Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1270/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1270/
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, jud. V, împotriva sentințelor civile nr. 141/18.02.2009 și nr. 255/06.04.2009 și de către pârâta CFR SA - SUCURSALA REGIONALA CFR G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 141/18.02.2009, ambele hotărâri fiind pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul de fond nr-, în conflictul de muncă intervenit între părți, cauza având ca obiect " drepturi bănești".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.11.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.11.2009 și, ulterior, la data de 17.11.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 141/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția asupra autorității de lucru judecat formulată de pârâta CN CFR SA B - Sucursala Regională CFR
A fost admisă în parte acțiunea civilă pentru drepturi salariale formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CN CFR SA B - Sucursala Regională
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5831 le reprezentând drepturi salariale și drepturi bănești conexe pentru perioada 16.01.2006 - 09.03.2006, sumă actualizată până la 31.12.2008, urmând a fi actualizată în continuare până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6000 lei daune morale.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor interese.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6533,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1997/91/16.07.2007 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SNCF CFR SA B - Sucursala Regională CFR G, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata drepturilor bănești corespunzătoare funcției de impiegat, începând cu 10.10.2005, până la reintegrare și să-i plătească 350 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu data primirii notificării și până la reintegrare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deși prin sentința civilă nr. 307/03.05.2006, a fost desființată decizia de retrogradare, pârâta, cu rea-credință, a refuzat reintegrarea în postul deținut anterior.
Pârâta, pe cale de excepție, a invocat lipsa de interes a reclamantului și lipsa calității procesuale active, în condițiile în care acesta nu mai are calitatea de angajat al societății.
În ce privește sumele de bani solicitate a arătat pârâta, acestea nu se cuvin reclamantului avându-se în vedere că acesta nu s-a mai prezentat la serviciu începând cu 16.01.2006, motiv pentru care i s-a și desfăcut contractul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 209/2008 Tribunalul Vranceaa admis în parte acțiunea civilă, a obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor bănești aferente funcției de impiegat începând cu data de 09.03.2006 și până la reintegrarea efectivă pe post. A respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea la plata acelorași drepturi bănești pe perioada 10 octombrie 2005 - 09 martie 2006 și cel privind obligarea pârâtei la daune cominatorii.
A respins ca neîntemeiate excepțiile privind lipsa de interes a reclamantului și lipsa calității procesuale active, a obligat pârâta la cheltuieli de judecată în cuantum de 1301,7 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 564/R/11 septembrie 2008 Curtea de APEL GALAȚIa admis ambele recursuri, a casat sentința civilă nr. 209/2008 a Tribunalului Vrancea și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de control judiciar a reținut că prima instanță nu a analizat fondul cererii de chemare în judecată, că nu a stabilit exact sumele datorate cu titlu de drepturi salariale și daune cominatorii, nu a analizat în nici un fel pretențiile deduse judecății prin stabilirea unei sume determinate, lichide și exigibile, deși a administrat proba cu expertiză contabilă.
Instanța de recurs a mai stabilit că nu s-a analizat și interpretat corect capătul de cerere privind daunele cominatorii, caracterul juridic al cererii era daune interese reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de pârâtă.
În rejudecare în cauză reclamantul a solicitat daune interese reprezentând prejudiciul moral și material și s-a efectuat la cererea acestuia, o expertiză contabilă care a avut ca obiective calcularea drepturilor salariale și conexe cu începere de la 16.01.2006.
Prin cererea din 21 2008 reclamantul a precizat daunele morale la suma de 250.000 lei reprezentând distrugerea sănătății, imaginii, demnității și reputației și prejudiciul material ce constă în sistarea investițiilor în gospodărie, faptul că nu a putut înființa o societate comercială, afectarea întreținerii copiilor la facultate. A fost prejudiciat și datorită celor 16 acțiuni în care a fost parte și a fost nevoit să face parte și a fost nevoit să facă credite bancare, de la persoane fizice și a vândut de la persoane fizice și a vândut bunuri și produse agricole din gospodărie.
De asemenea reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată făcute în alte procese.
Intimata a invocat excepția autorității de lucru judecat față de primele capete de cerere și a arătat că nu mai susține celelalte excepții invocate în prima judecată.
Asupra acțiunii de față instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 707/10.10.2005 reclamantul a fost retrogradat din funcția de impiegat în funcția de acar. Reclamantul a contestat această decizie iar prin sentința civilă nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vranceaa fost anulată și obligată unitatea pârâtă la plata drepturilor salariale aferente funcției de impiegat până la reintegrarea efectivă pe post.
Sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 524/R/2006.
Dar, anterior acestei sentințe, prin decizia nr. 707/375/09.03.2006, reclamantului i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă încheiat cu pârâta pentru motivul că a lipsit nemotivat începând cu data de 16 ianuarie 2006.
Și această decizie a fost contestată în justiție, dar prin sentința civilă nr. 703/18.09.2006 a Tribunalului Vrancea contestația a fost respinsă ca neîntemeiată. Această sentință a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamantul prin decizia civilă nr. 64/31.01.2007 a Curții de APEL GALAȚI.
Față de această împrejurare s-a reținut că decizia de desfacere a contractului individual de muncă din 09.03.2006 a fost corectă și a produs efecte juridice de la această dată.
