Daune cominatorii. Decizia 207/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 207
Ședința publică de la 10 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
GREFIER: -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.508 din 02.04.2008 a Tribunalului Iași; cauza având ca obiect daune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26 noiembrie 2008, susținerile părților consemnându-se în încheierea din acea zi. Din lipsă de timp pentru deliberare și acordându-se părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise s-a amânat pronunțarea cauzei pentru 03 decembrie 2008 și apoi pentru astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 508 din 2 aprilie 2008 a Tribunalul Iașis -a respins acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul ales în I,--29 -oldova, tronson II (mezanin)în contradictoriu cu pârâții cu domiciliul în I, str. - nr. 138 -.1, tr. 1,. 8. 2 și "R" cu sediul în B,- -.101,. 4, sect. 3.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 7735 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel se rețin, în esență, următoarele:
Potrivit art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din a cărui greșeală s-a ocazionat să-l repare, iar art. 999 cod civil prevede că "omul este răspunzător" și de prejudiciul cauzat din culpă sau imprudență".
Legea se referă la orice prejudiciu, ceea ce duce la concluzia că, indiferent de natura lui, poate și trebuie să fie reparat, deoarece unde legea nu distinge nici omul nu trebuie să distingă.
Dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil, sunt imperative și deci aplicarea lor este obligatorie.
Prin daune morale se înțelege acele prejudicii care concretizându-se în suferințe fizice sau morale, înjosiri ale demnității personale nu au o valoare economică exprimată într-un cuantum pecuniar, dar caracterul lor dăunător le dă vocația la o despăgubire bănească.
Daunele morale își au sorgintea în suferințele psihice și în consecințele care se înscriu în raporturile dintre componenții unei societăți.
Suferințele psihice produse unei persoane reprezintă o realitate indescifrabil dăunătoare în viața acesteia.
sufletească, o anumită constantă a barometrului psihic, caracterizează climatul moral sănătos de care are dreptul să beneficieze fiecare persoană.
Tulburarea acestui climat moral prin orice formă de agresiune psihică creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare mersului calm și pașnic al vieții sufletești, din o daună ce nu are dimensiuni materiale, ci este o daună morală.
Deci consecințele unei asemenea agresiuni morale nu se limitează la suferințele și zbuciumul sufletesc produs celui prejudiciat.
Ele se realizează în rețeaua de relații sociale ale persoanei respective, relații influențate de imaginea socială a acestei persoane.
Există o circulație de păreri, observații, caracterizări, privind pe orice persoană care toate împreună realizează o imagine socială a persoanei respective.
Această imagine are un deosebit aport în configurarea realităților pe care persoana le stabilește și le întreține cu alte persoane, relații care, și ele, fac parte din patrimoniul moral al persoanei.
, prin răspândirea unor afirmații denigratoare, a acestui patrimoniu moral reprezintă un prejudiciu care se înscrie în ordinea morală a realităților umane.
În speță, reclamantul a arătat că pârâtul, ziarist, ar fi publicat un articol denigrator, vădit calomnios care i-ar fi adus atingere onoarei și demnității, cauzându-i un prejudiciu moral.
Atât din declarațiile martorilor audiați cât și din interogatoriul luat pârâtului, rezultă că, în calitate de ziarist, nu a făcut altceva decât să publice date oferite în urma unui comunicat oficial de către
În sprijinul afirmațiilor sale, și faptul că acesta în calitate de ziarist, în momentul când a scris articolul, obiect al cauzei, își exercita dreptul la liberă exprimare, drept consacrat în art. 30 de Constituția României și de Convenția Europeană a drepturilor Omului în art. 10.
Libertatea de exprimare cu componenta ei cea mai importantă respectiv libertatea presei, stă la baza noțiunii de societate democratică ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 10 din Convenție, care reglementează libertatea de exprimare are o importanță deosebită în sistemul drepturilor omului, fapt care se relevă din studiul jurisprudenței europene în acest sens - jurisprudență care stabilește interpretarea dreptului la liberă exprimare, măsura în care libertatea de exprimare poate fi îngrădită sau nu, condițiile pentru ca o astfel de îngrădire să fie acceptabile într-o societate democratică.
Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-au pus în discuție aspecte referitoare la libertatea de exprimare rezultă importanța deosebită acordată art. 10 al Convenției și protecția sporită a liberei exprimări - acordată discutării unor subiecte de larg interes public, discutându-se în articol despre un dosar de corupție înaintat instanțelor de procurorii DNA, și despre derularea acestui dosar pe rolul instanțelor judecătorești - cu implicațiile pe care faptele prezentate le-au sugerat autorului articolului.
