Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 988/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 988/2008-
Ședința publică din data de 11 iunie 2008
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Aurora Popa |
- - | - JUDECĂTOR 3: Maria Galeș | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O, nr. 235, județul S M, în contradictoriu cu intimații și -, ambii cu domiciliul în O, nr. 441, județul S M și și -, ambii cu domiciliul în O, nr. 4. județul S M, împotriva deciziei civile nr. 53/A din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: contestație la executare-cheltuieli de judecată.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentului contestator -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 6677 din 09.06.2008 emisă de Baroul Satu Mare -Cabinete Asociate "-", lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că recursul de față este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 11.06.2008, o cerere de amânare și de introducere în cauză a moștenitorilor defunctului senior, fiind atașat alăturat cererii copia certificatului de deces acestuia, după care:
Instanța, respinge cererea de amânare formulată în cauză, față de motivul de incompatibilitate care atrage nulitate hotărârii instanței de apel, urmând ca moștenitorii defunctului să fie citați cu ocazia rejudecării apelului de față, cu atât mai mult cu cât soția supraviețuitoare a defunctului are deja calitatea de parte în proces, la fel ca și, iar unul dintre fii are același domiciliu cu cel al mamei sale, astfel încât există prezumția că are cunoștință de prezentul proces, astfel încât practic din cei patru moștenitori singurul care teoretic este până în prezent înafara procesului este moștenitorul, domiciliat în S
Reprezentantul recurentului contestator arată că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului declarat de partea pe care o reprezintă, desființarea hotărârii recurate, respectiv casarea cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 53/19 februarie 2008 Tribunalul Satu Marea respins contestația la titlu formulată de contestatorul, având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 57/Ap/2001 al Tribunalului Satu Mare.
Împotriva deciziei, contestatorul a formulat recurs invocând, printre alte motive de nelegalitate și pe cea de incompatibilitate a unui dintre membri completului, făcând dovada prin-un înscris anexat, că anterior, unul dintre magistrați fost avocat al părții în favoarea căreia soluția a fost pronunțată.
Analizând acest aspect, se constată că într-adevăr, în anul 1995 unul dintre membri completului care soluționat apelul în prezentul dosar a fost avocat al unuia dintre intimați, decizia din dosar fiindu-i favorabil acestuia.
Deoarece potrivit art. 6 din Convenția Europeană de Drepturilor Omului, asigurarea exercitării dreptului la un proces echitabil impune obligația de garanta o instanță imparțială, atât sub aspectul conținutului noțiunii, cât și al imaginii de imparțialitate, instanța de recurs apreciază că magistrații au obligația de a se abține în cauze în care litigiul poartă între părți ai căror avocați au fost anterior.
Pentru acest motiv, făcând aplicarea dispozițiilor arz. 304 pct. 9 Cod procedură civilă combinat cu art. 312 al. 1-5 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza pentru o nouă soluționare instanței care este competentă că soluționeze contestația la titlu, respectiv Tribunalul Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O, nr. 235, județul S M, în contradictoriu cu intimații și -, ambii cu domiciliul în O, nr. 441, județul S M și și -, ambii cu domiciliul în O, nr. 4. județul S M, împotriva deciziei civile nr. 53/A din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător -03.07.2008
- dactilografiat grefier -03.07.2008-2 ex.
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Aurora Popa, Maria Galeș