Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6007/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2914/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6007/
Ședința publică de la 28 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurențiiMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.238 din data de 06.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5234/2008), în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București,având ca obiect:"drepturi bănești - spor de vechime".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentulMinisterul Finanțelor Publice,prin consilier juridic - în baza delegației depusă la dosar-fila 59, lipsind recurentulMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea pune în discuția părții prezente, excepția tardivității declarării recursului formulat de către recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de data comunicării hotărârii instanței de fond către acesta - 25.10.2008, conform dovezii de comunicare aflată în dosarul de fond-fila 18 și data declarării recursului - 15.12.2008, conform rezoluției aplicate pe fila 6 dosar recurs.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic -, având cuvântul asupra excepției invocate, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Totodată, recurentul, prin consilier juridic, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă recurentului Ministerul Finanțelor Publice cuvântul în susținerea cererii sale de recurs.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic -, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui minister și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.238/06.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 și a respins acțiunea împotriva acestui pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis cererea de chemare în garanție; a obligat pârâții la plata către reclamante a contravalorii sporului de vechime în muncă aferent perioadei 24 ianuarie 2005 - 09.03.2007, actualizată cu indicele de inflație, de la data introducerii acțiunii - 25.01.2008 și până la data executării hotărârii; a admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției; a respins ca prescrise pretențiile deduse judecății pentru perioada 1 noiembrie 2003 - 24 ianuarie 2005; a obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la sporul acordat prin hotărâre; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților fondurile necesare plății acestor drepturi.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Curtea a soluționat excepțiile invocate în ordinea de prioritate statornicită de art.137 Cod procedură civilă, respectiv: excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 și ulterior excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Reclamanta a fost detașată la pârâtul Ministerul Justiției pe perioada 01.01.2007 - 08.10.2007, în calitate de Procuror -, acest pârât având calitatea de angajator pentru reclamantă, existând astfel identitate între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, raportat la perioada sus-menționată, sens în care Curtea a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 B, constatând lipsa capacității juridice civile a acestei instituții.
Curtea a admis totodată și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate de ambele pârâte pentru pretențiile deduse judecății, aferente perioadei 1 noiembrie 2003 - 24 ianuarie 2005, raportat la următoarele motive:
În speță, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr.167/1958 cât și de art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.54/2003 începe să curgă de la data intrării în vigoare a nr.OG83/2000, act normativ ce stipulează că magistrații nu mai beneficiază de sporul de vechime în muncă, solicitat și prin acțiunea introductivă de instanță, acesta fiind momentul săvârșirii faptei cauzatoare de prejudiciu.
În aceste condiții, a apreciat prima instanță, raportat la data introducerii acțiunii 25.01.2008, pretențiile deduse judecății aferente perioadei 1 noiembrie 2003 - 24 ianuarie 2005 sunt prescrise. Această soluție a constatării intervenției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada în discuție, se impune și din perspectiva conținutului în date al Deciziei nr. XXXVI din data de 27.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite, decizie obligatorie pentru instanțe și care statuează asupra obligativității acordării sporului de vechime, plății acestor drepturi în mod actualizat și persoanelor din categoria cărora fac parte și titularii acțiunii, bineînțeles pentru acel interval de timp pentru care aceste pretenții nu sunt prescrise.
În ceea ce privește actele succesive de întrerupere a cursului prescripției, Curtea a constatat următoarele:
Art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii nu conține dispoziții privitoare la întreruperea cursului prescripției, sens în care potrivit art.295 alin.1 Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă și cu dispozițiile legislației civile, în speță art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958. Ori, prin aceste ultime dispoziții se precizează că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Întrucât textul de lege nu distinge, rezultă că prezintă efect întreruptiv al prescripției nu numai recunoașterea expresă (pe cuantum de sumă sau obligație de plată), ci și recunoașterea tacită (desigur în măsura în care aceasta este dedusă din împrejurări neechivoce).
