Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 490/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 490
Ședința publică de la 18.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta pârâtă C - împotriva deciziei civile nr.418/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimatele reclamante,.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scris a amânat pronunțarea la data de 18.11 2009 când în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub nr-, contestatoarele și au formulat în contradictoriu cu intimata C - contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 2665/ 15.04.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr. 6295/ 15.04.2004.
În motivarea contestației s-a arătat că executarea silită se desfășoară împotriva locatarei și că înșeleg să conteste dreptul de proprietate al intimatei asupra imobilului urmărit situat în B, Str. -. - nr. 17,. 2bis,. 1, sector 1.
Contestatoarele au arătat că sunt legatarele universale ale defunctei, născută, decedată la 04.02.1979, care la rândul ei este moștenitoarea legală a defunctului G, tatăl acesteia, decedat la 19.08.1961.
Contestatoarele au susținut că au solicitat Judecătoriei Sectorului 1 în dosarul nr- anularea certificatului de moștenitor testamentar nr. 59/15.06.2000 emis de BNP emis prin mijloace dolozive, respectiv prin negarea existenței autoarei contestatoarelor la dezbaterea succesiunii defunctului Contestatoarele au arătat că succesiunea defunctului G fusese anterior dezbătută.
În drept, contestația a fost întemeiată pe prevederile art. 399-404 și 404 indice 1-404 indice 2 din Codul d e procedură civilă.
La data de 14.11.2007, contestatoarele au depus o cerere precizatoare, prin care au arătat că dosarul de executare are nr. 643/2007 la BEJ.
Prin sentința civilă nr. 7643 /05.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 n dosar nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și a fost respinsă cererea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
În motivarea sentinței, s-a reținut că, față de dispozițiile art. 399 din Codul d e procedură civilă, contestatoarelor le revine sarcina de a dovedi că fac parte din categoria persoanelor "interesate sau vătămate prin executare".
Instanța a reținut că executarea silită ce se desfășoară în dosarul de executare nr. 643 /2007 al BEJ se îndreaptă împotriva unei terțe persoane, respectiv împotriva numitei. Contestatoarele au afirmat că au calitate procesuală activă în cauză deoarece sunte legatarele universale ale defunctei, aceasta fiind moștenitoarea legală, în calitate de fiică a defunctului G, astfel încât pretind dreptul de proprietate asupra imobilului urmărit situat în B, Str. -. - nr. 17,. 2bis,. 1, sector 1.
Instanța a observat că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a aparținut niciodată lui G, ci soției supraviețuitoare a acestuia, astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3143/ 05.02.1932 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 160/ 1964 emis de Notariatul de Stat al Raionului 30, în urma decesului lui G au rămas moștenitori soția supraviețuitoare și fiicele și, în masa succesorală intrând un loc de veci în Cimitirul.
Întrucât succesiunea s-a deschis după succesiunea lui G, iar contestatoarele nu au calitate de succesori ai, acestea nu pot pretinde, venind la succesiunea lui, să moștenească bunuri care nu au fost în patrimoniul autorului lor.
Se mai reține că nici, autoarea contestatoarelor, nu avea calitatea de moștenitor a fostei proprietare a imobilului, respectiv a.
Instanța a reținut astfel că cele două contestatoare nu sunt succesoarele fostei proprietare a imobilului și nici nu au dovedit că au devenit proprietare asupra imobilului prin altă modalitate prevăzută de lege, astfel încât nu își justifică nici calitatea procesuală activă în prezenta contestație la executare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarele și, care au susținut că prima instanță nu a examinat atent materialul probator al cauzei, din care rezultă fără echivoc faptul că apelantele au calitate procesuală activă pentru a promova prezenta acțiune.
Prin decizia civilă nr. 418 /30.06.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III a Civilă în dosar nr-, a fost admis apelul formulat de apelantele-contestatoare, a fost desființată sentința civilă apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea deciziei, s-a reținut că imobilul a fost achiziționat în perioada căsătoriei lui cu G, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3143/ 05.02.1932 la Tribunalul Ilfov, însă în acest contract figurează în calitate de cumpărătoare doar numita. Este adevărat că actul de proprietate al imobilului supus urmăririi silite figurează drept cumpărătoare doar numita, însă fiind vorba de un bun dobândit în perioada căsătoriei soților, sunt incidente prevederile art. 4 alin. 2 din Decretul nr. 32/1954 pentru adoptarea Codului Familiei, astfel că acest imobil a dobândit calitatea de bun comun.
