Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1011/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1011/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 435/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, intimații-pârâți DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - STRUCTURA CENTRALĂ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, intimat MINISTERUL PUBLIC, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, intimatul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, intimații-reclamanți G, intimații-pârâți DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - STRUCTURA CENTRALĂ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, intimat MINISTERUL PUBLIC, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, intimatul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă; după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.435/10.06.2008 Tribunalul Vrancea a admis acțiunea civilă pentru despăgubiri, formulată de reclamanții G, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, cu sediul în B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, MINISTERUL PUBLIC, Ministerul Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
A obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalte C de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea să plătească reclamanților drepturile salariale de 15% din salariul brut lunar reprezentând sporul de confidențialitate începând cu data de:
-28.03.2005 pentru reclamantul G și
-29.01.2008 pentru reclamanta și
-20.03.2008 pentru reclamanta, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective, precum și la plata în viitor a acestor drepturi.
A dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamanții G, au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, MINISTERUL PUBLIC, Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărâre judecătorească aceștia să fie obligați să calculeze și să plătească sporul de confidențialitate de 15% începând de la data de 28 martie 2005 și pe viitor pentru reclamantul G și, de la 29.01.2008 pentru și de la 20.03.2008 pentru,sume care solicită să fie actualizate cu rata inflației și să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Au arătat reclamanții că prin acte normative s-au acordat sporuri de confidențialitate de până la 15% din soldă sau salariu pentru persoanele care gestionează informații clarificate.
Astfel de acte normative privesc personalul militar și funcționarii publici (Legea nr.444/2006), funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, CNSAS, Ministerul Afacerilor Extern, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ, personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor.
Din nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici din instituțiile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională rezultă voința de a acorda acest spor tuturor categoriilor de personal din instituțiile publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prev.de Legea nr.444/2006.
OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în art.3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul CBCD tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informațiile clarificate.
Au arătat reclamanții că deși dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale sau personalul auxiliar de specialitate din cadrul compartimentului de documente clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate în timp ce orice alte persoane care execută dispozițiile respective beneficiază.
Au mai arătat reclamanții că sunt posesori de autorizații de acces la informații clasificate.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG137/2000, Legea nr.656/2002, nr.OG19/2006 și nr.OG6/2007.
Pârâta MINISTERUL PUBLICa chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și a solicitat ca acesta să fie obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin întâmpinare același pârât a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
Pe fondul cauzei a arătat că prin admiterea acțiunii instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești doar puterea legislativă să poate stabili prin acordarea unor drepturi.
Că acțiunea este inadmisibilă deoarece reclamanții nu fac parte dintre cadrele militare sau funcționari publici cu statut special care beneficiază de acest spor.
Că nu sunt discriminați deoarece prin lege pot fi instituite tratamente periodice diferite în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație în baza unor criterii enumerate de art.2 din OG nr.137/2000 respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie etc care au ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Ori nu este cazul situației reclamanților întrucât o parte din personalul auxiliar de la parchetele din țară nu beneficiază de acest spor.
Mai mult CNCD a soluționat o cauză care are ca obiect constatarea discriminării prin neacordarea personalului din autoritatea judecătorească a sporului de 15% pentru confidențialitate pronunțând în acest sens hotărârea nr.437/2007.
Prin întâmpinare chematul în garanție prin DGFP Vas olicitat respingerea cererii de chemare în garanție deoarece justiția nu are atribuții în sensul obligării la inițiativă legislativă ci are atribuții de soluționare a cauzelor deduse judecății pe baza actelor normative emise.
Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de ordonator principal de credite nu are cum să asigure unui alt ordonator principal fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.
Din înscrisurile depuse de părți instanța a reținut următoarele:
Reclamanții G și au calitatea de procurori la DIICOT iar reclamantele și sunt grefier în cadrul aceleiași direcții.
Inițial, s-a acordat acest spor de confidențialitate celor ce aveau acces la informații clasificate, însă ulterior legiuitorul a înțeles să acorde acest spor și altor categorii de funcționari ce nu aveau acces la informații clasificate în schimb aveau obligația de păstrare a secretului profesional prin legi speciale.
Astfel, au fost acordate sporuri de confidențialitate în anul 1997 salariaților din cadrul Camerei Deputaților și Senatului care desfășoară sau realizează lucrări cu caracter confidențial, în anul 1999 s-a acordat un astfel de spor salariaților Agenției Naționale pentru Locuințe, în 2001 s-a acordat sporul membrilor Corpului Diplomatic, în anul 2002 acest spor l-a primit personalul din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și personalul din cadrul Oficiului Registrului Național și Combaterea Spălării Banilor, în anul 2003 prin OUG nr.123 s-a acordat acest spor celor din aparatul de lucru al Guvernului, precum și din instituțiile și autoritățile publice pentru care prin acte normative specifice se prevede acest spor. În anul 2004 prin OUG nr.92, se adaugă acestor categorii de funcționari și alți funcționari, precum cei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin Legea nr.184/2004 se acordă spor de confidențialitate personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin Legea nr.444/2006 se acordă sporul de confidențialitate funcție de accesul la informații clasificate și certificat ORNIS cu referire însă la personalul militar.
