Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1018/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1018/2009
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții și G împotriva Încheierii pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- la data de 21.04.2009.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata pârâtă "" SA Baî nregistrat la dosar Note de ședință.
Instanța, față de înscrisurile depuse în dosar și împrejurarea că se solicită judecarea pricinii în lipsă de către intimată, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea de ședință din data de 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar - s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 al. 2 din Legea nr.53/2003, cu care a fost sesizată Curtea Constituțională în dosarul nr- al Tribunalul Hunedoara prin încheierea din 07.04.2009.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în dosar - Curtea Constituțională a fost sesizată deja cu aceeași excepție de neconstituționalitate ca și în prezentul dosar, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 29 al. 5 din Legea nr. 47/1992 republicată.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu îndrumarea de a se pune în discuția părților excepția nulității absolute a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâtă și pentru ca instanța să se pronunțe cu privire la excepția invocată.
În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea încheierii atacate în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
În expunerea de motive arată că instanța de fond s-a pronunțat pe cererea de sesizare a Curții Constituționale, fără a pune în discuția părților excepția nulității absolute a cererii de sesizare, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. 4 și art. 137 al. 1 Cod procedură civilă.
Consideră așadar că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 au fost încălcate, așa încât în speță devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
În al doilea rând învederează faptul că încheierea este greșită și pentru motivul că analizarea motivelor invocate de pârâtă în susținerea cererii sale nu constituie atributul Curții Constituționale ci al instanței de judecată, singura aptă să interpreteze și să aplice dispozițiile legale.
Apreciază, de asemenea, că sesizarea Curții Constituționale este inoportună și inutilă, având în vedere că excepția invocată de pârâtă a fost deja soluționată prin Decizia Curții Constituționale nr.254/24.02.2009.
În drept invocă art.244/1 al.1, art. 304 pct.5 și 9, art. 312 Cod procedură civilă și art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Intimata nu a depus întâmpinare în cauză, ci doar note de ședință prin care a solicitat anularea recursului ca nesemnat, iar în subsidiar respingerea recursului ca inadmisibil.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.3041Cod procedură civilă, CURTEA apreciază recursul de față ca fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Potrivit art.29 al.(4) și (5) din Legea nr.47/1992:
"(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă".
Din analiza textului de lege invocat de instanța fondului reiese că suspendarea judecării cauzei se produce în situația în care aceasta dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate invocată, după caz, de una dintre părți sau chiar de instanță din oficiu.
În speța de față însă, deși instanța a fost sesizată în prezentul dosar cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 al. 2 din Codul muncii, nu a înțeles să admită sau să respingă această cerere de sesizare a Curții Constituționale, dispunând doar suspendarea judecării cauzei până la soluționarea aceleiași excepții de către Curtea Constituțională, excepție invocată însă într-un alt dosar, cu nr-, derulat între alte părți.
Se constată așadar nelegalitatea măsurii dispusă de instanță prin încheierea din 21.04.2009 în prezent atacată, în situația de față nefiind incidente dispozițiile art. 29 al. 5 din Legea nr. 47/1992.
Altfel spus, suspendarea judecării unei cauze nu poate opera în temeiul art. 29 al. 5 din Legea nr. 47/1992, decât în situația în care se procedează la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în același dosar și nu în altul care vizează aceeași excepție.
Procedând în alt mod decât prevăd dispozițiile legale, Tribunalul Hunedoaraa pronunțat o hotărâre fără corespondent în norma legală menționată, astfel încât, potrivit art. 312 al. 3 și 6 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va dispune casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății, ocazie cu care instanța de fond urmează să se pronunțe cu privire la sesizarea sau nu a Curții Constituționale ca urmare a excepției de neconstituționalitate care i-a fost invocată în propriul dosar și a oricăror alte cereri și excepții invocate de părți, conform normelor legale în vigoare.
În ceea ce privește anularea recursului pentru lipsa semnăturii se constată că prezentul recurs este semnat de către recurenți prin avocat, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- la data de 21.04.2009.
Casează încheierea atacată și trimite cauza spre continuarea judecății instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Tehnored.
5 ex.IM-
Jud.fond: L,
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Victor Crețoiu, Nicoleta