Reclamantul a considerat că este îndreptățit la reintegrarea pe postul de impiegat și la plata drepturilor salariale și conexe pe toată perioada, cu începere de la 16.01.2006.
Dar contractul de muncă al acestuia a fost desfăcut din culpa sa, și nu se mai poate pune în discuție reintegrarea în funcție. Sentința civilă nr. 307/03.05.2006 prin care s-a anulat prima decizie de sancționare disciplinară (aceea de retrogradare) a produs efecte doar pentru perioada 10.10.2005 - 09.03.2006.
La această dată contractul de muncă încheiat cu pârâta a fost desfăcut definitiv și, această desfacere, de această dată, a fost confirmată de către instanțele judecătorești.
Reclamantul a avut doar un singur contract de muncă încheiat cu pârâta, contract care cuprinde mai multe clauze printre care și funcția pe care o ocupă reclamantul. Cu ocazia pronunțării deciziei din data de 10.10.2005 a fost sancționat prin retrogradare (dovedită ulterior ca fiind greșită), respectiv s-a modificat doar una dintre clauzele, dar prin decizia din data de 09.03.2006 chiar tot contractul a fost desființat. Reintegrarea în funcția de impiegat nu mai este posibilă deoarece chiar contractul de muncă în totalitatea sa nu mai există.
Pentru aceste motive instanța a apreciat că pretențiile reclamantului vizează doar perioada 16.01.2006 - 09.03.2006 în calitate de impiegat și nu de acar, ca efect al sentinței civile nr. 307/2006 dar și al desfacerii contractului individual de muncă.
În rejudecare s-a administrat proba cu o nouă expertiză contabilă din care rezultă că sumele cuvenite cu titlu de salariu în această perioadă au fost de 645 lei în ianuarie, 1164 lei în luna februarie 2006 și 307 lei în luna martie (1228: 16 zile ce le-ar fi lucrat).
În ceea ce privește bonurile de masă, tot potrivit raportului de expertiză, instanța a reținut că reclamantului i se cuvine contravaloarea acestora astfel: suma de 79 lei pentru luna ianuarie, 164 lei pentru luna februarie și 35,75 lei pentru luna martie (20 tichete: 16 zile x 4 zile x 7,15 lei).
de călătorie pentru reclamant și familia sa au constat într-o autorizație de călătorie gratuită de 77,25 lei/lună proporțional cu perioada luată în calcul și majorată suma cu 30% potrivit art. 95 din CCM pe anii 2005-2006 (fila 122 volumul I rejudecare), 3 permise de călătorie gratuită pentru membrii de familie și 2 abonamente călătorie gratuită pentru studenți. Pentru luna ianuarie un total de 317,7 lei (49,6 + 53,9 + 214,2) pentru lunile februarie și martie câte 634,40 (100,25 + 105,75 + 428,4).
Contravaloarea echipamentului de lucru pentru aceeași perioadă este de 42 lei așa cum rezultă din anexa 5 la raportul de expertiză iar contravaloarea concediului de odihnă este de 498,24 lei sumă ce rezultă din anexa 2, în luna decembrie 2006 reclamantul fiind programat în concediu (1993 lei: 12 luni x 3 luni).
Reclamantul este îndreptățit pentru aceste sume și la actualizarea lor cu indicele pretențiilor bunurilor de consum. Acest indice a fost calculat în anexa 7 la raportul de expertiză până în decembrie 2008. Astfel pentru sumele datorate pe luna ianuarie 2006 urmează a se aplica coeficientul de actualizare de 1,-, pentru sumele datorate pe luna februarie 2006 coeficientul de 1,- și pentru luna martie coeficientul de 1,-.
În ceea ce privește daunele morale solicitate tribunalul a constatat că reclamantul a suferit prejudicii de ordin afectiv, familial și a sănătății ca urmare a faptului că a fost greșit retrogradat din funcție. Or, chiar dacă măsura a fost anulată, acest lucru nu este suficient pentru repararea suferințelor prilejuite de o măsură nedreaptă care de fapt a și declanșat toate procesele ulterioare dintre părți.
În acest context tribunalul a apreciat că acordarea unor daune morale este pe deplin justificată dar într-un cuantum modic.
Nu sunt justificate daunele interese de 350 lei pe zi întrucât nu s-a dovedit crearea unui asemenea prejudiciu zilnic iar acțiunea a fost admisă doar parțial, pretențiile fiind justificate pentru o perioadă scurtă și nici nu s-a mai pus problema reintegrării.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată tribunalul le-a apreciat ca fiind justificate doar cele din prezenta cauză formate din cheltuieli de transport în sumă de 631,69 lei, 1301,7 lei cheltuieli de la prima judecată, 1000 lei onorar avocat recurs, 3000 lei onorar apărător rejudecare și 600 lei expertiza contabilă din rejudecare.
Reclamantul a solicitat și cheltuieli de judecată din alte procese, pe care le-a pierdut precum și contravaloarea unor credite și împrumuturi de la persoane fizice. Or, în situația cheltuielilor de judecată acestea pot fi acordate doar dacă pârâta a căzut în pretenții conform art. 274 Cod procedură civilă ceea ce nu este cazul în acele procese.
