Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 57/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 57/2010
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta BANCA ROMÂNEASCĂ B, având ca obiect contestație act, împotriva sentinței civile nr.415/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru recurenta pârât BANCA ROMÂNEASCĂ B și avocat pentru intimatul reclamant, lipsă fiind acesta și intimata pârât - BANCA ROMÂNEASCĂ - FILIALA A
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentanta recurentei pârâte BANCA ROMÂNEASCĂ B solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii contestației formulate de reclamant și menținerea Ordinului de sancționare nr.29/07.03.2008 prin care s-a dispus sancționarea disciplinară, ca fiind legal și temeinic. Solicită acordarea unui termen de pronunțare pentru a depune concluzii scrise.
Mandatara intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. Învederează instanței că nu se opune cererii formulată de reprezentanta recurentei pârâte pentru acordarea unui termen de pronunțare.
Instanța deliberând, respinge cererea pentru acordarea unui termen de pronunțare formulată de reprezentanta recurentei pârâte întrucât la dosar există toate actele și lucrările necesare soluționării cauzei.
Față de actele și lucrări dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- contestatorul a atacat ordinul de sancționare nr.29/07.03.2008 emis de intimata BANCA ROMÂNEASCĂ solicitând, anularea ordinului, întrucât a fost emis în total dezinteres juridic și este neconform realității faptice, solicitând de asemenea obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că prin Ordinul nr.29/7.03.2008 contestatorul, în calitate de Ofițer Bancar Corporații, în cadrul Sucursalei AIa S. BANCA ROMÂNEASCĂ a fost sancționat cu "Reducerea salariului de bază pe trei luni cu 10%".
Ordinul de sancționare este tardiv, caduc și nul, face referire la documente care nu precizează normele încălcate prin presupusa abatere disciplinară și cuprinde dispoziții și mențiuni contradictorii, neîntemeiate sau contrare realității faptice.
Mai arată reclamantul că, cercetarea disciplinară a început după aproximativ o lună de zile de la numirea acestuia în funcția de manager al Sucursalei A I și a avut ca scop destituirea contestatorului din această funcție.
Cercetarea disciplinară s-a efectuat în total dezinteres juridic iar sancțiunea aplicată este neîntemeiată, în raport cu normele interne ale băncii. Sancțiunea a fost aplicată cu scopul de a i se retrage semnificativ drepturile legitime și posibilitatea de promovare în funcții ierarhic superioare.
Reclamantul susține că, nerespectarea legislației muncii, în materie de cercetare și sancționare disciplinară, reprezintă o modalitate de exercitare abuzivă a prerogativei disciplinare, conferite angajatorului prin art. 263 alin. 1 Codul Muncii.
În principal reclamantul a invocat excepția tardivității aplicării sancțiunii disciplinare, susținând că aplicarea acesteia a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 268 pct. 1 din Codul Muncii, referitoare la termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre abaterea săvârșită.
Angajatorul a dispus aplicarea sancțiunii, prin Ordinul nr.29 emis la data de 7.03.2008, după 38 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre presupusa abatere săvârșită, dacă se ia în calcul data de 28.01.2003, când Departamentului Risc s-a autosesizat și după 34 de zile calendaristice, dacă se ia în calcul data de 1.02.2008 când a fost întocmit și transmis actul numit "Sesizarea D-lui ".
Mai susține reclamantul că ordinul de sancționare este caduc întrucât aplicarea sancțiunii disciplinare s-a realizat după perioada de peste 13 luni de la data săvârșirii presupusei abateri, depășindu-se astfel cu mult termenul de 6 luni, pentru aplicarea sancțiunii, prevăzut de art. 268 pct. 1 din Codul Muncii.
Îndeplinirea unei asemenea formalități, fără a fi autorizat expres în acest sens, nu poate produce efecte juridice, în sensul că datele statistice sumare consemnate de contestator în cuprinsul formularului tipizat, sunt și au fost reale și nu pot constitui un motiv pentru aprobarea oricăror forme de credite.
De asemenea reclamantul a invocat excepția nulității absolute a ordinului de sancționare, întrucât nu sunt precizate fapta ilicită săvârșită cu vinovăție, prevederile normelor încălcate și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariatul sancționat. Nici pe parcursul cercetării disciplinare, reprezentanții angajatorului nu au putut încadra juridic, conform normelor interne, presupusele abateri disciplinare.
Ordinul de sancționare se întemeiază pe două documente (raport de audit și proces verbal) în care nu se precizează normele încălcate de contestator. Astfel, în preambulul ordinului de sancționare, la punctul 1 și 3 din cuprinsul acestui act, se precizează faptul că la aplicarea sancțiunii au fost avute în vedere următoarele documente " Raportul de audit intern" nr.4/15.02.2008 și "Procesul verbal nr. 912/7.03.2008" încheiat cu ocazia audierii contestatorului sau încadrarea juridică a presupuselor abateri disciplinare. Mai mult raportul de audit cuprinde aprecieri cu privire la riscuri potențiale, dar normele interne în baza cărora au fost formulate asemenea aprecieri nu i-au fost aduse la cunoștință și nu se regăsesc în baza de date a băncii.
