Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1198/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1198
Ședința publică din 20 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A, împotriva sentinței civile nr. 1130 pronunțată la 16 octombrie 2007 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, R, )., ta, și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, DIICOT - Structura Centrală, având ca obiect drepturi salariale - plata sporului de confidențialitate de 15%.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
Pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului lor la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 11 iulie 2007 sub nr. 3006/108, reclamanții, R, )., - procurori și, ta, - grefieri și, - funcționari publici au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, DIICOT - Structura Centrală, Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, să se efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
In motivarea acțiunii arată că prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate,funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază; că un spor de 15% de confidențialitate este prevăzut și de art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 pentru funcționarii publici prevăzuți în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Mai arată că în raport de dispozițiile OG nr. 19/2006 este evidentă voința legiuitorului de a acorda sporul de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate, nu doar celor prevăzute de Legea nr. 444/2006, respectiv celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și siguranță națională; că deși procurorii și personalul auxiliar de specialitate dețin certificate și autorizații ORNIS și gestionează informații clasificate, nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru toate celelalte categorii de persoane enumerate; că aceeași este și situația funcționarilor publici din cadrul parchetelor.
Prin sentința civilă nr. 1130 pronunțată la 16 octombrie 2007, instanța a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 11 iulie 2004 invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis în parte acțiunea reclamanților, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să calculeze și să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 11 iulie 2004 - până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești și pentru viitor, drepturi care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la executarea hotărârii judecătorești; a obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor încasate, a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul Ministerul Public și a obligat chematul în garanție să pună la dispoziția pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție sumele de bani necesare plății drepturilor salariale, respectiv a sporului de confidențialitate de 15% către reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că date fiind prevederile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1 ianuarie 2004 - 11 iulie 2004 sunt prescrise.
A apreciat că Tribunalului Arad îi revine competența de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 2 alin. 1 lit. C Cod procedură civilă, raportat la art. 284 alin. 1 și 2 Codul muncii, precum și art. 70 și 71 din Legea nr. 168/1999.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice a fost reținută dată fiind calitatea acestuia de reprezentant al statului și dat fiind că despăgubirile urmează a se achita din fonduri provenite de la bugetul de stat.
In ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice a reținut că este întemeiată, în condițiile în care acest minister îndeplinește actele materiale și de dispoziție de a pune la îndemâna Ministerului Public sumele necesare plății drepturilor bănești pretinse de reclamanți.
Sub aspectul fondului a reținut că art. 9 din Legea nr. 182/2002 obligă la asigurarea protecției informațiilor clasificate care vizează și protecția juridică, protecția trebuind asigurată de către magistrați și de către personalul auxiliar de specialitate.
informațiile clasificate aceste persoane beneficiază de un spor de 15% potrivit cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002.
A mai reținut că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, ordonanța de urgență a guvernului nr. 19/2006 în art. 3 acordă un spor de 15% pentru personalul din instituțiile publice, categorie din care fac parte și reclamanții și că datorită faptului că anumite informații clasificate se obțin sub supravegherea procurorilor, procurorii și personalul auxiliar de specialitate dețin certificate și autorizații ORNIS și gestionează informații clasificate, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice A, prin DGFP A și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, recursuri înregistrate inițial la Curtea de Apel Timișoara sub nr-, iar apoi ca urmare a apariției OUG nr. 75/2008 la ÎCCJ B sub nr-, iar ulterior, urmare a declarării neconstituționalității OUG nr. 75/2008, reînregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arată că în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția lipsei competenței materiale de soluționare a cauzei, deoarece art. 36 din OUG nr. 27/2006 dă în competența Curții de Apel București soluționarea contestațiilor formulate de personalul nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale; că reclamanții solicită prin acțiune drepturi de natură salarială, iar nu despăgubiri; că dispozițiile Codului muncii au caracter de normă generală, nefiind aplicabile în speță.
Mai arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității lui procesual pasive, deoarece Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat;că el nu poate fi obligat la plata unor sume de bani către angajații altor instituții și nu poate aloca sume de bani care nu sunt legate de activitatea instituției lor.
Invocă inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, motivat de faptul că în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor nu există nici o obligație de garanție sau despăgubire, iar între persoana încadrată în muncă, parte în litigiu și eventualul chemat în garanție nu există raporturi juridice de muncă.
