Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 6069/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3535/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.6069/
Ședința publică de la 28.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.2580/25.03.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4502/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata N INTERNAȚIONAL-
Dezbaterile de fond și susținerile contestatoarei au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2009, consemnate în încheierea de ședință la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei-contestatoarei să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea deciziei civile la data de 28.10.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2580/25.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata CN INTERNAȚIONAL " " B SA; a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că recurenta-contestatoare a fost angajata intimatei in baza contractului individual de muncă nr. 1561/01.08.2007 în funcția de director general adjunct comercial, marketing și protocol, începând cu 01.08.2007.
La nivelul societății a avut loc o reorganizare a activității prin modificarea structurii organizatorice cu consecința desființări unor posturi, printre care și postul deținut de contestatoare, situație de fapt atestată de hotărârea CA nr. 1 din 14.01.2009.
Ulterior, prin decizia nr. 51/19.01.2009. contestatoarei i se oferă postul de economist din cadrul serviciului planificare, dezvoltare aeroportuară, statistică și privatizare și i se acordă un termen ele 3 zile lucrătoare pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit. În cazul neacceptări acestei funcții, societatea urma a proceda la încetarea contractului de muncă potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
La data de 21 ianuarie 2009, între părți a fost încheiat actul adițional nr. 925 la contractul de muncă prin care au fost modificate funcția, locul de muncă și salariul contestatoarei. Actul adițional a fost semnat de contestatoare la data de 21.01.2009, ora 14:20, conform mențiunilor de pe acest înscris.
Codul muncii prevede în art. 41 al. 1 că un contract individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. În al. 2 al acestui articol se prevede că, cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de Codul muncii. Aceste cazări de modificare unilaterală a contractului de muncă sunt reglementate de art. 42 - 48 și se referă la delegare, detașare, caz de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului.
Modificarea contractului de muncă prin acordul părților, nu este, de regulă, supusă unor restricții sau limitări. Însă, printr-o astfel de măsură, nu trebuie să se aducă vreo știrbire drepturilor salariaților și exclude orice tranzacție, renunțare sau limitare la drepturile ocrotite imperativ de lege. Ca urmare, orice modificare unilaterală este interzisă, cu excepția cazurilor enumerate mai sus. Schimbarea funcției cu consecința micșorării salariului - așa cum s-a întâmplat și în prezenta cauză - nu poate fi făcută decât cu asentimentul salariatului, în caz contrar, societatea intimată procedează la modificarea unilaterală a contractului de muncă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 41 al. 1 din Codul muncii.
Însă, în cauză, prin semnarea actului adițional la contractul de muncă, contestatoarea și-a exprimat consimțământul cu privire la modificarea celor 3 clauze din contractul individual de muncă privind funcția, locul de muncă și salariul - consimțământul liber exprimat fiind de astfel, singura condiție pentru încheiere valabilă a oricărei convenții, fără de care actul adițional nu ar putea sa producă efecte juridice deoarece Codul muncii stipulează în mod imperativ numai condiția existenței acordului salariatului la orice modificare adusă contractului de muncă.
Contestatoarea invocă vicierea consimțământului care nu a fost liber exprimat la semnarea actului adițional deoarece nu putea să prefere pierderea locului de muncă, așa cum i s-a adus la cunoștință prin prevederile art. 3 din decizia nr. 51/19.09.2009 însă nu a făcut nici o dovadă în sensul că a fost constrânsă sau obligată în vreun fel să semneze actul adițional. Instanța a apreciat că simpla frică de pierderea locului de muncă în condițiile unui credit la bancă nu poate ține loc de eroare, dol sau violență pentru a putea fi incidente prevederile art. 953-961 Cod civil.
Prin urmare, decizia nr. 51/19.09.2009 prin care societatea oferă un alt post contestatoarei și condițiile în care ar putea avea loc această modificare de contract este perfect legală atât timp cât prin aceasta, societatea nu dispune efectiv nici o măsură cu privire la raportul de muncă cu contestatoarea, pentru a putea fi incidente în cauză prevederile codului muncii referitoare la încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea unui contract de muncă.