Mai susține reclamantul că ordinul de sancționare cuprinde mențiuni contradictorii în raport cu normele interne, privind organizarea și funcționarea băncii. Astfel la pct.3, alin.9, din ordinul de sancționare se menționează faptul că contestatorul " a acordat împrumuturi numai pe baza fluturașului prezentat"
Această mențiune este contradictorie în raport cu normele interne de organizare și funcționare a băncii, în sensul că nici reclamantul nici ceilalți angajați ai sucursalei nu pot "acorda împrumuturi" persoanelor fizice. Aprobarea creditelor sau "acordarea împrumuturilor" de acest gen este atributul exclusiv al organelor ierarhic superioare sucursalei. Această stare de fapt indubitabilă este și a fost cunoscută de către toate persoanele care au efectuat cercetarea disciplinară și de către cele care au emis ordinul de sancționare, și cu toate acestea a fost menționată ca abatere disciplinară comisă de către salariatul sancționat.
Procesul verbal nr.912/7.03.2008 este un act inopozabil salariatului și nu poate constitui un temei al aplicării sancțiunii. Acest proces verbal reflectă, în mod sumar, inexact, incomplet și neconform cu realitatea, exclusiv momentul audierii salariatului de către comisia de cercetare disciplinară.
Procesul verbal reprezintă un act unilateral al comisiei de cercetare disciplinară, inopozabil salariatului, căruia nu i s-a permis să-l semneze sau să certifice faptul că cele consemnate reflectă în mod real, complet și exact, discuțiile purtate cu ocazia audierii sale în fața comisiei de cercetare disciplinară.
Procesul verbal nr. 912/7.03.2008 nu poate constitui actul final al cercetării disciplinare, așa cum este definit acest act în cuprinsul Capitolului VI.3. pct. 7 din Regulamentul Intern nr.6/2003, întrucât: nu clarifică, nu reflectă și nu soluționează, obiectivele cercetării disciplinare, mențiunile din cuprinsul raportului de audit intern, datele rezultate din cercetare, apărările formulate de salariat, motivul pentru care au fost înlăturate apărările, baterile disciplinare săvârșite, normele încălcate și propunerea de sancționare.
Ordinul de sancționare cuprinde mențiuni netemeinice, art.3 alin. 2-10 din Ordinul de sancționare nr. 29/7.03.2008, cuprinde opinii și interpretări neconforme cu realitatea, formulate în afara cadrului normativ intern, netemeinice și ofensatoare și reprezintă aprecieri cu un pronunțat caracter calomnios.
Convocarea contestatorului în vedere efectuării cercetării disciplinare s-a efectuat cu încălcarea prevederilor Capitolului VI.3, pct.3 din Regulamentul Intern, în sensul că nu a fost dispusă de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea.
Comisia de cercetare a fost constituită cu încălcarea prevederilor art. 75, pct. 2 don Contractul Colectiv de muncă Unic la Nivel Național, pentru perioada 2007-2010, în sensul că nu a inclus un reprezentant al salariaților în calitate de observator.
Cercetarea disciplinară s-a realizat cu încălcarea prevederilor capitolului VI.3, pct.4, din Regulamentul Intern și art. 267 pct. 4 din Codul Muncii, susținând astfel că nu i s-a permis să formuleze apărări sau motivații pertinente cu privire la concluziile formulate de organul de audit.
Pe fond se susține că, fapta pentru care a fost sancționat, a constat în semnarea și ștampilarea a două formulare de date suplimentare, fără a avea autorizarea necesară, fapta menționată la punctul 3, alin. 1 din Ordinul de sancționare nr.29/2008, ce a fost comisă la data de 21.03.2007. Aceste formulare suplimentare au un caracter sumar și o valoare strict informativă cu privire la persoana solicitantului de credit, fără a putea produce consecințe juridice. Formularele întocmite și semnate de subordonat nu conțineau date neconforme cu realitatea.
Cu toate rezultatele foarte bune obținute, s-a ordonat sancționarea contestatorului și a altor angajați fără să existe un motiv concret, fără să se țină cont de faptul că acest avertisment îi va crea prejudicii morale și de imagine pe întreaga perioadă în care reclamanta își va desfășura activitatea în sistemul bancar.
Acțiunea disciplinară a avut ca efect și neplata bonusurilor bănești cuvenite angajaților sucursalei (conform reglementărilor interne), pentru depășirea indicatorilor de performanță profesională.
În drept a invocat prevederile art. 264, 268, 284 alin. 2, 287 din Codul Muncii, art. 274 Cod proc.civilă.
Ulterior reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei să-i plătească cota de 31% din salariu, suma de 610 euro - bonus neachitat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, deși a fost trecut pe lista de premiere, nu a beneficiat de acel bonus și că prin decizia de sancționare nu i-a fost retrasă plata acestuia.
