Declararea judecătorească a morții. Decizia 782/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 782/R
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 189 din 21 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr. 11205 din 28.11.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate, și, având ca obiect declararea judecătorească a morții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta recurentă asistată de avocat, pentru pârâta intimată avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Ministerul Public este reprezentat de Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul părților asupra recursului, recomandându-le să se refere în concluziile lor și la aspectul competenței și gradelor de jurisdicție în raport de aspectul respingerii acțiunii reclamantei, având ca obiect declararea judecătorească a morții pe excepția inadmisibilității ei pe motiv că nu s- realizat în prealabil declarării dispariției, condiție care, în prezent este realizată.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită în principal admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii apelate iar în rejudecarea admiterea cererii formulate având ca obiect declararea judecătorească a morții, stabilindu-se ca dată a morții sfârșitul anului celui de al doilea război mondial. Arată că hotărârea instanței de apel este greșită, instanța a interpretat greșit starea de fapt dedusă judecății. Martorii au declarat suficient de clar faptul că moartea pârâților ar fi putut interveni în timpul războiului, și decesul putea interveni în primul rând datorită pericolelor iminente rezultate din bombardamentele în timpul războiului abătute asupra, solicită cheltuieli de judecată. admiterea cererii de intervenție formulată de către intervenienta. În subsidiar solicită casarea ambelor hotărâri judecătorești și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la prima instanță.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, și admiterea cererii de intervenție.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în principal și casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, care nu s-a pronunțat pe fond, ci a soluționat greșit - procesul pe excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, iar în subsidiar cere admiterea parțială a acțiunii reclamantei și stabilirea datei morții, ca fiind ultima lună de la sfârșitul anului 1941 adică luna decembrie. și admiterea cererii de intervenție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11205/28.11.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, și a fost respinsă atât acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților și ( ) cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta .
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile legale care reglementează instituția declarării judecătorești a morții se regăsesc în Decretul nr. 31/1954 și Decretul nr. 32/1954.
Analizând art.16 Decretul nr. 31/1954 prima instanță a reținut că există două situații în care intervine declararea judecătorească a morții și anume: declararea judecătorească a morții precedată de declararea judecătorească a dispariției și declararea judecătorească a morții neprecedată de declararea judecătorească a dispariției. Prima situație este regula iar cea de-a doua excepția.
În cauza de față, reclamanta a solicitat să se declare moartea pârâților fără declararea în prealabil a dispariției acestora motivat de faptul că au dispărut în condiții excepționale, în timpul războiului.
Instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dovedit, prin probatoriul administrat în cauză, dispariția pârâților în astfel de împrejurări.
Susținerea reclamantei în sensul că pârâtul a fost încorporat și că astfel ar fi murit în război este contrazisă de chiar motivarea cererii de chemare în judecată în care se mai arată că soții și au plecat în străinătate din cauza războiului, rudele nemaiavând nici o veste de la ei, precum și de declarațiile martorilor audiați care au relatat același lucru.
În al doilea rând, reclamanta a interpretat în mod greșit semnificația textului legal sus menționat în sensul că prin sintagma " cel dispărut în cursul unor fapte de război" s-ar înțelege și cel care a dispărut în timpul războiului fără să fi participat la operațiuni specifice războiului. Faptele de război la care se referă legea nu înseamnă pur și simplu starea de război existentă la un moment dat deoarece, în aceste condiții, s-ar putea interpreta că orice deces survenit în această perioadă, deși fără nici o legătură cu războiul, s-ar putea încadra în aceste dispoziții. Pentru a se stabili că o persoană a decedat în cursul unor fapte de război trebuie să existe dovezi că moartea acestei persoane se datorează unor astfel de fapte, cum ar fi participarea la lupte pe front sau dispariția în urma unor bombardamente, dovezi care nu au fost produse în prezenta cauză, declarațiile martorilor fiind contradictorii și neconținând suficiente elemente pentru a se stabili cu certitudine împrejurările în care au dispărut pârâții.
Dacă în procedura de declarare judecătorească a morții fără declararea judecătorească a dispariției nu pot exista probe certe cu privire la decesul persoanei ce face obiectul acesteia în schimb trebuie să existe probe temeinice în sensul că acea persoană a decedat ca urmare a unei împrejurări excepționale și care, prin însăși natura sa, face să se creadă că a provocat moartea persoanei.
În lipsa unor astfel de probe nu pot fi aplicate dispozițiile art. 16 alin 3 din Decretul nr. 31/1954, părțile interesate fiind nevoite să solicite declararea judecătorească a morții după parcurgerea, în prealabil a procedurii declarării dispariției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar 4835/325/14.02.2007, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea sentinței și, în urma rejudecării cererii introductive, admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
Tribunalul Timișa respins apelul formulat de apelanta împotriva sentinței civile nr.11205/28.11.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, și, respins cererea apelantei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată și a obligat apelanta la plata sumei de 500 lei către intimata cu titlu de cheltuieli de judecată.
În esență, apelanta-reclamantă susținut că exista suficiente probe la dosar, din care rezultă că pârâții intimați și au decedat în cursul bombardamentelor.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 282, 292 și 295 pr. civ. tribunalul apreciază că apelul este nefondat pentru considerentele reținute de prima instanță.