Contractele de credit încheiate de către reclamant sau membrii familiei sale nu au legătură cu procesul de față pentru a fi obligată pârâta să le achite, și nici nu au fost încheiate ca urmare a culpei acesteia.
Faptul că reclamantul a făcut cheltuieli pentru care a vândut bunuri și produse din gospodărie și a contractat credite nu pot fi reținute în sarcina pârâtei deoarece nu se încadrează nici în răspunderea civilă contractuală și nici nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale.
Pentru aceste considerente și în baza art. 283 lit. c din Codul munciia fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului sumele reținute mai sus actualizate până la 31.12.2008 urmând să fie actualizate în continuare până la data efectivă. Pârâta a fost obligată la plata daunelor morale în baza art. 998 cod civil și a cheltuielilor de judecată în acest proces potrivit art. 274 Cod procedură civilă.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor interese.
A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată deoarece prin hotărârea de reintegrare în funcția de impiegat drepturile salariale nu au fost individualizate ci acordate la modul general față de cererea de față care privește toate drepturile bănești și conexe precum și daune morale și interese.
Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 10.03.2009, reclamantul a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 141/18.02.2009 a Tribunalului Vrancea cu privire la suma de 5831 lei stabilită ca fiind cuvenită de către prima instanță raportată la valoarea pretențiilor de 318.977 lei indicate de către expert și consilierul expert pe perioada 16.01.2006 - 08.12.2008 și în continuare până la reintegrarea pe vechea funcție deținută anterior conform sentinței civile nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea rămasă irevocabilă.
La data de 30.03.2009 reclamantul a formulat o altă cerere pentru îndreptarea, înțelesul și completarea sentinței civile nr. 141/18.02.2009 a Tribunalului Vrancea, solicitând să se stabilească nulitatea sentinței civile nr. 703/18.09.2006 a Tribunalului Vrancea, a deciziei civile nr. 64/31.01.2006 a Curții de APEL GALAȚI, a deciziei civile nr. 371/27.04.2007 și a deciziei civile nr. 564/11.08.2008 ale Curții de APEL GALAȚI, în sensul că parte din JUDECĂTORI: Alina Savin, Benone Fuică, Mihaela Neagu s-au pronunțat și în primele acțiuni având aceeași cauză a conflictului.
A solicitat îndreptarea, lămurirea înțelesului dispozitivului prin admiterea raportului de expertiză contabilă și acordarea tuturor drepturilor care i s-ar cuveni în baza titlului sentinței civile nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea rămasă irevocabilă și în continuare până la reintegrarea efectivă pe vechea funcție deținută anterior.
Prin sentința civilă nr. 255/06.04.2009 a Tribunalului Vrancea au fost respinse ca neîntemeiate cererile înregistrate la datele de 10.03.2009 și 30.03.2009 formulate de reclamantul, pentru lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 141/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și pentru îndreptarea, înțelesul și completarea sentinței civile nr. 141/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 10.03.2009 reclamantul a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 141/18.02.2009, arătând că între suma stabilită prin expertiza contabilă și suma acordată de instanță este o diferență foarte mare care îl nemulțumește.
Prin cererea depusă la 30.03.2009 petentul a solicitat îndreptarea, înțelesul și completarea sentinței civile nr. 141/19.09.2009.
A arătat în motivarea cererii că prin sentința civilă nr. 307/3.05.2006 a fost anulată decizia de retrogradare și pârâta trebuia să-l repună în funcția de impiegat, iar pentru că a refuzat acest lucru trebuia să-i acorde toate drepturile salariale.
Deși prin expertiza contabilă s-au stabilit toate drepturile salariale, instanța a schimbat obiectul dosarului și a soluționat contestația la decizia de concediere.
A solicitat ca instanța să stabilească nulitatea sentinței civile nr. 703/18.09.2006 a Tribunalului Vrancea, decizia nr. 64/31.01.2006 a Curții de APEL GALAȚI, decizia nr. 371/27.04.2007 și decizia nr. 564/11.08.2008 în sensul că o parte din judecători erau incompatibili pentru că s-au pronunțat în celelalte hotărâri.
În susținerea cererilor reclamantul a depus la dosar hotărârile la care a făcut referire.
Cererile nu sunt întemeiate.
Petentul nu și-a motivat cererile în drept, dar din modul în care a formulat cererile rezultă că solicită aplicarea art. 2811și 2812Cod procedură civilă.
Potrivit art. 2811Cod procedură civilă în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, părțile pot cere instanței să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
Potrivit art. 2812Cod procedură civilă dacă prin hotărâre instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara recurs.
Motivele invocate de petent nu se încadrează în aceste dispoziții legale.
Astfel, în prima cerere petentul a arătat că este nemulțumit pentru că acțiunea i-a fost admisă doar în parte și că nu i s-a acordat întreaga sumă stabilită prin expertiză.
Acesta este un motiv de recurs și nu un motiv de lămurire a dispozitivului, instanța a arătat care sunt considerentele pentru care a admis în parte acțiunea, iar reclamantul avea calea recursului.
Motivele invocate în cerere din 30.03.2009 nu sunt dintre cele prevăzute la art. 2811sau 2812Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat pe toate capetele de cerere cu care a fost sesizată, iar în considerente s-au analizat cererile ca atare și instanța și-a spus părerea cu privire la cererile cu care a fost sesizată.
