Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 565/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 565

Ședința publică din 26 MAI 2009

PREȘEDINTE: Florin Șuiu

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -

JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de intimata SC PLUS împotriva deciziei civile nr. 55/18.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul și cu intervenienta, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

PROCEDURA COMPLETĂ.

dezbaterilor cu ocazia judecării în fond a recursului au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 20 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta și potrivit căreia, pronunțarea a fost amânată la 26 mai 2009.

Se constată depusă la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, în data de 21.05.2009, împuternicirea avocațială a domnului avocat, apărător ales - titular al intervenientei intimate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată:

Prin sentința civilă nr.6683/02.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Arada respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului BEJ și în consecință a respins contestația la executare formulată împotriva acestuia de contestatorul.

A admis în parte excepția tardivității și a constatat că în privința executării silite cererea este tardivă.

A respins cererea de suspendare a executării silite.

A respins contestația la executare formulată de contestatorul împotriva intimatei SC Plus SRL

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, după ce prin practicaua hotărârii s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de intervenție și asupra excepțiilor tardivității contestației și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului BEJ, că singurul aspect ce a mai rămas de lămurit este legalitatea ultimului act de executare, respectiv publicația de vânzare și evaluarea făcută de expert în acest sens. Contestatorul nu a invocat însă nici un fel de nelegalitate efectuată la încheierea publicației de vânzare, limitându-se a invoca art.388 pr.civ. fără a indica în concret ce lipsuri de formă are actul a cărui anulare o cere.

În privința evaluării efectuate de expertul, în condițiile în care prin aceasta nu i s-a adus nici un fel de prejudiciu, chiar contestatorul arătând că imobilul nu a fost subevaluat, motivele invocate, respectiv nerespectarea procedurilor (proceduri neindicate în concret de contestator), sunt irelevante.

Împotriva sentinței civile nr.6683/02.10.2008 a Judecătoriei Arada declarat apel intervenienta.

Prin decizia civilă nr.55/18.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis apelul intervenientei, a desființat sentința civilă nr.6683/02.10.2008 a Judecătoriei Arad și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada reținut că instanța de fond a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de fără nici o motivație.

A reținut că din considerentele instanței de fond nu se poate verifica dacă într-o primă fază s-a pronunțat sau nu asupra admisibilității în principiu a cererii, potrivit art.52 pr.civ. sau a fost respinsă pe fond fără a da posibilitatea intervenientei să administreze probe în dovedirea pretențiilor.

Prin urmare, nu s-a respectat de către instanță obligația pe care o avea să se pronunțe asupra acestei cereri potrivit art. 55 Cod pr.civ. nefiind soluționată pe fond această cerere.

Împotriva deciziei civile nr.55/18.02.2009 a Tribunalului Arada declarat recurs în termenul legal intimata SC Plus SRL

În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de intervenție, iar, pe de altă parte, și-a fundamentat soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare pe motive care nu au fost invocate în calea de atac și nici nu au fost puse în discuția părților.

A arătat că singurul proprietar al imobilului supus executării silite este, conform cărții funciare, contestatorul, intervenienta putând eventual invoca un drept de creanță împotriva acestuia, dacă i-a oferit vreun ajutor în edificarea lui.

A susținut și excepția prescripției dreptului de a contesta executarea silită în ansamblul ei.

În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 Cod pr.civ.

Intervenienta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției de desființare a sentinței cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, cu motivarea că instanța de control nu a mai verificat temeinicia respingerii cererii sale de intervenție, în principiu sau pe fond, din moment ce a reținut că nu e motivată corect.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 al. 2 Cod pr.civ. față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul intimatei este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Într-adevăr, în mod greșit a reținut Tribunalul Arad că prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra admisibilității cererii de intervenție.

Dimpotrivă, la ultimul termen de judecată, în ședința publică din 02.10.2008, prima instanță a pus în discuția părților admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.

Instanța a respins în principiu cererea de intervenție, motivând această soluție, iar motivele au fost cuprinse în practicaua sentinței (fila 47 verso), fără a le mai relua și în considerente, reiterând doar soluția de respingere în dispozitiv.

De altfel, motivul principal al apelului intervenientei a fost faptul că i s-a respins în principiu cererea de intervenție.

Instanța de apel acest aspect trebuia să-l verifice, admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție și dacă soluția de respingere a primei instanțe a fost corectă, pentru că investirea sa ca instanță de control pentru acest motiv s-a făcut.

Instanța de apel nu a realizat această verificare, constatând doar, eronat de altfel, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție, dar, cu toate acestea, a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond a cererii.

Din acest punct de vedere sentința cuprinde motive contradictorii.

Pe de altă parte, nepronunțându-se asupra motivelor de apel cu care a fost investită, se impune rejudecarea apelului în baza art. 312 al.5 Cod pr.civ.

Este greșită soluția instanței de apel d e trimitere spre rejudecare pe fond cererii de intervenție, fără a se pronunța mai întâi motivat asupra legalității respingerii în principiu a cererii de intervenție.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 al. 5 Cod pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de intimata SC Plus SRL A împotriva deciziei civile nr.55/18.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul și cu intervenienta.

Va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimata SC PLUS împotriva deciziei civile nr. 55/18.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul și cu intervenienta.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Arad.

IREVOCABILĂ

Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - G - - -

GREFIER,

- -

Red. - 12.06.2009

Tehnored., 2 ex./19.06.2009

Tribunalul Arad,Judecător:

Președinte:Florin Șuiu
Judecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 565/2009. Curtea de Apel Timisoara