Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1219/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA DE LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1219
Ședința publică din 20 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva sentinței civile nr. 676 pronunțată la 21 aprilie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice, reprezentantul DGFP A, cj., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul pârâtei intimate Ministerul Economiei și Finanțelor a lăsat la apreciere modalitatea de soluționare a recursurilor și apreciază că în ce-i privește soluția primei instanțe este legală.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 29 octombrie 2008 sub nr. 4474/108, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata diferenței de salariu calculată pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în valoare reactualizată; să oblige pârâții să-i restituie suma corespunzătoare procentului de 9,5% reținut ca urmare a achitării drepturilor salariale restante, potrivit sentinței civile nr. 201/15 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, rămasă irevocabilă, în valoare reactualizată; să oblige pârâții la plata primelor de vacanță egale cu indemnizația brută lunară, din luna anterioară plecării în concediu pentru perioada 2003-2006, în valoare reactualizată; să oblige pârâții la recalcularea impozitului pe salariul datorat, având în vedere cota procentuală de reducere a acestuia, ca urmare a faptului că este deținătorul diplomei Meritul Judiciar clasa a II-a, începând cu 20 februarie 2005 și de a plăti drepturile salariale reținute în plus, cu titlu de impozit, în perioada 1 martie 2005 - 1 aprilie 2007, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței de judecată că a funcționat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad până la data de 1 aprilie 2007, dată când a fost pensionat în condițiile art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, iar drepturile salariale solicitate au fost obținute de colegii săi prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Prin încheierea nr. 30 pronunțată la 13 ianuarie 2009, în baza art. II alin. 1 și 2 din OUG nr. 75/2008, cauza a fost înaintată Curții de APEL TIMIȘOARA spre soluționare, pentru ca în baza sentinței civile nr. 64 pronunțată la 25 februarie 2009, urmare a declarării neconstituționalității OUG nr. 75/2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, unde cauza a fost reînregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 676 pronunțată la 21 aprilie 2009, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, a admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad pentru plata diferenței de salariu calculată pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în valoare reactualizată, în perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, salariul reclamantului urmând a fi calculat pe baza valorii de referință sectorială de 264,7 lei, în perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, de 297,4 lei în perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006 de 312,3 lei în perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, de 331 lei, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, de 347,67 lei în perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, de 354,62 lei și în perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, de 393, 63 lei.
A obligat pârâtul să restituie reclamantului suma corespunzătoare procentului de 9,5% reținut ca urmare a achitării drepturilor salariale restante reprezentând sporul de vechime, precum și să plătească reclamantului primele de concediu pentru perioada 2003-2006, respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune și a puterii lucrului judecat ca neîntemeiate, a disjuns și trimis completului de contencios administrativ spre soluționare capătul de cerere privind recalcularea impozitului pe salariu li restituirea impozitului reținut în plus.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost magistrat procuror și a funcționat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoarea de referință universală; indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială; grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile OUG nr. 191/2002 și ale art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003.
Pentru perioadele 01.01.2005 - 30.09.2005 și 01.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamantului nu i s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică. Este de observat că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, art. 2 alin.3 și art.3 alin.4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005, iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Astfel, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", se constată întemeiate pretențiile reclamantului de a-i fi acordate creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005.
Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările sale de a-i fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 3/12.01. 2006 și OG nr. 10/31.01.2007.
Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamantului trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de: 264,7 lei pentru perioada 01.01.2005 - 30.09.2005 și 297,4 lei pentru perioada 01.10.2005 - 31.01.2006 conform OG nr. 9/2005; 312,3 lei pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006 și 331 lei, pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006 conform art.1 din OG nr.3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 01.02.2006 și cu 6% începând cu 01.09.2006; 347,67 lei, pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007, 354,62 lei pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007 și 393.62 lei pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007.