De asemenea, nu se pot anula pe această cale hotărâri irevocabile așa cum a susținut petentul.
Pentru considerentele arătate, instanța a respins cererile ca neîntemeiate.
Împotriva sentinței civile nr. 141/18.02.2009 și sentinței civile nr. 255/06.04.2009 pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- a declarat recurs reclamantul, iar împotriva sentinței civile nr. 141/18.02.2009 a aceleiași instanțe a declarat recurs și pârâta CNCF CFR SA - Sucursala Regională CFR
Recurentul-reclamant a criticat sentința civilă nr. 141/18.02.2009 a Tribunalului Vrancea ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
A invocat existența autorității de lucru judecat urmare a pronunțării sentinței civile nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 521/R/11.09.2006 a Curții de APEL GALAȚI.
A invocat faptul că, sancțiunea retrogradării fiind anulată societatea avea obligația de a-l reintegra în funcția avută de impiegat de mișcare și de a-i plăti diferența de salariu și celelalte drepturi bănești până la reintegrare.
A considerat măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă din funcția de acar ca fiind nelegală, societatea procedând la schimbarea funcției fără acordul său, considerând încadrarea în funcția de acar ca echivalând cu desfacerea unilaterală a contractului individual de muncă.
Contractul de muncă fiind desfăcut unilateral începând cu data de 10.10.2005, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pe dispoziția nr. 707 - 375 din 09.03.2006 a fost nelegală fiind rămasă fără obiect iar neprezentarea sa la serviciu începând cu 16.01.2006 a fost nejustificată întrucât era impiegat și nu acar.
A considerat că subzistă obligația societății de reintegrare în vechea funcție de impiegat și în prezent și până la executare.
A criticat sentința civilă nr. 703/18.09.2006 a Tribunalului Vrancea și decizia civilă nr. 64/31.01.2007 a Curții de APEL GALAȚI considerându-le nelegale pe motivul încălcării ordinii de drept prin nesocotirea dispozițiilor sentinței civile nr. 307/2006 a Tribunalului Vrancea.
A mai învederat motivul că au fost pronunțate de judecători incompatibili care s-au mai pronunțat în litigiile dintre aceleași părți și întemeiate pe aceeași cauză, hotărârile fiind nule de drept conform art. 105 pct. 1 Cod procedură civilă.
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă
A invocat caracterul executoriu al sentinței civile nr. 307/2006 a Tribunalului Vrancea rămasă irevocabilă, criticând considerentele instanței de fond potrivit cărora efectele acestei sentințe au fost anulate, decizia de aplicare a contractului individual de muncă fiind un act administrativ unilateral care nu poate învinge puterea unei hotărâri judecătorești, irevocabile intrată în puterea lucrului judecat și nici nu poate modifica această hotărâre.
- sentința instanței de fond este netemeinică - motiv de recurs prevăzut de art. 3041Cod procedură civilă.
A criticat-o ca fiind netemeinică prin limitarea răspunderii civile a intimatei-pârâte numai la perioada 16.01.2006 - 19.03.2006, obligația de reintegrare și de plată a despăgubirilor ar exista și în prezent potrivit sentinței civile nr. 307/2006 a Tribunalului Vrancea, neputând fi invocat nici un motiv temeinic de limitare a plății despăgubirilor numai la perioada 16.01.2006 - 09.03.2006.
A criticat ca fiind netemeinică hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește limitarea daunelor morale la suma de 6000 lei, respingerea capătului de cerere privind daunele interese și cel privind cheltuielile de judecată.
A invocat prevederile art. 269 Codul muncii și ale art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Deși apreciază că acordarea daunelor morale este pe deplin justificată, în mod nejustificat și fără nici o motivare sau dovadă contrară, instanța le acordă într-un cuantum modic.
În ceea ce privește daunele interese de 350 lei/zi instanța a respins acest capăt de cerere, în dispozitiv fiind acordate numai drepturile salariale și cele conexe, fără să se facă vorbire și de daunele interese, pe care le-a apreciat ca fiind justificate pe o perioadă scurtă de timp.
Daunele interese ar reprezenta cheltuielile pe care ar fi fost nevoit să le facă împreună cu familia pe o perioadă de patru ani, datorită măsurilor nelegale luate de intimata-pârâtă.
A mai invocat faptul că instanța a respins și capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în procesele generate de măsura abuzivă a retrogradării din funcție anulată irevocabil de instanțele de judecată.
- instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a acestor capete de cerere amintindu-le numai în treacăt - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Datorită faptului că s-a pus în sarcina sa o faptă penală privind deraierea trenului și pentru care a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea din funcție ca o măsură abuzivă, a suferit material și moral împreună cu familia, a trebuit să se judece cauzându-i-se o stare puternică de stres pe parcursul a 4 ani de zile.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, obligarea intimatei la plata sumei de 318.977 lei datorată conform raportului de expertiză judiciar-contabilă întocmit de expert și a onorariului de avocat în recurs.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
A depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Recurentul-reclamant a mai criticat sentința civilă nr. 255/06.04.2009 a Tribunalului Vrancea sub aspectul considerentelor reținute prin sentința civilă nr. 141/18.02.2009 a aceleiași instanțe, din moment ce decizia nr. 707/09.03.2006 era anulată prin sentința civilă nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea iar pârâta obligată să plătească toate drepturile salariale de la data emiterii deciziei și până la data reintegrării efective în postul deținut anterior, în speță fiind vorba de nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ce trebuia să reprezinte un punct de reper fundamental pentru instanța de fond.