Apărarea petentei referitoare la faptul că decizia contestată este nulă de drept nerespectând dispozițiile codului muncii, atât din punct de vedere al formei cât și al art. 61, 64, 73, 74 Codul muncii - nu poate fi reținută în cauză, având în vedere că nu este o decizie de concediere ci doar înștiințare cu privire la modificarea contractului de muncă pentru care nu există prevederi exprese în Codul muncii cu privire la condițiile de fond și de formă pe care ar trebui să le îndeplinească o astfel de decizie, aceasta reprezentând în fapt o etapă în procesul de reorganizarea a activității în care societatea este obligată să ofere salariaților vizați un alt post.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin cererea adresată instanței, recurenta a solicitat admiterea acțiunii formulate, anularea deciziei nr. 51/19.01.2009 si a Actului Adițional la Contractul Individual de Munca, reîncadrarea în funcția avută anterior încheierii deciziei contestate precum si plata drepturilor salariale cuvenite ca urmare a reîncadrării in funcția deținuta anterior, cu cheltuieli de judecată.
Instanța a respins cererea, apreciind-o ca neîntemeiată, fără a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere invocate de către recurentă.
Recurenta solicită instanței sa constate ca hotărârea atacata este nelegala si netemeinica atâta timp cat in cuprinsul hotărârii nu se face referire decât la anulare deciziei
Susținerea de la pagina 2, prin care se retine ca apărătorul a indicat ca obiect al cererii doar contestație împotriva deciziei este. Din moment ce a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulata, evident ca recurenta a dorit ca instanța sa se pronunțe asupra tuturor aspectelor invocate in contestație. Mai mult se pot vedea si concluziile scrise, care sunt in același sens. Instanța nu a procedat la evocarea fondului, acceptând doar proba cu acte, ceea ce nu putea fi suficient in dovedirea motivelor invocate.
Deși recurenta a arătat modul în care au evoluat lucrurile, felul în care s-a ajuns la decizia contestată, instanța a apreciat că nu se impunea anularea acesteia.
S-a reținut faptul că recurenta nu a făcut nici o dovadă în sensul că a fost constrânsă să semneze actul adițional, însă din chiar întâmpinarea depusă de intimată reiese clar că "doar în măsura în care reclamanta nu accepta postul oferit de companie, urma să fie emisă o decizie de concediere", rezultând fără putința de tăgadă faptul că prevederile din art. 3, Decizia nr. 51/19.01.2009, nu-i dau dreptul de a alege si a exprima acordul de voința, in mod liber. Consimțământul a fost viciat prin faptul ca, inserând acea condiție, in cadrul deciziei, recurenta nu putea decât ori sa accept postul oferit si sa semnez actul adițional, ori sa accept indirect concedierea, prin încetarea Contractului Individual de Munca, conform prevederilor art.65 din Codul muncii.
În cuprinsul contestației, recurenta a solicitat anularea Deciziei nr.51/19.01.2009 si pentru motive care țin de forma acesteia, in sensul ca in final nu conține nici o referire la data din care are aplicare respectiva decizie, in cat timp poate fi atacata si unde, conform prevederilor legale.
Într-adevăr recurentei i s-a oferit o funcție corespunzătoare pregătirii, dar nu i s-a pus la dispoziție posibilitatea de a alege un post, din cele disponibile, așa cum era firesc.
Instanța, deși a reținut corect situația de fapt si de drept, in sensul ca a invocat art.62 alin 2, nu se pronunța cu privire la aceasta situație invocata de recurentă.
De asemenea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la faptul ca recurenta a solicitat in primul rând anularea deciziei, deoarece aceasta a fost luata de către un Consiliu de Administrație, ce a încălcat dispozițiile art. 18 din Statutul Companiei Naționale Aeroportul Internațional " " B Mai mult, instanța nu a făcut nici o referire cu privire la solicitarea de a se constata ca nu exista fundamentare pentru reorganizare, atâta cat funcțiile pe care recurenta le îndeplineam se găsesc redistribuite, ca sarcina altor posturi din noua organigramă. Nu a fost chemata sa susțin raportul de activitate si considera ca decizia este una de concediere mascata si nu o înștiințare cu privire la modificarea contractului de munca. Recurentul consideră ca o astfel de înștiințare se putea face printr-un alt act nu prin decizie.
