Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1259/
Ședința publică din 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1257/14.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, toți cu domiciliul ales în G,-, la sediul Judecătoriei Galați, intimații - pârâți CONSLIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,- și TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurentul a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1257/14.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNAL G, MINISTERUL JUSTIȚIEI
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, și, drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate și 15% din indemnizația de încadrare brută lunară și la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 15 iunie 2009 și până la data modificărilor legislative, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data executării efective a prezentei hotărâri.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei, drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară și la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 16 iunie 2009 și până la data modificărilor legislative, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data executării efective a prezentei hotărâri.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Galați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul 3495/121/23.06.2009 pe rolul Tribunalului Galați reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îi oblige pe pârâți la plata drepturilor salariale reprezentate de sporul de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din legea 50/1996 raportat la îndemnizația de încadrare brută lunară,începând cu data numirii în funcție și în continuare până la încetarea discriminării, sume actualizate cu indicele de inflație până la data achitării sumelor datorate.
În motivarea în fapt a cererii reclamanții au arătat în privința cererii privind plata sporului de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar că prin clauza de confidențialitate, definită de art.26 din Codul Muncii, părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite de regulamentele interne, în contractile collective de muncă sau în contractile individuale de muncă.
Nerespectarea acestei clauze de către oricare din părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește, prin art.10, că judecătorii nu-și pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.
În conformitate cu art.91, judecătorii sunt obligați să respecte secretul profesional, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași text, judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor la care a participat, inclusive după încetarea exercitării funcției.
Încălcarea interdicției constituie abatere disciplinară, conform art.98 alin 2 lit d din Legea nr.303/2004.
Codul d eontologic, aprobat prin Hotărârea nr.328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, în art.15, prevede că judecătorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au caracter confidențial, sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege sau de regulament.
Textele de mai sus, cuprinse în legile speciale privitoare la statutul judecătorilor, prin conținutul lor, se constituie în clauze de confidențialitate, a cărei nerespectare angajează răspunderea disciplinară a acestora.
Prin Legea nr.182/2002 și HG nr.585/2002 s-a recunoscut că magistrații gestionează informații clasificate.
Obligația de a respecta clauza de confidențialitate, prin interdicția de a transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, este susținută în administrația publică, în armată, poliție și alte domenii, prin plata unui spor al cărui cuantum variază de la 15%până la 30% reglementat prin OG nr.9/2001, Legea nr.444/2006 prin care s-a aprobat OG nr.19/2006, OG nr.6/2007 și Legea nr.656/2002.
Tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale mai sus indicate confirmă discriminarea judecătorilor față de alte categorii profesionale prin neacordarea sporului de confidențialitate, în condițiile în care obligația rezultă în sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
Cu privire la solicitarea privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% raportat la îndemnizația de încadrare brută lunară reclamanții au arătat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50%din salariul de bază brut lunar.
Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților art 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogate, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 din oUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr.177/2002.
Astfel, dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare până la data de 1 februarie 2007 când a intrat în vigoare a OG nr.8/2007 care a abrogate disp.Legii nr.50/1996, pe cale de consecință el trebuie acordat pentru această perioadă.
Mai mult, s-a arătat că, la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică și care nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat.
În Monitorul Oficial, partea I, nr.444 din 13 iunie 2008 fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21 din 10 martie 2008.
Prin decizia menționată, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Astfel, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculate la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
În drept reclamanții și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile articolelor 16 din Constituția României, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG 137/2000, art. 5 din Codul Muncii.
În dovedirea acțiuni s-au folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosar în copie decretele prin care au fost numiți în funcția de judecător începând cu data de 15.06.2009 și respectiv 16.06.2009( reclamanta ).
Prin întâmpinare pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL GALAȚI au solicitat respingerea acțiunii, fiind invocată excepția inadmisibilității,excepție pe care instanța o consideră neîntemeiată întrucât prin cererea dedusă judecății reclamanții nu urmăresc modificarea unor acte normative ci solicită instanței să analizeze dacă cele prin care au fost recunoscute anumite sporuri la salariu le sunt aplicabile și reclamanților, aspecte asupra cărora instanțele au plenitudine de competență.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța a reținut că pretențiile reclamanților sunt întemeiate.
