Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1254/

Ședința publică din 16 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA, cu sediul în B,-, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 589/24.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRĂILA, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, -, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA, intimații - pârâți MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, intimat MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurenții au solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 589/24.06.2009 a Tribunalului Brăila, s-a respins acțiunea promovată față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut pentru perioada 19.01.2008-01.03.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.

Prin cererea înregistrată la TRIBUNALUL BRĂILA sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, precum și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru opozabilitate conform art.27 pct.3 din OUG nr.137/2000, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de devalorizare monetară, începând cu data de 01.10.2000 și până la data de 30.08.2004, dar și de la 01.02.2007 în continuare, până la data încetării stării de discriminare și a plății efective. De asemenea, reclamanții au solicitat și plata dobânzii legale aferente acestui spor, de la data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății efective, cu obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit art.47 din Legea nr. 50/1996, republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar". Acest text de lege a fost abrogat prin art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 printr-o ordonanță, reprezintă în accepțiunea reclamanților o încălcarea art.144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, deoarece reglementa un domeniu care nu poate face decât obiectul legilor organice. Reclamanții au susținut că sporul de 50% a fost abrogat neconstituțional cu încălcarea dispozițiilor art. 41 al.2 și art. 53 din Constituția României precum și ale art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului. La data stabilirii dreptului, conform art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, caracterizată ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. Totodată, reclamanții au mai precizat că, prin Decizia nr. 21/10.03.2008, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a constatat și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, iar potrivit art.329 al.3 civ Cod Penal dezlegarea dată problemelor de drept din recursurile în interesul legii este obligatorie.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi salariale ca urmare a muncii prestate în cadrul unor instituții subordonate Ministerului Justiției și Ministerului Public, și nu la instituții subordonate Ministerului Economiei și Finanțelor, în cauză Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice directe cu reclamanții și nu are calitatea de angajator. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, menționându-se că pentru efectuarea plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți este necesară autorizarea prin lege bugetară anuală, respectiv asigurarea fondurilor necesare prin bugetul aprobat în condițiile legii.

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca prescrisă pentru perioada 1 octombrie 2000 - 30 august 2004, față de dispozițiile art.1 al.1 și art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958 și ca inadmisibilă pentru perioada ulterioară datei de 3 februarie 2007 motivat de faptul că instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. În accepțiunea pârâtului, Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247 din 12 iulie 2007. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea dobânzilor legale s-a solicitat respingerea având în vedere inaplicabilitatea dispozițiilor art.3 al.3 din OG nr.9/2000. Referitor la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă s-a susținut că sporurile reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetul de muncă.

Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în temeiul art. 60-63 din Codul d e procedură civilă, pentru ca în cazul admiterii cererii reclamanților să se dispună ca Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.

Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamanți atât pe cale de excepție, cât și pe fondul cauzei. Astfel, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că între reclamanți și Ministerul Justiției nu a existat niciun fel de raport juridic, aceștia fiind angajați ai Parchetului, și tot pe cale de excepție a invocat prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 3.11.2005. Pe fondul cauzei, a precizat că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art.42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, care, deși s-a considerat ulterior, prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție că a rămas în vigoare, nu a mai fost aplicabil după adoptarea noii legi de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv a OG nr.8/24.01.2007. În consecință, pârâtul Ministerul Justiției, a apreciat că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime. Totodată s-a arătat că în măsura în care ar opera actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără justă cauză.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a constatat în fapt următoarele:

Reclamanții, sunt încadrați în calitate de grefieri, iar reclamantul în calitate de tehnician criminalist la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA; reclamanții, sunt încadrați în funcția de grefieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, reclamanții, în funcția de grefieri la Parchetul de pa lângă Judecătoria Făurei, iar reclamanții, în funcția de grefieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței (adresa nr.5862/III/13/2008), făcând astfel parte din personalul auxiliar de specialitate al parchetelor de pe lângă instanțe în conformitate cu dispozițiile art.3 al.1 din Legea nr.567/2004.

Prin decizia 21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a constatat că și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar.

Instanța Supremă a decis că norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23/1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică. A mai statuat de asemenea că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și aplicabilității în continuare a normei abrogate, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.

normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 23/1 din Legea nr. 56/1996 să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.

Față de considerentele deciziei nr.21/10.03.2008 tribunalul apreciază că nu pot fi reținute susținerile pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Justiției din întâmpinări referitoare la OG 8/2007, ordonanță care de altfel este și anterioară deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tribunalul reține că prin adresa nr. 5862/III/13/2008 din data de 20.05.2009 Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILAa comunicat că potrivit sentinței civile nr. 53/17.01.2008 definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 244/R/14.04.2008 a Curții de Apel Galați au fost plătite sume în procent de 30% din drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare de 50% pentru perioada 5.09.2004 - 18.01.2008, iar potrivit adresei nr. 415/C/2009/11260/2.03.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și deciziei nr. 10/4.03.2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, începând cu data de 1.03.2009 personalul auxiliar de specialitate beneficiază de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.

Având în vedere că, potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, tribunalul constată că cererea reclamanților privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică este fondată, aceștia făcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate avut în vedere prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la drepturile bănești aferente perioadei 1.10.2000-30.08.2004, tribunalul constată că față de data introducerii acțiunii(5.11.2008), s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, astfel că acțiunea pentru aceste drepturi bănești este prescrisă.

Pentru considerentele mai sus reținute și față de adresa nr. 5862/III/13/2008 din data de 20.05.2009, tribunalul a admis în parte ca fondată acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA să plătească fiecăruia dintre reclamanți, în raport de perioada lucrată, drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 19.01.2008-1.03.2009.

Cu privire la cererea de actualizare a acestor drepturi salariale s-a reținut că potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, ntârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Reclamanții sunt deci îndreptățiți să primească daune-interese pentru neplata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Atât actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate, cât și acordarea de dobândă legală la această sumă au însă scopul de a acoperi daunele create prin neplata la timp a dreptului salarial pretins. Întrucât reclamanții nu pot primi de două ori reparații pentru aceste daune, iar potrivit acțiunii au optat întâi pentru actualizarea cu indicele de inflație, instanța a obligat pe pârâți să plătească sporul de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică actualizat cu indicele de inflație la data plății.

Totodată tribunalul a constatat ca fiind prescrisă acțiunea pentru drepturile bănești aferente perioadei 1.10.2000-30.08.2004.

Referitor la calitatea procesuală a pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că excepțiile invocate sunt fondate întrucât între reclamanți și acești pârâți nu există raporturi de muncă și nici nu au calitatea de ordonatori de credite privind drepturile personalului din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești. Pe cale de consecință tribunalul a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că prin aceasta s-a solicitat ca acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților. Într-adevăr, potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, elaborarea bugetului se face de către acest minister, pe baza propunerilor înaintate de ordonatorii principali de credite. Bugetul se întocmește în numele Guvernului și este supus spre aprobare Parlamentului, iar Ministerul Finanțelor Publice dispune măsuri pentru aplicarea politicii fiscal bugetare în numele Guvernului. Prin acțiune nu s-a solicitat însă ca MINISTERUL PUBLIC să adopte un proiect de rectificare a bugetului, ci să plătească anumite drepturi salariale. Chiar dacă plata acestor drepturi implică rectificarea bugetului pârâtului, care este ordonator principal de credite, trebuie să se țină seama că alocarea pentru ordonatorii principali de credite a fondurilor necesare cheltuielilor se realizează prin bugetul de stat, nu de către Ministerul Finanțelor Publice.

Prin urmare, având în vedere obiectul cererii de chemare în garanție și dispozițiile art.60 Cod procedură civilă, instanța a constatat că este nefondată cererea de chemare în garanție, și a respins-

Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA, considerând-o nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 304 indice 1.pr. civilă.

1. Pe fondul cauzei a solicitat a se avea în vedere decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii.

2. Consideră că nu există însă nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

3. Susține și că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea, întrucât potrivit art. 131 din legea 304/2004 activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul pe baza motivelor arătate sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la actualizare, se reține că otrivit p. dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.

Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).

In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflatiei urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.

Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.

Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.

In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".

De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.

Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.

Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază corectă soluția primei instanțe.

Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.

Conform disp. art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurentă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.

De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.

Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.

Ori, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp. art. 20.

Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.

Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.

Față de considerentele expuse mai sus, se va respinge ca nefondat recursul în baza disp. art. 312 alin. 1.pr civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr. 589/24.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRĂILA.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 16 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /07.12.2009

:DC/9 ex/08.12.2009

Fond:/

Asistenți judiciari:/

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Galati