Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1118/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1118
Ședința publică din 22 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - -
-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.512/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, intimatul-chemat în garanție STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul-chemat în garanție a depus la dosar întâmpinare în 4 exemplare, după care:
Curtea nu apreciază necesară comunicarea întâmpinării și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.512/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila -secția civilă în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, și - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Au fost obligați pârâții să plătească fiecăruia dintre reclamanți drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, reclamanților și pentru perioada 1.07.2008-1.03.2009 și reclamantului pentru perioada 1.07.2008-1.03.2009, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Ulterior, prin încheierea de ședință din 2.07.2009 s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.512/9.06.2009 a Tribunalului Brăila în sensul că la numele reclamantului se va trece corect, iar perioada pentru care se acordă drepturile bănești pentru acest reclamant este 1.08.2008- 1.03.2009 în loc de 1.07.2008- 1.03.2009.
Pentru a pronunța sentința civilă, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a Curții de APEL GALAȚI sub nr.1285/44/17.10.2008, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală, începând cu data de 1.07.2008 pentru reclamanții și, respectiv 1.08.2008 pentru reclamantul, până la data pronunțării și în continuare până la data modificării legislative care să reglementeze acest spor.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
În această calitate consideră că sunt îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, deoarece deși acest text de lege a fost abrogat prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, abrogarea s-a făcut printr-o normă legală ordinară care, potrivit Legii nr.24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu poate modifica dispozițiile unui act normativ superior, respectiv legea.
Ca argument au invocat și faptul că prin decizia nr.21/10.03.2008 ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii stabilind că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivată de faptul că nu are calitatea de angajator al reclamanților, aceștia având raporturi juridice de muncă încheiate direct cu MINISTERUL PUBLIC.
Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, deoarece ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat, întrucât numai puterea legiuitoare are competență să modifice legea bugetară anuală și nu puterea judecătorească.
La rândul său MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
Drept argument a invocat faptul că instanța nu poate da curs cererii reclamanților privind plata pe viitor a sporului solicitat deoarece ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților.
A mai arătat că decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție -Secțiile Unite trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.247/2007.
De asemenea, a solicitat respingerea capătului de cerere privind plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației ca neîntemeiat, întrucât MINISTERUL PUBLIC, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
A mai învederat instanței că între el și reclamanți nu există nici o convenție cu privire la acordarea unor dobânzi, astfel că dispozițiile nr.OG9/2000 în temeiul cărora reclamanții au solicitat acordarea dobânzilor legale nu își găsesc aplicarea.
Totodată, pârâtul a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, întrucât chematul în garanție răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete.
Ca răspuns la cererea de chemare în garanție Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ei ca nefondată deoarece potrivit Legii 500/2002, deși are obligația de a examina proiectele de buget propuse de ordonatorii principali de credite, în calitate de ordonator principal de credite nu poate vira și utiliza creditele bugetare aprobate pentru el în vederea finanțării unui alt ordonator principal de credite, cum este MINISTERUL PUBLIC.
Prin sentința civilă nr.24 F/18.02.2009 Curtea de APEL GALAȚIa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, unde acțiunea a fost înregistrată pe rolul Secției civile sub nr-.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a constatat în fapt următoarele:
Așa cum reiese din adresa nr.6248/III/13/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, reclamanții, și sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, calitate pe care și au dobândit- de la data de 1.07.2008, iar la data de 1.08.2008.
În această calitate au pretins plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Întrucât acest spor reprezintă drepturi salariale ce se acordă de către angajator, iar între reclamanți și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi directe de muncă, instanța a constatat că acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât este formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a fost respinsă acțiunea în ceea ce îl privește.
Referitor la fondul cauzei se reține că prin art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești s-a prevăzut că,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși acest spor era un drept câștigat, fiind de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul de lege a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001 și nu a mai fost prevăzut de Legea nr.567/2004 și nici de nr.OG8/2007, care reglementează în prezent drepturile de natură salarială ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Aceste dispoziții, făcând parte dintr-o lege organică, au rămas în continuare aplicabile, deoarece nu puteau fi abrogate prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, câtă vreme pe calea unei ordonanțe simple a guvernului - act normativ de inferior unei legi - nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică adoptată de Parlamentul României.
