Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1169
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurenții DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE V și MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.192/5.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G, MINISTERUL PUBLIC, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și intimații-reclamanți, G, NF., G, G, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.10.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 27.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin acțiunea înregistrată la nr- reclamanții, A, G, reclamant, G, și G, în calitate de procurori la unitățile de parchet din județul V au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, solicitând ca prin hotărâre să se constate discriminarea existentă între alte categorii profesionale și procurori prin neacordarea acestora din urmă a următoarelor drepturi și să fie obligați la plata lor:
1. sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege începând cu 01 ianuarie 2001 și până la 31 ianuarie 2004, toate aceste sume indexate și reactualizate cu indicele de inflație, începând de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă:
2. salarii egale cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pe o perioadă de trei ani raportată la data sesizării instanței și în continuare până la încetarea discriminării;
3. înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sporul de vechime le-a fost acordat începând cu 01.02.2004 și pentru viitor prin sentința civilă nr.252/15.03.2007 a Tribunalului Vrancea dar că li se cuvine acest spor și pentru perioada 01.01.2001 - 31.01.2004 întrucât termenul de prescripție începe de la data când s-a constatat discriminarea și s-a emis decizia nr.XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată la 23.10.2007 în Monitorul Oficial.
Pentru al doilea capăt de cerere reclamanții au arătat că sunt discriminați sub aspectul remunerației diferite a muncii, față de procurorii din cadrul SDIICOT aceștia fiind salarizați ca procurori ai Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție deși toți desfășoară aceeași muncă.
Această discriminare a fost constatată prin sentința civilă nr.109 din 02.03.2006 a Tribunalului Vrancea și pârâții au fost obligați să suporte sumele ce rezultă din discriminarea creată.
În continuare legiuitorul prin art.11 din OG nr.27/2006 a creat aceeași discriminare motiv pentru care reclamanții au solicitat această sumă începând cu data intrării în vigoare a OG nr.27/2006.
În drept au fost invocate Declarația Universală a Drepturilor Omului, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG nr.137/2000, codul muncii.
Prin precizarea depusă la dosar reclamanții au arătat că solicită sporul de vechime începând cu 01.11.2000 și nu 01.01.2001 cum din eroare s-a trecut în acțiune.
Prin cererea din 19 decembrie 2007 Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca în situația în care se va admite cererea reclamanților să se dispună ca acest minister să fie obligat la alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
S-a arătat că Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este finanțat de la bugetul de stat și că Ministerul Finanțelor Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat.
Prin întâmpinare Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului pe motiv că în temeiul art.27 al.1 din OG nr.137/2000 competența aparține Judecătoriei Focșani, instanță de drept comun, competentă să constate discriminarea.
A invocat prescripția dreptului la acțiune întrucât față de data formulării acțiunii pretențiile pentru perioada 01.01.2001-31.01.2004 sunt formulate cu depășirea termenului de 3 ani.
A solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Pentru sporul de vechime s-a pronunțat Decizia XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pentru pretențiile din al doilea capăt de cerere s-a susținut că în speță nu sunt aplicabile disp.art.2 al.2 din OG nr.137/2000 neexistând nici o discriminare. Salarizarea procurorilor DIICOT are în vedere nivelul parchetului în cadrul Ministerului Public.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister întrucât el este ordonator principal de credite, iar creditele ce i-au fost acordate nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult între reclamanți și acest minister nu există nici un raport.
La 14.01.2008 reclamantul a făcut precizări la acțiune arătând că începând cu 15.07.2003 a fost delegat la Serviciul Teritorial Anticorupție G din cadrul Parchetului Național Anticorupție în prezent DNA din cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Această din urmă Direcție a invocat de asemeni excepția prescrierii dreptului pentru vechimea în muncă iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că dreptul la vechimea în muncă a fost abrogat expres prin OG nr.83/2000 și că pentru al doilea capăt de cerere nu există discriminare.
A mai arătat că pentru perioada în care reclamantul a lucrat la DNA a beneficiat de sporul de anticorupție.
DNA a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestuia în situația admiterii acțiunii la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pentru anul 2007 care să includă alocarea sumelor respective.
