Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1091/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1091/
Ședința publică din 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.299/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul-reclamant, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.10.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 21.10.2009.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.299/8.05.2008 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, și în consecință:
A obligat pe pârâți să plătească reclamantului sporul de stres de 50% din salariul brut de încadrare pe perioada 28 ianuarie 2005 până la data de 8 mai 2008.
A respins pentru lipsa calității procesual pasive acțiunea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați să-i plătească sporul de stres în procent de 50% din indemnizația brută de încadrare, începând cu luna septembrie 2004 și în continuare, actualizat cu rata inflației la data plății.
Reclamantul a susținut prin acțiune că, în temeiul art.47 din Legea nr.50/1996, trebuia să încaseze sporul de risc de 50% din indemnizația brută de încadrare. Ca urmare a unor acte normative ulterioare, ce au modificat textul enunțat (OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006) sporul solicitat nu s-a mai calculat și nu i s-a mai acordat, deși prin ultima modificare făcută (OUG nr.27/2006) articolul 47 din Legea nr.50/1996 trebuia să reintre în vigoare. Această soluție se impune în opinia reclamantului, cu cât condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică avute în vedere de legiuitor în 1996 se mențin și în prezent.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care va cădea în pretenții, Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligația ce-i revine și să aloce sumele necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamant (fila 6).
Prin întâmpinare, același pârât a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1 septembrie 2004 - ian. 2005, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Pârâtul arată că dreptul salarial pretins prin acțiune de reclamant (care este încadrat ca personal auxiliar de specialitate) a fost abrogat, iar reintrarea în vigoare a lui nu s-a produs, pentru că abrogarea a respectat dispozițiile Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă.
Ministerul Finanțelor Publice (în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor) prin întâmpinare la cererea de chemare în garanție și la cererea de chemare în judecată, invocă lipsa calității procesual pasive, ca urmare a lipsei raportului juridic cu reclamantul. Pe fond se apără, susținând că nu poate fi obligat la plată și nici la alocarea fondurilor necesare, întrucât activitatea sa este reglementată prin lege iar formarea bugetului este, de asemenea, guvernată de dispoziții legale exprese, care nu-i permit să aloce astfel de fonduri, în baza unei hotărâri judecătorești.
Tribunalul, coroborând susținerile părților, reținut cele ce vor fi arătate în continuare.
Procedând la soluționarea cu prioritate a excepțiilor, tribunalul a constatat că în speță operează prescripția de 3 ani a dreptului la acțiune, așa cum s-a apărat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Astfel, în baza art.283 lit.a Codul muncii dreptul la acțiune pentru drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data nașterii dreptului și nu din luna septembrie 2004, așa cum cere reclamantul prin cererea de chemare în judecată.
A doua excepție este cea invocată de Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor).
Și această excepție este fondată.
Între reclamant și acest pârât nu există nici un fel de raport juridic pentru a fi obligat la plată.
Acest raport nu există nici între Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca admițând cererea de chemare în judecată, tribunalul să admită și cererea de chemare în garanție.
Pe fond tribunalul a constatat că reclamantul face parte din personalul auxiliar de specialitate și își desfășoară activitatea ca angajat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
În această calitate, a fost salarizat în baza Legii nr.50/1996, care în art.47 prevedea dreptul personalului auxiliar de a încasa sporul de 50% din salariul de bază pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Textul enunțat mai sus a fost abrogat prin nr.OUG83/2000.
ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin Decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii a hotărât că personalul auxiliar de specialitate are dreptul la sporul de risc și suprasolicitare și după intrarea în vigoare a OUG nr.83/2000.
În temeiul art.329 al.3 Cod procedură civilă, dezlegările problemelor de drept din deciziile pronunțate de în recurs în interesul legii sunt obligatorii.
În consecință, față de cele reținute, tribunalul admis acțiunea, dar numai pe perioada a trei ani, anterior introducerii acțiunii.
Cum reclamantul a promovat acțiunea la data de 28 ian.2008, drepturile pretinse vor fi acordate, începând cu data de 28 ian. 2005. Pârâții care urmează să fie obligați la plată sunt cei din acțiune, mai puțin Ministerul Finanțelor Publice, față de care instanța respins atât acțiunea cât și cererea de chemare în garanție pentru lipsa calității procesual pasive, așa cum s-a arătat anterior.
Cu privire la acordarea în continuare a sporului, tribunalul a apreciat, pe baza probelor administrate, că plata acestuia nu poate fi admisă decât până la data pronunțării. După acest moment nu există posibilitatea controlului instanței asupra îndeplinirii condițiilor legale în vederea plății.
În temeiul art.161 al.4 Codul muncii au fost obligați pârâții să actualizeze drepturile cerute cu rata inflației la data plății.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin care a solicitat modificarea ei și respingerea capetelor de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflației și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Pe fondul cauzei a solicitat a se avea în vedere decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii.
Consideră că nu există însă nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Susține și că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea, întrucât potrivit art. 131 din legea 304/2004 activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Inaltei Curți de Casație și Justiție în baza OG 75/2008, dar prin Decizia Civilă nr. 1285/09.02.2009 Inalta C de Casație și Justiție și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL GALAȚI, cauza fiind reînregistrată cu nr-.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflatia
urmărește păstrarea valorii reale obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform disp. art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurentă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp. art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu
sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.299/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./06.11.2009
Tehnored./8 ex./ 11 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Com.6 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