Prin urmare, din numeroasele ordonanțe și legi prin care legiuitorul a ales să acorde acest spor de confidențialitate nu se distinge în cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului și rațiunea instituirii sporului, avut în vedere. De aceea, în încercarea de a lămuri rațiunea reglementărilor(acordarea sporului de confidențialitate) credem că criteriul avut în vedere, este obligația de confidențialitate a acestor persoane. Din exemplele date mai sus, nu rezultă că doar persoanele ce au acces la informațiile clasificate au primit spor ci, și numeroase alte categorii de personal. Singurul aspect comun al acestor categorii de persoane ce le leagă, este obligația de confidențialitate instituită prin lege. Prin urmare, determinând sfera persoanelor cărora ar fi logic și firesc să li se aplice sporul, putem observa că magistrații au fost excluși din aceasta, sfera ei neprimind spor de confidențialitate, deși obligația de păstrare a datelor aflate din dosare o au și magistrații, instituită prin lege. Prin urmare, criteriul legiuitorului a fost această obligație, dar când a reglementat diverse legi, numai unele categorii de funcționari au primit acest spor. Excluderea apare ca nejustificată odată ce nu s-a arătat exact de ce magistrații nu primesc acest spor, mai ales că datele și informațiile de care aceștia iau cunoștință din dosare sunt mult mai numeroase și mai personale decât, de exemplu, de datele cunoscute prin intermediul exercitării profesiei de personalul ANL sau CNCD. În cazul problemelor apărute și soluționate de CNCD, chestiunile se pun doar de principiu și nu concret și atât de personal ca în fața unei instanțe de judecată.
Atât timp cât legiuitorul a ales o asemenea tehnică legislativă, de a institui sporul de confidențialitate pentru diferite categorii de personal atât de diferite, prin mai mult de 20 de acte normative, nu și-a declinat clar scopul și rațiunea legii- criteriul avut în vedere - și nu a ales să legifereze printr-un singur act normativ acest spor unde să indice toate categoriile de personal care beneficiază de el, credem că Decizia Curții Constituționale nr.1/08.02.1994 este mai mult decât aplicabilă în speță, în sensul că tratamentul diferențiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional în respectul principiului egalității cetățenilor.
Mai mult, în prezent reclamanții sunt și posesori de autorizații de acces la informații clasificate împrejurare ce rezultă din adeverința nr.205/D/VI/14 a DIICOT-V și în prezent beneficiază de acest spor de confidențialitate funcționarii publici cu statut special care le execută dispozițiile, discriminarea fiind evidentă.
Pentru reclamanții grefieri s-a acordat acest spor numai de la data când au primit autorizația de acces la informații clasificate. Astfel că hotărârea nr.437/2007 a CNCD nu poate fi aplicabilă în cazul reclamanților grefieri deoarece se referă la situația personalului auxiliar din justiție neautorizat în condițiile Legii nr.182/2002.
Pentru aceste considerente și în baza art.2 al.1 și art.27 din OG nr.137/2000 tribunalul admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate începând cu datele arătate în acțiune dar și pe viitor până la încetarea stării de discriminare, sumele vor fi actualizate cu rata inflației, iar în baza Decretului nr.92/1976 s-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată, deoarece instanța nu poate obliga autoritate executivă la inițiativă legislativă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE ce Casație și Justiție, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
- Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază,depășind atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților;
- În mod nelegal instanța de fond a dispus plata pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare;
- Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate,actualizate cu rata inflației, în situația în care Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,ca instituție bugetară, nu poate să înscrise în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În mod nelegal instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a,în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În drept a invocat disp.art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de reclamanți cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În cauză, la data de 16.12.2008, s-a pronunțat decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 39 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
, potrivit art. 329 alin. 3 din Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 99 al. 1 lit. din Legea nr. 303/2004, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " împotriva Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință". De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că: "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat împotriva Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, apărările formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu pot fi reținute ca întemeiate iar recursul promovat de acesta este fondat și, întrucât decizia s-a emis după data pronunțării hotărârii primei instanțe, devin incidente și dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă fiind vorba de înscrisuri noi.
De asemenea, apreciem că nu este relevantă în cauză împrejurarea invocată de recurent cu referire la imposibilitatea executării obligației întrucât nu se încadrează în resursele financiare.
Instanța analizează existența dreptului invocat sub aspectul legalității și temeiniciei și nicidecum modalitatea de executare a obligației care reprezintă strict probleme privind obligația de plată.
În ce privește chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, apreciem corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform dispozițiilor art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurent, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Or, dispozițiile art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin dispozițiile art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor Publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege,nu se poate institui o obligație în sarcina, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță, deoarece s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzute de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
Nu se poate reține ca întemeiată afirmația recurentei că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației.
Astfel, potrivit disp.art.161 alin.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzător a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens ) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).
În timp ce dobânda reprezentând prețul lipsei de folosință,actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o fie instanței, fie executorului judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndepliniri condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art.1084 Cod civil, potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
În consecință, Codul muncii prin disp.art.161 al.4 nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de daune interese.
De altfel, chiar Curtea Constituțională prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/5.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsă de finanțare.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitoare la faptul că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești,adăugând la lege prin acordarea dreptului și pentru viitor apreciem că este nefondată.
Fiind vorba de un spor permanent, în mod corect s-a dispus plata și pentru viitor a acestuia, pentru a se evita un alt litigiu asemănător.
Pentru acordarea acestuia trebuie îndeplinită condiția continuării desfășurării raportului de muncă,dar acest spor poate fi acordat doar atât timp cât cadrul legal referitor la salarizarea magistraților nu va suferi modificări prin voința legiuitorului.
În consecință, în baza disp. art. 312 al.2 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâta MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 435/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Se va modifica în parte sentința civilă nr.435/10.06.2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că:
Vor fi obligați pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA la plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant până la reglementarea legală.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 435/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.435/10.06.2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că:
Obligă pe pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA la plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant până la reglementarea legală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./06.11.2009
Tehnored./13 ex./ 16 2009
Fond:-
Asistenți jud. C-tin-
Com.11 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
