Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1204/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1204
Ședința publică din 20 august 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Justiției și DGFP, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 27 din data de 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2616/2008, în contradictoriu cu reclamantul și pârâții intimați Tribunalul Arad și Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect drepturi bănești - plata sporului de vechime.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului lui la dezbateri.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 9 aprilie 2008 sub nr. 902/108, reclamantul, asistent judiciar și ulterior magistrat consultant la Tribunalul Arad, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să dispună repunerea în termen, să oblige pârâții să-i achite drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă, calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2000 - 31 mai 2003, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la data achitării integrale a debitelor, să i se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor necesare achitării dreptului.
In motivarea acțiunii arată că prin hotărârea pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului CSis -a admis cererea de intervenție și i s-a acordat sporul de vechime în muncă până la data de 30 iunie 2004; că prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 ICCJ B s-a stabilit în interesul legii că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și asistenții judiciari beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege. Apreciază că prin această decizie a fost repus în termen pentru a solicita drepturile cuvenite și pentru perioada pentru care nu s-au acordat.
Mai arată că stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000; că recunoașterea acestui drept doar în favoarea personalului auxiliar de specialitate ar însemna încălcarea principiului egalității în drepturi; că prin completările aduse OUG nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007 dreptul la sporul de vechime a fost reintrodus, ceea ce demonstrează că legiuitorul a considerat că și pentru categoria profesională a magistraților un asemenea drept trebuie să aibă caracter permanent.
In drept invocă art. 33 din Legea nr. 50/1996, art. 161 Codul Muncii, art. 1 din OG nr. 137/2000.
Prin sentința civilă nr. 27 pronunțată la 12 mai 2008, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice B, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada septembrie 2003 - mai 2003, admis acțiunea reclamantului, a dispus repunerea în termen, a obligat pârâții să achite reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2000 - 31 mai 2003, obligat pârâții să achite reclamantului aceste drepturi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor până la data achitării integrale a debitelor, a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B să aloce fondurile necesare plății sumelor ce urmează să fie încasate de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 4/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile reunite s-a stabilit față de dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 raportat la art. 1 pct. 32 din OUG nr. 160/2000 că judecătorii și procurorii și ceilalți magistrați au beneficiat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007 de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege, decizia ÎCCJ și HG nr. 232/2004 fiind acte de recunoaștere a acestui drept magistraților, făcută în beneficiul acestora.
A mai reținut că prin această recunoaștere potrivit art. 16 alin. 1 litera a din Decretul nr. 167/1958 a fost întreruptă prescripția.
În ce privește excepția necompetenței materiale invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 248 Cod civil, fiind vorba de executarea unor drepturi care decurg din lege, iar nu de stabilirea unor drepturi care ar atrage competența despre care face vorbire art. 36 din OUG nr. 27/2006.
A apreciat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, date fiind atribuțiile conferite de Legea nr. 500/2002 și HG nr. 208/2005 de coordonare a activităților privind sistemul bugetar, de răspundere pentru elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete, aprobarea prin bugete a sumelor pentru instituțiile publice, care în temeiul OG nr. 22/2007 vor executa obligațiile de plată privind titlul executoriu.
Sub aspectul fondului a reținut că reclamantul a fost asistent judiciar la Tribunalul Arad în perioada 2000 - 2004, beneficiind până la intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 de un spor de vechime în raport cu vechimea în muncă.
A înlăturat apărarea pârâților conform căreia acest spor ar fi fost inclus în indemnizația de încadrare, deoarece OG nr. 177/2002 vorbește numai despre vechimea în magistratură, nu despre vechimea în muncă.
A mai reținut că aplicabilitatea în continuare și după intrarea în vigoare a OG. 177/2002 a sporului de vechime pentru magistrați este impusă de dispozițiile art. 4 din OG nr. 27/2006 completată de Legea nr. 45/2007, care face referire expresă la sporul de vechime în muncă pentru magistrați și la decizia nr. 36 din 2007 ICCJ; că s-a creat o discriminare între magistrați și personalul auxiliar de specialitate, care au continuat să beneficieze de sporul de vechime.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A, recursuri înregistrate inițial la Curtea de Apel Timișoara sub nr-, iar ulterior ca urmare a modificărilor succesive intervenite în materia competenței, la ÎCCJ B sub nr- și apoi reînregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul, în calitate de asistent judiciar, era îndreptățit la sporul de vechime, deoarece chiar în cazul în care art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 a fost incident și în privința salarizării asistenților judiciari pentru perioada în care drepturile salariale ale întreg personalului din sistemul justiției erau stabilite doar de acest act normativ, după apariția OUG nr. 177/2002, teza unui eventual drept la sporul de vechime în muncă pentru asistenții judiciari apare ca eronată.
Mai arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece în decizia în interesul legii nu a fost stabilit un termen de la care a început să curgă prescripția, așa cum se face de exemplu în decizia nr. 23/2005; că nu a avut loc nici o recunoaștere voluntară și neîndoielnică de natură a atrage întreruperea cursului prescripției extinctive; că la apariția HG nr. 232/2005, cursul prescripției era încheiat și mai mult nicăieri în cuprinsul actului normativ nu se face referire expresă la dreptul salarial reprezentând sporul de vechime; că pentru a opera repunerea în termen trebuie să existe motive temeinic justificate.
Mai arată că în mod greșit instanța de fond a dispus actualizarea sumelor cu indicele de inflație, deoarece potrivit art. 1088 cod civil, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, care nu poate fi acordată decât de la data cererii de chemare în judecată.
Prin recursul declarat, DGFP A în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că în mod greșit a reținut instanța de fond calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece acest minister nu trebuie confundat cu statul Român și cu bugetul de stat; că acest minister este ordonator principal de credite așa cum este și Ministerul Justiției și că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamant nu există nici un raport și prin urmare nici o obligație de natură salarială; că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate aloca sume de bani care nu sunt legate de activitatea instituției; că prin decizii de speță, instanțele au reținut în spețe similare că nu are calitate procesuală pasivă.
Sub aspectului fondului arată că acțiunea este prescrisă în temeiul art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Recursul este întemeiat in drept pe dispozițiile art. 304,309 cod procedură civilă.
Reclamantul intimat și pârâții intimați, deși legal citați, nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de recursurile declarate.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile întemeiate, urmând a le admite cu următoarea motivare:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Arad la data de 09.04.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună achitarea drepturilor bănești, reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01.09. 2000 - 31 mai 2003, actualizate cu indicele de inflație, efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea acestor sume necesare plății.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, deoarece dispozițiile art.47 alin.4 din Legea nr.500/2000 nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art.28 lit.f din același act normativ, care prevăd că elaborarea bugetelor se realizează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Pe baza proiectului de buget - venituri și cheltuieli elaborate de principalul ordonator de credite: Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul art.18 lit. g, avizându-le favorabil sau respingându-le, în etapele de elaborare a acestora și este important ca acesta să stea la judecată în prezenta cauză tocmai pentru a aloca sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantei.
Prin urmare, instanța de fond a soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Economiei și Finanțelor, însă a soluționat greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, invocată de către pârâți, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Conform art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, cum este în speță.
Solicitarea reclamantului de a fi repus în termenul de prescripție extinctivă a exercitării dreptului la acțiune, reglementat de 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 din Decretul nr. 167/1958, este nefondată.
Astfel, conform art.19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, " instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită ".
Art.19 alin.2 din Decretul nr. 167/1958 prevede că: "Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".
Reclamantul a arătat că solicită repunerea în termenul de prescripție extinctivă, deoarece decizia nr. XXXVI/2007 a ÎCCJ B îl îndreptățește la aceasta, iar această decizie, ca și HG nr. 232/2004 a întrerupt cursul prescripției.
Potrivit art.16 alin.1 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În cuprinsul hotărârii recurate se arată că excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților este nefondată, deoarece termenul de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterea explicită a discriminării existente la momentul adoptării strategiei de reformă, la data de 30.03.2005, prin nr.HG232/2004. Instanța de fond a apreciat că o astfel de recunoaștere echivalează cu recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, în sensul art.16 lit. a din Decretul nr.167/1958, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începerea unui nou termen de prescripție de 3 ani cu privire la dreptul la acțiune pentru plata drepturilor bănești.
Aceste considerente nu pot justifica însă soluția primei instanțe de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.09.2000-31.05.2003 ca nefondată, deoarece strategia de reformă, adoptată la data de 30.03.2005, prin nr.HG232/2004, nu reprezintă o recunoaștere în sensul art.16 lit.a din Decretul nr. 167/1958.
Pe de altă parte, decizia nr.XXXVI/7.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În dispozitivul hotărârii și în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate da naștere dreptului la acțiune și nu poate justifica admiterea unei cereri de repunere în termenul legal de prescripție extinctivă, decât dacă are în sine acest obiect. Totodată, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
Prin urmare, nu se poate susține că reclamantul a fost împiedicat să exercite dreptul la acțiune până la apariția deciziei în interesul legii, pentru a se putea aprecia că ei nu au avut o conduită neglijentă, respectiv o stare de pasivitate în ceea ce privește neexercitarea dreptului la acțiune în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege.
Mai mult, anterior pronunțării deciziei în interesul legii, reclamantul a formulat o cerere de intervenție în dosarul nr- al tribunalului C severin, prin care a solicitat plata sporului de vechime aferent perioadei 31 mai 2003 - 30 iunie 2004. aceste pretenții, nimic nu l-a împiedicat pe reclamant să solicite prin acea cerere de intervenție și sporul de vechime aferent perioadei 2000-2003.
Având în vedere cele expuse mai sus și dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, instanța apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâti este întemeiată, astfel încât instanța de fond a respins în mod greșit această excepție.
Astfel, se impune admiterea acestei excepții și respingerea pretențiilor reclamantului referitoare la obligarea pârâților la plata sporului de vechime ca prescrise.
Față de cele de mai sus, în baza art.312 alin.1 - alin. 3 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursurile declarate de către pârâții recurenți și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către pârâții Ministerul Justiției și DGFP, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 27 din data de 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2616/2008, în contradictoriu cu reclamantul și pârâții intimați Tribunalul Arad și Curtea de Apel Timișoara.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20 august 2009.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
1.10.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul respingerii recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor
Motivarea opiniei separate
Consider ă nstanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente speței.
Conform art. 33 din Legea nr. 50/1996, modificat prin G nr. 83/2000, sporul de vechime nu s-a mai aplicat magistraților, dar s-a păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate.
Prima instanță a reținut în mod just că prin eliminarea aplicării prevederilor legale prin Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime doar în cazul magistraților, s-a creat un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, defavorizând în mod nejustificat categoria profesională a magistraților, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, și creându-se un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Pe de altă parte, din perspectiva principiilor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, rezultă că dispozițiile unei legi organice, cum este Legea nr. 50/1996, nu pot fi abrogate printr-o normă legală ordinară, respectiv Ordonanța Guvernului.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia XXXVI din 7 mai 2007, stabilind că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea sporului de vechime.
Pe de altă parte, nr.OG83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art.31 devenit 33 după republicare din Legea nr. 55/1996 modificată și completată, după cum nici nr.OUG 177/2002 privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art.33 alin.1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime.
Acest drept salarial de natură personală este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în această dispoziție.
Mai mult, ncepând cu data de 9.03.2007, data apariției Legii nr. 45/2007, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de sporul de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, fiind menționat în carnetele acestora de muncă.
Judecător
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