Tribunalul a considerat că apelantele sunt în măsură să promoveze contestație la executare în concordanță cu dispozițiile art. 399 și urm. din Codul d e procedură civilă față de actele de executare ce se desfășoară cu privire la imobilul în litigiu, în cadrul dosarului de executare nr. 643/2007.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 25.06.2009 (data poștei) pârâta C -, solicitând admiterea recursului.
În motivarea cererii de recurs, s-a invocat în primul rând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Se arată că instanța de apel a soluționat cauza cu greșita aplicare a legii materiale, respectiv prevederile art. 4 din Decretul nr. 32/1954, invocându-se efectele retroactivității decretului, în sensul că bunul propriu al autoarei lor a fost considerat ca bun comun al soților de la data intrării în vigoare a Codului Familiei.
Se arată că, potrivit alineatului 3 al art. 4 din același decret, "calitatea de bun comun, dobândită în temeiul dispozițiilor de mai sus nu poate fi opusă celor de al treilea care, la data intrării în vigoare a Codului Familiei, sunt titulari ai vreunui drept real asupra acelui bun".
Întrucât imobilul în discuție a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, la data intrării în vigoare a Codului familiei, "titularul unui drept real" asupra imobilului era statul, iar în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 3 mai sus menționat, acestuia nu i se putea opune calitatea de bun comun a imobilului și nici succesorilor acestuia. În consecință, imobilul dobândit de defuncta sub regimul separației de patrimonii nu putea deveni bun comun al soților, întrucât la data intrării în vigoare a Codului familiei, imobilul nu se mai afla în patrimoniul lui, ci trecuse în proprietatea statului.
Se invocă, în al doilea rând, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, arătându-se că decizia atacată cuprinde motive contradictorii.
Astfel, pe de o parte a reținut în mod greșit că este fiica autoarei recurentului, calitate suficientă pentru a îndeplini condițiile art. 399 din Codul d e procedură civilă, dar pe de altă parte, a reținut că deși nu este fiica autoarei recurentului, condițiile de promovare a contestației la executare sunt îndeplinite prin efectul retroactiv al prevederilor Decretluui nr. 34/1954.
Se arată că, în concret, pentru a putea susține existența interesului în promovarea contestației la executare a intimatelor-apelante, trebuie să fie analizată vocația succesorală la succesiunea defunctei, autoarea acestora. Se arată că prin sentința nr. 16443 / 27.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, s-a stabilit în mod irevocabil că apelantele nu au vocație succesorală, nefiind rude cu defuncta, fosta proprietară a imobilului. Sentința a reținut că, deși apelantele sunt legatarele cu titlu universal ale defunctului, care la rândul lui este moștenitorul defunctei, nu li se conferă acestora vocație succesorală la moștenirea defunctei. Or, proprietara imobilului a fost, întreg patrimoniul acesteia trecând prin succesiune legală și testamentară în patrimoniul fiicei ei,. Recurenta a devenit la moartea mamei ei, unica moștenitoare a patrimoniului acesteia, așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 207/20.02.1986.
Se arată că astfel, apelantele-contestatoare nu au calitate procesuală activă, neavând vocație succesorală la succesiunea fostei proprietare a imobilului în legătură cu care intimatele au introdus contestația la executare, iar condițiile prevăzute de art. 399 din Codul d e procedură civilă nu sunt îndeplinite.
În drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, art. 399 din Codul d e procedură civilă, art. 4 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimatele și au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei de interes a recursului.
În motivarea excepției, se arată că recurenta nu întrunește cumulativ toate cerințele impuse de instituția interesului în promovarea acestei căi de atac. Din moment ce intimatele au întrunit condiția legitimității interesului în constatarea nulității parțiale a certificatului de moștenitor nr. 59/ 15.06.2000 eliberat de BNP, astfel cum a fost hotărât prin sentința civilă nr. 16443/ 27.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, recurenta nu poate să se substituie dreptului legitim câștigat anterior de intimate.