Ori, în speță nici adresele Ministerului Justiției invocate, nici Strategia de reformă a sistemului judiciar, nu conțin nici o recunoaștere neîndoielnică a Ministerului Justiției la plata sporului de vechime ca drept salarial datorat.
Constatând inexistența recunoașterii dreptului în discuție de către debitorul Ministerul Justiției, Curtea a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 noiembrie 2003 - 24 ianuarie 2005 și a respins ca prescrise pretențiile deduse judecății pentru această perioadă.
Referitor la fondul dreptului dedus judecății pentru pretențiile aferente perioadei 24 ianuarie 2005 - 09.03.2007 Curtea a apreciat acțiunea întemeiată în parte, astfel cum a fost completată; a apreciat întemeiată și cererea de chemare în garanție pentru următoarele considerente:
Pentru a elimina caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale referitoare la salarizarea magistraților, prin art.41din Legea nr.45/06.03.2007 s-a stabilit că pentru vechimea în muncă judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți beneficiază de un spor de vechime în muncă calculat la indemnizația de încadrare lunară brută, corespunzător timpului efectiv lucrat în programul normal de muncă, astfel: de la 3 la 5 ani - 5%, de la 5 la 10 ani - 10%, de la 10 la 15 ani - 15%, de la 15 la 20 de ani - 20%, peste 20 ani - 25%.
Sporul de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă și se ia în calcul la acordarea, recalcularea și actualizarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, și a oricăror drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale.
Mai mult, prin Decizia nr.XXXVI din data de 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a hotărât ca judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiază și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În temeiul art.329 alin.3 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept în soluțiile pronunțate în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Reținând caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate în interesul legii, precum și considerentele de fapt și de drept arătate, Curtea a admis acțiunea în parte și a obligat pârâții la plata către reclamante a sporului de vechime cuvenit, având în vedere calitatea acestora de procurori pe perioada dedusă judecății, respectiv pentru reclamanta la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Justiției pe perioada detașării în funcția de Procuror Direcția, iar pentru reclamanta și la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Pentru recuperarea integrală a prejudiciului suferit reclamantele erau îndreptățite a li se actualiza drepturile salariale constând în sporul de vechime în muncă, conform dispozițiilor speciale ale art.164 alin.4 din Codul muncii.
Conform art.1088 Cod civil, aplicabil în cauză în virtutea calității sale de drept comun al Codului civil față de ramura dreptului muncii, actualizarea cu indicele de inflație aferentă sumelor de bani cuvenite reclamantelor se impunea a fi acordată doar din ziua formulării cererii de chemare în judecată și nu de la data nașterii dreptului, cum eronat au susținut reclamantele, solicitare ce nu are nici o acoperire legală.
De asemenea, conform art.1 alin.2 din Decretul nr.92/1976, Curtea a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor cu privire la sporul acordat prin prezenta hotărâre.
Instanța de fond a reținut prevederile art.60 - 63 din Codul d e procedură civilă care recunosc oricărei părți dintr-un proces civil, fără a face distincție între litigiile de muncă și alte litigii civile, dreptul de a chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții. Prin urmare, pentru activarea calității de chemat în garanție sunt suficiente voința părții căzute în pretenții - în speță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a solicita obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor de bani necesare acoperirii drepturilor bănești cuvenite reclamantelor și respectiv stabilirea existenței unui raport juridic subsecvent între pârât și chematul în garanție. Cum, potrivit art.20 din Legea nr.500/2002 - chematul în garanție Ministerul Economiei -și Finanțelor acordă anual ordonatorilor principali de credite Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fondurile necesare pentru salarizarea procurorilor, are obligația de a asigura acestora fondurile necesare acoperirii salariilor, temei față de care Curtea a admis și cererea de chemare în garanție formulată în cauză.
