Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 782/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 782/
Ședința public de la 18 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu
Judector - - -
Judector -
Grefier -
Pentru astzi fiind amânat pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚ împotriva sentinței civile nr.1254/19.06.2008 pronunțat de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public, la pronunțare, se constat lipsa prților.
Procedura legal îndeplinit.
Dezbaterile din cauza de faț, au avut loc în ședința public din data de 13.08.2008, când partea prezent a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședinț din acea zi, ce face parte integrant din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 18.august 2008.
CURTEA,
Constat c, prin sentința civil 1254/19.06.2008 a Tribunalului Brașovs -a respins contestația la titlu, formulata si precizata de contestatorul Spitalul Clinic Județean de Urgenta B, in contradictoriu cu intimații - si Societatea Civila de Executori Judectorești "".
În considerentele acestei hotrâri s-a reținut c titlul executoriu este reprezentat de sentința civila nr.729/M/12.07.2007, pronunțata de Tribunalul Brașov in dosarul nr-.
Contestatorul invoca faptul ca titlul executoriu nu conține lmuriri suficiente pentru a putea fi pus in mod legal si corect in aplicare, neexistând un raport de expertiza judiciara la fond in baza cruia sa se achite diferențele salariale solicitate prin executare.
Se mai solicita ca instanța sa stabileasc încadrarea reclamantei, ținând cont ca Anexa nr.1 din Legea nr.125/2005 are doua puncte.
Instanța a apreciat ca toate aceste aspecte puteau fi invocate la soluționarea cauzei pe fond sau ca motiv de recurs, ele neputând fi discutate in cadrul unei contestații la titlu.
Titlul executoriu este foarte clar, chiar daca nu se precizeaz cuantumul sumelor la care este obligat Spitalul, existând si posibilitatea acordrii acestora in mod generic, urmând ca, in caz de executare silita, determinarea debitului sa se fac de ctre executorul judectoresc.
In cazul in care debitorul este nemulțumit de modul de calcul al expertului, acesta are la indemna calea unei contestații la executare propriu-zise,ce se introduce la instanța de executare, respectiv la judectorie.
In ceea ce privește cererea intimatei formulate in cadrul întâmpinrii, de admitere a contestației si de stabilire a drepturilor salariale prin încadrarea in grila de salarizare stabilita de lege pentru unitțile clinice, instanța nu a admis-o deoarece aceasta nu poate face obiectul unei întâmpinri, ci numai a unei contestații proprii sau a unei cereri reconvenționale, cereri care nu au fost formulate in cauza de ctre aceasta.
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs Spitalul Clinic Județean de Urgenț B, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât, deși, s-a solicitat în temeiul art.2811alin.1 Cod procedur civil lmurirea dispozițiilor instanței nu a stabilit în concret modul de acordare a salariilor și întinderea drepturilor, pronunțând o hotrâre echivoc.
Referitor la determinarea debitului de executorul judectoresc se arat c dispozițiile art.371 ind.2 Cod procedur civil nu permite stabilirea de ctre executorul judectoresc a debitului principal.
Recursul nu este fondat.
În privința temeiului juridic invocat este de menționat c acesta a fost schimbat la fond și precizat a fi art.400 alin.2 Cod procedur civil.
Contestația la executare întemeiat pe dispozițiile art.400 alin.2 Cod procedur civil este admisibil în situația în care titlul executoriu nu este suficient de clar, fiind necesare lmuriri în privința întinderii, înțelesului și aplicrii sale.
În doctrina și jurisprudenț se specific exemplificativ existența unor motive de contestație la titlu în situația în care terenul nu este suficient de bine identificat, suma de bani ce constituie creanța nu este determinat și nicidecum în situația când debitorul nu este de acord cu executarea însși. (Drept procesual civil, executarea silit, 1998).
De altfel, într-o speț recent - decizia civil 3028/2007, ÎCCJ s-a pronunțat într-o speț similar, astfel: "Contestația la titlu este destinat s expliciteze dispozitivul hotrârii ce urmeaz a fi valorificat pentru ase putea proceda la executarea silit. Ea nu este și nu poate fi considerat un mijloc procesual destinat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul cilor legale de atac. Cu alte cuvinte, instanța competent a soluționa contestația nu poate examina împrejurri care vizeaz fondul cauzei și care sunt de natur s repun în discuție o hotrâre judectoreasc definitiv sau irevocabil. O soluție contrar ar impieta în mod grav principiul autoritții de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
În speț, nu este vorba de o veritabil interpretare a titlului executoriu, ci, așa cum corect a apreciat instanța de fond, de modificarea dispozitivului hotrârii"
Prin urmare în temeiul art.312 Cod procedur civil recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul Spitalul Clinic Județean de Urgenț împotriva sentinței civile nr.1254/M/19.06.2008 a Tribunalului Brașov pe care o menține.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public azi 18 August 2008.
PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu - - | Judector, - - - | Judector, - |
Grefier, - |
Red.: CȘ/16.09.2008
Dact: MD/19.09.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Ligia VîlcuJudecători:Ligia Vîlcu, Maria Carmen Tică, Cristina