Modificarea contractului de munca este de fapt una unilaterala, ascunsa cu măiestrie juridica in spatele unui act adițional impus, semnat de recurentă, deși nu reprezintă acordul recurentei de voința. Actul Adițional fiind unul sub condiție nu reprezintă voința liber exprimata, din convingere personala ci o forțare tacita, nicidecum o exprimare a dorințelor recurentei.
A fost încălcat grav dreptul la libertatea de exprimare, așa cum este prevăzut in Drepturile Fundamentale ale Omului.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenta, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurenta este angajata intimatei in baza contractului individual de muncă nr.1561/01.08.2007 si pana la data de 19.01.2009 a îndeplinit funcția de director general adjunct comercial, marketing și protocol.
Asa cum a retinut si instanta de fond, la nivelul societății a avut loc o reorganizare a activității prin modificarea structurii organizatorice cu consecința desființări unor posturi, printre care și postul deținut de contestatoare, situație de fapt atestată de Hotărârea Consiliului de Administratie nr. 1 din 14.01.2009.
Ca urmare a acestei situatii de fapt, recurentei i s-a oferit postul de economist din cadrul serviciului planificare, dezvoltare aeroportuară, statistică și privatizare și un termen ele 3 zile lucrătoare pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă.
a acceptat oferta anagajatorului si la data de 21 ianuarie 2009, între părți a fost încheiat actul adițional nr. 925 la contractul de muncă prin care au fost modificate funcția, locul de muncă și salariul contestatoarei. Actul adițional a fost semnat de contestatoare la data de 21.01.2009, ora 14:20, conform mențiunilor de pe acest înscris.
Curtea nu poate retine sustinerile contestatoarei in sensul ca instanta de fond i-a respins actiunea fara a se pronunta pe toate capetele de cerere, avand in vedere precizarea obiectului cererii de catre contestatoare prin aparator la termenul din 20.02.2009. Cu toate acestea instanta a analizat si aspectele referitoare la nulitatea actului aditional si, de solutia pronuntata pe capetele principale de cerere, nu mai era necesara analizarea separata a cererilor accesorii avand ca obiect reintegrarea si plata despagubirilor.
In ceea ce priveste sustinerile recurentei referitoare la nulitatea deciziei nr. 51/19.01.2009 si a actului aditonal, Curtea retine ca in fapt nu a avut loc o concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, in conditiile art.65 Codul muncii, ci o modificare a contractului individual de munca prin acordul partilor.
Acordul s-a realizat prin acceptarea ofertei angajatorului, oferta facuta prin decizia nr. 51/19.01.2009 si prin semnarea actului aditional mentionat, personal de catre salariata. Cum acordul partilor este singura conditie de valabilitate prevazuta de art.41 al.1 Codul muncii, acesta este necesar si suficient pentru modificarea valabila a contractului individual de munca.
Asa cum am aratat este vorba de o modificare prin acordul partilor si nu de o modificare unilaterala, asa cum sustine recurenta.
In cauza nu s-a dovedit vicierea consimtamantului salariatului la semnarea actului aditional, singurul motiv invocat fiind amenintarea cu o iminenta concediere in cazul neacceptarii postului oferit.
Dar, prin decizia mentionata, angajatorul doar a adus la cunostinta salariatului modificarea structurii organizatorice cu consecința desființări unor posturi, printre care și postul deținut de contestatoare, prin Hotărârea Consiliului de Administratie nr. 1 din 14.01.2009, precum si oferirea unui post corespunzator de aceasta situatie. Desfiintarea postului si o eventuala incetare a contractului de munca nu pot fi considerate elemente ale violentei ca viciu de consimtamant, deoarece sunt situatii si consecinte prevazute de lege, anagajatorul dovedind prin actele de la dosar ca a avut loc o veritabila reoganizare la nivelul unitatii. Concedierea a fost evitata insa prin acceptarea postului oferit de anagajator si aceasta, ca fapt prevazut de lege, nu poate constitui element al violentei pentru a fi incidente dispoziile art. 953-961 Cod civil.
Curtea nu poate retine nici sustinerile recurentei referitoare la nulitatea deciziei nr. 51/19.01.2009, deoarece pentru valabilitatea acesteia nu sunt necesare conditiile de fond si de forma prevazute de de lege in cazul concedierii, deci nu sunt aplicabile dispozitiile art.62, 65 si urmatoarele Codul muncii.