Prin încheierea din data de 09 aprilie 2009 Curtea a admis cererile de îndreptare eroare materială formulată de reclamante și pârâtul Ministerul Justiției și a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în conținutul sentinței civile nr.238/06.11.2008 a B în sensul că s-a dactilografiat "9.03.2003 în loc de "9.03.2007", asupra numelui reclamantei care a fost detașată la pârâtul Ministerul Justiției doar în perioada 01.01.2007 -08.10.2007, sens în care obligația de plată incumbă pentru acest pârat, numai în raport cu reclamanta și pentru perioada menționată (01.01.2007 -08.10.2007).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor a invocat dispozițiile art.304 pct. 4, 9 si art. 304 indice 1 Cod procedura civila, solicitând admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive în calitate de chemat în garanție iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Nu are calitate procesuală pasivă ca si chemat in garanție, întrucât nu poate încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare. Aceasta este și rațiunea pentru care la art. 5 alin. 1 lit. f din HG nr. 386/2006 se prevede că în îndeplinirea atribuțiilor sale, recurentul este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare.
Recurentul a susținut că, potrivit art.6 din Legea nr.500/2002, responsabilitatea instituției se limitează la faza de proiect bugetar.
Recurentul a arătat că între pârâtul Ministerul Public și Ministerul Economiei si Finanțelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în garanție a instituției, totodată nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 60 Cod procedura civila.
Raporturile de muncă sunt între reclamanți pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea pe de altă parte, Ministerul Public fiind ordonatorul principal de credite pentru aceștia, de altfel instituție care isi elaborează propriul proiect de buget.
Recurentul a susținut că are atribuții in elaborarea bugetului de stat, in funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv si in principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativa, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin cart, sa se impună elaborarea bugetului sub o anumita forma si conținut, decizie luata de puterea judecătoreasca, consideram ca reprezintă o implicare in atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art. 1 alin.4 din Constituția României.
Recurentul a invocat în susținerea afirmațiilor sale practica judiciară.
A mai arătat recurentul că prin adoptarea OUG nr. 75 /2008 privind stabilirea de masuri pentru soluționarea unor aspecte financiare sistemul justiției, a fost reglementata modalitatea de acordare a drepturilor salariale în favoarea personalului din justiție, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali de credite de a lua masurile ce se impun in vederea aplicării acestui act normativ, sens în care a fost emis Ordinul comun înregistrat la Ministerul Justiției sub nr. 1859/C/21.08.2008, la Ministerul Economiei si Finanțelor sub nr. 2484/21.08.2008, la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 26650/01.09.2008, la Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr. 131/01.09.2008 si la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a susținut în recursul declarat că hotărârea judecătorească este nelegală și netemeinică pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 304/1 Cod procedură civilă, în privința capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Recurentul a arătat că potrivit Deciziei XXXVI din 7.05.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii în sensul că
judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În acest sens, față de dispozițiile Deciziei nr. XXXVI/2007 recurenta a criticat doar capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, susținând că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 /2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Recurentul a invocat și dispozițiile art.14 alin.(2) și art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 din care rezultă că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Recurentul a apreciat că obligarea la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
De asemenea recurentul a susținut că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Chiar în cazul în care a admis pretențiile reclamanților cu privire la indexarea acestor sume cu indicele de inflație recurentul a arătat că instanța nu putea admite capătul de cerere privind actualizarea decât până la data de 7 mai 2007, când s-a pronunțat Decizia nr. XXXVI, aceasta fiind data la care a intervenit recunoașterea dreptului, ce nu putea fi făcută în lipsa temeiului legal decât de instanța supremă sau de legiuitor.
Recurentul a solicitat și respingerea cererii privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate în carnetele de muncă deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci nu pot face obiectul înscrierii în carnetele de muncă.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea urmează să rețină din criticile formulate excepția lipsei calității procesuale pasive în cererea de chemare în garanție, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 60 alin. 1 cod proc. civilă care dau posibilitatea celui căzut în pretenții să se poată îndrepta împotriva unui terț în situația în care apreciază că neexecutarea obligației sale s-ar datora culpei acestuia.
