Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1357/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
omânia
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1357
Ședința publică din 16 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Marinela
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP, împotriva sentinței civile nr. 1664 pronunâată la 25 iunie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești - plata sporului de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului lui la dezbateri.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 26 mai 2009 sub nr. 3326/30, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș la plata sporului de 50%, calculat la salariul brut lunar, începând cu data de 1 iulie 2008 pentru viitor, și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea Statului Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate.
In motivarea acțiunii a arătat că în perioada 1 iulie 2008 - 31 martie 2009 fost judecător la Tribunalul Timiș, iar în perioada 1 aprilie 2009 la Curtea de Apel Timișoara.
Prin decizia în interesul legii nr. 21/1o martie 2008, obligatorie pentru instanțele judecătorești, în interpretarea și aplicarea unitară a art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 2334/2001; că acest spor se cuvine în ciuda abrogării OUG nr. 8/2007.
In drept invocă art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976.
Prin sentința civilă nr. 1664 pronunțată la 25 iunie 2009, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției și Libertăților la plata către reclamant a sporului de stres cuvenit și neacordat acestuia, în procent de 50%, calculat la salariul brut lunar, începând cu 1 iulie 2008 la zi și pentru viitor, a obligat pârâții Curtea de Apel Timișoara la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, a obligat pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul are calitatea de judecător, că dreptul la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% fost reglementată de art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispoziție legală care a fost abrogată prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000, însă cu nerespectarea dispozițiilor legale privind tehnica legislativă.
Prin decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de ICCJ B în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică.
In drept a făcut aplicarea art. 166, 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii, art. 73-78 din Legea nr. 168/1999.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la alocarea fondurilor necesare în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Împotriva sentinței civile menționate mai sus, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii în principal ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Arată că acțiunea poate fi îndreptată numai împotriva angajatorului, respectiv a Curții de Apel Timișoara și Tribunalului Timiș în calitate de instituții publice cu atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantului; că în mod greșit a reținut instanța de fond că Ministerului Economiei și Finanțelor îi revine obligația rectificării bugetului de stat, acesta fiind un atribut al parlamentului.
Sub aspectul fondului invocă aceleași considerente pe care și-au întemeiat apărarea ceilalți pârâți și solicită instanței să analizeze cauza sub toate aspectele.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de recursul declarat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
Instanța de fond nu a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata dreptului salarial pretins de reclamanți, ci obligarea sa la alocarea fondurilor necesare plății acestora de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și nu a avut în vedere calitatea pârâtului de ordonator principal de credite, ci atribuțiile conferite de dispozițiile art. 19, 28 și 35 din Legea nr. 500/2002 cu privire la elaborarea bugetului de stat.
Fără asigurarea fondurilor de către Ministerul Finanțelor Publice, celălalt pârât nu-și poate îndeplini obligația de plată și executarea sentinței ar rămâne fără finalitate, ori prin aceasta ar fi încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană.
Prin urmare, acest pârât are calitate procesuală pasivă, critica legată de această excepție este nefondată.
Nici criticile referitoare la aspectele de fond nu sunt întemeiate întrucât așa cum a reținut instanța de fond, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a făcut cu încălcarea normelor constituționale de principiu, referitoare la delegarea legislativă și a dispozițiilor Legii nr. 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Instanța de fond și-a întemeiat hotărârea și pe dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, care prevăd că dezlegarea dată problemelor de drept judecate printr-o decizie în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXI/2008, admițând recursul în interesul legii a stabilit că magistrații beneficiază de sporul de 50% pretins de reclamanți și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Prin urmare, recursul fiind nefondat, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, împotriva sentinței civile nr. 1664 pronunțată la 25 iunie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
1.12.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Marinela