Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 99

Ședința publică de la 04 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stela Popa

JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 1738 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant personal și asistat de avocat, lipsind intimatul .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, după care:

Avocat, pentru recurentul contestator a susținut că a investit instanța cu o acțiune în constatare a nulității absolute a actelor de adjudecare, potrivit dispozițiilor art. 948, 949, 950 și 966 cod. Civil, care este supusă ambelor căi de atac, și nu cu o contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art.399 și 401. C p., cum greșit s-a reținut și că greșit Judecătoria Slatina a admis excepția tardivității invocate de pârât, iar pe fond a respins acțiunea, ca tardiv formulată.

A mai arătat că, deși la instanța de control, respectiv Tribunalul O l t, s-a solicitat de reclamant să se califice calea de atac ca fiind apel, fără temei legal a fost considerată calea de atac ca fiind recurs.

Față de cele susținute, a pus concluzii de admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Olt pentru soluționaea apelului

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Slatina, contestatorul, în contradictoriu cu intimatul a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se anuleze actul de adjudecare nr- din 21.02.2005 și să se dispună repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea contestației, s-a arătat că la data de 21.03.2005 s-a organizat o licitație publică prin intermediul executorului judecătoresc în scopul vânzării unei case de locuit construită din cărămidă și anexe gospodărești, teren arabil în suprafață de 535 mp. bunuri situate în comuna județul O pentru realizarea creanței intimatului dar bunurile urmărite aparțin contestatorului, conform certificatului de moștenitor 314/2004.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației la executare.

Prin sentința civilă nr.3371 din 5.06.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr- s-a admis excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de către intimatul.

A fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimatul, ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, deși nu a fost indicat temeiul de drept al acțiunii introductive, aceasta se înscrie în prevederile art. 401 alin.2 cpc. deoarece contestatorul invocă un drept de proprietate exclusiv asupra bunurilor ce au format obiectul licitației publice dovedit cu certificatul de moștenitor nr. 314/2004, iar contestația terței persoane care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului iar actul de adjudecare contestat a fost încheiat la 21.03.2005, procesul verbal de licitație s-a încheiat la 16.02.2005, operațiunea de adjudecare definitivându-se prin actul de adjudecare din 21.03.2005,dată în raport de care termenul prevăzut de art. 401 al.2 cpc. a expirat la 6.04.005.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond a calificat greșit acțiunea care este de fapt o acțiune în constatarea nulității actelor de adjudecare și în această situație acțiunea este imprescriptibilă extinctiv, întrucât se bazează pe încălcarea unor dispoziții de ordine publică, vânzarea lucrului altuia, iar asemenea acțiuni nu sunt supuse termenului de prescripție.

Prin decizia nr.1738 din 05 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a respins, ca nefondat, recursul.

Instanța a motivat că art.399 alin.1 pr.civ. prevede o procedură specială pentru rezolvarea oricăror incidente ce intervin cu ocazia unei executări silite față de părțile implicate în executarea silită sau față de terții vătămați prin executare nefiind admisibilă o acțiune în constatarea nulității unor acte de executare, astfel cum susține recurentul reclamant iar calificarea de către recurentul reclamant a acțiunii și denumirea dată acesteia ca fiind în constatarea nulității actului de adjudecare - nu poate schimba natura juridică a cererii deoarece, din motivarea în fapt a acțiunii rezultă că reclamantul se consideră terț vătămat în drepturile și interesele sale legitime prin executare, procedura aplicabilă fiind cea descrisă de dispoz.art.399 și următoarele din codul d e procedură civilă, inclusiv sub aspectul termenului înăuntrul căruia părțile și terții vătămați pot contesta actele de executare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, susținând în esență, că în mod greșit Tribunalul Olta soluționat calea de atac declarată împotriva sentinței ca fiind recurs deși a solicitat acestei instanțe să califice corect calea de atac și că instanțele au reținut incorect că au fost investite cu soluționarea unei contestații la executare și au respins-o ca tardivă întrucât a formulat o acțiune în constatarea nulității actului de adjudecare - care este imprescriptibilă.

Recursul este fondat.

În mod greșit Tribunalul Olta calificat calea de atac declarată împotriva sentinței ca fiind recurs deși a reținut că instanțele au fost investite cu soluționarea contestației la executare formulată de către terț, vătămat într-un drept al său prin actele de executare.

Într-adevăr, dintre persoanele vătămate prin executare, îndreptățite să formuleze contestație la executare fac parte și terții.

Tocmai de aceea, prin dispozițiile art.399 și următoarele din codul d e procedură civilă s-a reglementat posibilitatea și pentru terți de a face contestație la executarea, care îi vatămă, pornită pe baza unei hotărâri pronunțate într-un proces în care nu au avut calitatea de pârâți.

În cadrul contestației la executare se poate ataca orice act și orice aspect al procedurii de executare cerându-se chiar anularea întregii executări.

Se pot invoca și eventuale alte motive de nulitate a executării silite.

Instanțele au calificat corect acțiunea în constarea nulității actului de adjudecare ce a finalizat executarea silită - ca fiind o contestație la executare formulată de un terț - ce pretinde că a fost vătămat într-un drept al său - prin actele de executare dar, în judecarea căii de atac declarată împotriva sentinței, Tribunalul Olt -nu a avut în vedere dispozițiile art.402 alin.2 din codul d e procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziții, hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art.4001și art.401 alin.2 și cum art.402 alin.2 pr.civ. vizează contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit - în speță, hotărârea pronunțată de prima instanță este supusă apelului, încadrându-se în excepția prevăzută de textul suscitat.

Prin urmare, Tribunalul Olt trebuia să califice și să soluționeze ca apel calea de atac formulată împotriva sentinței, iar nu ca instanță de recurs.

Față de aceste considerente și în baza art.312 raportat.la art.304 pct,3 pr.civ. urmează a se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza Tribunalului Olt pentru a soluționa ca apel - calea de atac formulată împotriva sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 1738 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație la executare.

Casează decizia menționată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul O l

Decizia irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

14.02.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/4 ex.

Gh-ina

Președinte:Stela Popa
Judecători:Stela Popa, Sorin Pascu, Daniela Vijloi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Craiova