Astfel față de dispozițiile articolului 329 alineat 3 Cod de procedură civilă urmează a fi avute în vedere dispozițiile Deciziei numărul 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar 5/2008 prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii,procurorii,magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
Prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție a fost admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general si s-a constatat ca judecătorii, procurorii, magistrații asistenți si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar.
Întrucât problema de drept a fost dezlegată prin cele două decizii pronunțate de ÎCCJ în soluționarea unor recursuri declarate în interesul legii în interesul legii, deciziile fiind obligatorii pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâtei fiind înlăturate.
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație au fost avute în vedere prevederile articolului 161 Codul Muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin 3 Cod de procedură civilă dezlegarea data problemelor de drept judecate in soluționarea recursului in interesul legii este obligatorie pentru instanțe, sub acest aspect fiind irelevantă decizia prin care la data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridica de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte de vreme ce nu au fost constatate ca fiind neconstituționale preve4derile art. 329 Cod de procedură civilă.
In aceste condiții, instanța a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârâți la plata sporului de confidențialitate de 15% si asporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunarăavându-se in vedere perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, respectiv data începerii raporturilor de munca si până la reglementarea modificării legislative.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești până la data plății efective, tribunalul o consideră întemeiată, din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul Muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului.
Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Ca efect al admiterii primului capăt de cerere a fost admisă și cererea referitoare la efectuarea mențiunilor corespunzătoare in carnetele de munca ale reclamanților pentru perioada mai sus menționata si la emiterea ordinului de salarizare pentru aceste doua sporuri.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru următoarele motive:
- instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare a hotărârii potrivit art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
A invocat faptul că intimații - reclamanți sunt salariați în temeiul unei legi speciale care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază.
Modalitatea de prevedere a acestor drepturi constituie o problemă de legiferare și câtă vreme ele nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, acordarea acestora reprezintă o depășire a limitelor puterii judecătorești.
A invocat în acest sens decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții constituționale.
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, motiv de modificare a acesteia potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A invocat faptul că acțiunea reclamanților a fost admisă în baza unor texte de lege care se aplică altor categorii de personal din sistemul bugetar.
În ceea ce privește reținerea discriminării, reglementarea prin lege sau printr-un alt normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede dreptului legal stabilit prin nr.OG137/2000.
Deasemeni, acordarea pentru viitor a unor drepturi salariale suplimentare reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești prin legiferarea acordării unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
În ceea ce privește sporul de confidențialitate, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze un asemenea drept, pentru a exista discriminare potrivit art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fiind necesară prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării uneia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege, îndatoririlor ce le revin magistraților în ansamblu le corespunde obligația corelativă a angajatorului de plată a salariului.
Instanța de fond a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare, actele normative evocate reglementând salarizarea anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi și judecătorilor.
În acest sens a invocat practica judecătorească.
Nu au fost formulate întâmpinări în cauză.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, curtea îl reține ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește sporul de confidențialitate, la data de 16.12.2008, s-a pronunțat Decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 39 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1 si 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin considerentele deciziei s-a reținut că, potrivit art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței ori executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare [art. 2 alin. (l)-(3)].
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/7 8/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, republicată, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituție și art. 6 alin. (3) din Codul Muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, aprobată cu completări prin Legea nr. 94/2007, în concordanță cu normele Uniunii Europene, și precizează ca: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează muncă, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul Muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauza a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă daca sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nicio justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a 2 salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-1 primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, cât și a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie sa fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
Acceptând teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutita de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de baza prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia este obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 329 alin.3 din Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 99 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, curtea nu poate da o alta soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară Deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești.
Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " împotriva Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art.16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință. De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că: "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat împotriva Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privita în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independența față de puterea executivă.
Chiar prin decizia cu nr. 838/27.05.2009 invocată de către recurentul-pârât, Curtea Constituțională arată clar că "- apare evident faptul că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 pr. civilă - nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâi judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.".
Mai arată Curtea Constituțională că,-efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1257/14.08.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1257/14.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /24.12.2009
:DC/10 ex/28.12.2009
Fond:/
Asistenți judiciari: /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