În întâmpinarea depusă s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.415/2009, Tribunalul Alba a respins excepțiile tardivității și caducității invocate reclamant; a admis excepția nulității absolute a ordinului nr.29/07.03.2008 emis de intimată; iar pe fond a admis în parte contestația formulată și precizată și pe cale de consecință a anulat ordinul de sancționare nr.29/07.03.2008 și a obligat intimata să restituie petentului suma reținută ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare; a respins capătul de cerere privind plata sumei de 610 euro cu titlu de bonus și a obligat intimata să plătească petentului suma de 892 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii declarat recurs intimata invocând în drept art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În expunerea de motive recurenta arată că, hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, instanța făcând o aplicare greșită a legii deoarece printr-o cercetare atentă a cuprinsului Ordinului de sancționare la aplicarea sancțiunii s-au avut în vedere atât prevederile capitolului VI.2 cât și prevederile literei B pct.4 din cadrul aceluiași Capitol VI.2 din Regulamentul intern nr.6/2003.
Litera a) a punctului 1) din Capitolul VI.2 al Regulamentului intern nr.6/2003 prevede săvârșirea faptei privind "încălcarea cu vinovăție a obligațiilor de serviciu, a regulilor de comportare profesională și morală", faptă a cărei săvârșire are drept consecință aplicarea de sancțiuni.
Faptele constatate în raportul de audit intern și care au făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile și menționate în Ordinul de sancționare reprezintă încălcări ale obligațiilor de serviciu, a regulilor de comportare profesională și morală, responsabilități stabilite în fișa postului funcției de ofițer bancar Corporate a petentului.
Mai arată recurenta că, hotărârea este nelegală pentru că nu respectă prevederile art.261 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă întrucât:
-potrivit prevederilor alin.1 pct.5 al art.261 Cod pr.civilă "Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților";
-în speță sentința civilă nu cuprinde motivele pentru care instanța a înlăturat apărările societății, astfel că hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor imperative sus menționate.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civilă, precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs care vizează în esență aplicarea greșită de către instanța de fond dispozițiilor art.268 alin.2 lit.b din Codul Muncii, Curtea reține că potrivit acestui text de lege, decizia de sancționare trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității absolute:
descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat,
motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, eventual motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea;
temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;
termenul în care sancțiunea poate fi contestată și
instanța competentă să soluționeze conflictul de drepturi.
Așadar, pentru fi legală, decizia trebuie să cuprindă toate elementele enumerate de textul citat, nerespectarea unei singure cerințe imperative a legii, atrăgând nulitatea absolută a măsurii dispusă de angajator.
Prin Ordinul nr.29/07.03.2008 contestatorul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe trei luni cu 10% în conformitate cu art.264 al.1 lit. d din Codul Muncii. Se reține că acesta a semnat în locul managerului de sucursală pe formularul de date suplimentare fără să fie autorizat și fără ca managerul sucursalei să știe de aceasta; a dovedit că nu are simțul răspunderii, negând inițial fapta; a dat dovadă de superficialitate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Ordinul atacat, a fost întocmit ca urmare a raportului de audit intern nr.4/15.02.2008 și a procesului verbal nr.912/07.03.2008.
În mod corect instanța de fond a reținut că în acest ordin nu se prevăd normele din Regulamentul intern care au fost încălcate de salariat ci doar se face trimitere la articolele din acesta, articole care prevăd sancțiunile disciplinare ce se aplică angajaților.
În speță, decizia nu indică prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de reclamant, așa încât menționarea doar la pct.4 din ordin: "Prevederile Capitolului VI.2 lit. B punctul 4 din Regulamentul intern nr.6/2003 referitoare la măsurile disciplinare în cazul încălcării obligațiilor de serviciu", nu complinește lipsurile privind indicarea abaterii disciplinare săvârșită de reclamant.
Din moment ce recurenta pârâta avea prevăzut la cap.VI.2,pct.3 lit. a-h în regulamentul intern, faptele care atrag răspunderea și sancționarea disciplinară, avea obligația să califice fapta reținută ca abatere disciplinară, deoarece legea atribuie în mod exclusiv angajatorului, competența de a-și stabili faptele ce constituie abateri disciplinare, de a le califica, în funcție de specificul activității si de a stabili sancțiunea disciplinară ce urmează a fi aplicată.
Curtea constată că, instanța de fond a apreciat corect asupra sancțiunii nulității absolute a deciziei de sancționare făcând o justă apreciere și interpretare a probelor în raport de prevederile art.268 Codul Muncii, așa încât motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu poate fi primit.
Nici critica vizând nerespectarea prevederilor art.261 alin.1pct.5 Cod pr.civilă nu poate fi primită, instanța de fond arătând în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept ce au condus la soluția pronunțată precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei pârâte,Curtea constatând că în cauză nu sunt incidente prevederile art.304 pct.7 Cod pr.civilă.
Constată că în cauză nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Banca Românească B, împotriva sentinței civile nr.415/27.02.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.01.2010.
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț - - |
Grefier, - - |
Red./Thred./
5ex./08.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț
