Pretentii civile. Speta. Decizia 1199/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1199
Ședința publică din 20 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, în calitate de succesoare a defunctului și reprezentant legal al minorului, C, împotriva sentinței civile nr. 81 pronunțată la 21 octombrie 2008 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, intervenienții intimați și și pârâții intimați Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Tribunalul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
Recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului lor la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 12 iunie 2008 sub nr. 4884/30, reclamanții, în calitate de succesoare a defunctului și reprezentant legal al minorului, C, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Tribunalul C S, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discrimării solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din OG nr. 137/2000, suma actualizată la data plății, precum și la plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit OG nr. 9/2000 de la data nașterii dreptului la acțiune și eventualelor cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii s-a arătat că din adresele nr. 42140, 42717/30.04.2008 emise de Ministerul Justiției reiese că personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 147/1997, fiind enumerate în acest sens ordinele emise de ministrul justiției, respectiv ianuarie 2006 - 42140, nr. 419, mai 2006 - nr. 1209, august 2006 - 1853
S-a invocat existența unei discriminări, întrucât tratamentul cu privire la acordarea stimulentelor nu este egal, deși potrivit normelor interne, atât magistrații și personalul auxiliar de specialitate, cât și personalul asimilat magistraților beneficiază de drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, fiind invocate dispozițiile OG nr. 137/2000, OG nr. 77/2003 și Legea nr. 27/2004.
Prin încheierea nr. 2581 din 24 iunie 2008, față de dispozițiile OUG nr. 75/2008, cauza a fost înaintată spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara, unde a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 81 pronunțată la 21 octombrie 2008, instanța a respins acțiunea reclamanților și cererile de intervenție în interes propriu ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pentru a fi calificată discriminatorie, o faptă trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, respectiv existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații în poziții comparabile), precum și existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 și că tratamentul diferențiat nu trebuie să fie justificat obiectiv de un scop legitim și trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic sau social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
A apreciat că în speță tratamentul diferențiat este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim, la baza acestora stând natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii; că scopul stimulentelor este acela de a premia, stimula și recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale curente, ceea ce îi conferă ordonatorului principal de credite o largă posibilitate de apreciere cu privire la persoanele care urmează să le primească, iar acordarea stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestora.
A concluzionat că nu se poate reține existența unei discriminări în cauză, deoarece nu există un drept la acordarea de stimulente ori un drept de a fi premiat conferit sau garantat de vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs reclamanții, în calitate de succesoare a defunctului și reprezentant legal al minorului, C, recurs înregistrat inițial la Înalta Curte de Casație și Justiție B sub nr-, iar ulterior ca urmare a declarării ca neconstituționale a OUG nr. 75/2008 reînregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
Arată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit conceptul de discriminare în soluționarea cauzei și că nu a avut în vedere și analizat în verificarea incidenței discriminării că, deși consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiției sunt asimilați magistraților, respectiv beneficiază de aceleași drepturi precum magistrații, conform legii, au fost supuși unei salarizări diferite, prin acordarea stimulentelor de către ordonatorul principal de credite, ceea ce a condus la instituirea unui tratament discriminatoriu în cadrul aceleiași categorii socio-profesionale.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arata ca in mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile discriminării, deoarece nu există un drept la acordarea de stimulente ori un drept de a fi premiat conferit sau garantat prin vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
A mai arătat că însăși noțiunea de stimulent oferă o largă posibilitate de apreciere angajatorului cu privire la persoanele care urmează să le primească. Mai mult, scopul stimulentelor este acela de a recompensa în mod diferențiat angajații în funcție de aprecierea rezultatelor realizate de angajator sau ordonatorul de credite și în funcție de sumele disponibile pentru această destinație; că acordarea stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestora; că în același sens este și practica judiciară.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
In mod corect a interpretat și aplicat prima instanță dispozițiile legale care reglementează discriminarea și a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței discriminării.
Potrivit prevederilor Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, aprobate prin nr. 1008/C/19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.
Fondul astfel constituit este utilizat pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic și administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului justiției, al Institutului Național de, Institutului Național de Expertize Criminalistice și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu.
au rolul de a recompensa persoanele care în desfășurarea activității și îndeplinirea sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii, ordonatorul de credite având posibilitatea largă de apreciere a persoanelor care urmează a fi recompensate, în funcție de anumite criterii.
Ordinul MJ prev ăzând anumite criterii pentru acordarea acestora, înseamnă că acest drept nu este unul egal și absolut, ci unul condiționat de îndeplinirea anumitor criterii care diferă în funcție de categoria de personal și anume pentru judecători sunt anumite criterii, pentru celelalte categorii de personal alte criterii, iar persoanele care ar urma să beneficieze de aceste stimulente sunt și ele stabilite de colegiile de conducere ale instanțelor, în cazul judecătorilor și de Ministrul Justiției pentru personalul din Ministerul Justiției.
Dat fiind scopul stimulentelor, acela de a premia, de a stimula, precum și criteriile largi de apreciere pe care le are ordonatorul de credite fac să nu existe un drept de a fi premiat, ci doar o posibilitate recunoscută ordonatorului de credite de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile stabilite prin norme interne aprobate prin ordinul ministrului.
Mai mult, art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 apreciază ca discriminatorii deosebirile, excluderile, restricțiile sau preferințele pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingere, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
Aceste condiții de existență a discriminării nu sunt îndeplinite în speță. Câtă vreme nu există nici un drept al angajatului la premiere și nici o obligație a angajatorului de a acorda stimulente tuturor angajaților în același timp, iar criteriile pe baza cărora s-au acordat stimulente unei categorii socio-profesionale din cadrul MJ nu sunt din cele prevăzute de art. 2 din OG nr. 137/2000, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamanților.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va respinge recursul reclamanților ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanții, în calitate de succesoare a defunctului și reprezentant legal al minorului, C, împotriva sentinței civile nr. 81 pronunțată la 21 octombrie 2008 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20 august 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
2.11.2009
Primă instanță.
, - Curtea de Apel Timișoara
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