Pârâta a refuzat să respecte sentința civilă nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea motiv pentru care a refuzat să prezinte referatul nr. 1246/09.03.2006 cu toate anexele pe care le-a solicitat expres prin cererea nr. 6325/19.10.2006 dar pe care nu le-a primit.
Astfel, instanța de judecată s-ar fi lămurit în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea și ar fi acordat toate drepturile salariale reclamantului până la zi, așa cum este arătat în raportul de expertiză.
Din moment ce sucursala nu l-a reintegrat pe post este voința exclusivă a acesteia și nu obligația instanței de a constata nerespectarea unei hotărâri judecătorești, că, potrivit sucursalei, funcția pe care o ocupă este aceea de acar, ori a legiuitorului este aceea de impiegat.
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri, în mod expres a referatului nr. 1246/09.03.2006 cu toate anexele acestuia.
A invocat ca temei al recursului dispozițiile art. 281, 2811,2812și 2813Cod procedură civilă, solicitând îndreptarea hotărârii în sensul că este îndreptățit la plata de către pârâtă a sumei de 318.977 lei reprezentând drepturi bănești aferente funcției de impiegat mișcare pentru perioada 16.01.2006 - (10.10.2005) - 08.12.2008 conform Contractului colectiv de muncă specific CNCF CFR SA, în baza sentinței civile nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea definitivă și irevocabilă și a expertizei menționate.
Recurenta-pârâtă CNCF CFR SA - Sucursala Regională CFR Gac riticat sentința civilă nr. 141/18.02.2009 a Tribunalului Vrancea ca fiind netemeinică și nelegală solicitând casarea acesteia pentru următoarele motive:
C puțin în ceea ce privește drepturile salariale există autoritate de lucru judecat întrucât printr-o hotărâre anterioară, sentința civilă nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea, a mai fost obligată la plata drepturilor salariale aferente funcției de impiegat până la data repunerii efective pe postul deținut.
Or, perioada 16.01.2006 - 09.03.2006 se circumscrie hotărârii anterioare și privește exact aceleași drepturi salariale aferente funcției de impiegat, fiind în prezent executată în baza primei hotărâri în dosarul de executare nr. 147/2009 al BEJ pentru drepturi salariale restante. Intimatul va avea un al doilea titlu executoriu privind aceleași drepturi, pentru o perioadă mai scurtă dar care se circumscrie perioadei din prima hotărâre.
Instanța a acordat drepturi salariale pentru o perioadă reținută printr-o hotărâre anterioară ca fiind cea a desfacerii disciplinare a contractului de muncă pentru lipsa nemotivată de la serviciu începând cu data de 16.01.2006.
În atare situație nu putea fi obligată la plata de drepturi bănești începând cu data de 16.01.2006, apreciind că datorează drepturi salariale până la data la care intimatul a început să absenteze (16.01.2006) și nu până la data deciziei de desfacere a contractului de muncă (09.03.2006), fiind îndeplinită obligația de plată a drepturilor salariale pentru funcția de impiegat până la data la care intimatul a început să absenteze nemotivat (16.01.2006).
Instanța a acordat drepturi bănești conexe cu încălcarea art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, avându-se în vedere că acest lucru nu s-a cerut nici prin cererea modificatoare/completatoare în rejudecare.
Instanța de fond a încadrat în această categorie, fără a aduce o argumentare în drept, tichetele de masă facilitățile de călătorie și contravaloarea echipamentului de lucru care nu reprezintă drepturi bănești ci stimuli în vederea protecției salariatului în activitate și fidelizării acestuia, echipamentul de lucru reprezintă o obligație a intimatului și nu un drept "bănesc" așa cum în mod greșit a fost calificat de instanța de fond.
Privitor la daunele morale acordate în cauză a invocat faptul că instanța de fond s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, încălcând prevederile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, nici prin cererea introductivă și nici în rejudecare intimatul nu a cerut daune morale.
În măsura în care înscrisul numit "referat" a fost apreciat ca o cerere modificatoare/completatoare aceasta a fost formulată și depusă tardiv după prima zi de înfățișare, în sensul art. 112 și următoarele Cod procedură civilă, intimatul fiind asistat de avocat atât la termenul anterior depunerii memoriului și referatului (10.11.2008) cât și la termenul următor (24.11.2008).
Admițând că înscrisul numit "referat" îmbracă forma unei cereri modificatoare/completatoare, aceasta a fost făcută după împlinirea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului, intimatul fiind sancționat la data de 10.10.2005 iar termenul de prescripție privitor la dreptul de a cere daune morale s-a împlinit la data de 11.10.2008.
Pe fondul acordării despăgubirilor de ordin moral, intimatul leagă daunele morale de refuzul integrării pe postul deținut anterior și abia în rejudecare, în subsidiar și oricum în afara termenelor de prescripție, leagă prejudiciul moral de faptul retrogradării în sine, transgresând sensul pricinii într-unul strict emoțional, deturnând astfel atenția instanței de la chestiunile procedurale importante.
A reiterat condițiile în care s-a dispus trecerea temporară din funcția de impiegat pe o altă funcție ca urmare a deraierii unui tren și care îi putea afecta reacțiile, în proces planând o incertitudine care nu putea profita decât contestatorului, așa cum în mod legal a stabilit instanța.
Deși măsura disciplinară a fost anulată, unitatea a acționat de bună credință, greșit reținând instanța de fond că situația actuală a intimatului este urmare a retrogradării din funcție, fiind afectată emotiv în mod excesiv.
A mai învederat faptul că în cursul procesului privind repunerea în funcție intimatul nu a mai înțeles să se prezinte la serviciu, fiindu-i desfăcut disciplinar contractul de muncă, situația intimatului fiind rezultatul exclusiv al greșelii acestuia de a nu se mai prezenta la serviciu.
A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii de fond iar în rejudecare respingerea cererii pentru autoritate de lucru judecat - privitor la primul capăt de cerere și ca tardiv privitor la daunele morale iar, în măsura în care se va trece peste excepțiile invocate, respingerea cererii ca nefondată, fără cheltuieli.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 9, art. 3041Cod procedură civilă, art. 112 și următoarele Cod procedură civilă, art. 163 Cod procedură civilă și art. 283 lit. c Codul muncii.
A depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Examinând recursurile astfel declarate de ambele părți, pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, curtea le apreciază ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
În primul rând, sub aspectul cadrului procesual al judecății, este de menționat faptul că prima instanță a realizat o rejudecare a cauzei urmare a admiterii recursurilor declarate de reclamantul și pârâta CNCF CFR SA B - Sucursala Regională G împotriva sentinței civile nr. 209/12.03.2008 a Tribunalului Vrancea, a casării acesteia și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță (decizia civilă nr. 564/R/11.09.2008 a Curții de APEL GALAȚI pronunțată în dosarul nr-).
Instanța de recurs a reținut faptul că prima instanță nu a analizat fondul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul, interpretând greșit petitul acțiunii.
A mai reținut faptul că, pronunțând hotărârea recurată, prima instanță nu a analizat în nici un fel pretențiile deduse judecății de către reclamantul care a solicitat, în primul rând, stabilirea unei sume clare, a unei creanțe determinate, lichide și exigibile și nu pronunțarea a încă unui titlu executoriu, așa cum greșit a susținut instanța de fond atunci când a respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale pe perioada 10.10.2005 - 09.03.2006.
Pentru considerentele arătate în decizie, instanța de recurs a constatat că prima instanță nu a analizat fondul cauzei, nu a arătat motivele pentru care nu a reținut proba cu expertiza efectuată în cauză, încălcându-se prevederile art. 261 pct. 5 și art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Pentru a nu se încălca dreptul părților la un grad de jurisdicție și, implicit, la un proces echitabil, s-a făcut aplicarea art. 315 alin. 5 Cod procedură civilă.
S-a dispus ca, în rejudecare, să se analizeze petitul acțiunii așa cum a fost formulat de reclamant, să se analizeze probele din dosar și să se motiveze corespunzător hotărârea ținând cont de toate motivele invocate înaintea instanței, conform art. 315 alin. 4 Cod procedură civilă.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 3730/91/14.10.2008 fiind pronunțate sentința civilă nr. 141/18.02.2009 și sentința civilă nr. 255/06.04.2009 ce fac obiectul recursurilor de față.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 141/18.02.2009 a Tribunalului Vrancea, curtea reține următoarele:
Nu este întemeiat motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant privind încălcarea de către instanță a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă).
Recurentul-reclamant și-a argumentat critica pe dispozițiile sentinței civile nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea prin care s-a dispus anularea deciziei de sancționare nr. 707/1491/10.10.2005 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la plata diferenței de salariu calculată de la data emiterii deciziei și până la data integrării efective în postul deținut anterior.
Sentința civilă nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vranceaa rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 524/R/11.09.2006 a Curții de APEL GALAȚI, prin respingerea recursului declarat de pârâta CNCF CFR SA B - Sucursala Regională CFR G, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei.
În baza caracterului său executoriu, sentința civilă nr. 307/2006 a Tribunalului Vranceaa devenit susceptibilă de executare la data pronunțării, respectiv 03.05.2006 (art. 289 Codul muncii ).
Nu trebuie însă omis faptul că în baza deciziei nr. 707 - 375/09.03.2006 emisă de pârâtă s-a dispus sancționarea recurentului-reclamant cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, măsura producându-și efectele începând cu data emiterii, respectiv 09.03.2006.
La această dată recurentul-reclamant îndeplinea funcția de acar I, emiterea deciziei de sancționare fiind anterioară momentului când hotărârea de integrare în postul deținut anterior de a devenit executorie (sentința civilă nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea ).
În mod corect a reținut prima instanță că raporturile juridice de muncă dintre părți au încetat la data de 09.03.2006 ca efect al desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, măsură rămasă definitivă prin epuizarea căilor legale de atac.
Nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant în sensul că operează autoritatea de lucru judecat, iar măsura desfacerii contractului individual de muncă a fost ilegală și fără obiect, dată fiind natura juridică diferită a celor două sancțiuni.