În consecință, se va admite acțiunea urmând a fi obligat pârâtul la plata către reclamant a diferenței de salariu, calculată pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Prin Sentința civilă din 15.02.2007 rămasă irevocabilă a fost admisă acțiunea reclamantului privind plata retroactivă a drepturilor salariale restante reprezentând sporul de vechime. Deși la data cuvenirii acestora erau în vigoare dispozițiile art.24 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora baza lunară de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a cinci salarii medii brute la data plății, s-au aplicat prevederile art.23 din Legea nr.250/2007, încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii civile. Ca atare în perioada în care reclamantul trebuia să beneficieze de aceste drepturi salariale, fiind în vigoare dispozițiile art.24 din Legea nr.19/2000 și neavând nici o relevanță data la care s-au efectuat aceste plăți, pârâții vor fi obligați la restituirea sumei corespunzătoare procentului de 9,5% reținută în plus din drepturile bănești acordate prin Sentința nr.201/15.02.2007.
Dispozițiilor art.41 indice 1 alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi alte personalului din organele autorității judecătorești, (articol introdus prin OG nr.83/2000) prevăd că magistrații au dreptul pe perioada concediului de odihnă la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz salariul de bază brut din perioada plecării în concediu. Acest drept nu a fost acordat reclamantului la efectuarea concediilor de odihnă din anii 2003-2006, întrucât prin acte succesive a fost suspendată aplicarea lui până în luna ianuarie 2007. Dispozițiile legale prin care a fost suspendat dreptul la prima de vacanță anuală contravin reglementărilor constituționale potrivit cărora salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, iar drepturile acordate de lege în acest sens nu pot fi restrânse. De asemenea, un drept câștigat nu poate fi retras decât printr-un act normativ de aceiași putere. Potrivit art.38 din Codul Muncii salariații nu pot renunța la drepturile ce sunt recunoscute prin lege, dreptul existând numai exercițiul său fiind împiedicat. Instanța constată că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența de la instituire până astăzi; mai mult prin art.24 alin.1 din Legea nr.45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din justiție și Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 s-a prevăzut și s-a dispus plata acestui drept pe anul 2007, iar ulterior și pentru anul 2008.
Ca urmare instanța a apreciat pretențiile salariatului privind plata primei de concediu ca fiind fondate.
Cererea reclamantului cu privire la recalcularea impozitului pe salariu ca efect al reducerii acestuia, în temeiul diplomei "Meritul Judiciar clasa a II-a", începând cu 20 februarie 2005 și de a-i fi restituite sumele reținute în plus, revine completului de contencios administrativ, astfel că se va disjunge capătul de cerere privind restituirea impozitului pe salariu reținut nelegal și se va trimite spre competentă soluționare la completul contenciosului administrativ, în temeiul dispozițiilor art.117 lit. b Cod procedură fiscală.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, recursuri înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâta Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa solicitat modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii. Reiterează lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Public și Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, prescripția dreptului material la acțiune, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arata ca instanța de fond nu a cenzurat perioada pentru care se solicită recalcularea, deși aceste drepturi sunt supuse prescripției în termenul de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, respectiv art. 283 Codul Muncii; că în privința cererii de restituire a impozitului încasat în plus calitate procesuală are Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate.
Sub aspectul fondului arata ca pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, deoarece acesta a beneficiat de toate majorările salariale; că în privința primei ed vacanță a ignorat decizia nr. 23/2005 in interesul legii prin care s-a constatat ca magistraților li se cuvine prima de vacanță doar pentru 2001-2002, că restituirea sumelor încasate prin aplicarea procentului de 9,5% este de competența Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea sentinței recurate și urmare a rejudecării cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public, deoarece are calitatea de ordonator principal de credite, hotărârea trebuind să - fie opozabilă.
Invocă în acest sens dispozițiile art. 62 alin. 1 și alin. 2, 64, 72, 70 din Legea nr. 304/2004.