Pe fondul recursului, se arată că hotărârea instanței de apel este temeinic motivată și dată cu respectarea dispozițiilor legislative în vigoare și că prin sentința civilă nr. 557/ 2001 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV a Civilă în dosar nr. 4114/2000, a fost dovedit faptul că, la data intrării în vigoare a Codului Familiei, statul nu era titularul unui drept real asupra imobilului din prezenta cauză. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, se arată că intimatele nu solicită participarea la moștenirea bunurilor rămase de pe urma defunctei, ci doar cota parte ce se cuvine autoarei lor ca moștenitoare legală a bunurilor rămase de pe urma defunctului ei tată
Cu privire la excepția lipsei interesului formulării cererii de recurs, Curtea constată următoarele:
Interesul reprezintă acea condiție de admisibilitate a unei cereri care constă în existența unui folos practic obținut de parte prin formularea acelei cereri.
În cazul unei cereri de recurs, interesul se apreciază în raport de decizia atacată cu recurs, respectiv prin raportarea poziției procesuale a recurentului față de soluția dată prin decizia atacată.
Or, cât timp prin decizia recurată, a fost admis apelul formulat de apelantele-contestatoare, intimata avea interesul de a formula recurs, fiind partea căzută în pretenții la judecata din apel.
Susținerile făcute de intimate în justificarea excepției invocate, nu sunt de fapt decât apărări de fond, care vor fi analizate de instanța de recurs în măsura în care răspund unor motive de recurs formulate de recurentă.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentă, a apărărilor invocate de intimate și a situației de fapt reținute de instanțele de fond, Curtea constată următoarele:
În fapt, instanțele de fond au constatat că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 160/ 1964 emis de Notariatul de Stat al Raionului 30, în urma decesului lui G au rămas ca moștenitori soția supraviețuitoare și fiicele și, în masa succesorală intrând un loc de veci în Cimitirul.
Conform certificatului de moștenitor nr. 588/1979 emis de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5, de pe urma defunctei, a rămas ca moștenitor în calitate de soț și legatar universal.
Conform certificatului de moștenitor nr. 48/29.01.1990 emis de Notariatul de Stat Local al Sectorului 4, de pe urma defunctului au rămas ca moștenitoare reclamantele și.
La dosarul de fond a mai fost depus certificatul de moștenitor nr. 59/ 15.06.2000 emis de BNP, conform căruia de pe urma defunctului Gar ămas ca moștenitor și, iar de pe urma defunctei numai numita.
Împotriva acestui din urmă certificat de moștenitor, a fost promovată de către reclamantele și în contradictoriu cu pârâta C, acțiune în constatarea nulității sale absolute, prin sentința civilă nr. 16443/ 27.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr- fiind admisă în parte cererea reclamantei și fiind anulat certificatul de moștenitor în ceea ce îl privește pe defunctul Această sentință a rămas definitivă, prin respingerea apelului ca nefondat prin decizia civilă nr. 1435/ 03.11.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a Va Civilă.
În motivarea cererii de recurs, s-a invocat în primul rând de către recurentă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Se arată că instanța de apel a soluționat cauza cu greșita aplicare a legii materiale, respectiv prevederile art. 4 din Decretul nr. 32/1954, invocându-se efectele retroactivității decretului, în sensul că bunul propriu al autoarei lor a fost considerat ca bun comun al soților de la data intrării în vigoare a Codului Familiei.
Se arată că, potrivit alineatului 3 al art. 4 din același decret, "calitatea de bun comun, dobândită în temeiul dispozițiilor de mai sus nu poate fi opusă celor de al treilea care, la data intrării în vigoare a Codului Familiei, sunt titulari ai vreunui drept real asupra acelui bun".
Întrucât imobilul în discuție a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, la data intrării în vigoare a Codului familiei, "titularul unui drept real" asupra imobilului era statul, iar în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 3 mai sus menționat, acestuia nu i se putea opune calitatea de bun comun a imobilului și nici succesorilor acestuia. În consecință, imobilul dobândit de defuncta sub regimul separației de patrimonii nu putea deveni bun comun al soților, întrucât la data intrării în vigoare a Codului familiei, imobilul nu se mai afla în patrimoniul lui, ci trecuse în proprietatea statului.
Cu privire la acest motiv de recurs, Curtea constată că prin sentința civilă nr. 2665/ 15.04.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr. 6295/2003, rămasă irevocabilă prin constatarea nulității recursului prin decizia civilă nr. 21/ 11.01.2007 a Tribunalului București -Secția a III a Civilă, a fost admisă acțiunea reclamantei C împotriva pârâtei, prin care aceasta din urmă a fost obligată să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie. Nr. 2 bis situat în Str. -. - nr. 17, sector 1.
În considerentele acestei sentințe, s-a reținut, în mod irevocabil, și cu autoritate de lucru judecat, că a cumpărat, căsătorită fiind cu G () terenul în suprafață de 384 mp situat în Str. -. - nr. 17, sector 1, prin contractul de vânzare-cumpărare din 05.02.1932 transcris sub nr. 3143/ 1932 la Tribunalul Ilfov. Pe acest teren familia a construit o locuință în perioada 1932-1935, amplasată la limita din stânga a terenului, clădire înscrisă în cartea funciară cu procesul-verbal nr. 3649/ 20.03.1940 al Comisiei pentru înființarea cărților funciare în
Instanța a reținut astfel calitatea de bun comun a acestui imobil, fostă proprietate a soților și
Curtea apreciază că această hotărâre judecătorească are putere de lucru judecat asupra acestei probleme de drept, nemaiputând fi repusă în discuție într-un proces ulterior, ca urmare a efectului negativ al autorității lucrului judecat.
Astfel, argumentele pe fondul problemei aduse de părți nu pot fi soluționate de către instanță, deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat.
Prin urmare, rezolvarea dată de instanța de apel acestei probleme de drept este corectă, dar pentru alte considerente, respectiv pentru cele expuse mai sus. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.
Se invocă, în al doilea rând, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, arătându-se că decizia atacată cuprinde motive contradictorii.
Astfel, pe de o parte a reținut în mod greșit că este fiica autoarei recurentului, calitate suficientă pentru a îndeplini condițiile art. 399 din Codul d e procedură civilă, dar pe de altă parte, a reținut că deși nu este fiica autoarei recurentului, condițiile de promovare a contestației la executare sunt îndeplinite prin efectul retroactiv al prevederilor Decretului nr. 34/1954.
Curtea nu reține o astfel de contradicție în cuprinsul motivării deciziei instanței de apel, astfel încât această primă parte a argumentării motivului de recurs este nefondată. Practic, instanța de apel a reținut că este fiica autoarei recurentului, calitate suficientă pentru a îndeplini condițiile art. 399 din Codul d e procedură civilă, aspect reținut în mod constant pe parcursul motivării.
Se arată de către recurentă că, în concret, pentru a putea susține existența interesului în promovarea contestației la executare a intimatelor-apelante, trebuie să fie analizată vocația succesorală la succesiunea defunctei, autoarea acestora. Se arată că prin sentința nr. 16443 / 27.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, s-a stabilit în mod irevocabil că apelantele nu au vocație succesorală, nefiind rude cu defuncta, fosta proprietară a imobilului. Sentința a reținut că, deși apelantele sunt legatarele cu titlu universal ale defunctului, care la rândul lui este moștenitorul defunctei, nu li se conferă acestora vocație succesorală la moștenirea defunctei. Or, proprietara imobilului a fost, întreg patrimoniul acesteia trecând prin succesiune legală și testamentară în patrimoniul fiicei ei,. Recurenta a devenit la moartea mamei ei, unica moștenitoare a patrimoniului acesteia, așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 207/20.02.1986.
Se arată că astfel, apelantele-contestatoare nu au calitate procesuală activă, neavând vocație succesorală la succesiunea fostei proprietare a imobilului în legătură cu care intimatele au introdus contestația la executare.
Cu privire la acest argument, Curtea a răspuns anterior, aspectele de drept fiind rezolvate deja printr-o sentință irevocabilă și cu putere de lucru judecat.
Recurenta mai susține însă, în plus, faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 399 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit disp. art. 401 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, contestația prin care o terță persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusa in termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
Alineatul 4 al aceluiași articol prevede că neintroducerea contestației in termenul prevăzut de alin. 2 nu-l împiedica pe cel de-al treilea sa-si realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, in condițiile legii.
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, rezultă că cererea de contestație la titlu poate fi introdusă de terțul care se consideră vătămat prin executarea silită, vătămarea constând în faptul că se urmărește silit un bun al său. Practic, prin contestația la titlu, în ipoteza unei executări silite imobiliare, terțul introduce o veritabilă acțiune în revendicare, legiuitorul creând o dispoziție de favoare pentru acest terț prin reglementarea căii speciale a art. 401 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, se are în vedere numai ipoteza terțului vătămat prin aspecte ce țin de latura pasivă a executării silite, iar nu și ipoteza terțului care ar invoca de fapt un drept asupra imobilului după terminarea executării silite, cum este situația de față.
Astfel, reclamantele susțin că sunt moștenitoarele fostului proprietar si că, practic, executarea silită ar trebui să se facă și în folosul lor, iar nu numai în folosul intimatei, conform sentinței civile nr. 2665/ 15.04.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr. 6295/2003.
Reclamantele se pretind astfel vătămate pe latura activă a patrimoniului lor, invocând un drept de comoștenire asupra imobilului, alături de intimată, care drept nu a fost însă stabilit în mod irevocabil, cât timp cu privire la procesul de anulare a certificatului de moștenitor emis exclusiv în favoarea intimatei nu s-a făcut dovada soluționării sale irevocabile.
Dincolo de acest argument strict practic, Curtea constată că, oricum, o astfel de discuție, legată de calitatea de comoștenitoare sau nu a reclamantelor, depășește cadrul acestei cereri de contestație la executare, deoarece art. 401 alin. 3 din Codul d e procedură civilă se referă la ipoteza inversă a executării silite a bunului terțului, iar nu la ipoteza terțului care dorește pe această cale să își stabilească un drept în contradictoriu cu creditorul din executarea silită.
Practic, art. 401 alin. 3 din Codul d e procedură civilă a avut în vedere un drept concurent al terțului în raport cu debitorul, iar nu în raport cu creditorul din cadrul executării silite.
Se mai are în vedere și aspectul că reclamantele au chemat în judecată doar creditoarea din faza de executare silită, iar nu și pe debitoare.
Dacă ar fi interpretată altfel această dispoziție legală, s-ar ajunge la situația în care pe calea contestației la executare introduse de terț, ar fi soluționate veritabile pretenții reciproce între terți și creditori, fără legătură cu executarea silită.
Prin urmare, Curtea constată că în mod greșit s-a apreciat de către instanța de apel că reclamantele au calitate procesuală activă, pe calea contestației introduse de terț conform art. 401 alin. 3 din Codul d e procedură civilă neavând calitate procesuală activă decât terții care invocă un drept de proprietate asupra imobilului supus executării silite, în sensul că doresc scoaterea bunului de sub executare, discutându-și un drept concurent cu cel al debitorului, iar nu cu cel al creditorului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 din codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 274 din codul d e procedură civilă, față de culpa procesuală a acestora, le va obliga pe intimate la plata sumei de 97,15 lei către recurentă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând timbrajul aferent cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a recurentei în calea de atac a recursului.
Admite recursul formulat de recurenta C - în contradictoriu cu intimatele și împotrivadeciziei civile nr. 418 /30.06.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III a Civilă în dosar nr-.
Modifică în tot decizia civilă recurată, în sensul că:
Respinge apelul ca nefondat.
Obligă intimatele la plata către recurentă a sumei de 97,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. Jud. AV/2 ex
Decizia civilă nr. 418 /30.06.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III a Civilă în dosar nr-
Judecători apel:,
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru, Andreea
