Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1037/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1037
Ședința publică din 17 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 409 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanți intimați, R intimații intervenienți, și pârâții intimați CURTEA de APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL ARAD și CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal au fost lipsă reclamanți intimați, R, intimații intervenienți, pârâții recurenți Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 354 din 3.04.2008, Tribunalul Arada admis cererea de repunere în termen.
A repus în termen reclamanții, R pentru plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă.
A admis acțiunea civilă formulată de reclamantele, R, împotriva pârâților Ministerul Justiției (ordonator principal de credite); Curtea de Apel Timișoara (ordonator secundar de credite ); Tribunalul Arad (ordonator terțiar de credite) Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:
A obligat pârâții să achite către reclamante drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă (calculat la salariul de bază brut lunar), astfel pe perioada 01.11.2000 - 31.07.2003 pentru ; 01.09.2000 - 31.07.2003 pentru ; perioada 01.09.2000 - 31.05.2003 pentru R.
A obligat pârâții să achite către reclamante aceste drepturi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor până la data achitării integrale a debitelor.
A obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor ce urmează a fi încasate.
S-au disjuns cererile de intervenție în interes propriu intervenientelor și și s-a fixat termen de judecată la data de 17.04.2008.
Prin sentința civilă nr.409 din 17 aprilie 2008, Tribunalul Arada respins excepțiile privind necompetența materială a Tribunalului Arad, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis cererea de repunere în termen.
A Repuns în termen cererea intervenientelor și pentru plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă.
A admis acțiunea civilă, cererile formulată de intervenientele și, în dosarul civil nr-; împotriva pârâților Ministerul Justiției; Curtea de Apel Timișoara (ordonator secundar de credite); Tribunalul Arad (ordonator terțiar de credite); Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a obligat pârâții să achite intervenientelor drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă (calculat la salariul de bază brut lunar) pe perioada 01.09.2000-01.10.2003 și pe perioada 01.09.2000-19.04.2004.
A obligat pârâții să achite către interveniente aceste drepturi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor până la data achitării integrale a debitelor și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor ce urmează să fie plătite.
Pentru a pronunța aceste hotărâri, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți.
Tribunalul Arad - secția civilă este competent să soluționeze pricina întrucât obiectul dedus judecății este achitarea sporului de vechime, prin urmare, obiectul cauzei nefiind modul de stabilire a unor drepturi salariale la care se referă articolul 42 din G nr. 177/2002, nu se poate susține competența materială și teritorială excepțională instituită de acest act normativ special.
Competența de soluționare a pricinii revine Tribunalului Arad - secția civilă, în conformitate cu dispozițiile articolului 2 alineatul 1 litera c Cod procedură civilă raportat la articolul 284 alineatul 1 și 2 din Codul muncii precum și la articolul 70 și 71 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi primită deoarece, prin art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, se stabilește că, statul este persoană juridică în raporturile în care participă, în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații. În aceste raporturi el participă prin Ministerul Finanțelor Publice. De altfel, nici Ministerul Finanțelor Publice nu contestă împrejurarea de fapt că, titular al bugetului de stat pe anul 2006 este Statul Român și că, despăgubirile pretinse de reclamanți nu pot fi plătite din alte surse decât din ale bugetului statului.
Întrucât Ministerul Finanțelor este cel care întocmește proiectul bugetului statului având și sarcina de a-l supune aprobării Parlamentului, în mod simetric îi revine și obligația, ca în cazul stabilirii unor despăgubiri în favoarea reclamanților, să facă demersurile în fața autorităților competente, executive și legiuitoare, de a se include aceste sume cu destinație specială, în actele normative de modificare și rectificare ale bugetului de stat pe anul în curs.
Cererea de repunere în termen a intervenientelor de a solicita plata drepturilor salariale reprezentând sporul pentru vechime în muncă este întemeiată, astfel având în vedere decizia în interesul legii nr. XXXVI din 07.05.2002, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție din care rezultă că judecătorii, procurorii și asistenții judiciari beneficiază și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Prevederile art.42 și 43 din legea nr.92/1992 republicată aveau în vedere vechimea în magistratură, iar art.44 explica ce constituie vechimea în magistratură. Din interpretarea textelor rezultă că legiuitorul face distincție între sporul de vechime care se acordă în funcție de numărul de ani lucrați și sporul de stabilitate în magistratură care se acordă în raport de vechimea efectivă în funcția de magistrat.
Prin ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legi nr.50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele activităților judecătorești s-a prevăzut că magistrații au dreptul pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare lunară, stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură și că această indemnizație este unica formă de remunerare lunară activității corespunzătoare funcției de magistrat și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligaților care se determină în raport cu venitul salarial.