Analizând probele administrate (acte și martori audiați) a considera că în prezenta cauză s-au depășit limitele dreptului la liberă exprimare în dauna interesului reclamantului, ar însemna o încălcare a dreptului la liberă exprimare, drept absolut necesar într-o societate democratică.
Analizând articolul, instanța constată că acesta nu conține afirmații ale pârâtului care să aducă atingere imaginii publice ale reclamantului și nici să creeze prejudiciul moral de care se vorbește în acțiunea acestuia.
Articolul nu conține nici jigniri nici afirmații calomnioase, ci prezintă doar o serie de fapte (strămutarea unui dosar penal, mutarea unui procuror la DNA B, trimiterea în judecată a reclamantului, afacerile derulate de acesta în trecut și proiectele sale) - prezentate de pârât într-o lumină defavorabilă reclamantului dar în nici un caz de natură a-i afecta reputația.
Aceste fapte i-au inspirat pârâtului unele comentarii critice destul de severe și de asemenea au fost comentate și de alte persoane - terțe, cu comentarii care nu pot fi imputate pârâtului.
Aceste comentarii, opinii,- emise de către pârât nu-i pot fi imputate acestuia și este inadmisibil să i se ceară a le demonstra așa cum se reține în jurisprudența invocată la începutul prezentei întâmpinări: "este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității".
Articolul nu este de natură să-i creeze prejudicii de imagine reclamantului.
Restrângerea eventuală a libertății de exprimare dispusă de instanță prin pronunțarea unei asemenea sentințe trebuie să corespundă unei nevoi sociale imperioase și unei încălcări grave, serioase a reputației și drepturilor unei persoane - ceea ce nu există în cauză.
Restrângerea dreptului la liberă exprimare tradusă în obligarea la plata despăgubirilor trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit; protejarea imaginii persoanei, motivele pentru aoj ustifica trebuie să fie întemeiate și suficiente - iarăși nu este cazul în speța de față.
Sancțiunea cu caracter civil nu trebuie să creeze sarcini exorbitante pentru persoanele care și-au exercitat dreptul la liberă exprimare și nici să fie în disproporție cu motivul care a determinat restrângerea dreptului garantat de Constituție și Convenția europeană a Drepturilor Omului.
Menținând nici o culpă în sarcina pârâtului instanța urmează a constata că acțiunea reclamantului nu este întemeiată nici contractul cu "R" în calitate de comitent.
Astfel, tribunalul, constată că acțiunea reclamantului - formulată în contradictoriu cu cei doi pârâți, este nefondată, urmând aor espinge.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, va obliga reclamantul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
Împotriva acestei instanțe a declarat apel reclamantul pentru următoarele motive:
- în mod netemeinic și nelegal prima instanță a respins acțiunea reclamantului;
- instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză.
Astfel, la dosarul cauzei nu există vreun înscris care să conțină un pretins comunicat al DNA și care să fi fost sursa articolului incriminat și cum un astfel de comunicat nici nu ar putea să existe, este evident că acest argument al instanței avut în vedere la respingerea acțiunii este nefondat;
- nici argumentul privitor la împrejurarea că prin publicarea articolului pârâtul și-ar fi exercitat dreptul la liberă expresie nu este fondat, deoarece drepturile trebuie exercitate cu bună credință fără să încalce drepturile și libertățile celor vizați prin articolele de presă.
Din conținutul profund mincinos al materialului de presă în cauză prin abundența de afirmații defăimătoare, false pârâtul - autor al articolului a depășit cu mult limitele firești ale dreptului la liberă expresie, aducând atingere onoarei și demnității personale a reclamantului;
- un alt motiv invocat de instanța de fond în cuprinsul hotărârii se referă la împrejurarea că articolul nu conține nici jigniri și nici afirmații calomnioase de natură a aduce atingere imaginii publice a reclamantului, motiv nereal.
Astfel informația principală a articolului, constând în împrejurarea că la baza strămutării dosarului penal s-ar afla reclamantul, nu reprezintă o faptă reală, ci constituie o afirmație plăsmuită, falsă.