Decizia respectiva nu este o decizie de concediere, concediere care nici nu a avut loc vreodata. Prin aceasta angajatorul i-a comunicat contestatoarei modificarea structurii organizatorice, desfiintarea postului ocupat si oferta privind alt post si functie. Doar în cazul neacceptări acestei funcții, societatea urma a proceda la încetarea contractului de muncă potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, dar, asa cum s-a aratat, salariatul a acceptat acest post astfel incat contractul nu a incetat.
Nefiind vorba de o concediere in temeiul art.65 al.1 Codul muncii, instanta de fond nici nu trebuia sa analizeze caracterul efectiv al desfiintarii postului si nici caracterul real si serios al cauzei care a stat la baza acesteia.
Aspectele legate de incalcarea art.18 din Statutul Companiei nu pot fi retinute de C, avand in vedere ca recurenta nu a contestat hotararea respectiva in conditiile prevazute de lege.
Recurenta nu a motivat cum i s-a incalcat dreptul la libera exprimare, iar din situatia de fapt nu se poate retine o astfel de incalcare.
De asemenea nu s-au dovedit afirmatiile din cadrul concluziilor scrise in sensul ca la baza desfiintarii postului au fost motive politice.
de aceste considerente, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica sub aspectul respingerii pretentiilor reclamantei. Atat in privinta deciziei contestate, cat si a actului aditional nu exista motive de nulitate, astfel incat nici pretentiile referitoare la reintegrare si plata despagubirilor la nivelul diferentelor de salariu nu sunt intemeiate, acestea putand fi admise doar ca urmare a anularii actelor care au stat la baza lor, ca efect al repunerii in situatia anterioara.
In baza acestor considerente, de prevederile art.312 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
In baza art.274 Cod procedura civila, constatand culpa procesuala a recurentei, aceasta va fi obligata si la plata cheltuielilor de judecata, in raport de aceasta culpa. Curtea va admite doar in parte cererea intimatei cu acest obiect si va obliga recurenta la 2500 lei, cu acest titlu, reprezentand parte din onorariu de avocat.
Sub acest aspect, instanta retine ca temeiul obligarii celui ce a cazut in pretentii la plata cheltuielilor de judecata este culpa procesuala, acesta urmand a fi obligat proportional cu aceasta culpa.
In temeiul art.274 alin.3 Cpc, judecatorii au dreptul sa micsoreze onorariul avocatilor ori de cate ori vor constata ca acestea sunt nepotrivit de mari, de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat.
Prin reducerea onorariului de avocat, instanta se pronunta asupra cheltuielilor de judecata proportional cu respectiva culpa procesuala a recurentei, deoarece nu poate dispune la plata unor cheltuieli disproportionate si nejustificat de mari. Din chitanta depusa la dosar, rezulta ca onorariul de avocat platit de intimata a fost de 5.018 lei, instanta apreciindu-l nejustificat de complexitatea dosarului si disproportionat de culpa procesuala a recurentei, urmand a admite pretentiile cu titlu de cheltuieli dejudecata doar in parte.
Prin aceasta instanta nu intervine in conventia incheiata intre intimata si aparatorul sau, acestia fiind liberi sa stabileasca onorariu in orice cuantum doresc, in temeiul art.969 civ, fara a presupune insa obligarea necoditionata a partii care a cazut in pretentii la plata cheltuielilor de judecata in acelasi cuantum. Cum fundamentul acordarii cheltuielilor de judecata avansate de partea care a castigat procesul, in care sunt incluse si sumele de bani platite avocatului cu titlu de onorariu, il reprezinta culpa procesuala, acest contract isi va produce efectele si de partea care a pierdut procesul doar in masura indeplinirii pincipiilor raspunderii civile delictuale, fara ca intimata sa exercite abuziv dreptul de a i se repara prejudiciul, care ar determina reducerea acestor cheltuieli si consecinta suportarii unei parti din acestea de chiar partea care a castigat procesul, dar a exercitat abuziv dreptul de a i se repara integral prejudiciul determinat de plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.2580/25.03.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4502/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata N INTERNAȚIONAL-
Obligă recurenta la 2500 lei cheltuieli de judecată prin reducerea onorariului de avocat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red/Tehnored:
2 EX./10.11.2009
Jud. fond: /
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Maria Ceaușescu, Lizeta