Potrivit art.33 din OG nr.83/2000 sporul de vechime nu se mai aplică magistraților, dar se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate.
De asemenea, diferit față de magistrați, pentru personalul auxiliar de specialitate s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 respectiv spor de stabilitate, spor de vechime, salariu de merit etc. Prin eliminarea aplicării prevederilor legale din legea nr.50/1996 privind sporul de vechime doar în cazul magistraților s-a creat un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, defavorizând în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică, și în materie de angajare și profesie potrivit art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificări și completări.
Conform prevederilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955"Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare" și "Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotire împotriva șomajului. Toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală". Aceste principii se regăsesc și în prevederile art.7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale adoptat la 4.11.2000, ratificat de România prin Legea nr.103/2006; art.4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr.74/1999.
Conform prevederilor art.20, alin.1 din Constituția României "Dispozițiile Constituționale privind drepturile și libertățile" cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Prin Hotărârea nr.170 din 06.07.2006 Colegiul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între categoriile profesionale aparținând aceluiași sistem, în legătură cu acordarea sporului de vechime în muncă și a recomandat, în temeiul art.19(4) lit.a din ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată și modificată prin Legea nr.48/2002, Ministerului Justiției și Ministerului Public adoptarea de măsuri în vederea înlăturării tratamentului discriminatoriu.
În baza celor de mai sus instanța a constatat că stabilirea, ca unică formă de remunerare prin indemnizația lunară pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare a magistraților-judecători nu determină înlăturarea beneficiului sporului de vechime, spor neabrogat prin vreun act normativ.
Neacordarea acestui spor a plasat aceste categorii profesionale într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale și ca atare instanța constată o încălcare a prevederilor art.6 Codul Muncii și a art.1 alin.2 lit.e pct.1 din OG nr.137/2000, încălcare care a produs reclamanților un prejudiciu cert, motiv pentru care în temeiul art.269 din Codul Muncii coroborate cu prevederile art.21 alin.1 din OG nr.137/2000 instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească către interveniente drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă (calculat la salariul de bază brut lunar).
A obligat pârâții să achite către interveniente aceste drepturi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor până la data achitării integrale a debitelor.
Conform prevederilor art.296(1)Codul Muncii coroborate cu prevederile Decretului nr.92/1976 instanța a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale intervenientelor pentru trecut și viitor.
Instanța a obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor cuvenite intervenientelor ce urmează a fi încasate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Justiției și Ministerul economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința ca nelegală invocând dispozițiile art.304 pct.5 cod pr.civilă susținând că cererea de intervenție formulată de intervenienta nu i-a fost comunicată și atrage sancțiunea nulității hotărârii conform art.105 alin.2 cod pr.civilă și a solicitat casarea ei.
În susținerea motivelor de recurs prev.de art.304 pct.7 și 9 cod pr.civilă s-a susținut că tribunalul nu a motivat hotărârea în legătură cu repunerea în termenul de prescripție și că prin respingerea excepției prescripției s-au încălcat prevederile Decretului 167/2958 și ale art.283 Codul muncii.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința ca nelegală pentru greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive susținând că s-au încălcat prevederile art.19 - 47 din Legea nr.500/2002.
Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art.3041cod pr.civilă și având în vedere și motivele de recurs, Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
În cauză s-a formulat cereri de intervenție de către intervenientele și care au fost depuse la 11.03. respectiv 13.03.2008.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Justiției face apărări cu privire la cererea de intervenție a intervenientei, dovadă că aceasta a fost comunicată.
La dosar nu se află însă dovada comunicării cererii de intervenție a intervenientei, sentința nr.409/17.04.2008 pronunțându-se după disjungerea cererilor de intervenție cu încălcarea prevederilor art.50 raportat la art.86 și 113 cod pr.civilă și această situație atrage incidența dispozițiilor art.105 alin.2 cod pr.civilă și a motivului de recurs prev.de art.304 pct.5 cod pr.civilă și constituie motiv de casare.
Pentru acest motiv vor fi admise recursurile pârâților și se va casa în parte sentința 409/17.04.2008 cu trimitere spre rejudecare cu privire la intervenienta.
Recursurile sunt fondate și pentru următoarele considerente.
OG nr.83/2000 a intrat în vigoare începând cu 1.11.2000 și numai de la această dată nu s-a mai acordat sporul de vechime astfel că reclamanților și intervenientelor nu li se putea acorda acest drept pe perioada 1.09.2000 - 31.10.2000.
