Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1116/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1116/ Dosar nr-
Ședința publică din 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, împotriva sentinței civile nr.942 din data de 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 5.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.10.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 942/M/29.05.2009, Tribunalul Brașova respins excepția necompetenței materiale a instanței, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis excepția prescripției parțiale dreptului material la acțiune al reclamantului, pentru pretențiile aferente perioadei 10.06.2002 - 27.05.2005.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român - reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul și continuată de moștenitorii acestuia -, - și în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
A obligat pe pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, să calculeze și să plătească moștenitorilor reclamantului, diferențele de drepturi de natură salarială, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 27.05.2005 până la data rămânerii definitive și irevocabile prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, B-dul - nr. 7, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
A respins acțiunea pentru perioada 10.06.2002 - 27.05.2005, ca fiind prescrisă.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamant ca neîntemeiate.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și în consecință obligă pe acesta să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata unor despăgubiri egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordării sporului de 30% din indemnizația de încadrare lunara începând cu data de 10 iunie 2002, actualizata cu rata inflației la data plății, si in continuare pana la înlăturarea discriminării, respectiv cu acordarea dobânzii legale practicate de BNR, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat ca are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, iar în această calitate,lucrează cu documente clasificate nefiindu-i recunoscut și acordat sporul de confidențialitate de 15%, astfel cum primesc alte categorii de personal.
Statuând cu prioritate asupra excepțiilor de ordin procedural, tribunalul le-a soluționat în modalitatea expusă în dispozitivul de mai sus. Astfel, față de natura pretențiilor, litigiul a fost considerat ca fiind propriu raporturilor de muncă, fiind de competența acestei instanțe dezlegarea cererii. În mod corespunzător s-a apreciat că, întrucât între reclamant și Statul Român nu există raporturi directe de muncă, această parte nu are calitate procesuală pasivă. Tot astfel, tribunalul a dat dezlegare excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada mai lungă celei de 3 ani de la data înregistrării acțiunii, potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958..Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a respins-o, având în vedere faptul că nu poate fi vorba de o adăugare la lege prin admiterea acțiunii și acordarea sporurilor solicitate, în condițiile în care se invocă o stare de discriminare, prin raportare la alte categorii de personal, care beneficiază de acordarea acestui spor.
Sub aspectul fondului raportului litigios, instanța a reținut ca reclamantul a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, așa cum rezulta din carnetul de munca, iar în luna aprilie 2009 intervenit decesul acestuia, în cauză fiind introduși moștenitorii legali ai reclamantului, care au continuat acțiunea începută de acesta.
Față de starea de discriminare invocată, instanța a statuat că acțiunea de față este întemeiată.
Astfel, conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a corupției, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariul pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Analizând reglementările internaționale instanța constată că în art. 2, pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricărei discriminări, iar potrivit art. 29, pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
Articolul 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
De altfel, asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Justiție și Casație s-a pronunțat în soluționarea unui recurs în interesul legii declarat de procurorul general al României.
Astfel, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15.12.2008 s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se următoarele:,în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Având în vedere cele reținute de Înalta Curte în decizia menționată și raportat la dispozițiile art. 329 alin 3 din Codul d e procedură civilă conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, rezultă temeinicia pretențiilor reclamantelor cu privire la plata sporului de 15%.
In aceste condiții, instanța a admis in parte acțiunea, în sensul obligării pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să plătească moștenitorilor reclamantului diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de confidențialitate, în cuantum de 15% din indemnizația de încadrare lunară, începând cu data de 27.05.2005 și până la data decesului acestuia.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Cu privire la cererea de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
In conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, ale legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, obligând pe pârâtul chemat în garanție, Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, în dezvoltarea motivelor de recurs, au arătat că în ședința din 3 iulie 3008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2007 și în consecință acțiunea reclamanților care are ca obiect constatarea discriminării nu poate fi primită de către instanță, mai mult decât atât nu sunt întrunite condițiile discriminării, iar pe fondul acțiunii invocă soluția din 27 mai 2009 Curții Constituționale care a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, ceea ce face inaplicabile dispozițiile deciziei în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în acest domeniu. Cererea reclamantului este considerată ca neîntemeiată, după cum și în ceea ce privește plata drepturilor pentru viitor pentru argumentul că acest drept nu este născut și nici actualizarea sumei cu aplicare indicelui de inflație nu este legală.
Ministerul Finanțelor Publice consideră că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție, iar cu privire la fondul cauzei invocă aceleași decizii ale Curții Constituționale și inadmisibilitatea acordării ratei inflației.
Recursurile sunt nefondate.
În baza prevederilor art. 137 Cod procedură civilă curtea va analiza cu prioritate admisibilitatea cererii de chemare în garanție invocată de Ministerul Finanțelor publice.
În analiza acestei problematic, instanța constată că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ca urmare, instanța va statua că în mod întemeiat a fost admisă cererea de chemare în garanție.
Cu privire la celelalte motive de recurs, care sunt comune pentru cele două recurente, curtea constată următoarele:
În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor legale cuprinse în OUG nr. 137/2000, prin mai multe decizii Curtea Constituțională a considerat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, în speța de față, soluția instanței s-a bazat pe dispozițiile deciziei nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii.
Așa fiind, instanța nu a anulat sau a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci luând în considerare dispozițiile art. 329 alin. 3 teza ultimă din Codul d e procedură civilă care prevăd obligativitatea pentru instanțele judecătorești de a urma dezlegările de drept date de instanța supremă, a făcut aplicarea acestor dispoziții legale.
De altfel, instanța supremă a motivat amplu considerentele pentru care a reținut existența discriminării, făcând referire la dispozițiile cuprinse în decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, iar aplicarea înțelesului sintagmei de "discriminare" este supusă normelor europene, Constituția României, prin dispozițiile art. 20 alin. 2, prevăzând principiul aplicării directe și imediate ale dispozițiilor Convenției, astfel cum acestea sunt interpretate de
Cu privire la decizia nr. 838/27 mai 2009 Curții Constituționale, invocată de către recurenți, curtea reține că aceasta este pronunțată în cadrul soluționării unui conflict de natură constituțională între puterile în stat și, așa cum se reține în chiar considerentele acestei decizii " apare evident că soluția pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă. " De altfel decizia nr. 46/2008 a ÎCCJ nu a făcut obiectul analizei în cadrul deciziei sus-menționate.
În consecință decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu afectează obligativitatea respectării de către instanțele judecătorești a deciziei pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și justiție.
Criticile recurenților cu privire la acordarea simultană atât a ratei inflației cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu rata inflației.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 942/M/29.05.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./12.10.2009
Tehnoredact./16.10.2009/ 10 ex.
Jud. fond,
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Cristina Ștefăniță, Daniel