Apreciază că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2003-29 octombrie 2005, în condițiile în care dreptul la acțiune este supus prescripției în termen de trei ani; că reclamantul s-a pensionat la 1 aprilie 2007, iar pârâții au fost obligați la plată până la 31 decembrie 2007; că nu sunt îndeplinite condițiile discriminării și că acordând o altă valoare de referință sectorială decât cea prevăzută de lege prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a adăugat la lege; că în mod corect a aplicat procentul de 9,5% în temeiul art. 23 din Legea nr. 19/2000; că dreptul la prima de concediu a încetat la 1 ianuarie 2003; că acordarea actualizării cu indicele de inflație nu are temei legal; că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție, deoarece Parchetele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar în lipsa alocării sumelor necesare plății drepturilor, parchetul este în imposibilitate de a-și îndeplini obligația.
Recursul este întemeiat in drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4,6,8 ți 9 coroborat cu art. 304/1 cod procedura civila.
Reclamantul intimat,deși legal citat, nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de recursurile declarate.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 4,6,7,9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile întemeiate, urmând a le admite cu următoarea motivare:
In mod greșit a soluționat prima instanță cauza pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Potrivit art. 70 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public.
4 prevede că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite, iar potrivit art. 93 alin. 1, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar prim procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au calitatea de ordonatori secundari de credite.
Față de aceste dispoziții legale, atât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, cât și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA au calitate procesuală pasivă în cauză, calitatea de ordonator principal și secundar de credite conferindu-le atribuții cu privire la gestionarea bugetului ordonatorului terțiar de credite, hotărârea trebuind să le fie opozabilă.
Prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale invocate de reclamanți prin acțiune, respectiv OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.
Valoarea de referință sectorială pe baza căreia se determină indemnizația de încadrare cuvenită magistraților a fost stabilită prin OUG nr. 177/2002 la 1.833.754 lei, art. 2 in ordonanță prevăzând că această valoare actualizată periodic se aplică de drept și magistraților. Art. 48 din acest act normativ a prevăzut majorarea cu 6% a valorii de referință sectorială începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003 față de 1 septembrie 2003.
Aceste creșteri salariale au fost acordate reclamantului.
Prin OUG nr. 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost stabilită la 257 lei.
OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006, OG nr. 10/2007 reprezintă acte normative prin care s-au acordat creșterile salariale în anul 2005, 2006, 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sistemul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
In anexele acestor OG au fost prevăzute expres categoriile sociale și demnitarii cărora li se aplică aceste creșteri salariale, iar magistrații, deși sunt numiți prin decret prezidențial și ocupă funcții de demnitate publică, alături de ceilalți membrii ai puterii executive și legislative, nu au fost incluși în aceste anexe.
Aceste ordonanțe nu au realizat o indexare pentru a acoperi creșterea indicelor prețurilor de consum, ci au acordat creșteri salariale doar unor categorii profesionale și doar pentru anumiți demnitari aleși sau numiți. Neacordarea acestor creșteri salariale magistraților nu este discriminatorie pentru aceștia, deoarece magistrații beneficiază de un sistem special și diferit ed salarizare care nu a fost aplicat și altor demnitari. A considera astfel, ar trebui ca și creșterile salariale aplicabile magistraților să fie acordate tuturor salariaților bugetari sau demnitarilor aleși sau numiți, or, prin OG nr. 27/2006 au fost acordate creșteri salariale, creșteri de care nu au avut corespondent și în legile de salarizare ale categoriilor profesionale și demnitarilor menționați în OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.
In anexele acestei OG au fost prevăzute expres categoriile sociale și demnitarii cărora li se aplică aceste creșteri salariale, iar magistrații, deși sunt numiți prin decret prezidențial și ocupă funcții de demnitate publică, alături de ceilalți membrii ai puterii executive și legislative, nu au fost incluși în aceste anexe,astfel încât nu se pot aplica prin analogie alte acte normative.
