Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 995/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 995/2009-

Ședința publică din 25 mai 2009

PREȘEDINTE: Galeș Maria

- -

- JUDECĂTOR 2: Popa Aurora

- -

- JUDECĂTOR 3: Măduța Doina

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în nr. 2. județul B, împotriva sentinței civile nr. 14/LM/2009 din 07 ianuarie 20009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație decizie de pensionare,

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă intimatul contestator, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, că intimatul contestator a depus întâmpinare la dosar prin registratura instanței, la data de 28.04.2009, după care:

Nefiind cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul contestator solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.14/LM/2009 din 07 ianuarie 20009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fostadmisă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 87539/16.05.2008 emisă de intimată. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 789/LM/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea deciziei nr. 87539/01.07.2007 emisă de intimată, fără a se specifica perioada pentru care să fie recalculată pensia.

Potrivit art. 7 al. 3 și 5 din OUG nr.4/2005, decizia de stabilire a dreptului la pensie poate fi modificată la cerere în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, drepturile modificate acordându-se prin derogare de la prevederile art. 95 si 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, de la data plătii drepturilor recalculate, cu respectarea termenului general de prescripție, calculat începând cu luna înregistrării cererii.

Prin urmare, instanța a constatat că decizia de pensie prin care i s-a stabilit contestatorului plata drepturilor retroactiv începând cu data de 01.07.2005, este corectă deoarece în baza art. 7 al. 3 și 5 din OUG nr. 4/2005, antemenționat, drepturile se acordă prin derogare de la art. 95 și art. 169 din Legea nr. 19/2000, care prevăd în al. 3 că pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare, adică, derogând de la această prevedere, retroactiv începând cu ultimii trei ani calculați de la data înregistrării cererii.

Astfel, cu toate că prin sentința civilă nr. 789/LM/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, nu s-a prevăzut acordarea drepturilor retroactiv, intimata era obligată să le recalculeze contestatorului retroactiv pe ultimii trei ani, în baza art. 7 al. 3 și 5 din OUG nr. 4/2005.

Revenirea intimatei și emiterea deciziei nr. 87539/16.05.2008, prin care contestatorul a fost obligat la restituirea sumei de 6.237 lei, încasată pe perioada 01.07.2005-01.07.2007, este nelegală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, scutit de la plata taxelor de timbru, pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivare critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică întrucât greșit s-a dispus anularea deciziei de înființare debit în sarcina reclamantului, deși aceasta era legală.

Astfel, arată că prin sentința civilă nr. 789/2007 Tribunalul Bihora dispus anularea deciziei de pensie nr. 87539 din 01.07.2007 și recalcularea pensiei reclamantului fără a specifica acordarea drepturilor la o altă dată decât cea prevăzută în decizia anulată.

Sentința a fost pusă în aplicare în mod eronat, în loc să se dispună acordarea drepturilor începând cu data de 01.07.2007, astfel cum se prevedea și în decizia atacată, s-a dispus acordarea drepturilor începând cu data de 01.07.2005, iar ulterior, observându-se eroarea comisă, s-a rectificat astfel că s-a emis decizia cu nr. 87359/07.04.2008, în care în mod corect se acordau reclamantului drepturi începând cu data de 01.07.2007, fiind emisă și decizia de înființare de debit cu nr. 87539/16.05.2008, dispunându-se recuperarea sumelor încasate necuvenit.

Arată în esență că, deși prin sentința nr. 789/LM/2007 instanța a dispus anularea deciziei cu nr. 87539/01.07.2007, care acorda reclamantului drepturi începând cu data de 01.07.2007 fără a specifica acordarea drepturilor la o altă dată, instanța a reținut greșit că intimata era obligată să acorde retroactiv drepturile din 2005, adică mai mult decât a acordat inițial instanța, ignorându-se faptul că decizia contestată a fost emisă în baza OUG nr. 19/2007 care prevede acordarea drepturilor recalculate doar începând cu luna iulie 2007.

Apreciază soluția nelegală și pentru că instanța de fond a ignorat dispozițiile sentinței inițiale, prin sentința recurată anulându-se nelegal decizia de înființare a debitului.

În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctele 8, 9 Cod procedură civilă.

Intimatul prin întâmpinare s-a opus admiterii recursului.

Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, instanța constată următoarele:

Criticile aduse sentinței de către recurentă sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică, bazată pe o apreciere corectă a stării de fapt și de drept.

Așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit articolului 7 aliniatele 3 și 5 din OUG nr. 4/2005, decizia de pensie poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, drepturile modificate urmând a fi acordate de la data plății drepturilor recalculate inițial, dispozițiile mai sus evocate fiind derogatorii față de prevederile articolelor 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, modificată.

Astfel, cu toate că prin sentința civilă nr. 789/LM/23.10.2007 a Tribunalului Bihor nu s-a prevăzut data de la care se acordă drepturile recalculate, acestea trebuie acordate retroactiv pe ultimii trei ani, în baza articolului 7 aliniatele 3 și 5 din OUG nr. 4/2005, așa cum de fapt a stabilit și intimata inițial, după pronunțarea sentinței mai sus menționată, decizia nr. 87539 din 16.05.2008 emisă de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII - prin care aceasta a dispus obligarea contestatorului la restituirea sumei de 6237 lei încasată pe perioada 01.07.2005 - 01.07.2007 - fiind nelegală, contrară dispozițiilor OUG nr. 4/2005, așa încât în mod corect instanța de fond a dispus anularea acesteia.

Față de cele reținute, instanța în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în totalitate ca legală și temeinică sentința recurată.

Va constata că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civilintrodus de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în nr. 2. județul B, împotriva sentinței civile nr. 14/LM/2009 din 07 ianuarie 20009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 25 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

decizie: GM/23.06.2009

Complet fond:,

în 2 ex.: ID./24.06.2009

Președinte:Galeș Maria
Judecători:Galeș Maria, Popa Aurora, Măduța Doina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 995/2009. Curtea de Apel Oradea