Sub aspectul fondului arată că acțiunea este neîntemeiată în condițiile în care reclamanții nu fac parte din niciuna din categoriile identificate în mod cu totul limitativ de legiuitor; că nici teoria discriminării nu poate fi susținută, deoarece dacă s-ar accepta această idee s-ar ajunge la concluzia că este rezonabil ca alături de magistrați și funcționari publici de la oricare instituție să beneficieze de aceleași drepturi salariale, de aceeași coeficienți de multiplicare salarială și, de ce nu, de aceleași drepturi la pensionare, respectiv pensie de serviciu și pensie de la.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Publica solicitat casarea sentinței recurate și urmare a rejudecării cauzei respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arată că hotărârea este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 2 din Ordonanța de urgență nr. 27/2006, deoarece acordarea sau nu a unui spor ce se aplică la indemnizația de bază în temeiul căreia se calculează drepturile salariale este la rândul său un drept de natură salarială, iar acordarea sau neacordarea sa poate fi contestată în condițiile stabilite de dispozițiile OUG nr. 27/2006.
Sub aspectul fondului arată că reclamanții au calitatea de magistrați și că nefiind cadre militare în activitate sau militari angajați pe bază de contract nu pot beneficia de prevederile Legii nr. 444/2006; că nu au nici statut de funcționari publici cu statut special; că în mod greșit instanța de fond a dispus plata sumei actualizate cu indicele de inflație, fără a avea temei legal pentru aceasta.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile neîntemeiate, urmând a le respinge cu următoarea motivare:
În mod corect prima instanță a soluționat excepția de necompetență materială invocată în cauză de pârâți.
Reclamanții - procurori nu au contestat decizia de stabilire a drepturilor salariale emisă de procurorul general, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 36 din OUG nr. 27/2006, iar în privința personalului auxiliar de specialitate salarizat potrivit OUG nr. 8/2007, acest text de lege nu are incidență.
Reclamanții au invocat neplata unui spor la care apreciază că sunt îndreptățiți ca urmare a situației discriminatorii create în raport de alte categorii de bugetari care au obligația de păstrare a confidențialității și care beneficiază de acest spor, situație în care în cauză sunt incidente dispozițiile art. 284 alin. 1 și 2 Codul muncii.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instan ța împărtășește opinia că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclaman ții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a drepturilor salariale, care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
Legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat.
Referitor la criticile ce au fost aduse hotărârii de fond prin recursurile declanșate de pârâți, instan ța reține că, intr-adevăr,dreptul de a stabili prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu,vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de, repaus săptămânal, inclusiv obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la informațiile despre care angajații au luat cunoștință pe parcursul derulării raporturilor de muncă.
Ori dacă pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați Codul muncii,in ale sale art.20,21,26,117 și următoarele, dar și actele normative cu caracter special ale diferitelor categorii de bugetari cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea direct ori indirect a unor sporuri sau procente egale, ce se raportează la salariile de bază diferențiate in raport cu natura atribuțiilor, modul de acces în respectiva profesie, pregătirea inițială, continuă,modul de negociere etc. nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru executarea obligației de confidențialitate, iar alții nu.
În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,instan ța va înlătura argumentele pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, nici conținutul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu pot fi invocate cu succes de recurent pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. deoarece în speță nu instanța de fond nu a înțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci să acorde despăgubiri pentru omisiunea legiuitorului.
O atare abordare a atribuțiilor judiciare in materie este conținută de alin. 15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE,privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, in care se menționează că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Instanța nu va putea reține nici incidența in speță a motivului de reformare prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ., de vreme ce prima instanță a apreciat in mod corect că reclamantelor le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică,de confidențialitate" prin Legea de organizare judiciară, Codul deontologic și respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul magistratului al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Din însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclaman ți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, așa încât aceștia se află într-o situație identică cu salariații bugetari cărora li s-a recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială, ca urmare a faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate. Rezultă deci că reclamantele deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitoare ale acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În speță prezintă relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, respectiv existența obligației de confidențialitate în sarcina reclamantelor, nefiind determinant criteriul categoriei socio-profesionale pentru că acest aspect al categoriei socio-profesionale nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege.
În concluzie, după cum corect a sesizat și tribunalul, prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidențialitate, reclamantele sunt în mod evident și grav discriminate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
De altfel, doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
In fine,un rol important in orientarea instanței de recurs spre soluția pe care o va pronunța in prezentul l-a avut Decizia nr. 46/2008,pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Pentru considerentele expuse,văzând că potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept de către instanța supremă pe calea recursului in interesul legii sunt obligatorii, instan ța va face aplicarea dispozițiilor legale in discuție,sens in care va constata că reclaman ții beneficiază de drepturile salariale solicitate prin acțiune,iar hotărârea pronunțată in fond este legală și temeinică.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va respinge recursurile declarate de către pârâți ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A, împotriva sentinței civile nr. 1130 pronunțată la 16 octombrie 2007 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, R, )., ta, și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, DIICOT - Structura Centrală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20 august 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
02.11.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