Referirile instanței de fond la dispozițiile Legii nr. 154/1998 și OUG nr. 134/1999 este greșită, câtă vreme aceste acte erau abrogate în ce-i privește pe magistrați, cărora li se aplicau pentru perioada respectivă dispozițiile OUG nr. 177/2002, respectiv OUG nr. 27/2006, care prevedeau care este cuantumul valorii de referință sectorială.
In lipsa unei prevederi legale exprese, instanța nu poate înlocui valoarea de referință sectorială prevăzută în legile speciale de salarizare ale magistraților cu o altă valoare de referință, pe baza aplicării unor creșteri salariale prevăzute de acte normative aplicabile unor altor categorii de bugetari.
In ce privește primele de vacanță aferente perioadei 2003 - 2006, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, articol introdus prin OUG nr. 83/2000 ce a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2001, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută, sau după caz, indemnizația de încadrare brută lunară, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor ce prevedeau dreptul la prima de concediu, prin art. III alin. 2 din OUG nr. 33/2001 (intrată în vigoare la data de 2 martie 2001) privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001 s-a prevăzut că se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41^1 alin. 1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu pentru odihnă din Legea nr. 50/1996.
Pe perioada de la data intrării în vigoare a art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin OUG. nr. 83/2002, respectiv 1 ianuarie 2001, și data intrării în vigoare a normei de suspendare, 2 martie 2001, magistrații care au efectuat concediul de odihnă pe anul 2001 au beneficiat de prima de vacanță.
În conformitate cu art. 12 alin. 4 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevăzute în art. III din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. 3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la data de 31 decembrie 2003.
Ordonanța de urgență nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților publicată în Monitorul Oficial nr. 924 din 18 decembrie 2002, prin dispozițiile art. 50 alin. 2, abrogat toate dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică, deci implicit dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996.
Noua lege de salarizare a magistraților - OUG nr. 177/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 347/2003 - aplicabilă în perioada 2005 - 2006 nu a mai prevăzut dreptul la primă de concediu.
Astfel, prin OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1^1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Rezultă deci că dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul la prima de concediu al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi, au fost abrogate implicit la data de 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002.
In raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza II cod procedură civilă, instanța are în vedere și Decizia nr. XXIII/12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii. Prin această decizie s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pe anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 41^1 din Legea nr. 50/1996.
Pentru a se pronunța astfel, ÎCCJ a reținut că de la 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. - referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
S-a mai arătat în considerentele acestei decizii faptul că succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 41^1 alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând cu 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 41^1 alin. 1 prin OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul neretroactivității legii civile, înscris în art. 15 din Constituție și art.1 Codul Civil, dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu au putere retroactivă, rezulta că dreptul la prima pentru concediu de odihnă acordat magistraților prin art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin art. I pct. 38 din OG nr. 83/2000, a existat numai în perioada anilor 2001-2002.
In mod greșit prima instanță a dispus restituirea procentului de 9,5% încasat cu ocazia achitării drepturilor salariale restante, deoarece potrivit art. 23 din Legea nr. 19/2000, baza lunară a contribuției de asigurări sociale o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, dispoziție respectată de către pârâtă care a aplicat procentul de 9,5% la această bază de calcul lunară.
Față de cele de mai sus, in baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a admite recursurile declarate de către pârâți și a modifica sentința recurată în sensul că va respinge capetele de cerere privind achitarea diferenței de salariu calculată pe baza valorii de referință sectorială prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică și restituirea procentului de 9,5% reținut ca urmare a achitării drepturilor salariale restante, precum și prima de concediu pe perioada 2003-2006.
Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva sentinței civile nr. 676 pronunțată la 21 aprilie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge capetele de cerere privind achitarea diferenței de salariu calculată pe baza valorii de referință sectorială prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică și restituirea procentului de 9,5% reținut ca urmare a achitării drepturilor salariale restante, precum și prima de concediu pe perioada 2003-2006.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20 august 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
1.012.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