Ca urmare, abrogarea legii menționate nu poate să își producă efectele întrucât contravine normelor constituționale și Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
dispozițiilor de abrogare menționate este determinată și de prevederile art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece o atare măsură adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat reglementarea dreptului solicitat, ea aducând atingere însăși existenței acelui drept, fără ca aceasta să fie justificată de o cauză de utilitate publică.
Menținerea dreptului la sporul pretins este impusă de condițiile concrete în care magistrații își desfășoară activitatea,condiții caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
În același sens s-a pronunțat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care prin decizia 21/10.03.2008 a Secțiilor Unite dată într-un recurs în interesul legii, a constatat că și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar.
Instanța supremă a decis că norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23/1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică. A mai statuat de asemenea că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și aplicabilității în continuare a normei abrogate, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
Având în vedere că, potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, tribunalul constată că reclamanții sunt îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Apărarea pârâtului MINISTERUL PUBLIC în sensul că decizia instanței supreme trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.247/2007 nu poate fi primită întrucât contravine celor constatate prin decizie și, în plus, se bazează pe un act normativ care nu le este aplicabil reclamanților procurori.
De altfel, prin adresa nr.1926/III/13/2009 Tribunalul Brăilaa comunicat instanței că, potrivit Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, începând cu data 1.03.2009 reclamanții beneficiază de plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pentru aceste considerente instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, respectiv reclamanților și pentru perioada 1.07.2008-1.03.2009, iar reclamantului pentru perioada 1.08.2008-1.03.2009.
Cu privire la cererea de actualizare a acestor drepturi salariale se reține că potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, ntârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Reclamanții sunt deci îndreptățiți să primească daune-interese pentru neplata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Atât actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate, cât și acordarea de dobândă legală la această sumă au însă scopul de a acoperi daunele create prin neplata la timp a dreptului salarial pretins.
Întrucât reclamanții nu pot primi de două ori reparații pentru aceste daune, iar potrivit acțiunii au optat întâi pentru actualizarea cu indicele de inflație, instanța a obligat pe pârâți să plătească sporul de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică actualizat cu indicele de inflație la data plății.
În ce privește cererea de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, se reține că prin ea se solicită ca acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Într-adevăr, potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, elaborarea bugetului se face de către acest minister, pe baza propunerilor înaintate de ordonatorii principali de credite. Bugetul se întocmește în numele Guvernului și este supus spre aprobare Parlamentului, iar Ministerul Finanțelor Publice dispune măsuri pentru aplicarea politicii fiscal bugetare în numele Guvernului.
Prin acțiune nu s-a solicitat însă ca MINISTERUL PUBLIC să adopte un proiect de rectificare a bugetului, ci să plătească anumite drepturi salariale.
Chiar dacă plata acestor drepturi implică rectificarea bugetului pârâtului, care este ordonator principal de credite, trebuie să se țină seama că alocarea pentru ordonatorii principali de credite a fondurilor necesare cheltuielilor se realizează prin bugetul de stat, nu de către Ministerul Finanțelor Publice.
Ca urmare, având în vedere obiectul cererii de chemare în garanție și dispozițiile art.60 Cod procedură civilă, instanța a constatat că este nefondată cererea de chemare în garanție, fiind respinsă.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, potrivit dispozițiilor art.55 din Legea 304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei a solicitat a se avea în vedere Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii.
considerat că nu există însă nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
A susținut și că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în situația în care a admis acțiunea, întrucât potrivit art. 131 din Legea 304/2004 activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Prin întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, reiterând lipsa calității sale procesuale pasive în efectuarea plăților drepturilor bănești solicitate de reclamanți, pentru care este necesară autorizarea bugetară și asigurarea fondurilor prin bugetul aprobat în condițiile legii.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la actualizare, se reține că otrivit p. dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflatiei urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință Codul muncii, prin dispozițiile art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform dispozițiilor art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurentă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, dispozițiile art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin dispozițiile art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
În consecință, pentru toate considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de pârâta MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B împotriva sentinței civile nr.512/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.512/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22.10. 2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - -
Grefier
-
Red./2.12.2009
Dact./7 ex/10.12.2009
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin
