Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1017/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1017/R/2009
Ședința publică din 21 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Gabriella Purja președintele secției
- - - vicepreședinte al instanței
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta SC G &G SRL și de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2914 din 15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, având ca litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile a fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 13 martie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, reprezentanta reclamantului recurent a depus la dosar exemplarul în original al recursului reclamantului, iar la data de 19 martie 2009, reprezentanta pârâtei recurente a depus, prin serviciul de registratură al instanței, o adresă prin care face cunoscut instanței că nu mai reprezintă interesele pârâtei recurente, întrucât contractul de asistență juridică a fost reziliat la data de 19.03.2009.
Totodată, se constată că prin cererile de recurs părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului declarat, reține:
Prin sentința civilă nr. 2914/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului, formulată împotriva pârâtei SC SRL, având ca obiect obligarea acesteia la restituirea sumelor de bani reținute ilegal pentru bonurile de masă acordate, plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2005 și 2006 și a sporului de noapte aferent orelor lucrate.
A fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională și, în consecință, pârâtul reconvențional a fost obligat la plata către reclamanta reconvențională a sumei de 69,60 lei, reprezentând beneficiu nerealizat.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională privind obligarea pârâtului reconvențional la plata sumei de 9.958 lei, reprezentând despăgubiri egale cu diferența înregistrată zilnic între rapoartele Z și kilometrajul de bord.
A fost obligat reclamantul să-i plătească pârâtei suma de 1.736 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că reclamantul a fost angajatul pârâtei ca și conducător auto, în perioada 01.04.2005 - 20.07.2007, raporturile de muncă încetând prin demisie. Angajarea s-a făcut în baza contractului individual de muncă nr. 37/01.04.2005, iar încetarea contractului individual de muncă a operat în baza Deciziei nr. 12 din 20.07.2007.
Conform susținerilor reclamantului, în această perioadă, pârâta nu i-a plătit sporul pentru orele efectuate noaptea, i-a reținut contravaloarea bonurilor de masă acordate și nu i-a acordat concediul de odihnă aferent anilor 2005 și 2006.
În privința drepturilor bănești solicitate, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art.163 alin.1 din Codul muncii, "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
Pârâta a depus la dosarul cauzei statele de plată și tabelele cu beneficiarii tichetelor de masă semnate de angajați și inclusiv de reclamant, prin care face dovada faptului că i-a achitat acestuia drepturile salariale stabilite prin contractul individual de muncă și i-a acordat tichete de masă, în perioada 2005-2007.
În privința zilelor de concediu de odihnă aferente anilor 2005, 2006 instanța a constatat faptul că reclamantul și-a efectuat concediu de odihnă cuvenit, așa după cum rezultă din statele de plată pe luna decembrie 2005 și noiembrie 2006. Aceste aspecte sunt confirmate și de concluziile expertizei contabile efectuată în cauză.
În consecință, având în vedere aceste aspecte, instanța a respins ca nefondată cererea reclamantului.
În privința cererii reconvenționale, instanța a reținut că, în urma efectuării expertizei contabile, prejudiciul afirmat de reclamanta reconvențională nu se confirmă decât parțial.
Conform expertizei, pârâtul reconvențional nu a cauzat un prejudiciu la capitolul consum de carburant, ci doar a contribuit la nerealizarea unui beneficiu în cuantum de 69,60 lei.
În consecință, instanța a admis, în parte, cererea reconvențională, obligând pârâtul reconvențional să-i plătească reclamantei reconvenționale suma de 69,60 lei.
Pretențiile pentru restul sumei pretinse nu sunt întemeiate, deoarece nu a existat o convenție a părților concretizată printr-un act adițional la contractul individual de muncă prin care pârâtul reconvențional să se fi obligat să realizeze minim un leu/kilometru.
În baza art. 274. proc. civ. instanța a obligat reclamantul să-i plătească pârâtei suma de 1.736 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta SC SRL Z, solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii în întregime a cererii reconvenționale și a obligării intimatului pârât în cererea reconvențională la plata sumei de 9.958 lei, cu titlu de despăgubiri egale cu diferența înregistrată zilnic între rapoartele Z și kilometrajul de bord, în baza art. 270 din muncii prin îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu, cât și reclamantul, care solicită admiterea recursului formulat, în sensul anulării obligației sale la plata sumei de 69.90 lei, precum și a cheltuielilor de judecată în valoare de 1.736 lei.
În motivarea recursului, pârâta SC SRL Z arată că sentința este nelegală și netemeinică, instanța făcând o greșită interpretare a concluziilor expertizei efectuate în cauză. Instanța s-a pronunțat asupra consumului de carburanți fără ca prin cererea reconvențională să fi fost învestită cu o atare solicitare.
Se impunea a se reține faptul că reclamantul răspunde patrimonial în conformitate cu dispozițiile art. 270. muncii pentru prejudiciul cauzat pârâtei.
Împotriva sentinței a declarat recurs și reclamantul solicitând modificarea acesteia în sensul de a se lua act de renunțarea sa la judecată și înlăturarea obligării la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată.
În motivele de recurs se arată că, după ce pârâta a formulat cererea reconvențională, reclamantul a apreciat că poate renunța la cererea de chemare în judecată, aspect pe care l-a comunicat instanței, dar prin sentință a fost nesocotit.
Recursul declarat de reclamant
Prin cererea depusă la 02.12.2008 ( 136 dosar tribunal), reclamantul a învederat că renunță la judecată. Conform dispozițiilor art. 246 alin. 1 și 4. proc. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.
Prima instanță a fost învestită atât cu cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale, cât și cu cererea reconvențională a pârâtei având ca obiect obligarea reclamantului la plata de despăgubiri și cheltuieli de judecată.
În ședința publică din 15.12.2008 reclamantul a precizat că renunță la judecată doar cu condiția ca și pârâta să renunțe la cererea reconvențională. În această situație, cum pârâta nu a înțeles să renunțe la judecata cererii reconvenționale, nefiind îndeplinită condiția pe care însuși reclamantul a invocat-o ca temei al renunțării, prima instanță în mod legal a soluționat atât cererea reclamantului cât și cererea reconvențională pe fond.
Reclamantul nu critică sentința sub aspectul respingerii acțiunii ca nefondate, iar acest aspect, precum și admiterea în parte a cererii reconvenționale justifică obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1. proc. civ.
Recursul declarat de pârâtă
Pârâta a pretins obligarea reclamantului la plata sumei de 7529,61 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societății în baza dispozițiilor art. 270. muncii, prin îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu, respectiv prin neînregistrarea tuturor veniturilor realizate și la plata sumei de 1500 lei cu titlu de beneficiu nerealizat. În motivarea cererii reconvenționale, pârâta a arătat că reclamantul, în calitatea de taximetrist, a înregistrat un număr de kilometri mai mare decât kilometrajul indicat de casa de marcat, și nu s-a încadrat în consumurile normate de carburanți.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a avut, printre altele, obiectivele vizând stabilirea prejudiciului cauzat societății de reclamant derivând din diferențele înregistrate zilnic în rapoartele Z și kilometrajul de bord și a beneficiului nerealizat. Răspunsurile expertului la aceste chestiuni au fost următoarele: "în ce privește consumul de benzină, reclamantul nu a realizat un prejudiciu", iar "beneficiul nerealizat de societate este de 69,60 lei".
Conform dispozițiilor art. 270. muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pârâta a pretins că prejudiciul ce i-a fost adus de reclamant derivă din faptul că reclamantul avea obligația să realizeze un venit minim de 1 leu pentru fiecare kilometru parcurs.
Pentru a putea pretinde despăgubiri întemeiate pe dispozițiile art. 270. muncii, pârâta ar fi trebuit să probeze că, prin contractul încheiat cu reclamantul, acesta ar fi acceptat obligația de realizare a venitului de 1 leu/kilometru parcurs. În lipsa unei obligații contractuale, la care să fi consimțit ambele părți, pârâta nu are temei să pretindă plata de despăgubiri derivând din nerespectarea de către reclamant a depunerii de sume care să respecte cuantumul impus unilateral de pârâtă.
Nu este fondată nici critica prin care pârâta recurentă afirmă că instanța nu ar fi fost învestită prin cererea reconvențională cu stabilirea consumului de carburanți în privința autoturismului condus de reclamant.
În condițiile în care pârâta a invocat prin cererea reconvențională că reclamantul a depășit consumurile normate ( 16 dosar tribunal), iar acest fapt a prejudiciat pârâta, nu era necesar a se fi formulat un petit al cărui obiect să îl constituie stabilirea consumului de carburanți. Pentru temeinica soluționare a cererii privind stabilirea existenței prejudiciului se impunea a se verifica acest aspect de către expertul desemnat în cauză.
Criticile aduse sentinței în ambele recursuri nefiind fondate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1. proc. civ. va respinge recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, precum și cel declarat de pârâta SC SRL Z împotriva sentinței civile nr. 2914 din 15 decembrie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.LȘ/dact.MM
2ex./20.05.2009
Jud.fond: /
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Lucia Ștețca Gabriella Purja
