Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1033/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1033
Ședința publică din 17 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE A în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI și FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 30/23.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 4151.2/-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, -, -, și pârâtul intimat TRIBUNALUL ARAD, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă reclamanții intimați, a, lipsă fiind pârâții recurenți Ministerul Justiției, Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Ministerulu Economiei și Finanțelor și pârâtul intimat TRIBUNALUL ARAD.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursulor civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la TRIBUNALUL ARAD la data de 5 noiembrie 2007 reclamanții, a, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL ARAD și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând obligarea pârâților să le plătească suma de 1.700 lei RON, actualizată cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin hotărârea nr.15/23.01.2006 Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări indirecte cu referire la prevederile art. 2, 3, 8 alin. 3, 9 alin. 4 din OG nr.137/2000.
Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 a acordat stimulente financiare în sumă de 1.700 lei RON doar pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor cu o vechime în muncă cuprinsă între 0 și 3 ani.
Or, ținând cont de faptul că toți reclamanții au o vechime de peste 3 ani și că nu au beneficiat de aceste stimulente s-a considerat că au suferit un prejudiciu care nu poate fi înlăturat decât prin acordarea unor despăgubiri în cuantumul solicitat.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că stimulentele nu pot intra în categoria salarizării ori a premiului anual cum eronat a apreciat Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător.
Legea nr.146/1997 prevede în art.25 alin.2 modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială fără a se institui reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor.
Art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale consacră dreptul la tratament egal fără nici o discriminare, însă aceasta se aplică doar în cazul recunoașterii folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ceea ce nu este aplicabil în speță.
Criteriile prevăzute de Ordinul nr.1921/C/2005 au un caracter de recomandare care rămâne la aprecierea ordonatorului de credite astfel că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Prin sentința civilă nr. 30 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- s-a admis acțiunea reclamanților, a, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Curtea de APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL ARAD și au fost obligați pârâții la plata drepturilor cuvenite reclamanților, în sumă de 1.700 lei pentru fiecare dintre reclamanți, cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel, salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Această discriminare a fost reținută, așa cum mai sus s-a arătat, prin titlu executoriu, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, prevăzut în Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
A arătat că motivul de recurs invocat în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă, are în vedere incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative astfel cum aceasta este consacrată de Constituție sau o lege organică, prima instanță interpretând greșit dispozițiile legale atunci când a stabilit în sarcina pârâților de a plăti un drept neprevăzut de lege, depășind atribuțiile puterii judecătorești.
A susținut că potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru publicată în Monitorul Oficial nr.173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, iar conform alin.3 al art.25 din legea menționată, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin Ordin al ministrului justiției, în vigoare fiind Ordinul ministrului justiției nr. 2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit. Astfel, din analiza cuprinsă în Norme rezultă că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, nu limitativ, iar ordonatorul de credite fiind îndreptățit să evalueze și să stabilească necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate.
Pe de altă parte, în cauză nu s-a analizat natura acestor stimulente, precum nici obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor, care, așa cum s-a mai arătat acesta nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut inevitabil, neputând fi confundate nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299, art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, că rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetare locale, respectând procedura reglementată de art.19-47 din Legea 500/2002.
A susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, la fel ca și Ministerul Public și Ministerul Justiției, însă nu poate fi obligat la plata pentru salariații altor instituții, cu atât mai mult cu cât între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există nici un raport de muncă și ca atare, nicio obligație de despăgubire de natură salarială.
Pe de altă parte, nu poate aloca sume de bani care nu sunt legate de activitatea Ministerului Economiei și Finanțelor, câtă vreme, așa cum rezultă din art.17 din Legea 500/2002, Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea de către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat adoptate de Parlament.
De asemenea, art.138 din Constituția României revizuită prevede cu claritate faptul că bugetul național este elaborat de Guvernul României pe baza proiectelor de buget primite de la fiecare ordonator de credite.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 137 și art. 158 Cod procedură civilă; G nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, art. 138 din Constituția României revizuită; art. 17, 21, 22, 34 și 47 din Legea nr. 500/2002 actualizată, legea privind finanțele publice; art. 15 din G nr. 6/2007, art. 36 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției; art. 3 alin. 1 din OUG nr. 33/2001, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004; art. 1, art. 40 alin. 2 și art. 155 din Codul muncii, art. 25 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar precum și art. I și II din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Examinând recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea îl constată neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt, și în mod legal a admis acțiunea reclamanților.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile Hotărârii nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a stabilit s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani, constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 195alin. 9 și 10 din OG 137/2000, această hotărâre putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, hotărârea neatacată constituind de drept titlu executoriu.
, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie titlu executoriu.
Cum Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 a acordat stimulente financiare în sumă de 1.700 lei RON doar pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor cu o vechime în muncă cuprinsă între 0 și 3 ani, ținând cont de faptul că toți reclamanții au o vechime de peste 3 ani și că nu au beneficiat de aceste stimulente corect prima instanță a conchis că au suferit un prejudiciu care nu poate fi înlăturat decât prin acordarea unor despăgubiri în cuantumul solicitat.
Tribunalul nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, întrucât prin analiza situației în care se află reclamanții în raport cu judecătorii cu vechimea cuprinsă între 3-5 ani, nu se înlătură și nici nu se anulează anumite dispoziții legale, după cum nici nu se adaugă la lege, ci s-a constatat că și reclamanții sunt îndreptățiți a beneficia de aceleași stimulente financiare.
Cât privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că reclamanții, salariați ai altor instituții, nu pot cere obligarea în solidar a acestui pârât la plata stimulentelor pretinse, alături de ceilalți pârâți se va constata lipsa calității sale procesuale pasive în cauză.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și în conformitate cu dispozițiile art. 304 alin.1,3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, modificându-se în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 30/23.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 4151.2/-.
Admite recursul pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr.30/23.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE, pt.JUDECĂTOR, pt.JUDECĂTOR, - - - - - -
în concediu de odihnă în concediu de odihnă
semnează Vicepreședinte semnează Vicepreședinte
Pt. GREFIER,
- -
în concediu de odihnă
semnează grefier șef
Red./29.06.2009
Thred./29.06.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Curtea de APEL TIMIȘOARA
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
