Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1454/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.1454/ DOSAR NR-
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător
- - - judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta INTERNATIONAL împotriva sentinței civile nr.1193/M din data de 30 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 noiembrie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 24 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.1193/M/2009 a Tribunalului Brașova fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâta SC INTERNAȚIONAL SRL și în consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 Ron/lună salariul de bază brut, pentru perioada 04.06.2008-18-09-2008.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a echivalentului în lei corespunzător sumei de 151 (coroane suedeze)/zi, pentru perioada 04.06.2008 - 18.09.2008, reprezentând diferența dintre diurna cuvenită și contravaloarea mesei și cazării.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a echivalentului în lei corespunzător sumei de 17214 (coroane suedeze) reprezentând contravaloarea orelor suplimentare.
A respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, din înscrisurile depuse la dosar la fila 11, respectiv bilete de autocar pe ruta B - (Suedia) și la fila 12 - asigurarea medicală, că acestea au fost plătite de către pârâta SC INTERNAȚIONAL SRL pentru reclamant.
Analizând înscrisul aflat la filele 13-16 din dosar, instanța a reținut că între părți s-a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă determinată, contract care a fost înregistrat după semnare la ITM B, sub nr. 31220/05.06.2008, conform prevederilor contractului individual de muncă la lit.j alin 1 era prevăzut un salariu lunar de 500 lei iar la alin 2 era prevăzută o diurnă de 275 sec/zi, echivalentul a 30 de euro/zi.
Potrivit dispozițiilor art.154 alin 2 din Codul Muncii,pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani". Totodată, conform art. 163 plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și a altor documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
În cauză pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamantului i s-au plătit drepturile salariale pentru perioada 02.06.2008-18.09.2009 cât timp a prestat activitate în străinătate în Suedia și Norvegia.
Pentru aceste motive instanța a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta INTERNATIONAL și, în consecință, a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 500 Ron / lună salariul de bază brut, pentru perioada 04.06.20008 - 18.09.2008 conform contractului de muncă negociat și încheiat între părți dovada acestuia fiind făcută conform art 16 din Codul Muncii.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 151 (coroane suedeze)/zi, pentru perioada 04.06.2008 - 18.09.2008, reprezentând diferența dintre diurna cuvenită și contravaloarea mesei și cazării conform clauzelor contractuale negociate așa cum rezultă din declarațiile martorilor și din contractul de muncă.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a echivalentului în lei corespunzător sumei de 1721 (coroane suedeze) reprezentând contravaloarea orelor suplimentare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta criticând-o sub următoarele aspecte:
1. Plata salariului în perioada 4.06.2008 - 18.09.2008, întrucât a fost plătit, inclusiv pe perioada absentării nejustificate a reclamantului de la locul de muncă.
2. Plata diurnei, deoarece lipsa de la locul de muncă a determinat ca reclamantul să nu semneze statul de plată.
3. Plata orelor suplimentare întrucât de principiu nu sunt dovedite, iar modalitatea de calcul este eronată.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a combătut motivele de recurs.
Examinând sentința prin prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă curtea reține că:
1. Plata salariului pe perioada solicitată s-a făcut de către pârâtă, dovadă fiind extrasele de cont și statele de plată (filele 6-29) depuse la dosar din care rezultă alimentarea cardului reclamantului și așa cum se suține în recurs și necontestat de reclamant, inclusiv pe perioada absențelor de la locul de muncă, probă fiind ordinul de plată pentru suma de 1178 lei (fila 30), astfel c[ acest motiv este fondat.
2. Plata diurnei prevăzută în contractul individual de muncă nu rezultă că s-a efectuat, încât dispozițiile sentinței sub acest aspect sunt legale, urmând să fie menținute.
3. Plata orelor suplimentare nu se justifică întrucât efectuarea lor nu a fost dovedită. Declarația de martor din primă instanță este pur subiectivă, martora fiind la rândul ei interesată într-un alt dosar.
Oricum dovada orelor suplimentare nu se face cu martori, ci cu fișa de pontaj astfel că acordarea lor nu are suport și nici nu a fost motivată de prima instanță, care de altfel a trecut peste clauza inserată în art.j pct.3 din contractul individual de muncă, ce impune acordarea în compensare de ore libere plătite, sentința și în acest caz fiind nelegală și netemeinică.
Față de considerentele exprese, curtea reține că recursul este fondat în parte pentru criticile arătate, sens în care va modifica hotărârea și va menține numai dispoziția privind plata diurnei.
Cererile reclamantului - intimat din recurs nu pot fi cercetate întrucât acesta nu a exercitat calea de atac iar în recurs nu se pot face cereri ce exced cadrului procesual în primă instanță (art.316 rap. la art.294 Cod procedură civilă).
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâta " INTERNATIONAL " împotriva sentinței civile nr.1193/M din 30.07.2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge pretențiile reclamantului - privind plata salariului de 500 lei/lună pentru perioada 4.06.2008 - 18.09.2008 și înlătură din dispozitivul sentinței această obligație.
Respinge pretențiile aceluiași reclamant privind plata orelor suplimentare și înlătură din dispozitivul sentinței această obligație.
Menține din sentință numai dispozițiile privind plata diurnei și de respingere a restului pretențiilor.
Respinge restul pretențiilor pârâtei din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /09.12.2009
Dact. /21.12.2009
- 4 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Nicoleta Grigorescu