Pentru acest motiv vor fi admise recursurile și se va modifica sentința 354/2008 în parte în sensul că pentru perioada 1.09 - 31.10.2000 vor fi respinse pretențiile formulate prin acțiune și cererea de intervenție.
În aceste limite vor fi menținute ambele sentințe recurate.
Restul criticilor din motivele de recurs sunt nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.409/17.04.2008 și 354/3.04.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Casează în parte sentința nr. 409/17.04.2008 cu privire la intervenienta și dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Arad pentru rejudecarea cererii de intervenție a acesteia.
Modifică în parte sentința civilă nr. 354/3.04.2008.
Respinge acțiunea reclamanților și cererea de intervenție cu privire la acordarea drepturilor pretinse pentru perioada 1.09. - 31.10.2000.
Menține restul dispozițiilor sentințelor.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2009.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, pt.JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
în concediu de odihnă Cu opinie separată în sensul casării în concediu de odihnă
Semnează Vicepreședinte totale a hotărârii nr. 409/17.04.2008 și Semnează Vicepreședinte
modificării în totalitate a sentinței civile
354/3.04.2008 ale Tribunalului Arad,
respingerii acțiunii reclamanților, precum și
a cererii de intervenție formulată de către
intervenienta, urmând a
dispune trimiterea cererii de intervenție formulată
de către intervenienta
spre rejudecare la prima instanță
pt. GREFIER,
- -
în concediu de odihnă
Semnează Grefier șef
Red./21.07. 2009
Thred.DR./21.07.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Opinia separată este în sensul casării totale a hotărârii nr. 409/17.04.2008 și modificării în totalitate a sentinței civile 354/3.04.2008 ale Tribunalului Arad, respingerii acțiunii reclamanților, precum și a cererii de intervenție formulată de către intervenienta, urmând a dispune trimiterea cererii de intervenție formulată de către intervenienta spre rejudecare la prima instanță.
Apreciez că solicitarea reclamanților și intervenientei de a fi repuși în termenul de prescripție extinctivă a exercitării dreptului la acțiune, reglementat de 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 din Decretul nr. 167/1958, trebuia respinsă de către prima instanță pentru următoarele considerente:
Conform art.19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, " instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită ".
Art.19 alin.2 din Decretul nr. 167/1958 prevede că: "Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".
Reclamanții au arătat că solicită repunerea în termenul de prescripție extinctivă, deoarece nu s-au aflat în culpă cu privire la neexercitarea dreptului la acțiune în termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, reglementat de lege, în condițiile în care contextul legislativ a fost obscur și contradictoriu, fiind lămurit abia prin decizia în interesul legii nr.XXXVI din 07.05.2007, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 32 din G nr. 83/2000, art. 50 din G nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din G nr. 160/2000.
Prin decizia civilă nr.XXXVI/7.07.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 32 din G nr. 83/2000, art. 50 din G nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din G nr. 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Astfel,decizia nr. XXXVI/7.07.2007a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În dispozitivul hotărârii și în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate da naștere dreptului la acțiune, decât dacă are în sine acest obiect. Totodată, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
Prin urmare, nu se poate susține că reclamanții au fost împiedicați să exercite dreptul la acțiune până la apariția deciziei în interesul legii, pentru a se putea aprecia că ei nu au avut o conduită neglijentă, respectiv o stare de pasivitate în ceea ce privește neexercitarea dreptului la acțiune în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege.
Dreptul reclamanților și al intervenientei la sporul de vechime reprezintă, conform art. 155 din Codul muncii, o componentă a salariului și are drept izvor raportul juridic de muncă.
Pe cale de consecință, el este supus prescripției dreptului la acțiune reglementată de dispozițiile legale cu privire la drepturile de creanță, respectiv de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii coroborat cu art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Calificarea lui ca "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu înlătură aplicabilitatea prevederilor legale referitoare la prescripția extinctivă a dreptului la acțiune, menționată mai sus, astfel încât admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, în speță, nu este de natură a încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere cele expuse mai sus și dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, apreciez că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâții recurenți este întemeiată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Pe cale de consecință, apreciez că se impunea casarea totală a hotărârii nr. 409/17.04.2008 și modificărea în totalitate a sentinței civile 354/3.04.2008 ale Tribunalului Arad, respingerea acțiunii reclamanților, precum și a cererii de intervenție formulată de către intervenienta, urmând a se dispune trimiterea cererii de intervenție formulată de către intervenienta spre rejudecare la prima instanță.
JUDECĂTOR,
Dr. - -
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
