Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1202/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1202
Ședința publică din data de 20 august 2009
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 6/3.09.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, intervenienta-intimată și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
În deliberare, asupra recursurilor de față constată.
Prin sentința civilă nr. 6/3.09.2007 a Tribunalului C-S s-a respins excepția de necompetență materială invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, admițându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe fond, s-au admis în parte cererea formulată de către reclamanții, -, și magistrați procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și parchetele ce își desfășoară activitatea în subordinea acestuia și prim grefier, grefier șef secție urmărire penală, grefier șef secție judiciar, grefier, grefier, tehnician criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S, grefier șef, grefier, grefier, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, grefier șef, grefier, grefier, grefier, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, grefier șef, grefier, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, grefier șef, grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, grefier șef, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bozovici, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul C- având ca obiect litigiu de muncă și în consecință:
Pârâții au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul brut pentru perioada 1 aprilie 2004 până la data pronunțării hotărârii, iar intervenientei în interes propriu să-i achite drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul brut, cuvenite pe perioada 8 mai 2006, până la data pronunțării hotărârii.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanți și intervenientă împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
De asemenea s-au respins pretențiile reclamanților și intervenientei privitoare la plata în continuare a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut în esență că reclamanților și intervenientei, care dețin funcțiile de procuror, respectiv personal auxiliar de specialitate la Tribunalului C- și a parchetelor din circumscripția acestui tribunal, li se cuvine sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică pretins, în temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Avându-se în vedere dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 care prevede că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevăd că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și pentru a se putea asigura pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare pentru plata acestor drepturi, instanța a admis cererea de chemare în garanție, conform cu dispozițiile art. 63 (1) din codul d e procedură civilă.
S-au respins pretențiile reclamanților și intervenientei privitoare la plata în continuare a drepturilor salariale solicitate, întrucât creanța acestora nu este certă, lichidă și exigibilă, dreptul la acțiune nefiind născut la data pronunțării hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Prin motivele de recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea acestuia, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, și 9 din Codul procedură civilă, cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă.
Recurentul a arătat că instanța de fond în mod nelegal a ignorat dispozițiile date de legiuitor referitoare la competență, judecând fără judecarea legilor speciale ale magistraților, respectiv ale G nr. 177/2002 și G nr. 27/2006 aprobată și modificată prin Legea nr. 45/06.03.2007, concluzionând că legiuitorul a stabilit că instanța competentă să judece litigiile privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de Apel București.
A mai arătat, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că analogia făcută între cele două instituții "drepturi salariale" și "bun propriu" este cel puțin speculativă și depășește limitele cadrului legal.
În ce privește fondul cauzei, s-a apreciat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002, iar în conformitate cu prevederile art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, excepție făcând prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament.
Ori, în speță nu este vorba de Ordonanțe ale Guvernului care să fi fost respinse prin lege de către Parlament.
În recursul său Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a solicitat în principal admiterea recursului în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, rolul acestui minister fiind aceea de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a bugetelor locale, respectând procedura reglementată în legea finanțelor publice, iar atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților o are Ministerul Public, raporturile de muncă existând între reclamanți și instituțiile pârâte fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
S-a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție întrucât această instituție procesuală se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubiri care nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor, temeiul unei astfel de cereri trebuind să-l constituie o obligație de garanție ce-i revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Examinând sentința pronunțată sub aspectul motivelor de recurs invocate precum și cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursurile nefondate.
În ce privește excepția necompetenței materiale a soluționării cauzei de către Tribunal, invocată de recurente, corect a reținut tribunalul că este competent să soluționeze pricina, întrucât obiectul cauzei nu-l constituie modul de stabilire a unor drepturi salariale la care se referă art.42 din OUG nr.177/2002, pentru a susține competența materială și teritorială excepțională instituită prin actul normativ special, competența de soluționare a pricinii revenind tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art.2 alin.1 lit.c Cod procedură civilă, raportat la art.284 alin.1 și 2 din Codul muncii precum și art.70 și 71 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Pe de altă parte, Legea nr.303/2004, modificată nu prevede reguli speciale de competență și jurisdicție, împrejurare în care, în cazul unui raport litigios privitor la drepturi bănești, cum este cazul de față, rămân aplicabile dispozițiile dreptului comun.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, corect a fost respinsă, de asemenea, de tribunal, câtă vreme rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, respectând procedura reglementată de art.19 - 47 din Legea nr.500/2002.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Public - ordonator principal de credite - care la rândul lui are obligația de a dispune toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ce privește celelalte motive de recurs și care vizează fondul cauzei, de asemenea nu sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, a art.47 din Legea nr.50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".
Ori, prin art.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită Ordonanțe doar cu privire la " modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de exemplu, conform art.1 pct. Q3 din aceeași Lege nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. b lit. d din Decretul nr.247/1997".
Analizând prevederile privind tehnica legislativă în concret ale art.56 "Evenimentele legislative" - care arată că: " (1) după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv, evenimentul respectiv,dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente", se constată că abrogarea nu a fost dispusă în mod legal. Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a interpretat corect dispozițiile legale incidente în speță, nefiind dat nici unul din motivele de recurs invocate în memoriile de recurs, separat atașate la dosar.
De asemenea, în aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție B, constituită în Secții Unite, a pronunțat decizia nr.21/10.03.2008, în sensul că a constatat că judecătorii și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorii pentru instanțe conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
În considerarea celor de mai sus, cum sentința este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate și cum în cauză nu sunt date nici alte motive de nulitate a hotărârii, ce s-ar putea invoca din oficiu, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 6/3.09.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier
Red. /01.09. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./01.09. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