Problema a fost tranșată și prin decizia civilă nr. 5849/19.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă cererea formulată de revizuientul reținându-se că obiectul celor două cereri a fost diferit întrucât nulitatea s-a îndreptat de fiecare dată împotriva unei alte decizii emisă de intimată, de asemenea neregularitatea actului a fost pretinsă pe temeiuri diferite ceea ce atrage și consecința unei cauze diferite a cererii de chemare în judecată.
Faptul că s-a anulat sancțiunea disciplinară aplicată ca urmare a evenimentului feroviar produs care a avut drept rezultat deraierea unei locomotive, nu poate avea consecințe și nu poate impune soluția în cea de a doua contestație privind anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă pentru absențe nemotivate.
Aspectele referitoare la modalitatea de soluționare a contestației formulată de recurentul-reclamant împotriva măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă au intrat sub puterea lucrului judecat, nemaiputând fi examinate în afara cadrului legal oferit prin exercitarea căilor specifice de atac.
Sub aceeași concluzie se află și criticile recurentului-reclamant privind compunerea completului de judecată, în condițiile în care însuși acesta precizează că cererile de recuzare i-au fost respinse.
De altfel și în prezenta cauză au fost formulate cereri de abținere și de recuzare care au fost respinse ca nefondate prin încheierea de ședință din 22.06.2009, rămasă irevocabilă.
Analiza motivului de recurs formulat de recurentul-reclamant vizând faptul că hotărârea pronunțată a fost lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) se circumscrie considerentelor arătate, în esență fiind susținute de recurent aceleași apărări privind puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 307/2006 a Tribunalului Vrancea asupra deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, și care au fost examinate mai sus.
Nici critica de netemeinicie invocată de recurentul-reclamant nu poate fi primită, în mod corect prima instanță reținând plata despăgubirilor pentru perioada 16.01.2006 - 09.03.2006.
Prin precizările depuse la dosar (fila 312 dosar fond) recurentul-reclamant a arătat că solicită calculul drepturilor salariale începând cu data de 16.01.2006 ( moment reținut de prima instanță) iar data de 09.03.2006 este momentul la care au încetat raporturile juridice de muncă dintre părți, urmare a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
Doar pentru această perioadă calculul întocmit de experții contabili desemnați în cauză și preluat de instanța de fond prin considerentele sentinței civile nr. 141/18.02.2009 a Tribunalului Vrancea este de 5831 lei reprezentând drepturile salariale și drepturile conexe acestora (bonuri de masă, facilități de călătorie, contravaloare echipament de lucru).
În ceea ce privește daunele morale prin înscrisurile depuse la dosar în rejudecare, la data de 07.11.2008, reclamantul a precizat obiectul pretențiilor sale solicitând inclusiv daune morale urmare a prejudiciului cauzat cu ocazia sancționării sale pentru deraierea unui tren de călătorie, măsura disciplinară fiind anulată de instanța de judecată.
A apreciat valoarea acestora la suma de 250.000 lei, invocând faptul că i-au fost aduse atingeri stării de sănătate, personalității sale, demnității și reputației profesionale, vieții de familie.
A depus în acest sens acte medicale, dovezi ale litigiilor purtate cu pârâta și a cheltuielilor rezultate care au afectat patrimoniul întregii familii.
Potrivit art. 269 alin. 1 Codul muncii, angajatorul are obligația de a-l despăgubi pe salariat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, inclusiv asupra prejudiciului moral suferit din culpa sa în legătură cu serviciul.
În acest sens prima instanță a reținut în mod corect, că reclamantul a suferit un prejudiciu moral de ordin afectiv, familial și al sănătății ca urmare a faptului că a fost retrogradat din funcție, anularea măsurii și obligarea la plata drepturilor salariale cuvenite nefiind suficiente pentru a acoperi integral prejudiciul produs.
În ceea ce privește suma de 6.000 lei stabilită de prima instanță cu titlu de daune morale, aceasta fiind supusă evaluării judiciare funcție de circumstanțele cauzei și atingerea adusă persoanei, și instanța de recurs o apreciază ca fiind în măsură să aducă o reparație suficientă și echitabilă pentru prejudiciul cauzat cu acest titlu.
Sub aspectul daunelor interese de 350 lei pe zi solicitate, soluția primei instanțe este legală și temeinică avându-se în vedere natura juridică a acestora, în legătură cu executarea indirectă a unei obligații de către debitor.
Pe o asemenea cale nu este posibilă transformarea obligației inițiale (de plată a tuturor drepturilor salariale corespunzătoare funcției până la încetarea raporturilor juridice de muncă) într-o nouă obligație iar stabilirea plății sumelor în formă actualizată până la plata efectivă este în măsură să acopere integral prejudiciul cauzat.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).
Actualizarea cu inflația urmărește tocmai păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești și are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
În consecință, Codul muncii prin dispozițiile art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Nici critica formulată de recurentul-reclamant privind modalitatea de stabilire de către prima instanță a cheltuielilor de judecată nu poate fi însușită, din interpretarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă rezultând că acordarea acestora se realizează numai dacă sunt în legătură cu procesul și în măsura în care partea adversă a căzut în pretenții.