În speță, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
nu reprezintă o acțiune în despăgubiri ci se solicită chematului în garanție adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului pârâtului prin care să fie incluse resursele necesare efectuării plăților drepturilor pretinse.
Curtea constată că o astfel de cerere reprezintă o obligație de a face, cu o natură juridică distinctă de cea a unei obligații de a da cum este cea din acțiunea principală. Or, în conformitate cu dispozițiile textului legal menționat, cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a se despăgubi de la partea de la care a dobândit dreptul, această condiție nefiind îndeplinită în speță.
Pârâtul nu a dovedit existența unei identități între debitorul obligației de plată și persoana obligată la eventuala plată a despăgubirii.
Pentru aceste considerente Curtea va admite recursul Ministerului Finanțelor Publice, în baza art. 304 pct. 9 cod proc. civilă va modifica sentința recurată în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de admiterea excepției, celelalte critici ale recurentei nu vor mai fi analizate.
În ceea ce privește recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține că a fost declarat în termen. Astfel, deși la dosarul de fond figurează ca dată comunicării hotărârii instanței de fond 25.10.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 18, Curtea apreciază că mențiunea reprezintă o eroare materială în condițiile în care chiar hotărârea recurată a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv 6.11.2008 și a fost redactată la 17.11.2008, iar pentru toate celelalte părți s-a comunicat la 25.11.2008.
Prin urmare se poate prezuma ca dată a comunicării, 25.11.2008 instanța de recurs făcând și aplicarea dispozițiilor art. 310 cod. proc. civilă și având în vedere data declarării recursului - 5.12.2008, conform rezoluției aplicate pe fila 6 dosar recurs, va respinge excepția de tardivitate a declarării recursului
Pe fondul recursului, Curtea apreciază ca nefiind fondate criticile recurentului.
Astfel, în mod corect instanța de fond a dispus actualizarea sumelor datorate de recurent cu indicele de inflație. Soluția se justifica entru p. a acoperi prejudiciul determinat de neplata acestor drepturi și nu se poate aprecia, așa cum a susținut recurentul, că plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație este lipsită de cauză juridică.
Potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii, neplata salariului poate determina angajatorul la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit, evident în speță nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare.
de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piață si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.
Prin urmare nu prezintă relevanță în prezenta cauză faptul că în lipsa unui capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale din Legea de stat acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică sau că în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială întrucât recurentului în calitate de ordonator principal de credit îi revine obligația de a solicita includerea acestor sume în bugetul ce urmează a-i fi alocat. Nu se poate aprecia că s-a dispus în sarcina recurentului o obligație imposibil de executat sau lipsită de temei legal sau nejustificată, întrucât pe de o parte s-a reținut culpa acestuia în neexecutarea obligației, iar pe de altă parte recurentul are la dispoziție mijloacele legale pentru a solicita alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.
Nici critica recurentului în sensul că instanța de fond nu putea admite capătul de cerere privind actualizarea decât până la data de 7 mai 2007 când s-a pronunțat Decizia nr. XXXVI a ÎCCJ nu poate fi admisă întrucât recunoașterea dreptului la sporul de vechime nu a fost făcută de către debitor pentru ca acesta să fie exonerat de riscul devalorizării sumelor datorate.
În ceea ce privește efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, în mod corect instanța de fond a dispus în acest sens în condițiile în care a făcut aplicarea art. 1 din Decretul nr. 92/1976, față de natura salarială a sporului acordat, pentru care angajatorul urmează a reține și vira contribuțiile către fondurile asigurărilor sociale de stat, carnetul de muncă fiind documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice,va modifica sentința recurată în parte, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice și va respinge chemarea în garanție față de această excepție, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.238 din data de 06.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5234/2008), în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Admite recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurentulMinisterul Finanțelor Publice.
Modifică sentința recurată în parte, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice și respinge chemarea în garanție față de această excepție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