Caracterul fals al acestei afirmații și implicit inexistenței faptei de care era acuzat reclamantul în cuprinsul articolului, a fost dovedit în fața primei instanțe, prin administrarea de probe din care rezultă că inițiatorul strămutării dosarului penal fost Ministerul Justiției, motivat de faptul că soția unuia dintre inculpați avea calitatea de judecător al Tribunalului Iași.
La fel de nefondate sunt și celelalte susțineri din hotărâre, care sunt în contradicție cu probele administrate în cauză.
Argumentul ultim invocat de prima instanță constă în împrejurarea că fapta pârâtului are un caracter licit, întrucât este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității acestora.
Raționamentul instanței este greșit și are la bază confuzia dintre editorial și știrea de presă.
Dacă în cuprinsul unui editorial, ziaristul poate formula judecăți de valoare într-o știre de presă ziaristul are obligația de a proba fapte, date și împrejurări exacte obiective care să nu conțină păreri personale.
Se susține în concluzie că motivarea primei instanțe și implicit soluția pronunțată de aceasta sunt netemeinice, situație pentru care se solicită admiterea apelului.
Apelul este nefondat.
Instanța de fond a interpretat în mod corect probele administrate în cauză, stabilind o situație de fapt reală.
Din examinarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, proba testimonială nu rezultă că în cauză ar fi fost îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale care constituie temeiul de drept al acțiunii.
În mod temeinic instanța de fond a stabilit că articolul de presă incriminat nu are un conținut de natură să aducă o atingere gravă reputației reclamantului și că se înscrie în noțiunea de libertate de expresie și libertate a presei, drepturi care nu pot fi restricționate decât în condiții strict reglementate de lege ori de Convenția Europeană a Drepturilor Omului - așa cum este ea interpretată și aplicată prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Instanța de fond în mod corect a stabilit că prin articolul incriminat pârâtul - intimat și-a exercitat dreptul la liberă expresie, drept consacrat de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Libertatea de exprimare, cu componenta ei cea mai importantă, respectiv libertatea presei, stă la baza funcționării unei societăți democratice, ca o protecție a sistemului de valori pe care se întemeiază Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Tocmai de aceea din toată jurisprudența europeană se desprinde clar ideea delimitării dintre afirmarea unor fapte, informații, știre de presă, care trebuie verificate și dovedite, și exprimarea unor puncte de vedere, aprecieri care nu sunt susceptibile de probațiune și nu pot fi supuse criteriilor de corectitudine, fiind strict subiective.
În acest context, în jurisprudența, s-a demonstrat că libertatea de expresie protejează nu numai informațiile sau ideile primite favorabil sau cu indiferență, ori care sunt considerate inofensive, dar și pe acelea care afișează, sancționează sau denigrează statul sau un anumit segment al proprietății. În plus, libertatea jurnalistică acoperă și o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare sunt protejate prin libertatea de exprimare și a presei și nu pot fi considerate izvor al răspunderii civile delictuale chiar și aprecierile și criticile foarte severe, dacă ele sunt pe măsura faptelor prezentate în articolele respective și dacă se constituie în comentarii pe care prezentarea faptelor le-a exprimat jurnalistic.
Analizând articolul prezentat se constată că acesta nu poate reprezenta o faptă ilicită culpabilă a pârâtului de natură a crea prejudicii materiale sau morale în dauna reclamantului.
Nici una din afirmațiile din articol nu conțin elemente jignitoare sau ofensatoare la adresa reclamantului, ci prevăd o serie de fapte, strămutarea unui dosar penal, mutarea unui proces DNA la B, trimiterea în judecată a reclamantului, afacerile derulate de acesta.
Este real că pârâtul îl prezenta într-o lumină devorabilă pe reclamant, dar nu de natură a-i afecta reputația, articolul nefăcând referiri la aspecte ale vieții particulare a apelantului, doar la aspecte legate de procesul penal în care apelantul este implicat și la cursul acestuia, proces ce în realitate nu poate fi contestat, informațiile fiind preluate din rechizitoriul parchetului.
Drept urmare, situației de fapt corect reținută de instanța de fond nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 99 Cod civil, condițiile răspunderii civile delictuale nefiind îndeplinite.
Așa fiind, toate criticile formulate sunt nefondate, iar apelul urmează a fi respins ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 508 din 02.04.2008 a Tribunalului Iași, pe care o păstrează.
Obligă apelantul să plătească intimatului suma de 4165 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
09.01.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Adriana Elena AndronicJudecători:Adriana Elena Andronic, Elena Gheorghiu