Este adevărat că, dată fiind situația de fapt configurată de reclamanta-apelantă, (pârâții-intimați și refugiindu-se în străinătate datorită războiului) probatoriul este foarte greu de administrat. Aceasta este, de altfel, și rațiunea pentru care art.16 din decretul nr. 31/1954 a prevăzut două ipoteze în care poate fi constată moartea unei persoane, ipoteze reținute de prima instanță în considerentele hotărârii apelate.
Apelanta a criticat însă încadrarea situației în speță în ipoteza obișnuită, prevăzută de alin.2 al articolului evocat mai sus, și care presupune o procedură prealabilă, constând în declararea dispariției prin hotărâre judecătorească irevocabilă urmând ca, după îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege, să fie declanșată și procedura declarării judecătorești a morții celui dispărut.
Situația de excepție reglementată de alienatul următor trebuie interpretată restrictiv, potrivit principiului conform căruia excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare.
În mod temeinic și legal a reținut prima instanța că probatoriul administrat în cauză, fiind confuz și contradictoriu nu poate duce la formarea unei convingerii ferme a instanței în sensul reținerii existenței unor împrejurări excepționale care să facă incidente în cauze dispozițiile art.16 alin.3 din Decretul nr.31/1954, în detrimentul alienatului 2 al aceluiași articol.
După cum se observă din enumerarea exemplificativă a textului de lege antemenționat, este necesar ca cel a cărui constatarea a morții se dorește a fi pronunțată fără a fi precedată de o declarare judecătorească a dispariției, trebuie să se fi aflat efectiv într-o situație excepțională ( încorporat în forțele armate, implicat într-un accident de cale ferată, într-un naufragiu, din care să nu se fi găsit supraviețuitori, ori să nu poată fi identificați, etc.).
Împrejurarea că intimații și ar fi părăsit România în timpul celui de-al doilea război mondial nu poate să conducă al concluzia că ar fi și decedat în cursul acestuia, în condițiile în care presupusa înștiințare cu privire la decesul lor nu există în materialitatea sa, și nici nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Aceasta nu înseamnă însă că nu trebuie clarificată situația de fapt prezentată de apelanta-reclamantă, însă, în lipsa unor elemente suficient de convingătoare, pe cale procedurii obișnuite, pusă la dispoziție de legiuitor și, nu pe cea de excepție, care așa, cum am arătat mai sus, este de strictă interpretare. Nu s-ar putea reține nici perioada de timp necesară finalizării unui demers judiciar inițiat în temeiul art.16 alin.2 din decretul nr.31/1954, cu consecința perpetuării unei situații juridice neclare, în condițiile în care reclamanta-apelantă ar fi avut posibilitatea să îl declanșeze cu multă vreme în urmă ( având în vedere și litigiile dintre părți referitoare la imobilul proprietatea tabulară a intimaților-pârâți și ).
În consecință, instanța, în temeiul art. 296 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul promovat de apelant împotriva sentinței civile apelate ca nefondat, apreciind că prima instanță a pronunțată o hotărâre legală și temeinică.
Întrucât apelanta este cea care este în culpă procesuală, prin respingerea căii de atac, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod pr. civ. și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta susținând că în mod greșit s-a reținut că acțiunea formulată ar fi inadmisibilă deoarece pârâții și ( ) în jurul anilor 1935 au emigrat în Anglia iar cel de al doilea război mondial i-a găsit în, oraș supus bombardamentelor armatei germane.
S-a arătat că acești pârâți puteau să fie victimele bombardamentelor pentru că au trecut 60 de ani de la data ultimilor știri legate de aceștia.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 rap.la art. 306 și art. 312 Cod pr.civilă se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arătat mai jos.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat declararea judecătorească a morții numiților Mira și () deoarece aceștia au decedat în timpul celui de al doilea război mondial și a trecut mai mult de 50 de ani de la data ultimelor știri.
În drept au fost invocate disp.art.16 alin.3 din decretul 31/1954.
Pe parcursul judecării cauzei reclamanta a uzat și de procedura comună privind declararea judecătorească a morții, respectiv a deschis o acțiune privind declararea dispariției pârâților stabilind ca data a ultimelor știri despre cei doi, sfârșitul anului 1946.
Prin sentința civilă nr. 11342 din 15.11.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost declarată dispariția celor doi, hotărârea respectivă devenind irevocabilă conform mențiunii de la fila 43-44 dosar instanță de recurs.
În aceste condiții respingerea acțiunii reclamantei, având ca obiect declararea judecătorească a morții, ca inadmisibilă, soluție menținută de instanța de apel, este nelegală, prima instanță fiind ținută a se pronunța în legătură cu declararea judecătorească a morții, în condițiile în care, în speță s-a declarat dispariția numiților și.
În acest sens prima instanță urmează a administra toate probele necesare, pentru a stabili condițiile în care se poate declara, judiciar moartea celor doi pârâți și data la care aceasta s-a produs.
Față de aceste împrejurări va fi admis recursul declarat de către reclamanta, vor fi casate ambele hotărâri și va fi trimisă cauza pentru rejudecare la prima instanță respectiv Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 189 din 21 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr. 11205 din 28.11.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță respectiv, Judecătoria Timișoara.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică din 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. LL/ 2.10.2008
Thred. NF/2.10.2008
Ex.2
Tribunalul Timiș.Președinte, Judecător.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