Prin Sentința Civilă nr. 192/2008 Tribunalul Vranceaa respins excepțiile necompetenței materiale și a prescripției dreptului la acțiune formulate de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și de Direcția Națională Anticorupție.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și în consecință:
A admis acțiunea civilă, cu modificările ulterioare formulată de formulată de reclamanții, A, G, reclamant, G, și G împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE.
I-a obligat pe pârâți să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă începând cu 01.11.2000 și până la 31.01.2004 pentru, G pentru perioada 01.11.2000 - 01 octombrie 2004 pentru reclamantul și pentru perioada 01 septembrie 2001 - 31 ianuarie 2004 pentru, sume ce se vor reactualiza în raport de indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
I-a obligat pe pârâți să plătească fiecărui reclamant o îndemnizație corespunzătoare coeficientului de multiplicare din anexa A la OUG nr.27/2006, nr.art.6-13 pentru funcțiile de prim procurori și procurori de execuție cu începere de la 10 aprilie 2006 și în continuare, sume ce se vor reactualiza cu indicele de inflație de la data scadentei fiecărei sume și până la data plății efective.
A dispus înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins ca neîntemeiată cererea privind plata sporului de vechime formulată de, și.
A dispus ca la stabilirea drepturilor cuvenite reclamanților să se aibă în vedere datele înscrise în tabelul anexă care cuprinde perioadele în care aceștia au fost în activitate și în raport de data transferării a numiților și
În motivare tribunalul reține următoarele:
Reclamanții sunt procurori la unitățile de parchet din județul V și prin prezenta acțiune au solicitat anumite drepturi bănești ce li se cuvin ca urmare a unei discriminări față de alte categorii profesionale. Acțiunea vizând drepturi salariale derivând din raporturi de muncă este de competența tribunalului și nu judecătoriei motiv pentru care excepția necompetenței materiale invocate de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și de Direcția Națională Anticorupție a fost respinsă ca nefondată.
De asemenea s-a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice V pentru acest minister și s-a admis în consecință cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor având în vedere că deși acest minister nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Pe fondul cauzei tribunalul reține următoarele:
Cu privire la vechimea în muncă se reține că acest drept a fost prevăzut pentru judecători, procurori și personalul auxiliar prin Legea nr.50/1996 art.31 devenit după republicare art.33. Ulterior prin OG nr.83/2000 de modificare a Legii nr.50/1996 a fost introdus la art.33 un nou aliniat cu următorul cuprins, Prevederile aliniatului 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților". Prin urmare OG nr.83/2000 nu a mai prevăzut expres sporul de vechime pentru magistrați dar nici nu conține o dispoziție expresă de abrogare a art.31 devenit art.33 în ce privește sporul de vechime pentru magistrați.
Nici OUG nr.177/2002 privind salarizarea magistraților și personalului auxiliar conține vreo mențiune expresă de abrogare a art.33 referitoare la sporul de vechime.
A considera în aceste condiții că puteau beneficia de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații ar însemna pe de o parte a nesocoti dispozițiile art.137 al.1 din codul muncii anterior ce prevedea sporul de vechime și care erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturile juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă iar pe de o parte înseamnă a se încălca principiul egalității în drepturi ceea ce ar face incidente dispozițiile OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul de vechime atât timp cât personalul auxiliar i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
În acest sens s-a pronunțat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin decizia nr.XXXVI din 07 mai2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-au interpretat dispozițiile Legii nr.50/1996 OG nr.83/2000 și art.50 din OG nr.177/2000 în sensul că magistrații beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Reclamanții au obținut sporul de vechime începând cu 01.02.2004 pentru viitor prin sentința civilă nr.252/15.03.2007 a Tribunalului Vrancea. Pentru perioada solicitată prin prezenta acțiune reclamanții au dreptul la sporul de vechime pentru aceleași considerente motiv pentru care acest capăt de cerere va fi admis urmând a se avea în vedere pentru fiecare reclamant perioada lucrată întrucât sunt și reclamanți care au fost pensionari.
Întrucât reclamanții, și au fost încadrați ulterior perioadei pentru care s-a solicitat prin prezenta acțiune sporul de vechime cererile acestora au fost respinse ca neîntemeiate.
Cât privește prescripția dreptului la acțiune tribunalul reține că dreptul la acțiune s-a născut de la data publicării în Monitorul Oficial al Deciziei nr.XXXVI/2007 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin care s-a constatat discriminarea. În raport de această dată dreptul la acțiune nu este prescris motiv pentru care s-a respins această excepție.
Referitor la al doilea capăt de cerere tribunalul reține că și acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr.508/2004 a fost creată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca o structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care, în localitățile în care funcționează curțile de apel, au servicii și birouri în toate reședințele de județ unde funcționează tribunale.
Conform art.2 al.3 din Legea nr.508/2004 și a codului d e procedură penală, reclamanții, în cauzele instrumentate au aceleași competențe și prestează aceeași muncă ca și procurorii DIICOT.
Persoanele nemulțumite de soluțiile dispuse de procurorii DIICOT, în cauzele instrumentate de aceștia, pot formula plângere, conform art.2781cod procedură penală la instanța competentă, judecata făcându-se cu participarea procurorilor de la parchete de pe lângă curțile de apel și tribunale.
Judecarea în fond, apel, și recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT se face de curțile de apel sau tribunale, de către judecătorii acestora cu participarea procurorilor de la parchete, care au competența să aprecieze asupra legalității și temeinicie rechizitoriilor și, independenți fiind pot pune concluzii de achitare sau de condamnare, conform convingerilor lor. Tot ei, apreciază asupra oportunității atacării cu apel sau recurs a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele în care au pus concluzii.
Judecătorii primind rechizitoriile DIICOT efectuează cercetarea judecătorească prin administrarea tuturor probatoriilor pentru justa soluționare a cauzelor și pronunță hotărârea pe care o motivează în fapt și în drept.
Rezultă deci, că procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii precum și judecătorii sunt discriminați, întrucât pentru aceeași muncă și competență, ca și a procurorilor din cadrul DIICOT au salarii mult inferioare încălcându-se astfel principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare prevăzut de art.1 al.2 lit.c pct.1 din OG nr.137/2000 dar și de Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamanților, în raport cu funcțiile deținute de aceștia, o îndemnizație corespunzătoare coeficientului de multiplicare prevăzut în anexa A la OUG nr.27/2006, cu începere de la 10 aprilie 2006, data intrării în vigoare a acestui act normativ, prin care s-a creat discriminarea.
Toate sumele reprezentând drepturi bănești acordate prin această sentință vor fi reactualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadentă fiecărei sume și până la data plății efective.
S-a dispus înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
La stabilirea efectivă a drepturilor cuvenite reclamanților se vor avea în vedere perioadele în care aceștia au fost efectiv în activitate, și data transferării reclamanților și
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V și MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție.
În motivarea recursului său, Ministerul Finanțelor Publice a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, întrucât nu are raporturi de muncă cu reclamanții, nicio atribuție legată de plata unor drepturi de natură salarială către aceștia și nici de a include anumite sume în bugetul Ministerului Public, așa cum rezultă din legile de organizare.
În motivarea recursului său MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție a susținut că hotărârea este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea competentei materiale a instanței de fond, având în vedere dispozițiile art. 36 din OUG 27/2006, considerând că litigiul trebuia judecat de Judecătoria Focșani.
De asemenea a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.11.2000-31.01.2004, motivat de faptul ca potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Pe fondul cauzei a considerat că sunt aplicabile dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Referitor la solicitarea de acordare a indemnizațiilor egale cu ale procurorilor DIICOT consideră că instanța de fond și-a depășit limitele puterii sale producând o imixtiune în sfera de atribuții a puterii legislative contrar disp.art.16 din Constituție. Prin sentința pronunțată la instanța de fond în mod nelegal s-a adăugat la lege ceea ce reprezintă o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
A învederat că legea bugetului de stat nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu disp. art. 14 al. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prev. art. 29 al. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47: "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate de recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază acestea sunt fondate, urmând a fi modificată în parte Sentința Civilă nr. 192/2008 a Tribunalului Galați, față de următoarele considerente:
Este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor întrucât, obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi de natură salarială ca urmare a muncii prestate de reclamanți într-o instituție aflată în subordinea pârâtului MINISTERUL PUBLIC. Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice de muncă directe cu reclamanții și nu are calitatea de angajator pentru a putea fi obligat la plata unor drepturi salariale. În consecință, urmează a fi admis recursul declarat de acesta, iar în baza disp. art. 137 alin. 1.pr.civilă, să se respingă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
De asemenea, este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sporul de vechime în muncă aferent perioadei 01.11.2000-31.01.2004, față de data formulării acțiunii (05.12.2007) și față de disp. art. 283 lit. c din codul muncii care prevăd un termen de prescripție extinctivă de 3 ani.
