Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1353/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1353/2009

Ședința publică de la 17 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Fiț judecător

- - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Consiliul local al orașului împotriva sentinței civile nr.1106/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurentul pârât Consiliul local al orașului și intimatul reclamant.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s- înregistrat la dosar răspunsul solicitat de la Școala cu clasele I-VIII.

Intimatul reclamant depune la dosar indicatorul de distanțe tarifare între -

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs și pe excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba.

Reprezentantul recurentului arată că excepția privind competența materială a Tribunalului Albao susține ca un motiv de recurs. Consideră că cheltuieli de transport nu reprezintă drepturi salariale de natură materială.

Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Intimatul reclamant pe excepție arată că corect a fost investit Tribunalul Alba cu soluționarea cauzei. Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba sub dosar nr- formulată de reclamantul împotriva pârâtului Consiliul Local s-a solicitat obligarea pârâtului la contravaloarea navetei pentru lunile 2008, ianuarie, februarie în cuantum de 820 lei actualizată cu indicele de inflație;

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul este cadru didactic la Scoala cu Clasele I-VIII, domiciliază în și face naveta zilnic de la domiciliu la locul de muncă cu mașina personală.

Reclamantul este îndreptățit la contravaloarea transportului cf. Art.104 al. 3 din Legea 128/1997 așa cum a fost modificată și completată prin legea 349/2004 și legea 108/2007.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului arătând că acesta nu face dovada deplasării cu mașina personală de la domiciliu la unitatea de învățământ, acțiunea de chenare în judecată este incompletă, reclamantul nu a depus documentele justificative la sfârșitul fiecărei luni și nu a făcut dovada achiziționării de carburant conform prevederilor art. 104 al. 2 din legea 128/1997, de asemenea reclamantul nu face dovada prezenței sale zilnice la unitatea de învățământ.

Prin sentința civilă nr.1106/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai sus, acțiunea a fost admisă, pârâtul fiind obligat să plătească în favoarea reclamantului contravaloarea transportului cu mașina proprietatea personală în limita de 7,5 litri/100 Km pe ruta - și retur pentru 820 lei actualizată cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat contravaloarea transportului de la domiciliu la unitatea de învățământ în conformitate cu Statutul cadrelor didactice care conferă personalului angajat în învățământul de stat dreptul de a deconta cheltuielile efectuate de la locul de domiciliu la locul de muncă. Această decontare se realizează pentru că cel care o solicită are calitatea de angajat al unei unități din învățământul de stat.

Cheltuielile de transport nu sunt drepturi salariale și nu au prioritate în plata altor capitole din bugetul unității de învățământ. dar sunt incluse în capitolul cheltuieli de personal, reprezintă drepturi materiale izvorâte din raporturile de muncă și litigiile sunt de competența instanțelor investite cu soluționarea litigiilor de muncă. Acest aspect rezultă din dispozițiile Codului muncii și a Legii 168/1999.

Reclamantul are domiciliul în orașul și este cadru didactic al Școlii cu clasele I -VIII.

Reclamantul face o navetă de locul de domiciliu la sediul unității de învățământ în funcție de orarul școlar pe care îl are. La sfârșitul fiecărei luni s-a adresat conducerii unității de învățământ solicitând decontarea 7,5 benzină/ 100 km, indicând prezența sa la școală în funcție de orarul pe care îl avea și de programul școlar stabilit de conducerea unității de învățământ. Cheltuielile efectuate au fost justificate cu bonurile de benzină depuse de către reclamant. La sfârșitul fiecărei luni, directorul unității de învățământ a solicitat sumele necesare pentru decontarea Cheltuielilor de călătorie efectuate de cadrele didactice care nu dețin locuință pe raza unității de învățământ la care sunt angajați.

Prin depunerea acestor documente, s-a justificat în întregime cerințele art. 104. al. 3 din legea 128/1997, modificată, în ce privește depunerea lunară a documentelor justificative, justificarea prezenței în unitate și a pontajului de către unitatea de învățământ, justificarea împrejurării că naveta se efectuează cu autoturismul proprietate personală. Documente ce au fost înaintate de directorul școlii conducerii unității administrativ teritoriale pe raza căreia se află unitatea de învățământ., sau plata acestor documente justificative, respectiv a contravalorii cheltuielilor de transport se face de autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ, ca urmare a solicitării conducerii administrative a școlii care propune lunar consiliului local această decontare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia și casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

În expunerea de motive arată că reclamantul nu a făcut dovada deplasării cu mașina personală de la domiciliu la locul de muncă și nici dovada faptului că a solicitat locuință de serviciu în orașul.

Reclamantul nu a justificat prezența la unitatea de învățământ prin foaia de pontaj pentru zilele în care pretinde decontarea contravalorii transportului. Acesta a depus bonuri de benzină din datele de 23.12.2008 și 28.12.2008 în valoare de 278,10 lei, ori din data de 19.12.2008 a început vacanța de iarnă, astfel că nu se justifică decontarea transportului.

Reclamantul ia în calcul distanța de 30 Km între și în loc de 27 km, rezultând o diferență de 84 km/lună. Pentru luna ianuarie 2009 acesta a depus doar două bonuri în valoare de 199,37 lei față de 306 lei cât a solicitat.

Prin sentința recurată instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției privind competența materială a Tribunalului Alba în soluționarea cauzei, în condițiile în care cheltuielile de transport nu reprezintă drepturi salariale.

Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.304/1 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Reclamantul are domiciliul în localitatea, având calitatea de cadru didactic la Școala cu clasele I-VIII "" din localitatea, localități între care efectuează naveta cu mașina proprietate personală cu nr. de înmatriculare -.

Contrar susținerilor pârâtului, cu declarația dată pe proprie răspundere și autentificată la Biroul Notarului Public, reclamantul a făcut dovada că face naveta zilnic între localitatea de domiciliu și localitatea în care își desfășoară activitatea de învățător, astfel încât beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport potrivit prevederilor art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997, modificată și completată prin Legea nr.108/2007.

Este adevărat că reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat pârâtului o locuință de serviciu pe raza orașului, dar cum în litigiu de muncă sarcina probei incumbă angajatorului (în speță pârâtului ca reprezentant al administrației locale care are obligația legală de a deconta cheltuielile de transport), acesta nu a făcut dovada că deține locuințe de serviciu și că a oferit reclamantului o astfel de locuință.

La dosarul instanței de fond au fost depuse acte justificative emise de conducerea unității de învățământ, prin care, contrar susținerilor pârâtului, se face dovada prezentei la școală a reclamantului pentru zilele pentru care pretinde decontarea cheltuielilor de transport. Pentru luna 2008, așa cum rezultă din adresa emisă de conducerea școlii, reclamantul a solicitat decontarea cheltuielilor de transport pentru 14 zile și nu pentru perioada vacanței de iarnă.

De asemenea contrar susținerilor pârâtului, în mod corect reclamantul ia în calcul distanța dintre cele două localități de 30 km și nu de 27 km cum pretinde pârâtul, din documentul depus la dosarul instanței de recurs rezultă că distanța între localități este de 27 km, iar cea tarifară de 33 km, media fiind de 30 km.

Bonurile de benzină depuse de reclamant la dosar fac în principal dovada că acesta își alimentează autoturismul la stația de benzină, în timp ce suma datorată cu titlu de cheltuieli de transport se calculează în limita de 7,5 litri/100 km conform distanței parcurse în zilele pentru care există dovada că s-a prezentat la post, conform dispozițiilor legale în vigoare.

În fine, contrar susținerilor pârâtului, instanța de fond s-a pronunțat prin considerentele sentinței recurate cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba în judecarea cauzei, potrivit dispozițiilor Codului muncii și Legii nr.168/1999.

Față de cele ce preced, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în temeiul prevederilor art.312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul local împotriva sentinței nr.1106/2009 pronunțată de Tribunalul Alba. în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.12.2009.

PREȘEDINTE: Carmen Fiț

- -

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- -

JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu

- -

Grefier,

- -

Red. CV.

Tehnored. SM.

2ex/19.01.2010./Jud. fond:.

Președinte:Carmen Fiț
Judecători:Carmen Fiț, Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1353/2009. Curtea de Apel Alba Iulia