Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1205/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1205
Ședința publică din data de 20 august 2009
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursurilor pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, declarate împotriva sentinței civile nr. 257/19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G, G, - procurori la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Chișineu C, I, G și, - grefieri la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Chișineu C, I, G și pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 257/19.06.2008 Tribunalul Arada respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepția prescripției dreptului material al acțiune pentru perioada 2003-2004, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții, G, G, - procurori la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Chișineu C, I, G și, - grefieri la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Chișineu C, I, G, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și Statul Român prin Ministerul Finanțelor și în consecință:
- pârâții au fost obligați la plata către reclamanți, procurori și grefieri, a primelor de vacanță, egale cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu de odihnă corespondent perioadei anilor 2003-2006, la actualizarea sumelor cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material la acțiune până la data plății efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, procurori și grefieri, cu obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bănești necesare plății sumelor cuvenite reclamanților
- s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pe care l-a obligat să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sumele de bani necesare plății drepturilor bănești către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții sunt magistrați-procurori și personal auxiliar de specialitate - grefieri la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Chișineu C, I și G și beneficiază de dispozițiile art. 41 indice 1 alin 1 din Legea nr. 50/1996, privind salariul și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și completată prin OUG 83/2000, potrivit cărora s-a prevăzut ca magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul pe perioada concediului de odihnă la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Actul normativ a fost publicat și a produs efecte în Monitorul Oficial nr. 425/01.09.2000. Dreptul s-a născut așadar, din lege ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Dreptul prevăzut în textul legal menționat nu le-a fost conferit reclamanților pentru anii 2005, 2006 întrucât prin art. 3 alin 2 din OUG nr.33/2001 acesta a fost suspendat, iar conform prevederilor art. 41 indice 1 alin 1 din Legea nr. 50/1996, până la 01.01.2002 cât și prin art. 12 alin 4 din Legea nr. 743/2001, termenul de suspendare a aplicării art. 41 indice 1 alin 1 din Legea nr. 50/19996 a fost prelungit până la 31.12.2002.
Ulterior acestei reglementări, prin Legea nr. 631/2002 - termenele prevăzute la art. III din OUG nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a unor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001, cu modificările ulterioare s-au prelungit până la data de 31.12.2003.
De asemenea s-a reținut că potrivit art. 9 alin 7 din Legea nr. 507/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin 2 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare, s-au suspendat până la data de 31.12.2004, și că potrivit art. 8 alin 5 din Legea nr. 511/2004, plata premiului anual aferent anului 2005 pentru personalul din instituțiile publice, indiferent de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile de pe lângă unele instituții publice finanțate integral din venituri proprii, s-au efectuat din prevederile bugetare pe anul 2006, începând cu luna ianuarie 2006, iar la alin 7 al art. 8 din legea nr. 511/2004, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici republicată, cu modificările ulterioare, s-au suspendat până la data de 31.12.2005.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a solicitat de către recurentul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă cu aplicarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, modificarea sentinței civile nr. 257/19.06.2008 a Tribunalului Arad și respingerea acțiunii ca prescrisă.
În motivele de recurs a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 2003-2004 invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, reținând că în speță sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora după încetarea suspendării prescripția își reia cursul socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare.
Întrucât este vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata sporului pretins de reclamanți, a considerat recurentul că dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fond, a apreciat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești încălcând astfel dispozițiile art. 329 din Codul d e procedură civilă, învederând că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 329 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect, soluționat prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 potrivit căreia "În aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, stabilește: prima de concediu pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, se acordă numai pentru perioada anilor 2001-2002, astfel cum fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
A criticat sentința pronunțată pe fondul cauzei ca fiind dată cu nerespectarea deciziei în interesul legii mai sus menționată, precum și a dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
A mai învederat, că începând cu data de 1 ianuarie 2003 dreptul privind primele de vacanță cuvenite magistraților a fost abrogat prin art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, iar în prezent actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 modificată prin Legea nr. 45/2007 acordă prima de concediu pentru magistrați potrivit dispozițiilor art. 241, și pe cale de consecință a apreciat că acțiunea reclamanților privind plata drepturilor reprezentând prima de vacanță pe anii 2003-2004 este inadmisibilă.
Având în vedere dispozițiilor G nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 arătat recurentul că reclamanții personal auxiliar de specialitate vor primi sumele solicitate prin prezenta acțiune prin efectuarea de plăți eșalonate în trei tranșe potrivit art. 2, pct. a), pct. b) și pct. c), considerente pentru care a solicitat respingerea acțiunii personalului auxiliar de specialitate, ca rămasă fără obiect.
În fine, a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, fiind nelegală și dispoziția instanței de obligare a pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă față de dispozițiile art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă din a căror conținut reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Prin recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, și respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
A arătat în esență că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanții-intimați nu există niciun raport de muncă și prin urmare nicio obligație de despăgubire de natură salarială, reiterând excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție întrucât simplul fapt că între ordonatorii principal de credite nu a corectat indemnizația reclamanților-intimați nu conferă acestora niciun drept legal de a fi despăgubiți de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească angajatorul acestora, iar doctrina juridică a statuat că nu poate fi admisă cererea de chemare în garanție în cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale și nici în cazul litigiilor de muncă pe același considerent că raporturile de muncă există între instituția angajatoare, alta decât Ministerul Economiei și Finanțelor.
În subsidiar, pe fond a apreciat că acțiunea este neîntemeiată pentru aceleași considerente ca cele expuse în recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Reclamanții nu au depus întâmpinare, la recursurile declarate, deși au fost citați cu această mențiune, însă prin concluziile scrise atașate la dosar au arătat că magistrații și grefierii sunt categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza unor legi speciale, potrivit dispozițiilor legale iar faptul că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 se referă la cele două categorii socio-profesionale, rezultă fără echivoc chiar din nota de fundamentare a actului normativ, neacordarea primei fiind generată doar de constrângerile bugetare din perioada 2001-2006. Au concluzionat că însuși Guvernul României a cuprins magistrații și grefierii între beneficiarii actului normativ reparator și că a interpretat că magistrații nu beneficiază de dispozițiile reparatorii ale actului normativ, echivalează cu înfrângerea voinței Guvernului de a acorda magistraților primele restante în condițiile în care unei părți dintre grefieri din cadrul instituțiilor mai sus menționate le-au fost plătite primele de concediu de odihnă restante din perioada în care se face referire în ordonanță în luna mai2008 și respectiv luna septembrie 2008, în temeiul actului normativ și pe cale de consecință, este de necontestat că și reclamanții magistrați în cauză beneficiază de măsura reparatorie a Guvernului.
În concluzie, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței, ca fiind nelegală și netemeinică.
Recursul este fondat pentru următoarele motive:
Prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a stabilit că prima de concediu se acordă pentru magistrați și personalul auxiliar numai pentru anii 2001 și 2002.
În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că art. 50 alin. 2 din OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2003 abrogat dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
Deci problema de drept soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție o constituie existența dreptului la prima de vacanță după data de 1 ianuarie 2003 iar instanța Supremă a stabilit că acesta nu mai există, iar această interpretare este obligatorie pentru instanța de judecată conform dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Tribunalul a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor de mai sus întrucât decizia instanței Supreme nu trebuie raportată la o anumită perioadă - 2001 - 2004 ci la interpretarea dată unei chestiuni de drept - existența sau inexistența dreptului.
Prin acțiunea formulată reclamanții au susținut că dreptul prevăzut de art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi suspendat întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 53 din Constituție, ori dreptul nu mai exista începând cu 1 ianuarie 2003, fiind abrogat prin art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, iar acordarea lui s-a făcut nelegal.
În ce privește reclamanții - personalul auxiliar de specialitate, se va avea în vedere că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 877/20 decembrie 2007 fost dispusă plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de Urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în trei tranșe după cum urmează: a) în luna martie pentru anii 2001-2002; b) în luna iunie pentru anii 2003-2004; c) în luna octombrie pentru anii 2005- 2006".
S-a prevăzut că drepturile stabilite prin hotărârile judecătorești executorii neplătite până la data intrării în vigoare cât și după data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se plătesc într-o singură tranșe.
În consecință, față de dispozițiile G nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, reclamanții personal auxiliar de specialitate au primit sumele solicitate prin prezenta acțiune prin efectuarea de plăți eșalonate în 3 tranșe potrivit art. 2 din actul normativ mai sus menționat, așa încât în cauză operează excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru pretențiile aferente anilor 2003-2004, având în vedere și adresa Tribunalului Arad nr. 2312/VI/14/2009, conform căreia s-au achitat primele de vacanță aferente acestei perioade.
Se va constata că prin sentința civilă nr. 795/3 iulie 2007 Tribunalului Arad dată în dosar nr- rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 778/3 octombrie 2007 Curții de APEL TIMIȘOARAs -a admis acțiunea formulată de reclamanții personal auxiliar de specialitate în ce privește primele de vacanță aferente perioadei 2005-2006, pentru această perioadă operând excepția autorității de lucru judecat, fiind incidente dispozițiile art. 1201 Cod civil, referitoare la tripla identitate de părți, obiect și cauză.
În considerarea celor de mai sus, cum instanța de fond a dat o interpetare greșită textelor legale incidente în cauză, în temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se vor admite recursurile pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, declarate împotriva sentinței civile nr. 257/19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier
Red. /1.09. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./1.09. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