Potrivit art. 166 din codul muncii acțiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi promovate în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În acest caz, dreptul la acțiune se naște succesiv, la data la care trebuiau achitate drepturile bănești, iar nu la data la care persoana a cunoscut că a fost păgubită precum și pe cel care răspunde de pagubă, situație aplicabilă în cazul răspunderii civile delictuale.
De asemenea, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamanților că au aflat de existența dreptului abia în luna mai 2007 odată cu publicarea în Monitorul Oficial deciziei în interesul legii nr. XXXVI/2007.
Un recurs în interesul legii se promovează în condițiile în care există soluții diferite în aceeași chestiune juridică, deci aceasta presupune promovarea mai multor acțiuni și pronunțarea unor hotărâri judecătorești, lucru care nu ar fi fost posibil dacă dreptul la acțiune nu s-ar fi născut.
Scopul unui recurs în interesul legii este asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României așa cum rezultă din disp.art.329 al.1 din Cod procedură civilă în situația în care anumite chestiuni de drept au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Așadar, Decizia nr. XXXVI/2007 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte declarative, nu dă naștere nici unui drept și nu are nici o influență asupra cursului prescripției extinctive.
În prezenta cauză, acțiunea a fost introdusă după termenul de 3 ani prevăzut de lege, ca urmare pentru drepturile bănești solicitate a intervenit prescripția.
Referitor la capătul de cerere privind plata unor salarii egale cu ale procurorilor DIICOT, curtea reține că în mod greșit instanța de fond a considerat că acesta este întemeiat.
Salarizarea procurorilor este reglementată prin dispozițiile OUG nr.27/2006, astfel cum au fost aprobate prin Legea nr.45/2007.
Principiul instituit prin dispozițiile art.3 al.l din OUG nr.27/2006 este acela al salarizării judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență.
Prin acțiunea de față, reclamanții au invocat existența unei discriminări privind modalitatea de salarizare a acesteia in raport cu cea prevăzută pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, salarizați potrivit art.II raportat la art.6-13 al.l de la lit.A din anexa la OUG nr.27/2006, in raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Numai că, pentru asemenea structuri legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art.75 și 80 din Legea nr.304/2004 ca acestea să funcționeze în cadrul Ministerului Public la nivelul Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, situație ce corespunde unei modalități de salarizare diferită după nivelul parchetului, potrivit principiilor instituite de art.3 al.l din OUG nr.27/2006, cu modificările ulterioare.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG nr. 137/2000.
Potrivit art. 1 din OG nr. 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate in situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fară ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/20908 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.l din OG nr. 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art.l art.2 al.(3) și art.27 al.(l) lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.l al.(4) din Constitute, precum și prevederile art.61 al.(i), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția-art.126 al.(l) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Față de aceste considerente acest capăt de cerere va fi respins ca nefondat.
Având în vedere că acțiunea principală a fost respinsă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 Cod procedură civilă, va fi respinsă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-prin DGFP V, împotriva sentinței civile nr.192/5.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.192/5.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.192/2008 a Tribunalului Vrancea, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Respinge capătul de cerere privind sporul de vechime în muncă, fiind prescris dreptul la acțiune.
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind salariile egale cu ale procurorilor din cadrul DIICOT.
Înlătură dispozițiile contrare și menține celelalte dispoziții din sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - -
Grefier
-
Red./18.11.2009
Dact./7 ex/25.11.2009
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin
