Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Covei

JUDECĂTOR 2: Florența Carmen Cojocaru

JUDECĂTOR 3: Corneliu

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva sentinței nr.2649 din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Institutul Național al Magistraturii, Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de soluționare s-a trecut la judecată, întrucât părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin2 Civ.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.2649 din 2 iulie 2009 admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Ministerului Justiției și Libertăților și în consecință a respins acțiunea față de aceștia.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâții Institutul Național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii la plata indemnizației aferente calității de auditor de justiție cuprinsă între 01.07-15.08.2006, actualizată cu indicele de inflație la momentul plății.

A obligat pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și virarea contribuțiilor datorate bugetului de stat și asigurărilor sociale.

A respins acțiunea față de pârâții Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că acesta nu are nici un raport juridic cu reclamanta și nici obligația legală de a-i plăti indemnizația aferentă calității de auditor de justiție.

De asemenea, întemeiată este și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților prin întâmpinare și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe fondul cauzei, analizându-se actele și lucrările dosarului, apărările părților și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată.

Potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.303/2004, cursanții Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de justiție, iar durata cursurilor de formare profesională auditorilor de justiție este de 2 ani.

In conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. 1 din același act normativ, auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare, corespunzătoare funcției de judecător și procuror stagiar, în raport de vechimea pe care o au ca auditori.

2 prevede că, bursa auditorilor de justiție prevăzută de alin. 1, are natura și regimul juridic al unui drept salarial și se stabilește pe baza unei indemnizații brute prevăzute de lege pentru judecător sau procuror stagiar, la care se vor calcula reținerile pentru obținerea indemnizației nete, urmând a se vira obligația angajatorului și asiguraților la asigurările sociale de stat, precum și obligația angajatorului și asiguraților privind contribuția la asigurările sociale de sănătate.

de justiție beneficiază de indemnizație și în perioada vacanțelor.

Având în vedere faptul că din dispozițiile legale menționate mai sus rezultă că durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiție este de 2 ani, pârâții aveau obligația să achite reclamantului indemnizația de auditor de justiție pe o perioadă de 2 ani.

Potrivit art. 16 alin.4 din Codul Muncii, instanța a obligat pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii la plata indemnizației aferente calității de auditor de justiție cuprinsă între 01.07.2006 - 15.08.2006 actualizată cu indicele de inflație la momentul plății, urmând ca pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului și să vireze contribuțiile datorate bugetului de stat și asigurărilor sociale.

Pentru considerentele expuse a respins acțiunea față de pârâții Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit instanța de fond a respins excepția calității procesuale pasive deoarece potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 2 din Legea nr. 317/2004, bugetul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sunt cuprinse distinct în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii.

Cu privire la fondul litigiului a solicitat respingerea acțiunii, susținând că după susținerea examenului de absolvire, auditorii de justiție nu mai pot fi socotiți în vacanță.

Verificând sentința în raport de criticile formulate în recurs, cât și sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă Curtea constată că, în perioada 01.10.2004 - 01.07.2006 reclamantul a avut calitatea de auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii și în această perioadă a primit bursa și indemnizația, iar începând cu data de 15.08.2006, a fost numit judecător stagiar la Judecătoria Vatra Dornei, județul

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 cursanții Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de justiție.

de justiție beneficiază de o bursă din fondul prevăzut în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar.

Conform art. 96 din Legea nr. 304/2004 modificată și completată Institutul Național al Magistraturii este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii, directorul acestui institut fiind ordonator secundar de credite.

Cum Institutul Național al Magistraturii este finanțat prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în mod corect instanța de fond a respins excepția calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, așa încât critica formulată în recurs sub acest aspect este neîntemeiată.

Criticile cu privire la fondul cauzei formulate în recurs de pârât, sunt, de asemenea, neîntemeiate și urmează a fi respinse pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, auditorii de justiție care au promovat examenul prevăzut la alin. 1 vor fi numiți, potrivit legii, de regulă, în funcțiile pentru care au optat după primul an de cursuri în cadrul Institutului Național al Magistraturii.

În interpretarea dispozițiilor legale sus menționate auditorii de justiție își păstrează această calitate până la numirea, de către Consiliul Superior al Magistraturii, în funcția de judecător sau procuror stagiar, având în vedere că textul menționat se referă expres la auditorii de justiție care au promovat examenul de absolvire al institutului.

Prin dispozițiile art. 16 alin. 3 teza I din același act normativ s-a stabilit că, "durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiție este de 2 ani".
Că, "auditorii de justiție își păstrează această calitate până la momentul numirii în funcția de judecător stagiar sau procuror" a statuat și Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 21 din 17 ianuarie 2008.

Având în vedere că auditorii de justiție își păstrează acest statut până la numirea în funcția de judecător sau procuror stagiar, potrivit dispozițiilor legale, sus menționate reclamantul este îndreptățit la plata drepturilor bănești solicitate prin acțiune.

În considerarea celor prezentate recursul este nefondat și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva sentinței nr.2649 din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Institutul Național al Magistraturii, Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava, având ca obiect drepturi bănești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

2ex/

Red.jud. -/21.01.2010.

Jud.fond /

Președinte:Marin Covei
Judecători:Marin Covei, Florența Carmen Cojocaru, Corneliu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Craiova