Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1298/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR. 688,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1298
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Violeta Dumitru
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta I domiciliată în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 130 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. - nr. 6, județul P, Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1,-.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 3 iunie 2009 fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 10 iunie 2009, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta Ias olicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor obligarea acestora la plata primei de concediu aferentă anului 2004, actualizată cu indicele de inflație la data plății, iar pârâtul Tribunalul Prahova să fie obligat la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul său de muncă.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a învederat că a avut calitatea de judecător la ribunalul Prahova în perioada 01.12.2003 - 01.12.2004.
Prin OG 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a sumelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și acte normative anuale, de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
A considerat reclamanta că foștii magistrați au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul român, în principal, dar și de pârâtul Ministerul Justiției în raport cu alte categorii din sectorul public, inclusiv personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, deoarece prin OG 177/2002 a fost abrogat dreptul la prima de vacanță.
A arătat aceasta că acțiunea se întemeiază pe discriminarea în raport de dispozițiile OUG 146/2007 și nu prevederile art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996.
A mai considerat reclamanta că prin acest act normativ s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. E din OG. 137/2000, deoarece s-a aplicat un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecători, el nefiind justificat în mod obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestuia a fost inadecvată.
Mai mult, a considerat reclamanta, că legiuitorul s-a grăbit să abroge textul legal care prevedea dreptul la prima de concediu, în condițiile în care, pentru alte categorii sociale, nu s-a dispus această măsură, împrejurare care a constituit o dovadă în plus a discriminării existente.
De asemenea, reclamanta a învederat faptul că în speță nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune deoarece prin OUG 146/2007 a fost recunoscut dreptul pretins, împrejurare de natură a conduce la întreruperea prescripției.
Pârâtul Tribunalul Prahovaa formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a solicitat respingerea acțiunii formulate ca prescrisă.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că dreptul la primă de vacanță a fost prevăzut de art. 411din Legea nr. 50/1996 și acesta este unul de natură salarială, fiind supus termenului de prescripție de 3 ani.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive învederând faptul că nu are calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, el doar răspunzând de elaborarea bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Pârâtul Curtea de Apel Ploieștia depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată, precizând că prin Decizia nr. XXIII /2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că aplicarea art. 411 din Legea nr. 50/1996 privind prima de concediu pentru magistrați se face doar în perioada 2001 - 2002. Mai mult, acest text legal a fost abrogat explicit prin OUG 177/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată, în esență pentru aceleași motive ca și cele invocate de Curtea de Apel Ploiești.
În dovedirea acțiunii formulate, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploieștia pronunțat sentința civilă nr. 130 din 18 decembrie 2008, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea formulată de reclamanta I față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Totodată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Tribunalul Prahova și a respins acțiunea formulată de reclamanta I, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a ocupat în perioada 01.12.2003 - 01.12.2004 funcția de judecător la ribunalul Prahova, așa cum acest lucru a rezultat din copia carnetului de muncă depus la dosarul cauzei.
În conformitate cu prevederile art. 137 pr.civ. prima instanță s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată.
Între reclamanți și acest minister nu a subzistat niciun fel de raporturi de muncă și acesta nu are atribuții legate de salarizarea acestora.
Totodată, față de disp.art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și calitatea de ordonator principal de credite acesta nu poate dispune utilizarea de credite de către alți ordonatori principali de credite cum este pârâtul Ministerul Justiției.
Așa fiind, acest pârât nu are legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză, ceea ce impus admiterea excepției și respingerea acțiunii împotriva sa ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Excepția invocată de pârâtul Tribunalul Prahova privind prescripția dreptului la acțiune a fost, de asemenea, întemeiată.
Potrivit art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, statuează că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 7 alin.1 din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
În speța de față, dreptul la acțiune s-a născut la data de 1 ianuarie 2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, așa cum reține Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. XXIII/2005, iar prezenta cerere a fost formulată la 16.04.2008, peste termenul de prescripție, de 3 ani.
Susținerile reclamantei referitoare la întreruperea cursului prescripției ca urmare a apariției OUG 146/2007 nu au fost primite de către instanță, în condițiile în care, din cuprinsul acestui act normativ, rezultă în mod expres că acesta nu se referă la categoria socială a magistraților, neputând fi considerat ca fiind un act de recunoaștere a dreptului în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 pct. 9 Cod pr. Civ.
Reclamanta a învederat că a avut calitatea de judecător la ribunalul Prahova în perioada 01.12.2003 - 01.12.2004, iar prin OG 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a sumelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale și actele normative de salarizare în perioada 2001 - 2006.
A considerat reclamanta că foștii magistrați au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul român, în principal, dar și de pârâtul Ministerul Justiției, în raport cu alte categorii din sectorul public, inclusiv personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, deoarece prin OG 177/2002 a fost abrogat dreptul la prima de vacanță.
A mai arătat reclamanta că prin acest act normativ s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e din OG. 137/2000, deoarece s-a aplicat un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecători, el nefiind justificat în mod obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestuia a fost inadecvată.
De asemenea, reclamanta a învederat faptul că în speță nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune deoarece prin OUG 146/2007 a fost recunoscut dreptul pretins, împrejurare de natură a conduce la întreruperea prescripției.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin sentința atacată, în mod corect Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea formulată de reclamanta I față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Tot în mod corect s-a admis și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Tribunalul Prahova respingându-se acțiunea formulată de reclamanta I, ca prescrisă, pe considerentul că reclamanta a ocupat în perioada 01.12.2003 - 01.12.2004 funcția de judecător la ribunalul Prahova conform copiei carnetului de muncă depus la dosarul cauzei, iar potrivit art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 7 alin.1 din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
În speța de față, dreptul la acțiune s-a născut la data de 1 ianuarie 2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, așa cum reține Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. XXIII/2005, iar prezenta cerere a fost formulată la 16.04.2008, peste termenul de prescripție, de 3 ani.
Susținerile recurentei referitoare la întreruperea cursului prescripției ca urmare a apariției OUG 146/2007 nu pot fi primite de către prezenta instanță, în condițiile în care, din cuprinsul acestui act normativ, rezultă în mod expres că acesta nu se referă la categoria socială a magistraților, neputând fi considerat ca fiind un act de recunoaștere a dreptului în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I domiciliată în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 130 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. - nr. 6, județul P, Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 10 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Violeta Dumitru
- - - - - -
Grefier,
- -
Tehnored. CP/MI/SȘ
2 ex./29.06.2009
f- Curtea de Apel Ploiești
--
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Violeta Dumitru
