la dosar Ordinul Ministrului Justiției nr.-/2007, din care rezultă că data solicitării transformării postului este data de la care se modifică statul de funcții.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului declarat, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 311/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de contestatoarea și anulată decizia de încadrare a contestatoarei în funcția de grefier cu studii superioare gradul I, cu aplicabilitatea coeficientului corespunzător acestui grad, cu începere de la 1.08.2008, în loc de grefier cu studii superioare grupa a II

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că prin decizia contestată, pârâta a procedat la modificarea încadrării contestatoarei, din grefier cu studii medii treapta I în grefier cu studii superioare gradul II.

Prima instanță a avut în vedere că reclamanta a fost încadrată la Curtea de Apel Bacău la data de 12.12.2000, iar la data formulării cererii de schimbare a încadrării în funcție de grefier cu studii superioare avea o vechime în specialitate de peste 6 ani.

S-a avut în vedere totodată faptul că reclamanta a absolvit facultatea de drept, iar potrivit art.3 din OG 8/2007 și Anexei 1C a acestui act normativ, grefierul cu o vechime de 6 ani în specialitate beneficiază de grupa I în funcția cu studii superioare.

Împotriva acestei sentințe pârâta Curtea de Apel Bacăua declarat recurs, prin care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate, în raport de dispozițiile notei nr.2 la anexa 1 OG 8/2007, de prevederile art.235 din Legea 304/2004 și Ordinul nr.2620/C/14.10.2008 emis de Ministerul Justiției.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Intimata-reclamantă a absolvit în iulie 2008 facultatea de drept, conform adeverinței nr.103 din 15 iulie 2008. Aceasta a fost angajată la Curtea de Apel Bacău din decembrie 2000, conform contractului individual de muncă nr.95/12.12.2000.

Având în vedere că intimata-reclamantă a absolvit facultatea de drept și a solicitat încadrarea în funcția de grefier cu studii superioare, recurenta a solicitat Ministerului Justiției, conform art.235 Legea 304/2004 transformarea unui post de grefier în acest sens.

Prin Ordinul 2620/C/14.10.2008 Ministerul Justiției a dispus, începând cu data de 1.06.2008, transformarea unui post de grefier cu studii medii treapta I într-un post de grefier cu studii superioare gradul II, iar recurenta prin decizia contestată, a procedat la modificarea în consecință a încadrări reclamantei.

Intimata-reclamantă a înțeles să conteste această încadrare, susținând că încadrarea trebuia efectuată pe postul de grefier cu studii superioare gradul

În mod greșit s-a apreciat de către prima instanță ca întemeiată contestația formulată de reclamantă.

Astfel, la data emiterii deciziei contestate, reclamanta avea o vechime în specialitate de 7 ani și 10 luni (iar la data formulării cererii de schimbare a încadrării, cerere înregistrată sub nr.3158/18A/1.08.2008, avea o vechime în specialitate de 7 ani și 7 luni).

Conform notei nr.2 la anexa 1a din OG 8/2007, din această vechime poate fi luată în considerare doar J, respectiv 3 ani, 9 luni și 15 zile, pentru încadrarea pe postul de grefier cu studii superioare, vechime ce corespunde astfel postului de grefier gradul II.

În consecință, modificarea de încadrare a reclamantei a fost efectuată în mod corect, astfel încât în temeiul art.312 coroborat cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, modificată în tot sentința și respinsă ca nefondată contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul promovat de pârâta CURTEA DE APEL BACĂU, împotriva sentinței civile nr.311 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul Bacău.

Modifică în tot sentința civilă recurată.

Respinge contestația ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.C/

Red.

Tehn.3 ex.AA 05.05.2009

Președinte:Sorina Romașcanu
Judecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Camelia Drăghin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 428/2009. Curtea de Apel Bacau