Ceea ce invocă recurentul-reclamant privește alte procese (21 de procese), obligarea la plata cheltuielilor de judecată fiind subsidiară modalității de soluționare a acestora.
Privind critica nemotivării soluției de respingere a acestor capete de cerere, motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant și prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, apreciem că hotărârea primei instanțe cuprinde motivele de fapt și de drept cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, acestea regăsindu-se în considerentele hotărârii judecătorești.
De altfel, motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie completă dar și omogenă și accesibilă, să aibă putere de convingere, fiind posibilă o grupare a argumentelor pentru a răspunde pretențiilor formulate de părți.
În ceea ce privește critica formulată de recurenta-pârâtă CNCF CFR SA - Sucursala Regională G privind existența autorității de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 307/03.05.2006 a Tribunalului Vrancea, aceasta nu poate fi primită avându-se în vedere limitele rejudecării, astfel cum au fost stabilite prin decizia civilă nr. 564/R/11.09.2008 a Curții de APEL GALAȚI.
S-a reținut că obiectul judecății îl reprezintă, în primul rând, stabilirea unei sume clare, a unei creanțe determinate, lichide și exigibile și nu pronunțarea a încă unui titlu executoriu, fapt ce face ca inaplicabile dispozițiile art. 163 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește acordarea drepturilor bănești aferente perioadei 16.01.2006 - 09.03.2006, apreciem ca fiind întemeiată opinia instanței de fond față de faptul încetării propriu-zise a raporturilor juridice de muncă cu recurentul-reclamant abia la data de 09.03.2006.
Copia contractului de muncă depus la dosarul cauzei (fila 159), nu face dovada efectuării mențiunilor corespunzătoare perioadei 10.10.2005 - 09.03.2006, potrivit dispozițiilor sentinței civile nr. 307/2006 a Tribunalului Vrancea și art. 6 din Decretul nr. 92/1976.
În ceea ce privește drepturile bănești conexe, acordarea acestora s-a realizat de către prima instanță în mod temeinic și legal ca reprezentând drepturi prevăzute prin lege și contractele colective de muncă (referitoare la tichete de masă, facilități de călătorie pe calea ferată, echipament de lucru), prevederi recunoscute ca fiind existente de către recurenta-pârâtă și stabilite ca atare prin raportul de expertiză contabilă judiciară.
În ceea ce privește critica adusă de recurenta-pârâtă capătului de cerere referitor la acordarea daunelor morale nu vor mai fi reluate argumentele instanței de recurs acestea regăsindu-se mai sus, în considerentele expuse.
Nu poate fi reținut caracterul tardiv al pretențiilor solicitate cu acest titlu întrucât au fost precizate cu ocazia rejudecării, prima zi de înfățișare fiind termenul de judecată din 10.11.2008 când au și fost formulate, în condițiile în care primul termen în rejudecare a fost cel din 27.10.2008 când a fost amânată judecarea cauzei pentru lipsa de apărare, potrivit prevederilor art. 156 și art. 134 Cod procedură civilă.
Sub aspectul prescripției, apreciem că dreptul la acțiune în sensul celor stabilite prin decizia civilă nr. 564/R/11.09.2008 a Curții de APEL GALAȚI, s-a născut la momentul pronunțării titlului executoriu, cursul prescripției fiind și întrerupt prin introducerea cererii de chemare în judecată la data de 16.07.2007, în condițiile art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 255/06.04.2009 a Tribunalului Vrancea, curtea reține următoarele:
Criticile recurentului-reclamant vizând această sentință reiau aspectele de fond ale cauzei referitoare la motivarea dată de prima instanță modalității de soluționare prin dispozitivul hotărârii, a pretențiilor formulate.
În mod corect a reținut prima instanță că pe o asemenea cale, a îndreptării lămuririi și completării dispozitivului unei hotărâri judecătorești prevăzută de art. 281 și următoarele Cod procedură civilă, nu este posibil a se exercita controlul judiciar, acesta fiind susceptibil de a fi realizat doar prin căile de atac de drept comun.
În același sens, hotărârile irevocabile pot fi supuse controlului judiciar doar în condițiile legii, prin exercitarea căilor specifice de atac.
În ceea ce privește referatul nr. 1246/09.04.2006 solicitat a fi atașat prin motivele de recurs referitoare la sentința civilă nr. 255/06.04.2009 a Tribunalului Vrancea, cu ocazia dezbaterilor instanța de recurs a apreciat o asemenea cerere ca nefiind utilă cauzei, fiind respinsă administrarea sa.
În consecință, în baza tuturor considerentelor arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 141/18.02.2009 și sentinței civile nr. 255/06.04.2009, ambele fiind pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul de fond nr- și ca nefondat recursul declarat de pârâta CFR SA - Sucursala Regională CF G împotriva sentinței civile nr. 141/18.02.2009 a Tribunalului Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, jud. V împotriva sentinței civile nr. 141/18.02.2009 și sentinței civile nr. 255/06.04.2009, ambele fiind pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul de fond nr-.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta CFR SA - Sucursala Regională CF G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 141/18.02.2009 a Tribunalului Vrancea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 17 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu |
Grefier, |
: - -/15.12.2009
: 4 ex.//16.12.2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat 2 ex.//17.12.2009
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Mihaela Neagu
